Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ABATE ASUPRA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 118 pentru ABATE ASUPRA.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea ... bună parte la asta. Ostilitatea fățișă pe care a trebuit s-o adopte o dată cu mariajul și cu inventarul bunurilor și acareturilor, asupra cărora devenea stăpână și-n care se cuprindea și lista tuturor adversităților soțului, a făcut-o fatal să-și pună întrebarea dacă cel ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... și de stirpe, vreo cât de îndepărtată înrudire. Era de prisos dar orice presupunere despre obârșia tânărului cu pricina, făceam însă tot soiul de reflexii asupra ființei lui, unică într-adevăr și stranie, impunându-se poruncitor luărei aminte. Mă subjugase prestigiul recei trufii a tânărului ce, în deplină frumusețe ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... băgate în papuci mari umpluți cu paie. Oricât de neplăcut să fi fost spectacolul pentru simțul estetic al călătorului meu, el avu o influență salutară asupra eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... vită d-ale bogatului căzu în groapă și muri. A doua zi de dimineață, bogatul, văzându-și vita moartă, sări cu gura mare asupra săracului, îl luă de piept și cu el târâș se duse la curtea boierului, să le facă judecată. Boierul se miră când îl văzu și ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... le părăscște. Văzînd că cu bine nu-l poate supune, ÎI ia cam cu sila și cu-nșelădune, Zicîndu-i că drumul dintr-un loc abate Și să nu greșască el să le arate. Mergînd dar cu toții într-o depărtare, La prînz conăciră la un oraș mare, Unde negustorul a ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... Â Și acolo e tăcere, Dar tăcerea fericirii. Tu lucrezi iar el acasă Poate sta, poate lucra, Dar din când în când aruncă Ochii lui asupra ta. Și se uită lung la tine. Doamne! limpede mai știe Cum că fără tine lumea I-ar fi chiar ca o pustie. Vii la ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... de se pierde în alte ape, agerul pârâu! Biserica astă roșie este iar de Ștefan înălțată în cinstea Mergătorului înainte. Îndată ce câștiga o izbândă asupra neprietinilor, el nu lipsea a ridica și un monument în care să se mărească Dumnezeul războaielor și a îndurărilor; pentru aceasta ...
Ioan Slavici - Mara Mara de Ioan Slavici Cuprins 1 SĂRĂCUȚII MAMEI 2 MAICA AEGIDIA 3 FURTUNA CEA MARE 4 PRIMĂVARA 5 ANI DE TINEREȚE 6 ISPITA 7 ZBUCIUMARE 8 DATORIA 9 INIMA, SĂRACA 10 CINE CE POATE 11 ALTĂ LUME 12 DOUĂ PORUNCI 13 DATORII VECHI 14 ROSTUL LUI BANDI 15 ISPRĂVILE LUI TRICĂ 16 GREUL VIEȚII 17 BIRTUL DE LA SĂRĂRIE 18 BLESTEMUL CASEI 19 VERBONCUL 20 NOROCUL CASEI 21 PACE ȘI LINIȘTE SĂRĂCUȚII MAMEI A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc. Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar și ședea mai bucuros la birt decât acasă; tot le-a umai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murășului,viuța din dealul despre Păuliș și casa, pe care muma lor o căpătasede zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeață, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăș, iar la Arad te duci în două ceasuri. Marți dimineața Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
... turcii taie și pradă; Văzândău-iî apoi, cât pot dă tare S-alerge dându-ne înștiințare. Noi atunci cu tabăra ha groasă, Văzând că vin asupra dâncoace, Să-apucăm fuga ha sănătoasă Încolo și să mĂ©rgem în pace Pănă când ne vor purta picioare, Numa să scăpăm de la strâmtoare ... foc dă viu, și doară Minte-întreagă-având ar vrea să moară! Păntru-ahaia nebun e hăl care Să scoală și dă războiu să gată Asupra hălor dă preste mare, Pă cari n-au văzut niceodată, Apoi pă-acei ucide și strică Cari lui nu i-au făcut nimică. [12] Dăci ...
... împrejurul său, se bucură de frumusețea locului și inima îi râde când Ana cea înțeleaptă și așezată deodată își pierde cumpătul și se aruncă răsfățată asupra lui, căci Ana era tânără și frumoasă, Ana era fragedă și subțirică, Ana era sprintenă și mlădioasă, iară el însuși, înalt și spătos, o purta ... niște oameni îndeobște înalți și bine făcuți, cu cămașa neagră și cu părul strălucitor de untura cea multă și căzut în plete lungi și răsucite asupra grumajilor goi; oameni erau și ei, chiar oameni cinstiți, care mănâncă, beau și plătesc. Într-o zi de luni au venit trei inși în căruță ...