Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN LIPSA

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 257 pentru ÎN LIPSA.

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate ... În condițiile în care s-a deschis stagiunea aceasta, este aproape peste putință cuiva, după părerea mea, să facă o critică teatrală amănunțită. În cinci seri am avut: o operă italiană, o tragedie englezească tradusă din franțuzește, după mai multe texte, cam în românește, o piesă-antichitate — cum ar zice elegantul Gionîn stilul lui tigheluit— și o operă bufă franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce o ... la Barcelona sau mai știu eu unde, și Bîrseascaeste pensionară la Burgtheater. O ilustrare mai picantă a celor ce zicem se va vedea

 

Mihai Eminescu - Satira I

... un calcul fără capăt tot socoate și socoate Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi, Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi; Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic, Căci sub frunte-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea ceriul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într ... răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase isvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ... în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... ............................................................... Începând la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

... un calcul fără capăt tot socoate și socoate Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi, Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi; Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic, Căci sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într ... răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ... în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Începând la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în ...

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... greu al morții? Pentru o femeie toți bărbații sunt bărbați, afară de acela pe care nu-l mai iubește. La furie, mintea celui inteligent intră în ebuliție, a prostului se sleiește. În gelozie superioritatea adversarului triumfător te umilește, inferioritatea lui te coboară. Mai multă încredere am în reformatorul social condus de ambiție și de vanitate, decât în acela condus de iubirea de oameni, pentru că cel dintâi este mânat de mobile mai puternice și mai durabile. Când o femeie îți dă în ... incompletă adaptare a unui puțin complicat organism la un puțin variat mediu? Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în propriii tăi ochi, nu face concesii de conștiință în directivele vieții tale. Dacă vrei să treci drept om de caracter și de curaj în ochii altora, ajunge să nu faci concesii în lucrurile mici, zilnice. Bărbații își dau singuri certificat de paupertate estetică și morală, când își îngăduie, ca un lucru foarte natural, intimități cu fetele-în ... sunt unele care, ca și oamenii lipsiți de prejudecăți întârziate, suprimă orice preludii și merg drept la scop. Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta! Ai spus vorbele care sunt ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... una din zile, ducându­se iarăși la vânat, cum, cum, el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat; cu toroipanul la spinare, el își luă inima în dinți și intră în curte. Pasămite palatul acela era al unor zmei. Flăcăiandrul nostru cel viteaz, carele nu știa ce este frica, intră și în palat. P-aci, p-aci era să-și iasă din minți de mirare și să-și piarză cumpătul dând de atâtea lucruri, ce nu mai ... se făcu al treilea zmeu. Așteptă ce așteptă și daca văzu că nu mai vine nimeni, el se întoarse, luă pe mumă-sa, o duse în acele palaturi și se așeză acolo. Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor și se minună. Mă-sa îi spuse că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu ... va mai aduce și pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine de astă întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ție de urât mă-sii, în ...

 

Ion Luca Caragiale - Intelectualii...

... respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin ... vorba de mișcarea „culturală". Ei fac ploaie și vreme bună[lii] , ei tarifează prețurile succeselor și decernă laurii, ei condamnă, îngăduie sau încununează — în literatură, în teatru, în arte, în științe, în fine în tot: ei! ei, intelectualii! Aceste exemplare de lux ale omenirii mișună astăzi prin toate unghiurile publice. Lipsiți cu desăvârșire de vreo falșă fudulie, intelectualii intră ... întreg arsenal inchizitorial! fără acesta omenirea n-ar putea stoarce binele ei din sânul naturii, din sânul mamei crude, care mai totdeuna trebuie apucată strâns în clește, canonită, bătută până la sânge, ca să-ți dea o picătură de lapte. Ei!... Intelectualul e prea blând fiu ca să-și maltrateze cumva ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti

... adunări, la rigoare ale unei adunături — aceea încă și mai suverană; al treilea, mai puțin politic, suspină după un trandafir de la o fată în mijlocul atâtor alți dănțuitori... Unul doreșre a fi distins de cei mai mulți; altul, de cei mai puțini; acesta, de unul singur; acela ... rușine, căci e inevitabil uman s-o dorim. E rușinos numai să-ntrebuințăm mijloace nepermise, sau de nemărturisit, spre a o căpăta, și, în orice caz, e ridicul s-o dorim prea mult și s-o prețuim peste măsura cu care o prețuiește acel ce trebuie să ne-o ... a atârna bucuros (ca, de regulă, toți oamenii) de partea aceluia ce-i va ști atinge mai bine partea slabă a lui. În fine, el va putea să distingă altfel decât noi, cari ne credem totdeuna cei mai îndreptățiți la distincția ce dorim de la dânsul, și astfel ... se înșele întrucât ne privește, fie că ne va uita, fie că, și mai rău, va lua în seamă pe altul. Pentru aceea nu e în ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

... triviale, a denunțărilor maloneste, a scrisorilor anonime pline de înjurături și de amenințări de atacuri cu mâna armată; aci se traduce apoi în notițe de gazetă brodate cu împunsături nervoase, adesea puerile, în informații născocite și absurde, în injurii brutale chiar. De unde să fi pornind toată această campanie? Eu am cuvinte să bănuiesc că ea vine de la aceia cari s-au ... a școalei regulate. Dar această stricteță mi-o impun și mie însumi, tocmai pentru ca să n-aibă nimeni încotro. Intru dimineața la opt ceasuri în teatru, lucrez în biurou până la 11; la 11 precise trec în sala probelor, unde dirijez cu regizorul, d. Gusty, repetiția până la 3 d.a. De la 3 până la 6 teatrul e închis, avem o pauză ... scena Teatrului Național; e destul să pomenim de dd. Anestin și Hagiescu. Afară de asta, direcția a căutat sâ întrebuințeze mai bine ca în trecut niște talente marcante, ce până acuma stăteau cam prea ascunse în umbra rolelor de a doua mână. Astfel, în stagiunea aceasta, d. Petrescu – care a jucat anii trecuți așa de bine pe Macduff în ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858

... plătească enormele prețuri stabilite prin contractul încheiat de guvernul principelui Ghica cu antreprenorul de astăzi, fără a se consulta abonații, precum se urmează în toate părțile lumii, unde teatrul și administrațiunea teatrală esistă în faptă iară nu în nume. Va fi oare publicul mai bine respectat în anul acesta decît în cel trecut? I se va da tot ce este în drept a cere după contract și dupe banii ce plătește? Asta nu se poate ști decît după prima reprezentațiune. Ceea ce știm și ... compus de artiști exersați și cu cunoștințe întinse în specialitatea lor, ne dete un corp compus de individe foarte puțin demne de această misiune [1] . În contract se prevede îndatorirea de a ne da un cor compus de douăzeci și patru individe de ambele sexe. În realitate însă, corpul acesta, care constituie unul din cele mai esențiale elemente ale operei, cea mai mare parte fu recrutată din tot ce are Bucureștii ... se da? Pe care teatru s­a văzut să se bată artiștii tocmai pe timpul acțiunei și să ceară clemența publicului cu lacrămile în ochi? Toate aceste scandale și flagrante violări nu s­a întîmplat nicăieri decît la noi ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid. Pricina stării foarte triste a criticii noastre nu-i atât în caracterul criticilor, în însușirile morale și intelectuale ale acestora, ci în metoda veche, greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum ... lui Delavrancea așa de perfectă încât nu i se poate face nici o obiecție? Cum? Victor Hugo, Alfred de Musset, Balzac, Flaubert au fost criticați; în creațiunile lor s-au găsit, cu drept cuvânt, multe și însemnate neajunsuri; în Goethe se află greșeli; în Shakespeare chiar, în marele soare al poeziei sunt pete, și numai creațiunile lui Delavrancea să nu le aibă? Am zis că trebuie să aibă. Mai mult, chiar voi ... când ne dezmeticim de puternica și covârșitoarea întipărire ce face asupră-ne Shakespeare, acest colosal evocator de viață, și-ncepem să judecăm mai liniștit, chiar în el găsim greșeli. În dramele și tragediile istorice, adevărul istoric nu e tocmai observat. Romanii lui Shakespeare în

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... Panu sunt de mare importanță și de aceea îmi iau libertatea să spun câteva cuvinte și asupra articolelor d-sale și asupra chestiilor literare tratate în ele. Nu-i vorbă, în aceste articole sunt numai o serie de afirmații pe care — probabil din lipsă de timp — dl Panu nu le-a dovedit, dar afirmările sunt făcute de dl Panu și importanța unui articol de multe ori ... face dl Panu despre critica modernă, poate mai ales de aceasta. Pentru dl Panu toate aceste expresii juridice nu sunt tocmai metafore; d-sa crede în adevăr că există un cod de legi estetice după care criticul judecă operele artistice, le apreciază, pronunță hotărâri asupra valorii lor și în felul acesta slujește ,,de călăuză în aprecierea deosebitelor lucrări literare și artistice". Că există în adevăr oarecare legi estetice, foarte discutabile și ele, e adevărat; că critica servește și de călăuză în aprecierea lucrărilor literare, e de asemenea adevărat; dar toate aceste aprecieri, judecări și călăuziri constituie așa de puțin menirea și ființa criticii literare moderne, încât ... parte critica studiază o operă literară sau un curent literar în legătură cu epoca, cu mediul social ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>