Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ASEMENEA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 314 pentru DE ASEMENEA.
... Vasile Alecsandri - Năluca Frunză verde alunică! Mircea suie pe potică Și-ntâlnește o fetică Ce purta cofiță-n mână Cu apă de la fântână: ,,Copiliță, stăi să beu, Răcori-te-ar Dumnezeu!" ,,Ba, bădiță, ba, nu vreu, Că mă tem de dragul meu, El mi-a zis să mă feresc De străini ce-i întâlnesc, Că de apă nu le-i sete, Ci de sărutări de fete." Nu te teme, fata mea, Că el de s-a mânia Cu baltagul l-oi lovi, Cu pământ l-oi înveli. ,,Mergi în valea cu sulcină, Că-i găsi o cofă ... la ea năvală da. Înghițea, bietul, o dată Și-l lovea dorul de fată. Înghițea de două ori Și-l apucau reci fiori. Înghițea iar de trei ori Și cădea mort între flori! Românul a păstrat multe obiceiuri și crezuri din timpul păgânismului, pierzând simțul mitologic acelor datini. Așa ... vântului dintr-un vas și chiar a vărsa o parte din băutură pân-a nu duce vasul la gură. Acest soi de libație el o face pentru ca să alunge nălucile morților ce zbor prin lume și se amestecă în faptele oamenilor. Asemenea ...
Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare
... profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori... În fața vieții literare, dl I. a avut totdeauna o cumințenie de biolog. De aceea tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărui nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine că dânsul... Procedarea dlui I. este rezultatul ultim la care tinde orice nevoie și orice încercare de clarificare în materie literară. Cuprinsul rândurilor de mai sus, scrise de mine (în Adevărul literar din 1926) la apariția studiului Creație și analiză în această revistă, mi se accentuează mie însumi și mai mult acum, când ... a putea obține apoi din el atât de frumoase exemple spre ilustrarea artei psihologice. Dacă Taine a zis vreodată textual, în formulă atât de simplu populară, că de la tragicii greci n-a mai existat scriitor că Turgheniev, nu rămâne decât să notăm această memorabilă ciudățenie. De altfel, îmi pare că istoria literaturii ruse a casat de mult formula indistinctă pe care o repetam aproape toți acum patruzeci
... Galiția, se presupune pe unelocuri în țara neamțului. Teama a fost mare mai deunăzi și mult se lungise; holera a slujit de vorbă prin salonurile Ieșului. La acest prilej am auzit multă aducere-aminte a amânduror holere din Moldova. Din două sute de oameni, boieri și feciori de boieri, nici unul nu s-a găsit să nu fie voinicul unui episod, însă eu, care am avut nenorocirea de a rămânea singur viu din patruzeci persoane ce locuiau într-o casă, să spun drept că nu cred episoadelor nouă de la 1848. Dar frica trezită în voinicii noștri cetățeni mi-a adus aminte de o baladă și de un om... cinstit... La întâmplări mari se arată fizionomia popoarelor și se poate măsura puterea sufletească a omenirii. Atuncea se dezvelește dacă un ... nascoroietic. Ochii mititei și scânteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit, doi favoriți puternici cuprinzând ovalul obrazului, arat de vine albastre, făceau din dl B. o fizionomie neuitată. Pe lângă acestea era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab, și își mânca nesfârșit mustățile. Sufletește dl B. era bun, de
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... și, după ce am văzut că cei ce scriu din chiar vocațiune internă o fac pentru a răspândi o idee sau o simțire de valoare universală, să ne punem a doua întrebare: Cum lucrează o asemenea scriere asupra celorlalți? Cum străbate ea în mulțime? Cum ajunge a fi, din gândul și din simțirea unui om, gândul și simțirea tuturor ... frumoase“. Ast[...]nsă nu se va g[...]n Europa un cunoscător sau iubitor al muzicii care să nu se mire sau să nu râdă de o asemenea judecată. În 15 aprilie 1784 se dă întâia reprezentare a tragediei „burgheze“ a lui Schiller Kabale und Liebe și ... autor când scrie și tipărește asemenea absurdități! Și cum trebuie să fie capul și inima unui om care se poate uita cu plăcere la astfel de emanațiuni ale spiritului său!“ etc. Însă după vreo patru-cinci ani Moritz însuși ajunge a fi un admirator al lui Schiller ... și astăzi nu există nimeni în toată lumea literară care ar voi să subscrie acele rânduri ale criticului de la 1784. Cine vrea să înmulțească ...
... cea de mai nainte, apoi îl întrebă: — De unde și până unde? El îi spuse că umblă să afle care e rodul pomului. — De! îi răspunse ea. Îmi pare rău că nu te pot dumeri. Mai așteaptă însă să vie fiul meu; el o să ți-o poată spune ... s-a îmbrăcat, iar a venit fata cea frumoasă și l-a dus la grajdul celor doi cai cu părul de aur. — Iată, îi zise ea, aici în cămăruța de alături e ovăz de aur; dă-le din el cailor în fiecare zi o dată câte o baniță. Iar s-a făcut apoi nevăzută, și prin cele ... să se pieptene. Când Lia își trăgea o dată cu pieptenul prin păr, Danciu trăgea și el prin al său. Ea a tras de șasesprezece ori, el de asemenea. Țiganul avea și el păr lung, și după ce s-au pieptănat, altă minune: fața lui era tot atât de frumoasă ca a Liei. Când se uită deci la el, Lia nu mai știa ce să facă
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
... și aceluiași individ, un artist și un învățat. Când se întâmplă aceasta, ne găsim în fața unei armonii excepțional prețioase: ni se oferă, în un asemenea spirit cu posibilități atât de diverse, un aparat de deosebită delicatețe întru cunoașterea lumii. Înțelegeam mai sus, sub numele de învățat, capacitatea de a observa realități și a verifica observații; sub numele de artist, talentul de a le interpreta. Acei care, împreună cu mine, simt că biografia este acum în criză de declasare, au astăzi prilej de rafinată satisfacție: o carte românească ce ne vorbește despre Eminescu și care este o faptă eminentă pentru realizarea biografiei ca atare. Norocoasă superb este întâlnirea ... în același om, a tinereții cu virtuozitatea rutinată. Fizionomia istoricului literar G. Călinescu înviorează neașteptat aspectul studiilor istoric-estetice în țara noastră. Tânărul de care vorbesc ni se arată cercetător și interpret cu înzestrări excepționale. Viața lui Eminescu este un caz ales de cercetare și de reconstruire, laolaltă un material, ca dinadins, pentru a stimula vocația de o rară desăvârșire a istoricului Călinescu. Discuția informațiilor este scrupulos erudită; reconstituirea istorică o înalță, cu pătrundere de ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... birui năvala apelor cutropitoare, nici hrăni lumea flămândă, nici preface materia chaotică și inutilă în formă rațională și utilă. Și oricare literat - afară, se 'nțelege, de unul dintre cei cari vor numaidecât a fi importanți - trebue asemenea să știe că ceea ce în adevăr este important pentru cultura și istoria fiecărui popor și pentru ale lumii întregi, nu este literatul, ci literatura ... omenirea posedându-le opera acestora, dar necunoscându-le numele ? Deplânge cineva moartea unui Tacit sau a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute ? Iar importanței operelor literare îi pot da sancțiune, nu scurta zi de astăzi, nu o serată cât de lungă de mâine, nici o și mai lungă ședință solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conștiință de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de stejari, nu-l pot mângâia ...
Ioan Slavici - Jidanii militanți
... minciunÄ, alergând, ca să asmuțe, amăgind pe ceÄ proștÄ, ademenind pe ceÄ păcătoșÄ și silind pe ceÄ slabÄ va avea în cele din urmă mulțumirea de a vedea, cum Europa va sili pe RomânÄ să le dee Evreilor tĂ³te drepturile!? Nu, e maÄ cu minte Jidanul de cât ca să-și pĂ³tă face asemenea ilusiuni. Va fi crezĂȘnd însă, că ne vom speria noÄ și strâmtorațÄ, cum suntem, ne vom da pe brazdă. Asta se pĂ³te. E Jidanul ... la acĂ©sta. Nu vedem noÄ cele ce se petrec în Rusia, în Galiția, în Ungaria, în Austria, chiar în Franța și în America: toțÄ de pretutindenÄ se căiesc de a-Ä fi socotit pe EvreÄ de o potrivă cu alțÄ Ă³menÄ, toțÄ se feresc de dânșii și ÄaÅ mÄ•surÄ, ca să-Ä țină departe. E Ă³re cu putință, ca tocmai noÄ, care am fost maÄ chibzuițÄ de ... și marÄ și grele, nevoile prin care am rÄ•sbit cu inima tare și liniștită, pe mulțÄ am lăsat să vie și să se ducă, de mulțÄ marÄ și puternici am scăpat și nu ne mai putem teme de ...
... o mână [5] De sânge spălându-le, De pietre bătându-le; Iar sub salcIe-un căpitan, Șoimul ager de Vulcan, Stând la umbră și dormind De-a lui viață ne-ngrijind, Că de pază mi-l păzește Și la capu-i străjuiește Pandelaș, un grec voinic Cu pistoale sub ilic, Slugă veche și iubită De stăpânu-i dăruită. Soliman s-apropia Și din gură-așa grăia: ,,Bre Pandele! de vrei bani Să nu-i poți mânca doi ani, Dă-ne pe Vulcan legat, Că-i peșcheș de împărat." Grecul lacom răspundea: ,,Dați-mi banii ș-om vedea." Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra, Zece pungi de irmilici, Opt de rubiele mici [6] Și vro trei de venetici. Iar Pandele ce făcea? La stăpânu-i se ducea Și cu brâu-i de mătasă, Brâu cu țesătura deasă Îi lega brațele-n cruci Și-l dăruia rob la turci. II Lângă malul ridicat Sta Vulcanul răsturnat Ca stejarul ... doua pânză se pune asemenea la jumătatea drumului, și a treia pe pragul porții de la biserică. Acele pânze se dau pe urmă de ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... conversați-amorțită. Dar în urmă doamna-ntreabă: Oare avem bun bucatar? Am, drăguță! Ce drăguță? Să-mi dai titlu ordinar. Te rog să n-aud de-acuma niște-asemenea cuvinte, Ce-a răzeșilor la țară complemente-aduc aminte! Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura, Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba: Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi. Vai de mine, und-agiuns-am, să mănânc de la cioroi! Să nu văd la mine-n curte ligheoaiele spurcate! Un francez îmi adu-ndată să-mi lucreze la bucate, Cotelete, blan-manjele, dupre ... scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel, Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el. Unde-i sala? Ce camară! Nu-i de prânz, nici nu-i de cină, Nu încap aicea oaspeți de părechi nici o duzină; Iar salonul de conțerte și acel de convorbit? En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit? Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră, Bibliotica mea unde-i, să așez un glob ș-o sferă? După cântec, convorbire, în camară ne-om culca. ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și un umblet de ștrengar și niște mustețe totdeauna bine răsucite, de-ai fi crezut că-i topenie de bietele femei. Nimeni ca dânsul nu era în stare să spuie care este chemarea unui bărbat; cum adică un bărbat trebuie să știe juca o ... în mijlocul petrecerilor chiar, să nu zică un cuvânt despre răposata lui soție care, bună femeie fusese, sărmana, cuvânt totdeauna întovărășit de-un oftat și de-un gât de vin. Viața de toate zilele era împărțită cam astfel: Mai întăi în douăzeci și patru de oare trebuia să doarmă zece oare pline, îmbrăcat într-o cămașă