Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTUNERIC
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 338 pentru ÎNTUNERIC.
Alexei Mateevici - Lupta moldovenilor pentru drepturi
... Și să știm că deșteptarea noastră stă numai într-o muncă culturală (de minte). Trebuie să avem în vedere că asta-i scăparea noastră de întuneric. De pildă, începutul binevoinței pentru limba moldovenească are mare însemnătate pentru alegeri la noi în Basarabia, care ne așteaptă de curând. La alegerile trecute starea ...
Alexei Mateevici - Noaptea nașterii
Alexei Mateevici - Noaptea naşterii Noaptea nașterii de Alexei Mateevici De-ți slăbește credința în sufletul tău, Deznădejdea cea grea te cuprinde, De născutul acum Hristos-Dumnezeu În amarul tău adă-ți aminte. El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut, Sub a Romei greoaie domnie, Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut Într-a Lui luminoasă mărie. S-au născut El din focul cerescului dar, Din smerirea Curatei Fecioare, Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar, Să sfârșească amara plânsoare... Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos, Nu i-au prins omenirea de veste, Numai cei de la turme-au venit la Hristos, Văzând rostul minunii aceste. Și venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit Nu în casă de neam, boierească, Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit, În colibă culcat — păstorească. Și o stea-n răsărit s-a aprins minunat, Ceru-ntreg bucurând și pământul, Și pornind, a lucit ca un ochi înfocat Drumul drept spre Hristos arătându-l. În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt Pân' la vârsta de cer hotărâtă, Dar iubirea de oameni în sufletul blând Au crescut-o frumos înflorită. Cu această iubire, - ...
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
... frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într ...
Alexei Mateevici - Spre lumină!
Alexei Mateevici - Spre lumină! Spre lumină! de Alexei Mateevici Spre lumină! Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise și întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiți decât frații lor necăjiți și întunecați. Care au primit învățătură și și-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viața lor mult mai bună decât a țăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deștepți către neamul lor. Și datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum și de vremea noastră. Iar vremea nu așteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări și cereri noi. Viața merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Și ca să ajungem la ținta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puțin dorințele noastre, — trebuie să mergem odată cu viața, odată cu vremea și să nu rămânem în urmă. Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, și să îndeplinim cererile ei. Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în fața alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea ...
... adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau ...
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
... Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II
... slobod în pace, mergeți; ați vrut să ne despărțim! Când din mână-mi mână-ți trece, veți vedea c-aveam dreptate Să vă țin în întuneric părăsite și uitate; Veți vedea c-a noastre gânduri foarte lesne s-amăgesc; Mulți pentru dorința slavei nasurile își julesc! Încât floarea noutății ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I
... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda I Plutind în întuneric pe cale rătăcită, Căci nu vă-ntoarceți ochii spre cel ce este-n cer? Atei fără de minte! Părerea amăgită Lăsați, și mânați vasul spre ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul şi slăninele Pravoslavnicul și slăninele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună ! Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd toată ziulica Viața Sfinților părinți . Și de, bietul creștin adeseori se gîndise: „Într-una, într-una, cruci peste cruci ; cine face într-una cruci ca crucea se usucăâ€�. Dar, neavînd încotro, chemă pe bătrînul pravoslavnic ca ...
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
... rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim ...
... înger Ce-ar tinde albele-i aripe, Și, înălțându-se pe-o rază În slava visului himeric, Din fericita mea lumină M-ar prăvăli în întuneric. Nici ochii-n care infinitul Și-a-nchis adâncurile-albastre... N-o să-i asemăn ca pierduta Melancolie a unor astre ...