Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN URMA

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 213 pentru ÎN URMA.

Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)

... a lui Alecsandri în ce are ea mai ușuratic și de gust mai îndoielnic. Acest Aurică copiliță și Româncă copiliță formează un curios disparat în corpul poemului, acordat în ton de imn sau de lamentație biblică. Ce caută aci aceste ingrediente ale lirismului lăutăresc pe care, urmând mai vechi deprinderi, Alecsandri l-a ... vrea reluarea firului tradițional pentru a mântui cultura românească de schimonosirile cu care o desfigurase, și o mai desfigura, pedantismul primitiv al începătorilor. În această mișcare de naționalizare inteligentă, făcută în spirit critic, Alecsandri ne apare ca un adevărat Ianus bifrons: el a scris în felul vechii poezii tabietlii și încă lăutărești , a scris și o poezie cu totul nouă, care în o parte a ei este localizare de modele străine, însă aproape totdeauna localizarea e desăvârșită; vor fi Lamartine și Hugo la mijloc, însă ... numim: poezie de album. Era în natura lui Alecsandri să producă acel fel de poezie care în teoria literară se numește poezie ocazională - însă nicidecum în înțelesul, foarte deoseibit de cel uzual, ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... PE VALEA CERBULUI 3.22 PE VALEA PRAHOVEI: PREDEAL, AZUGA, BUȘTENI, SINAIA 3.23 CÂMPINA. VALEA DOFTANEI. SLĂNICUL-PRAHOVEI 3.24 VALEA TELEAJENULUI 3.25 ÎN MUNȚII BUZĂULUI. SIRIU 3.26 MELEDIC 3.27 MUNTELE PENTELEU. MÂNĂSTIREA GĂVANU 3.28 ÎN RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre ... seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se ... desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o bucată bună spre răsărit și se-ndoaie-n formă de potcoavă în țărmul românesc.

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... ni se pare un titlu excesiv, o caracterizare prematură cu care le gratifică autoarea, înainte ca noi să le fi făcut cunoștința. Și când, la urmă, simți că ele înfățișează sub trei aspecte felurite unul și același exemplar original de femeie, în ipostaza ei de iluzionistă arzătoare și spirituală, de pasionată naivă și de ibseniană dezarmată, ai dreptul să plasezi o mică impertinență de cititor, singur cu ... însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în care trăiește Bianca Porporata, ca orice femeie iubită, iubită cu legitimă pasiune de un don Camillo prevenitor și cuminte, lipsa ei de ocupație propriu-zisă ... Istoria ei sufletească, însă, e cu atât mai bogată în nuanțe și în amănunte. Faptul că autorul de care ne ocupăm e o femeie explică în mare parte însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă ... structura unui subiect anume imaginat, ...

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

... am să te ieu, Să mergem. Dar! să mergem! adaugă Ursan Și mult cu drag privește grozavu-i buzdugan. Apoi un corn apucă și buciumă în vânt. IV Deodată se aude un tropot pe pământ, Un tropot de copite, potop rotopitor! Ursan cu al său oaspe în fund, spre soare, cată, Și văd sub cerul luciu, în zarea-nflăcărată, Zburând o herghelie de armăsari zmeioși, Cu coamele în vânturi, cu ochii scânteioși, Și-nfiorând câmpia de-o aspră nechezare. Un voinicel în floare, pe-un alb fugar călare, Îi mână c-un harapnic ce-n urma lor pocnește Și ca un șarpe negru prin aer se-nvârtește ... păgân! Răspunde cel mai aspru... Și puii lor de zmei Se duc trăgând doi spectri de umbră după ei. Se duc vârtej ca gândul plecat în pribegie, Se duc pân ce-a lor umbră întinsă pe câmpie Le trece înainte și pân ce se lovesc În ochi cu faptul zilei... Atunce se opresc. Și iată-i pe o culme nocturnii călători, Lucind sub cerul palid în mantie de zori! Ei lasă jos pe coastă să pască armăsarii Și stau privind în ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau ... Hrițko, iară slujitorii curții îl pore­cleau baistruc, necunoscându-l de copil legiuit, căci el a fost lepădat de prunc mic și găsit în ieslele grajdului boierului Kli­menko. De copil mic Hrițko se făcu jucăria și distracția slujitorilor curții, iară la urmă, când copilul ajunse în vârstă de 10 ani, îl luă Klimenko în reședința sa în funcțiunea de paj. Trecură ani și Hrițko din băietan se alese un flăcăuandru isteț și dibaci la vânători așa, că ajunse la demnitatea a ... stâncă albă pe o poieniță sta o bojdeucă afumată și neagră a unui pădurar. Soarele era la apus și amurgul serii cătinel acoperea în ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra ... mulți călători; câteodată proverbele au mult bun-simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori ... moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și ...

 

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile

... mi-erau pletele Și le-mpleteau fetele, Rumănă ca un bujor, Eram dragă tuturor. Au venit, mări,-au venit Împărați din Răsărit Să mă ceară în pețit, Dar s-au dus cum au sosit. Veneau crai și veneau soli Învățați în multe școli, Cu cuvinte așezate Mă cerură cu dreptate. ,,Bună vreme, baci bătrân, Împăratu nost' stăpân Ne-au trimis a întreba De măriți ... cum m-am măritat, Multe neamuri s-au sculat, Casa doar ne-o vor strica Și pe noi ne-or depărta; Mii de limbi curgeau în râuri, Răsărite din pustiuri, Și veneau adunături, Răsărite din păduri, Mai călări și mai pe jos, Tot veneau în nour gros, Veneau roiuri, veneau turmă Și lăsau pustiu-n urmă, Veneau turmă, veneau vale Și surpau cetăți în cale; Geaba omul meu da piept, L-împingeau tot înderept. I-au înfrânt oștirile, I-au răpit măririle, Pustiit-au țările, I-au luat averile ... ce în pripă Sunt supuse la risipă; Daruri ce le dați multora Dați-le ș-acum altora, Ci deasupra tuturora Dăruiți-i lui ceva Ce în ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... umilință, Ea așteaptă sau iertare, sau vrun blestem fioros. Tocmai atunci a sa maică împreună cu-al său tată, Șezând amândoi pe vatră în gânduri acufundați, Își spuneau făr’ să grăiască de nenorocita fată, Prin duioasă cătătură a ochilor lăcrimați; În sfârșit, maică-sa curmă acea tăcere cumplită, Zicând: "În acest ceas poate Gafița, cu-al său amat, În sânul îmbelșugării viețuiește fericită, Negândind la sărăcia părinților ce-au lăsat"... Ce-mi pasă, zise bătrânul, dacă la noi nu gândește, Ce-mi pasă de ... peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am putut; Căci în repedea sa fugă vederile îmi orbise, Cu colbul ce ridicase pân’ s-au făcut nevăzut... Dar, în sfârșit, către sară, după multă alergare, Când am găsit ticăloasa în al său mândru palat, I-am cerut câteva ore să-mi dea măcar ascultare, Gândind s-o fac să-nțeleagă c-au făcut mare păcat ... de lângă casă, Se trezește zbuciumată de durere și de chin; Și simte că vântul rece o pătrunse pân’ la oase Și că-i prefăcu în gheață țâțișoarele

 

Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei

... mințile le fură; Și dus-o-au pe aripi în locuri depărtate Cocoarele-n triunghiuri prin aer înșirate, Și spus-a vântul ager, în veci neodihnit, Că nu-i copilă alta mai dulce de iubit. În grabă alergat-au din toate-a lumii zări, De peste munți, din funduri, de peste nouă mări Cei mai viteji și mândri feciori ... apa ce oglindă obrazu-i la trezie, Nici cerul, nici pământul!... dar umbra să o știe! Ades copila, pradă gândirii ce-o răpește, Se scaldă în lumină, cu soarele grăiește Și zice: Tu, al lumii monarc strălucitor! O! splendidă comoară de viață și amor! Tu, ochi deschis în ceruri să vadă-a mea iubire! Tu, singura-mi dorință, tu, dulcele meu mire! Pleca-voi, ah! pleca-voi, luând urmele tale, Să ... dragoste și dor, Și văd că de-acea ură duioasă am să mor! Ea zice și se simte de raze inundată. Iar umbra ei suspină în urmă-i tupilată: Ah! draga mea stăpână! Ferească Domnul sfântul De-a-ți asculta îndemnul, de-a-ți împlini cuvântul, Căci vai ...

 

Constantin Negruzzi - Sobieski și românii

... trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n ... îl urmează mișelește, fără a îndrăzni să-și deie piept fățiș cu el, și fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina în drumul său decât o fioroasă pustietate! Cum am zis, mergea încet și gânditor. Hatmanii lângă dânsul păzeau tăcere, respectând supărarea sa de care și ei ... de această groasă lingușire, fața i se însenină la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase și îndată dete poruncă să se înșire oastea cătră cetate. În cetățuie se afla optsprezece plăieși, trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... este epoca cea mai fericită din viața unui popor“. Socot însă că el greșește, căci, dacă ideea lui este nimerită, apoi vasăzică noi trăim în cea mai nefericită epocă, fiindcă la sfârșitul veacu­lui nostru din zi în zi se adaugă scăderea în întrebuințarea obiec­telor de lux. Până și orientul, ce se adâncise în plăcerile strălucirii și ale risipei, astăzi se îndestulează cu modestia și simplitatea atât în viața casnică cât și în solemnitățile publice. Economistul politic Duser observă că un popor ce ajunge la culmea dezvoltării civilizației dă preferință îndemânărilor vieții, schimbând eleganța și strălucirea obiectelor de ... pe al tuturor națiunilor antice. Luxul potentaților romani molipsea pe toți aceia ce-i încon­jurau, pătrunzând nu numai în obiceiurile națiunii, ci până și în armii în care soldații purtau cu sine saltele și perine de puf. Ro­manii, cucerind jumătate de lume, întunecară cu luxul lor orien­tul, adunând în capitală bogățiile Asiei Mici, Arabiei, Mediei, și tot ce produceau acele țări se înghițea și se mistuia în bâlciul colosal al Romei, ce era în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>