Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATÂRNA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 257 pentru ATÂRNA.
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului
Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului Pentru păzirea auzului de Mihai Eminescu Dacă auzi în aer cântare dulce, veche, O taie chiar cu sila de la a ta ureche  Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării; Se varsă înlăuntru-ți a aerului miere Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere Și acea socoteală măreață-mbărbătată A sufletului mândru o-ntunecă îndată. Prea dulce adormire în aer curge miere Și inima-ți bărbată devine de muiere, Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creieri îndată el încheagă Poftite chipuri albe  femei cu firea dragă. Nu fluierați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatec, Ca ceara ea îți face sufletul muieratec. De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară, Astup-a ta ureche ...
Mihai Eminescu - Te duci... Te duci... de Mihai Eminescu Te duci și ani de suferință N-or să te vază ochii-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă viața mea pe veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri, C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum nici asta nu-mi rămâne Și n-o să am ce blestema, Ca azi va fi ziua de mâne, Ca ...
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
Mihai Eminescu - Urât şi sărăcie Urât și sărăcie de Mihai Eminescu Urât și sărăcie sunt acei doi tovarăși, A căror urme crude le aflu pururi iarăși Pe orice chip și-n orice-ndrăznii de a iubi... Iubit-am poate cântul, voit-am a robi Cu el un suflet dulce, al meu întreg să fie... Zburat-au chip și cântec  urât și sărăcie! Căci ce nu ai în clipa în care ai dorit Se schimbă-n rău cu vremea, de farmec sărăcit. S-arată înainte-ți o schele despoiată De orice vis cu care o îmbrăcai odată. Puterea tinereții, a minții vioiciune, A inimei bătaie, și gingașa minune Din ochi, când toată viața în ei îți este scrisă De o citește-oricine scrisoarea ei deschisă, Dar mai cu seamă aceea ce tu vrei s-o citească... Cum trec, cum trec cu toate... și făr- să le oprească Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie. Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. ...
Panait Cerna - Mama (Cerna) Mama de Panait Cerna I Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n casă, într-un colț întunecat, Văd un copil de mama lui certat. El mâinile și-ntinde spre iertare, Dar ea-i tăcută și nendurătoare. Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline! Și plânge-năbușit copilul – Ș-adoarme în suspine. Dar peste noapte-o biruiește dorul – Din somnu-i sare muma, Și spre ungherul unde-i doarme-odorul Pășește-n vîrful degetelor numa. Pe somnul lui cel fin Duioasă se-nclină ; De-al vieții sale chin Un zâmbet i-animă. Zbucnește fără’ zăgaz Iubirea ei mută – Și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. Și mii de mângâieri Pe creștet i-adună – De ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s-apleacă peste dânsul O umbră bună ce l-ar dezmierda – Și-ntr-un suspin, pe cînd ea-i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea. De gâtul ei s-atârnă în neștire – Toți îngerii din ceruri îi sînt frați! Învăluiți de- ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
... sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în față și să vorbească. Îndeosebi, cu tăcerea definitivă a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului ...
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7 Sub poale de codru verde [1] O zare de foc se vede Și la zarea focului Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. Știu că beau vinațe reci Și că frig vreo cinci berbeci. Dar nu-i frig ei cum se frige, Ci-i anină prin cârlige Și-i întorc prin belciuge Să le facă carnea dulce. Iar cum sta și ospăta Căpitanul șuiera, Ei ospățul și-l lăsau Și la luptă alergau; Luptau ei cât ce luptau, Potirașii alungau, Da-n codru când se-ntorceau Nici un os nu mai găseau, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor De prin fundul codrilor. ↑ Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip: Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Iar la zarea focului Stau haiducii codrului, Nu știu zece sau cincisprece Ori peste sută mai trece, Ci mi-și frige un berbece, Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige în cârlige Și-l întoarce prin belciuge Ca să-i fie carnea dulce. Sub umbră de păducel Voinicii mănânc din el Și din gură zic astfel: ,,Codre, codre înfrunzit, Ține-mă-n ...
Veronica Micle - Lângă leagăn (Micle)
... neted ca petala cea de crin Înșira-voi mărgean roșu și brățare de rubin. Rochie albă ca spuma și ca norul de ușoară Îți voi atârna de umeri și ca îngerii ce zboară Vei zbura și tu în lume, - iar în loc de maica ta - Fericirea și iubirea sufletul ți-or ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...