Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CULCAT CU FATA IN JOS

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 144 pentru CULCAT CU FATA IN JOS.

Alecu Russo - Soveja

... dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e ... răspund; știu eu seama; dacă va fi vorba despre bucata mea, eu nu ies din această dilemă; ori este cenzură, ori nu este!" Mă sui cu aga în trăsura lui și mă pune la dreapta, drăguțul! Nu-mi aduc aminte vorbele fără șir ce am schimbat cu aga; eram departe, foarte departe de ce mi se pregătea și mai ales de locul, de unde aveam a scrie acestea; nu știu ... geografică. Sosim la dl ministru; tindele erau pline de slujitori, de gens-d'armi (oameni ce sunt astfel numiți, fiindcă niciodată n-au umblat serios cu vreo armă în mână), de comisari și alte felurite fracțiuni ale stăpânirii, însărcinați ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e ... casei boierești. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani. ,,Eleonora", cu numele ei sonor pentru mine, cu aerele ei de contesă, cu viața ei, când la Paris, când la țară, mi-a lăsat impresia de ceva neînchipuit de frumos și nobil -- și misterios. Când a ... Țin minte că în toate impresiile mele de-atunci intra în cea mai mare parte misterul. Fânațul, unul dintre cele mai frumoase ce am văzut, cu ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

... spui, măi române, că n-am chef de vorbă ce nu-mi dai pace? Terinte! Terinte! N-am socotit niciodată Că tu-i fi așa cu mine, Când de-o vreme-ndelungată Eu-sunt prietin cu tine. Cumătru tău au fost gata Ori la ce să te slujească, Numai sapa și lopata Gândem să ne despărțească. Spune ce vrei? boii, carul ... Domnico! Domnico! Scena 8 Cei dinainte, Vochița și Domnica VOCHIȚA: Cum îi bădică? Iată-mă-s, TERINTE: Vrem să-ți spui, nevăstuică, că eu și cu cumătru ne ducem păn' la târg c-avem treabă. VOCHIȚA: Cum! vrei să te duci și să mă lași singură. Hi, hi, hi! (Se face ... Domnico! Domnico! Da nu-i să vii acu? DOMNICA: Dar ce-ai pățit az! Ce este? MIRON: Ia, Domnico, o să ne ducem la târg cu cumătru... DOMNICA: Cum? te duci și mă lași? Nu știi, bădicuță, că nu pot șidea un ceas far' dumneta? Hi, hi, hi! (Făcându-se că ... aice? Zău, dacă n-ar mai fi Vochița și Domnica m-aș usca pe picioare. TERINTE: Auzi tu? o zis Domnica. MIRON: Ba o început cu Vochița. LIONESCU: (puindu-se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat ... ostaș în toată legea!... E, Sandomire, Sandomire, dacă ai vrea tu, ai zice tătână-tău, logofătului Baloș, să mă lase ce apucasem să fiu... Fiecare cu ale lui. El cu condeiul și cu paloșul, eu cu cheile și cu poloboacele, el cu Divanul și cu oștile, eu cu gârliciul și cu tâlvul... Dracul mă puse să nu mă dezbrac de za și să narunc coiful și sabia asta? Na... cap sec și bețiv fudul... Și chelar ... și Corbea, scuipat ostaș, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc... CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot într-o clipă? MOGÂRDICI: Mai mult răsturnat... SANDOMIR: N-avea ce răsturna... MOGÂRDICI: Turna, turnam, până cădeam... Și-mi plăcea

 

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

... de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani, puiule și cu povești pline de zmei ce alungă pe Făt-logofăt, cu o falcă în cer și cu una în pământ? Care nu a fost îngrozit cu numele de strigoi, de tricolici, de stahii, de rusalii, de babe-cloanțe, care ies noaptea din morminte și din pivnițe pentru spaima copiilor nesupuși? Care ... noastre. Vezi-l pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum îi crește inima în piept ca frunza în pădure! cu câtă mulțumire el cată la noua podoabă a naturii ce acoperă locul nașterii sale, cu câtă veselie el vede luncile înverzite, câmpiile înflorite, holdele răsărite! Românul se renaște cu primăvara! El întinerește cu natura, căci o iubește cu toată dragostea unui om primitiv. De aceea și toate cântecele lui încep cu frunză verde . Lui îi place să se rătăcească prin desișul pădurilor; îi place să pocnească și să cânte din frunze; îi place să-și puie ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ca o minune. Erai cum ești: naltă, subțire și cu cosițele ca flacăra focului. Și țineai ochii-n jos. Și-o lumină tremura în jurul capului. Și de un an de zile ești soarele meu ăl cald și ăl bun. Doamna Tana: Șia rămas ... și supt nepotul meu... DOAMNA TANA: Da, stă încă... OANA: Plăieșii îl așteaptă să vie iarăși... O veni, n-o veni... Cine știe? DOAMNA TANA: Cu cine semăna? OANA: Cu mine, bietul tata, bunul tata, sfântul tata! Dar șaducea și cu Ștefănică... Rotunjor în obraji, bălai, cu nasu-n sus... DOAMNA TANA: La chip... OANA: Statu potrivit... lat în spete... DOAMNA TANA: La trup... OANA: Iute la mânie... DOAMNA TANA: La porniri ... mai e al nostru... OANA: A, Tana, grijile țării... DOAMNA TANA: Nopțile albe!... În castelul de la Iași, lam văzut pe după gât cu Vochița a comisului Staur. Mi-a trebuit să-l înfrunt până s-o izgonesc din casa domnească... OANA: Cu ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... scoasă aleargă!... (Face câțiva pași și ridică de jos punga.) Aoleu! O punguliță!... Ba-i un săculeț cam greu!... Îl va fi pierdut boierul cel cu zor de Dumnezeu... Măi, oprește-te, jupâne!... Stai, jupâne, de m-ascultă!... SBIEREA (din afară) La naiba! Ți-am spus o dată că nu-mi ... Se-nțelege. TĂNASE Moldoveancă? Ce-auz, Doamne!... Dar asta-i o fărdelege! Unde s-a aflat Că s-a-mpreunat Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și norii cu soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu ... curat un fel de boală, ce de noi când se lipește, Pe român mi-l țigănește, le țigan mi-l românește, Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos: Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!... Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum te cheamă? RĂZVAN Pe mine ... crede că-i un împărat în goană! Ce dispreț! D-abia ne vede... Taica lui n-a fost țigan!... (Se uită în jur ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... zidul lung și nalt al mănăstirii, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate — ici un sfânt, colo un cățel zvârcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a ... unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe risipită pe perete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o pereche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin ... la socoteală, ... să nu-l oprească... nu se cădea. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de față. Pictorul ieși zâmbind cu răutate, dar cu ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... împietrite Câte-au mai văzut și ele ­ ce-ar vorbi de-ar avea glas. Când posomorâtul basmu ­ vechea secolilor strajă ­ Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc ­ Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele, Uriașa roat-a vremei înapoi eu o întorc Și privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare Se întorc cu ... cântarea-i lină, Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet. Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă, Raze moi în ochii negri ­ el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire, Brune unele ca gânduri din poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur ­ vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata, și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În ... În pustiu se-nalță-n soare desfrunziții palmieri... * O, lăsați să moi în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

... împietrite Câte-au mai văzut și ele ­ ce-ar vorbi de-ar avea glas. Când posomorâtul basmu ­ vechea secolilor strajă ­ Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc ­ Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele, Uriașa roat-a vremei înapoi eu o întorc Și privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare Se întorc cu ... cântarea-i lină, Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet. Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă, Raze moi în ochii negri ­ el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire, Brune unele ca gânduri din poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur ­ vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata, și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În ... În pustiu se-nalță-n soare desfrunziții palmieri... * O, lăsați să moi în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... nu știau carte; însă Vasile Porojan pleca îndată ca să-și găsească paguba, sărea peste zăplazuri, peste garduri, până ce da de hoți, începea ceartă cu ei, și câteodată izbutea a se întoarce cu o bucățică din coada zmeului în mână, iar mai adeseori el venea cu părul vâlvoi și cu cămașa ruptă. Atunci fața lui se posomora și ochii lui se aprindeau de dorul răzbunării. Cu o iscusință de sălbatic, el își pregătea armele, adică o piatră rotundă legată de capătul unui pac de șfară, și când vedea pe deasupra capului ... mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte ... fată de boier, se înamorase de Postolache, cobzarul de la țară, și dorea să se mărite

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>