Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU SCOPUL SĂ
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 129 pentru CU SCOPUL SĂ.
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... de locuințe numai cu un rînd și foarte întunecoase, din cauză ca salele sunt prea lungi și n-au nici o fereastră în plafond ca să aducă lumină, ceea ce le face a semăna foarte mult cu închisorile penitențiare din Elveția. Cămările monahilor sunt foarte mici și ornate numai cu mobilile cele mai necesarii: un pat de scînduri, fără alt așternut decît un lințoliu de lînă, un urcior cu apă, o masă mică de brad, pe care se vede mai totdauna depuse ori constituția ordinului sfîntului Domenic, sau breviarul monahic; iar ornamentul păreților se ... monahală, zise el, își are și ea amărăciunele ei, și încă foarte mari. Crede, amice, că eu, de aș fi liber ca tine, în loc să doresc a mă face călugăr și a lua cu aceasta asupră-mi o sarcină foarte anevoie de purtat, aș rămînea mai bine în lumea aceea plină de valuri, de care umbli să fugi!… Sfînta natură, adaogă călugărul, au creat pe om și l-a dotat cu inteligență și facultăți, ca să împlinească o altă misiune, iar nu ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... bucur. - Duduca nu-i acasă? - Îi la repetiție. - Mă rog, cucoană, la câte ceasuri ședeți la masă? - La două nesmintit. - Și mâncați?... - Se-nțelege! - Eram să vă-ntreb dacă mâncați tot aceea ce-mi trimiteți și mie? - Da. - Mâncați cu gust? - Ce întrebare! - O, cât sunteți de fericită de a putea mânca cu gust! - Dv. pesemne, aveți stomac dezorganizat? - O, nu; dar îmi lipsește gustul de mâncare. - Poate bucatele nu sunt bune? - Nicidecum; din contra... dar este un ... mânca singur: în societate mâncarea se pare a fi mai gustoasă, gustul se pare a fi mai mâncăcios... Aș vrea dară... - Să ședeți la masă cu noi? - Dacă nu va fi cu supărare... - Putem începe chiar de astăzi. Ați fost aseară la teatru? - Am fost. - Cum vi s-a părut Maria mea în rolul Gertrudei ... Nu mi-a plăcut. - Pentru ce? - D-șoara joacă cu prea mult foc. - Și de aceea nu vă place? - Da; artistul ar trebui să fie totdauna răce, răce ca dreptul pozitiv, răce ca litera legilor, răce ca pandectele, răce ca... - Dar fi-va el atunci natural? - Pentru mine. - Cum ...
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
... a-l urmări de la prima sa arătare în cultura română și de a-l denunța pretutindenea spiritelor mai june, pentru ca acestea să înțeleagă și să primească sarcina de a-l combate și nimici fără nici o cruțare, dacă nu vor să fie înșiși nimiciți sub greutatea lui. La 1812, Petru Maior - pentru a nu pomeni compilarea de citate făcută de Șincai fără nici o ... nefirească, istoricul nostru se întemeiază pe un pasaj îndoios din Eutrop si pe un pasaj din Julian, cărora le dă o interpretare imposibilă de admis cu mintea sănătoasă, si astfel începe demonstrarea istorică a romanității noastre, cu o falsificare a istoriei. La 1825 apare Lexiconul de la Buda , "românesc-latinesc-unguresc-nemțesc?, care se încearcă să stabilească prin derivări de cuvinte că limba noastră este cea mai pură romană și foarte puțin amestecată cu cuvinte slavone. Câteva exemple vor arăta valoarea acestor derivări: "Verbul nostru găsesc se derivă de la latinescul consecuor, substantivul boier de la voglia, i.e. voluntas ... abiu, voliu fire cantatu; do invetiasses aleque, nu abi fire asi superstitiosu, que a fedu, do se et asconde, do me et laudi ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... Au spus că-i bolnav de moarte, Au cerut doftor să-l caute, Trimițând la vodă în știre Că au slăbit peste fire; Ar vrea să meargă la curte, Având să-i vorbească multe, Trebi mari și lucruri înalte, Și ferman ca să-i arate. Dar nu poate pentru boală, Că nici din pat nu se scoală. Dar să ne întoarcem iarăși în odaia Beilicului. Capigebașa era în vorbă tainică cu doi boieri moldoveni veniți la dânsul într-ascuns. Nimene nu era de față la această vorbire. Numai la perdeaua din afară păzeau doi arapi, negri ... se apropie și el, îl apucă și el de aceeași mână, uitându-i-se drept în ochi. Turcul nu putu suferi această căutătură, ce cerca să-i pătrundă gândirile cele mai tainice, și se făcu că leșină. Gavrilachi clăti din cap. După puțin, capigibașa deschise iarăși ochii și cu un glas slab ca de mort zise: — Spuneți stăpânului vostru să se grăbească să vie; porunci mari de la împărăție am către dânsul. La curte vedeți că nu pot să merg. Pot să mor. Să vie... Și iarăși leșină. Doftorii se depărtară. Dar să ...
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... simțire estetică și de pătrundere obiectivă, este greu să răspunzi la această întrebare. Căci, presupunând că ți-a rămas acea olecuță: ești antitendenționist, să zicem — nu crez să aprinzi focul cu Le Tartuffe și cu Divina Comedie pentru ca să te delectezi la gura sobei cu volumul simpaticului academic d. A. Naum; — sau ești tendenționist, — sper, pentru d-ta, că în rafturile bibliotecii, alături de odele proletare ... trimite măcar o rază de căldură și de lumină. Da, dar piramida stă și va sta; iar insecta va muri, însă trăiește. Așa e și cu opera de artă. Ea trebuie să trăiască, să vieze, și, ca toate ființele[,] va avea și ea o durată în timp. Nu am putea, cu toate ascea, să ducem prea departe comparația aceasta, fiindcă ne-am lovi de o deosebire mare care există între ființa propriu zisă și ființa operă de artă. E ... latentă: pentru ca să devie patentă, trebuie concursul unei inteligențe, unei priceperi și judecăți ale altuia. Într-un sâmbure viața stă ascunsă vreme îndelungată, pândind, cu o răbdare mai presus de multe încercări, condiția exterioară propice pentru ca să țâșnească la lumină, să
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... toate chipurile mai mult nu se putea da. Mai era nevoie, e drept, și de ceva osteneală, zilnic, ca această podoabă a omenirii să-și împlinească frumusețea, pentru că atâta găteală nici la o muiere nu mi-a fost dat să văd. Să-l fi presupus după asta că era unul din acei deșuchiați cu năravuri rătăcite al căror număr pare a fi sporit, în timpii din urmă, pretutindeni, într-o măsură întristătoare? Nu, nu-mi venea să ... astfel, în suta a optsprezecea, coconașii din Paris și le spălau în Flandra și cei din Bordeaux la Curaçao și așa știa să vorbească de toate, cu asemănări din trecut, cu apropieri și amănunțiri ferme-cătoare de câte ori i se întâmpla să povestească de călătoriile lui prin ținuturile străvechi ale Răsăritului, sau prin ostroavele pierdute ale oceanului liniștit, unde domnește primăvara veșnică. Atât am putut afla din ... viața lui: că văzuse multe, cutreierând mări și țări și că citise și mai multe, prea multe chiar, pentru anii lui, fiind fost cu putință să fi amestecat ce văzuse cu ce citise, sau să
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului magÂnetic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul ... amintit Mureșul, ce trece prin TranÂsilvania; Prutul, ce traversează Bucovina și se varsă în Dunăre; Siretul, ce desparte Muntenia de Moldova. Celelalte râurele rămân cu numirile și cu însemnătatea lor locală, neavând deoÂsebită valoare generală. Dar să ne întoarcem la formația geologică a Carpaților și la ipoteza mea că ale lor ramificațiuni trec și în Basarabia, repreÂzentând azi numai ... secetei de vară, scăzând Nistrul la o adâncime de numai trei metri la Hotin, iară la Movilău de la 4-5 metri, micul vapor trebuie să
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... purtarea lor și despre grimasele ciudate ce le făceau. A doua zi erau foarte rău dispuse și mahmure, de durere își țineau capul cu amândouă mâinile și înfățișau o privire din cele mai duioase. Dacă li se oferea bere sau vin, se depărtau cu dezgust, dar le plăcea mult zama de lămâie. O maimuță americană, un ateles, după ce se îmbătase o dată cu rachiu, n-a mai vrut să-l mai bea și a fost, prin urmare, mai cuminte decât mulți oameni“ (Ch. Darwin, Descendența omului și selecțiunea sexuală, I, 1 ... mijloace de beție, e, pănă la un grad oarecare, un stimulent al inteligenței. Consumat însă în cantități prea mari și mai ales preparat astfel încât să se prea eterizeze și să-și piardă cu totul cuprinsul intuitiv al realității, el devine un mijloc puternic pentru amețirea inteligenței. Efectele caracteristice ale oricărei beții sunt atunci și efectele lui, „la ... este cuprins dl Sion. Cele următoare vor fi mai tari. La pagina 15 ni se citează câteva versuri din Psaltirea lui Dositei, d. e.: Limbele să salte Să strige-n tărie ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul Ungariei, căci țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. Colonii de aceste sunt și în Besarabia, unde multe sate sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ... pitoresc. Culmele aste îmbrăcate cu rădiuri umbroase, satele aste cu așezările mândre, munții azurii ce se privesc în depărtare, vegetația astă vie, toate te fac să uiți urâtul târgurilor. Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par ... am invitat pre toți magnații târgului, mari, mijlocii și mici; barbați, femei, babe, fete ș.a. S-au cam mirat de astă poftă, dar au venit cu toții. Am mâncat, am băut, și când am văzut că erau gata a se duce, i-am rugat
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... ta și pentru ceea ce simți că este frumos în închipuirea ta, numai acesta îți pune pe frunte semnul celor chemați. Și dacă un tânăr cu minte și cu inimă, dar care se îndoiește încă de sine ne-ar întreba: „Prin ce să cunosc dacă sunt dintre cei aleși?“, i-am răspunde, repetând un aforism zis odinioară: „Acela are vocațiune, care în momentul lucrării se ... rânduri din Muzik-Zeitung de atunci: „Nu am auzit încă pe nici un cunoscător al artei muzicale zicând că Mozart este un artist corect, cu atâta mai puțin îl va declara o critică dreaptă de un componist adevărat și cu inspirațiuni frumoase“. Ast[...]nsă nu se va g[...]n Europa un cunoscător sau iubitor al muzicii care să nu se mire sau să nu râdă de o asemenea judecată. În 15 aprilie 1784 se dă întâia reprezentare a tragediei „burgheze“ a lui ... 1784 o recenziune asupra ei, în care zice, între altele: „Iacă un nou product, care este o rușine pentru timpurile noastre. Ce frunte trebuie să aibă un autor când scrie și tipărește asemenea absurdități! Și cum trebuie ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... sau în textul Pieselor documentale. Perspectiva se cuprinde întru a dispune toate părțile întregului, așa încât să nu vă întâmpine lacune esențiale alăturea cu detalii superflue; nemic să nu fie de prisos, nemic să nu fie descusut; cele importante să reiasă în relief pe primul plan, cele secundare să se umbrească pe planul al doilea, cele accesoare abia să mijească mai încolo. Tabloul cată să aibă un fond sau un cer: la începutul operei schițarăm în câteva cuvinte generale starea Europei de atunci. Apoi apare figura cea curat românească a ... un elefant: țarul îl tăie în bucăți fiindcă bietul animal nu vru să stea în genunchi denaintea majestății moscovite. Pe patul morții el cugeta... cum să violeze pe noră-sa. Aceste două exemple sunt de ajuns. Cu toate astea, el smeri pe poloni, pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar cum? prin devotamentul moscoviților, pe cari în ... ce este o bătălie. Administrațiunea se afla pe mâinile vizirului și ale unui favorit... ovreu! Sultanul nu ieșea din harem, închinând mereu frumuseților circaziene cupe cu ...