Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA UN TICĂLOS
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 152 pentru CA UN TICĂLOS.
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... rane de moarte. Sunt legați cu lanțuri grĂ©le pentru căci păcatul îi face robi diavolului. Aici vine micul acela netrĂ©bnicul preot și cu un cuvânt al lui, cu un: Ertate să-ț fie păcatele, face la sufletele păcătoșilor mai slăvite lucruri decât acĂ©lia ce aț auzit mai sus; dezleagă legăturile păcatelor, vindecă ranele ... ce zice Hristos pentru aceasta la Evanghelie. Îngerii tot să mijlocească, sfinții să se roage, drepții să se cucere, Maica lui Dumnezeu să mijlocească pentru ca să ia, ticălosul acela de păcătos, dezlegare păcatelor lui, iar să-l dezlĂ©ge de păcate, cu putĂ©ria lor nu pot nici unul din ... o pot face toate cĂ©tele sfinților, vedeți cum o săvârșaște pre pământ unul dintru acești mici. Lasă să se pogoare și aici, după întâmplare, un preot oarecarele și să vază pre cel ce zăcea pre cale mai mort, carele cĂ©re ajutoriu și mântuire sufletească; lasă să vază lacrămile, să ... Cu cât mai vârtos decât Melhisedec iaste acesta asĂ©mene cu fiiul lui Dumnezeu? Cu adevărat, nu poate afla mintea gânduri, nici limba cuvinte, pentru ca ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... Venus, pentru că pe altarul acestor două zeități boierimea consuma râuri de băuturi și multe frumuseți femeiești: căci pe timpul acela se prețuia feÂmeia ca un product de consumat în toată prospețimea precum și băuturile în toată vechimea lor. Vezi: Memoirs dun de mes voyages en Russie 1, 1852, de autor ... și, cu o mână făcându-și cruce, cu cealaltă deschise poarta acelei colivii. Milioane de voci ale roÂbilor rugiră de bucurie, năbușind la ieșire ca un avalanș, ca o mare ieșită, ce spărgându-și pragurile sprăvale, răstoarnă totul ce-i stă în cale. Așa și torentul furios și orb al poporului liberat zdrobi ... cu bucatele cele mai gustoase și cu băuturile cele mai alese, iară benchetul și beția contenea de abia spre zori de zi când toți consumatorii ca după un război ședeau trântiți morți beți pe sub mese, prin jilțuri și în toate ungherele casei, unde pe care îl răsturna desăvârșit amețeala. La 1 septembrie ... în umbră bojdeuca săracului. Liniștea în alături era întreruptă numai de zbieratul a două oițe ce pășteau în poieniță. Pe pragul bojdeucei ședea un bătrân în cămașă rufoasă, încins cu un ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn verde, când o fluieri în vânt cu putere, și răsărită ca o ramură de garoafă bătută, căreia stă să i se deschiză-n vârf bobocelul ascuns, care de-abia așteaptă să-i plesnească gogoașa ca să te îmbete cu mirosul său din destul, arătându-și vesel frunzulițele catifelate și crețe ca o horboțică de borangic subțire de poți să-l spargi cu limba. Așa era copila Ilinchii, a Ilinchii, o gospodină bătrână, cinstită, harnică ... la șipot să-i dea apă proaspătă, rece și curată din inima pământului, și Murgana făcea: Muu ! muu ! după ce bea; și Smărăndița, nebună, zglobie, ca un fluture împistruiat pe aripe cu toate fețele câmpului și stelele cerului, răspundea mângâind-o pe Murgana: — Helbet! Murgano, lasă că o fi bun Dumnezeu ... soare, care dimineața se deșteaptă cântând cu glasul ei de zână îi stă împrejur și-i luminează zilele ei veștejite și ofilite, care seara adoarme ca un ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
... ce, după cum zice David: Departe e de la păcătoș mântuirea, pentru căci în toată viața lui n-au cercat îndreptările lui Dumnezeu, sau, pentru ca să vie în căință trebuiaște un ajutoriu tare, de sus, un cuvânt viu al lui Dumnezeu, carele să va în tot chipul să-l rădice din păcat, precum au rădicat și pre Lazar din groapă. Și ... rar, pentru căci nu are Dumnezeu datorie să mântuiască pre nimenea cu de-a sila, pentru aceasta, când să va întâmpla vreo minune ca aceasta și să va căi unul ca acesta, învechit în păcat, când să va întâmpla să se înviiaze un mort ca acesta, de patru zile, să se întoarcă în casa cea părințească, un fiiu ca acesta preacurvariu să se afle o oae rătăcită ca aceasta și un filiar ca acesta pierdut, adevărat fiind această minune a milostivirii lui Dumnezeu, mare bucurie să face în ceriu și pre pământ, a căriia ... păcătosului, carele au îmbătrânit în păcat. Dară putea-voiu crĂ©de eu, iubiții miei, cum că aici, între turma mea cea cuvântătoare, să fie oi ca acĂ©stia, rătăcite, Lazari ca ...
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... Cât o iubeam! și câtă simțeam eu fericire! Eu o vedeam un înger chiar într-adins venit, Nedezlipit tovarăș l-a mea nenorocire, Ca să aducă pacea în sufletu-mi mâhnit. Ce bunuri eu printr-însa, ce mulțumiri plăcute Și ce simțiri fierbinte, plăceri necunoscute În dragostele noastre din ... Pare că era rece l-adânca mea durere; O, taină-ngrozitoare, abia îmi răspundea! Căutături fatale avea a ei vedere, Și când vorbea, ca trăsnet în sufletu-mi izbea. Ca cugetul, ca umbra era nedezlipită, Vrăjmașă pe odihna-mi era neîmblânzită; Zicea că mă iubește, și-n dragoste-i turba. Ura-i îmi era pace și dragostea ... casei mele eu mă vedeam străin: Tot nu ținea de mine, și însăși a mea viață. Rece, fierbinte-n toate, totul mi-era un chin. Voiam să-mi vin în sine-mi din lunga-mi rătăcire; Cerui să-mi văz copiii; dar nu erau mai mult. Un dor fără de moarte izbi a mea simțire Și numele de tată eu îngânat l-ascult. Alte ființe scumpe văzui pe lângă mine ... gâlcevea pe fața-i de nevoiaș bărbat: Lungă, lungă, subțire și oase înșirate, O sprintenă momâie forma grozavu-i stat. Ochii îi erau negri ș- ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru
... rămânem și noi părtaș acelui păcat strein. Și ne ceartă Dumnezeu și pentru păcatele cĂ©le streine, precum iaste și în trupul omenesc. Că pentru un mădular, când iaste bolnav, pătimesc toate mădulările, așijderea și în lumea carĂ© să chiamă trup, adecă besĂ©rica lui Hristos, creștinii, pentru un om rău pre mulți oameni buni îi ceartă Dumnezeu, precum se vĂ©de aceasta în multe cărți și în multe istorii, că s-au făcut ... a dumnezeirii, adecă Tatăl, sau Duhul Sfânt, încă sunt 4 pricini. Una, pentru căci să chiamă Fiiul lui Dumnezeu înțelepciune au luat chipu omului ca să vindecere nepricĂ©perea omului, prin carĂ© au căzut în păcat. A dooa, ca cela ce iaste Fiiul lui Dumnezeu, făr de ani, să se facă și fiiul omului, supt ani. A treia, precum s-au făcut ... de vrĂ©me ce iaste taina foarte mare, adecă și peste fire, ci numai cu credință și cu măriri de cuvântări să ne închinăm lui, ca unui soare al dreptății ce au răsărit din pântecele Fecioarei, noao celora ce șădeam întru întunĂ©recul și umbra morții; și din călduroasa inimă să ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ce creștea pe lângă ziduri. — Mai bea o dușcă, băiete, zise un bătrân de care se vedea că ascultă toți, și ne spune ce ai mai văzut la Iași? — Ce să văd, tată? Blăstămăție! Târgul îi ... Mare pagubă! un mișel mai puțin. Vânătorul astfel înfruntat se trase rușinat și se sui pe ziduri. În vremea aceasta, oastea se apropiese. Regele trimise un ofițer ca să vorbească cu cei din cetate. Solul veni la poartă. Bătrânul îl salută de pe zid. — Bine ai venit, domnule, ce poftești de la ... să ne ducem unde vom voi. Așa se urmă. Leșii primiră toate condițiile cerute. Oastea se înșiră în două rânduri, lăsând prin mijlocul ei loc ca să treacă garnizoana, și poarta se deschise. Atunci, în loc de o strajă numeroasă, se văzură ieșind șese oameni, din care trei duceau pe umerele ... ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... veche : "Păreții au urechi și fereștile ochi". Un dușman de lup - ș-apoi știți care ? - chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânșii. "Bun ! zise el în gândul său. Ia, acum mi ... Eu, unul, mă duc să deschid. Atunci mezinul se vâră iute în horn și, sprijinit cu picioarele de prichiciu și cu nasul de funingine, tace ca peștele și tremură ca varga de frică. Dar frica-i din raiu, sărmana ! Asemene cel mijlociu, tuștiu ! iute sub un cherșin; se-nghemuiește acolo cum poate, tace ca pământul și-i tremură carnea pe dânsul de frică : Fuga-i rușinoasă, da-i sănătoasă ! ... Însă cel mare se dă după ușă și - să tragă ... mi râd înainte când mă văd ! Băieții mamei, băieți, Frumușei și cucuieți ! Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă ? Un fior rece ca gheața îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, și ochii i se păinjinesc. și ce era nu era a bine !... Ea însă tot merge pân ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat de mușuroaie și întins ca o velință zbârcită, merge de-a-nboulea Zobie gușatul, ticălosul și batjocora orașului. Capul lui mare ca o baniță se rezemă pe-un gât înfundat în umeri. Picioarele și mâinile-i cată anapoda. Fața, lată și scofâlcită, la fiece pas se strâmbă. Iar gușele, înflorite ca la un curcan, și le Cetate și schit în satul Băbeni-Muscel. aruncă pe spate, și le mișcă moale și gras în mersul lui șontâcâit pe piciorul ... Zorile și-au desfășurat apele lor portocalii. Orașul doarme sub poalele platoului. Zobie, rezemat în ciomagul său neted și galben, își ține drumul întovărășit de un copil, ca de vreo opt ani, bălai, cârlionțat, îmbrăcat într-o cămașă petic de petic. Copilul ține în brațe un pisoi cenușiu cu cercei roșii în urechi. Mirea, sărac de tată, n-are altă mângâiere decât pe nea Zobie. Cu el se-nțelege. Cu el ... La o parte, că v-arunc troaca asta în spinare! Așa-i primiră și negustorii. Bietul Zobie nu-și mai găsea loc. Și gonit de un ceaprazar, înjurat de ...
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
... și m.ta să te întorci înapoi ca… — Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scîntieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă-ntorc ... mulțămit de făgăduința ce cîștigase; știa că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. Deputații erau porunciți de Tomșa, ca neputînd înturna pre Lăpușneanul din cale, să-și urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe și dare de bani, să mijlocească mazilia lui. Dar văzînd ... de domn. Dar Lăpușneanul, ales de boierii pribegi, întîmpinînd pre Joldea, îl birui și prinzîndu-l îi tăie nasul și-l dete la călugărie; și ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareș, se însură și luă el pre fiica lui. Astfel gingașa Ruxandra ajunsesă a ... Cînd intră în sală, ea era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unii soții, fiice și surori de domn. Peste zobonul [5] de stofă aurită, purta un benișel de felendreș [6] albastru blănit cu samur, a căruia mînice atîrnau dinapoi; era încinsă cu ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... rost, cazania spune. Dară când e lipsă de bucate Nu știu cum și mintea să tâmpește Și n-are sfaturi așa curate, Iară limba tace ca ș-un pește; Deci în pântece pline stă toată Filosofia cea lămurată. Tu râzi?... dar eu mai zic o dată Că-a științelor izvoditoare Au ... ca nice-un sărac Să nu fie-în țara țigănească, Alții, ca de bir și dare-în veac Nimic să nu să mai pomenească. Ceștea, ca nice-o slujbă să fie, Ceia, ca-alții să le lucre moșie!... Destul că nu-i acea minunată Părere-a minții buiguitoare Care să nu fie fost lăudată Într-acea ... mestecat în mulțime Și ne băgat în samă de nime. Pentr-aceasta bătrânii gândiră Să facă-o rânduială mai bună; Cu sfatul drept, apoi hotărâră Ca să nu să-adune depreună Toată gloata la deobștele sfat, Ci din toată ceata-un delegat. [7] Adecă toată ceata-îndesine, Întru-o adunare deosăbită, Din cetașii săi, cercetând bine, O persoană s-aleagă cinstită Carea să le fie solitoare ... monarhia este din toate Cea mai bună și mai potrivită Pentr-o soțietate-omenită. [10] Barorèu, unul din delegați, Să sâli cu multă-învățătură Ca ...