Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȚINE SEAMA DE

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 371 pentru ȚINE SEAMA DE.

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de spaimă și-l duse lângă sicriu. Când ridică pânza de pe capul sfărâmat al mortului, copilul izbucni în plâns; dar boierul îi luă mâna de la ochi: — Băiete, să știi că nefericirile, ca și fericirile, de la Dumnezeu vin și trebuiesc privite fățiș. Să fii bărbat cum a fost tată-tău și să-i porți numele cu cinste. Eu ... ce-și puseseră dânșii în gând. Toți rămăseseră foarte mulțumiți; numai mulțumirea unuia nu prea era din inimă. Dar ochiul cel ager al boierului băgă de seamă: Ce e drept, mia dumitale de lei n-am pus-o la socoteală. Ocârmuitorul, care se gândea tocmai la miișoara ce-i alunecase din palmă, nici nu crâcni, dar se înroși ... ca o furtună înapoi la Iași. Până seara vestea s-a răspândit în toate părțile, iar Vodă a râs cu lacrimi de

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... se duce la el; l-a ridicat Și dusu-l-a-n palută; Zorilă rușinat N-așteaptă zorii zilei; în miez de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume de voinic!... Acuma Grangur iese, la staule grăbește Și-alege-un șoim, a cărui copită strălucește De-argintul din potcoavă; apoi blândul fecior Încalecă și pleacă cu gânduri și cu dor Să capete pe fata crăiască de soție: Pe fată de-o câștigă, câștigă-o-mpărăție! Trecut-a munți și dealuri și culmi a străbătut, Prin șepte țări de-a rândul, ca vântul a trecut Și-a mers și zi și noapte prin țări nenumărate Și-n urmă ... mir!... Atunci în genunchi cade viteazul Trandafir: Întorc, ci iar m-oi duce, căci nu doresc nimică, Decât să-nving, părinte, pe dalba Viorică, Bujor de primăvară, cu ochi de brebenei; S-arăt că eu-s pe lume mai mult ca frații mei! Dar n-am un cal de ...

 

Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"

... cum, mai zilele trecute, în naivitatea noastră, uitarăm proverbele că chelului despre chelie să nu-i spui vreo istorie, și când e chelul la masă de tigvă să nu te dai în vorbă, și nervoși cum suntem, nici una nici alta, ne apucarăm să spunem cititorilor basmul Băncii de București; de ce ? de hazul lucrului doară, nu ca vreo nouă descoperire a noastră, de vreme ce lucrul acesta este pâră veche și basmul nostru îl știu de mult toate babele. - Să te mai ții, după aceea, cârcotă de cuvinte cu foaia marelui om de Stat ! Nu-i vorbă ! avocatul nostru era de seamă, dar și Mușat nu s'a lăsat, că dreptatea una este sfântă, ca și adevărul unul. Ba e tunsă, ba e rasă, dintr ... permis a da și noi marelui om de stat o teorie pe cât de politică pe atât de morală - partid politic se numește o seamă de oameni, a căror acțiune comună se întemeiază pe niște principii cu privire la viața publică, iar nicidecum pe vederi și tendențe ...

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuți, indiferent de aprecierea noastră, pentru ca premisele argumentării să fie cât mai obiective.) Pe lângă cei trei prozatori munteni citați mai sus, trebuie să adăugăm pe Caragiale ... Duiliu Zamfirescu nu l-am pus la socoteală, pentru că, fiind din Focșani, nu știu cum să-l clasific, deși "junimismul" lui l-ar atașa de Moldova.) Acum, să băgăm de seamă că genurile literare în care se redau mai bine și mai mult relațiile specifice ale unui popor sunt nuvela, romanul și teatrul -- epopeea fiind astăzi ... a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de puțin din sentimentul ori atitudinea specific românească față ...

 

Emil Gârleanu - Sărăcuțul! ...

... peste câmp, curți și livezi, luând cu el tot ce găsea mai ușor în cale. Și dacă de pe jos fura flori, pene și hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuș, un cărăbuș mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochișorii ca două neghinițe. Cărăbuș de primăvară. Când l-a luat vârtejul pe sus, și-a strâns și el piciorușele și a văzut că poate ... apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise și, lăsându-l, își văzu de drum. Cărăbușului nu-i venea să-și credă ochilor că mai e în viață. Dar uite: colo e drumul, sub el — hârtia, pe dreapta ... zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-și încerce aripile. Și le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărișor ceva decât o nucă, zbură spre el. „Ei! De așa păsări mici, mai de seama mea, mi-i drag și mieâ€�, gândi cărăbușul, pregătindu-se chiar să dea sturzului „ziua-bunăâ€�. Dar sturzul se lăsă lângă bucățica de ... ...

 

Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare

... profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori... În fața vieții literare, dl I. a avut totdeauna o cumințenie de biolog. De aceea tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărui nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine că dânsul... Procedarea dlui I. este rezultatul ultim la care tinde orice nevoie și orice încercare de clarificare în materie literară. Cuprinsul rândurilor de mai sus, scrise de mine (în Adevărul literar din 1926) la apariția studiului Creație și analiză în această revistă, mi se accentuează mie însumi și mai mult acum, când ... a putea obține apoi din el atât de frumoase exemple spre ilustrarea artei psihologice. Dacă Taine a zis vreodată textual, în formulă atât de simplu populară, că de la tragicii greci n-a mai existat scriitor că Turgheniev, nu rămâne decât să notăm această memorabilă ciudățenie. De altfel, îmi pare că istoria literaturii ruse a casat de mult formula indistinctă pe care o repetam aproape toți acum patruzeci

 

Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie

... poruncĂ©ște sfânta pravilă ca să nu te priceștuești sfintelor taini. Numai când va fi la praznicele cĂ©le mari, când va fi vrĂ©mea de priceștenie, în loc de priceștenie să iai aghiazmă. Și de te vei ținea, adecă de te vei opri de sfânta priceștenie, pre cumu-ț dau canon, ți să vor erta păcatele; iar de vei trĂ©ce, adecă de nu vei băga seamă, Iudă te vei face. Al doilea și să păzești, de ți să va tâmpla boală grea, de moarte, atuncea să te priceștuești; și de te vei scula iar să stai într-acel canon care ți s-au poruncit și să pui măsură, iar să ții mai nainte cu un ... și apoi iar să va tâmpla de va cădea în păcat, iar să pue începătură canonul dentru-întâi. Iar după ce să va părăsi el de păcat și să va fi oprit den voia lui și de priceștenie, sau de porunca altui duhovnic, atuncea i să socotesc lui și acei ani în canon. Iar de să va afla vreun om cucerit și de să va nevoi el să facă câtăva seamă de metanii, în zi și în noapte, să-i pogori lui un an, mai jos

 

Alexei Mateevici - Chestia preoțească

... pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr ... preot în satul lor. Părintele Gobjilă, ca și Tocan, în cele din urmă își refuză desemnarea sa, dezamăgindu-se în privința materială. Între acestea nevoia de preot se făcea tot mai neapărată și aspră. Țaranii din Zaim rămăseseră de râsul locuitorilor din împrejurimi, care ziceau că zaimenii sunt atât

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm, șopocăind reproșuri grele, în râs rău de mulțumiri exagerate, în sensul autografului de pe fotografie, care spunea ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima oră

... Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea ... umăr cu multă discreție... Un amic, reporter de ziar. A venit să asiste la plecarea suveranilor, spre a face cuvenita dare de seamă în ziarul său, un ziar foarte belicos. - Ai aflat? - Ce? zic eu. - Care va să zică, nu știi nimic? - Ce, frate? - Aseară s-au prins

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... până în gât și-i tăie capul cu paloșul. Aruncându-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de se odihni. Când despre zori, unde venea, măre, venea tat-al zmeilor, ca un tartor, [de] cătrănit ce era, și când ajunse la capul podului, sări calul lui șaptezeci și șapte de pași înapoi. Se necăji zmeul de această întâmplare cât un lucru mare, și unde răcni: - Ah, mâncare-ar lupii carnea calului; că pe lumea asta nu mi-e frică de nimenea, doară de Greuceanu de Aur; și încă și pe acesta numai să-l iau la ochi cu săgeata și îl voi culca la pământ. Atunci, ieșind și Greuceanu de ... și se rupseră săbiile; în suliți se loviră ce se loviră și se rupseră sulițile; apoi se luară la luptă: se zguduiau unul pre altul de se cutremura pământul; și strânse zmeul pe Greuceanu o dată, dară acesta, băgând de seamă ce are de gând zmeul, se umflă și se încordă în vine și nu păți nimic, apoi Greuceanu strânse o dată pe zmeu, tocmai când el nu se ... se legăna prin văzduh și căuta la lupta lor. Și văzându-l, zmeul îi zise: - Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>