Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CELE DIN URMA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 198 pentru ÎN CELE DIN URMA.
Alexandru Vlahuță - Eternul cântec
... Eternul cântec Eternul cântec de Alexandru Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului ... gândului cântec etern! Ah, iată grădina... văd urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S ... ca din basme, deodată mi-apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă-n juru-mi, și cântecul moare. Nici farmecul celor dintăi micșunele, Nici zâmbetu-ți galeș, nici leneșu ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... îl curmă bătrânul. Te temi că-i pieri! Mare pagubă! un mișel mai puțin. Vânătorul astfel înfruntat se trase rușinat și se sui pe ziduri. În vremea aceasta, oastea se apropiese. Regele trimise un ofițer ca să vorbească cu cei din cetate. Solul veni la poartă. Bătrânul îl salută de pe zid. — Bine ai venit, domnule, ce poftești de la noi? — Măria-sa regele ... pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una, cu două, macar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din pușce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fără să se mai ostenească să vie înuntru. — Plecați-vă, zise trimisul, și ... duse. Asaltul începu. Tunurile așezate pe scaune de lemn băteau necontenit cetatea. Plăieșii răspundeau cu gloanțe care nu făceau greș. Fieștecare împușcătură obora câte unul din vrăjmași, și mai ales din ofițeri, asupra cărora erau țintite flintele lor. Leșii piereau fără a face spor. În ziua dintăi, doi vânători pieriră. A doua zi și a treia zi mai căzură cinci și se răniră doi. A ...
Duiliu Zamfirescu - Flori de paște
... Liliacul alb roșește Când sărută Dintr-o cută Sânul ce-l adăpostește. Prin grădini a pus o fee Gardurile-n azalee, Casele învolburate În ciorchine De glicine Pe balcoane aninate. Dimineața ideală Râde-n floarea de migdală, Tinerețea stă în cale, Întrupată Într-o fată Cu un coș de portocale. Vin, Bălcescule, din somnul Adormiților în Domnul, Să vezi firea cum renaște: Totul cere Mângâiere Pentru florile de Paște. Unde ești, în care floare Clipa ta nemuritoare Și-a luat ființă nouă? Care plantă Elegantă Poartă sufletu-ți în
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... farmec, a ochilor mirare. Tot omul care-o vede, răpit, uimit simțește Că parcă se renaște, că inima lui crește, Că trece lin din iarnă în dulce primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ... mințile le fură; Și dus-o-au pe aripi în locuri depărtate Cocoarele-n triunghiuri prin aer înșirate, Și spus-a vântul ager, în veci neodihnit, Că nu-i copilă alta mai dulce de iubit. În grabă alergat-au din toate-a lumii zări, De peste munți, din funduri, de peste nouă mări Cei mai viteji și mândri feciori de împărați, Vrăjiți de-a fi pe viață de Lia fermecați. Venit ... insulă ferice Plutind sub cer albastru pe-a mării albăstrime? Vezi tu colo, în zare, colo, pe-o înălțime, Acel palat de aur, cel cuib de străluciri, Cu poarta de rubinuri și stâlpii de safiri? Acolo-mpărățește frumos ursitul meu, Acolo-mi zboară gândul, acolo eu mă vreu! Dar ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau cucii, grâele săltate înverzeau câmpurile, viile înveseleau colinele, în sfârșit, o bogăție întreagă aruncată din dărnicia lui Dumnezeu se răsfăța pretutindeni. Și i se păru și mai nedrept atunci, căci își zicea el : "Și eu sunt făptura Celui-de-sus ... și urcând scările neoprit de nimeni a intrat înlăuntru. Lumina soarelui ce năvălea pe ferești părea oarbă pe lângă aceea ce se împrăștia din globul policandrelor. Cristalurile și argintăriile luceau, și în jurul meselor pline de bunătățuri, cei ce erau noroacele "altora, a atâtor chinuiți și oropsiți ca dânsul, mâncau și se desfătau, ca unii ... la nepoftitul oaspe, decât unul singur, ce sta în capul mesei, încununat de flori și cu haine strălucitoare pe el. Și ca într-o oglindă, cel ce venea și-a recunoscut atunci chipul; un el dezbrăcat de haina săracă ce-l îmbrăca, rumăn și frumos la față, cu ochii ... celălalt, fericitul, s-a recunoscut și el la rândul lui, și a văzut umbra chinuită și tristă care muncea pentru dânsul, ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar merge la simplă vânătoare, Glumind în nepăsare de moartea ce-au să-nfrunte, Urmați de steaguri multe, urmând în foc de soare Pe hatmani, capi de oaste, cu Albert craiu-n frunte... Și astfel în Moldova ei dau cu toți navală! Dar când trecu hotarul, al regelui cal tare Se poticni... O buhnă țipă în ziua mare, Și moartea-și găsi coasa în acea zi fatală! II - ȚARA ÎN PICIOARE Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite, Ce freamăt de suspinuri, de glasuri nădușite S-aud în sânul nopții prin neagra-ntunecime Și către munți se-ndreaptă l-a codrilor desime? Din când în când sub nouri, trecând ca o săgeată, Clipește o lumină și ca prin vis arată Bătrâni cu fruntea goală plecată spre pământ, Femei cu prunci ... său, Strigând la cer: Ajută-mi, o! sfinte Dumnezeu! III - TABĂRA LEȘEASCĂ Pe-o culme prelungită ard mii și mii de focuri Ca stele semănate ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit ... consista întru a prezenta domnului la Anul Nou o pâine mare și sare. Aceste bresle au dispărut sub vălul năvălitor al jidovilor, alungați din Rusia și Austria. În fine se pierdea în umbră, în părăsire, în ignoranță poporul!... poporul șerbit boierescului, poporul pe capul căruia toți erau stăpâni, toți: vătavi, arendași, proprietari, slujitori, cenușeri, țârcovnici, revizori, sameși, ispravnici, judecători, directori, miniștri ... de ignoranță, de superstiții, de pretenții, de lăcomie și de frică. III După această repede ochire asupra întregului tablou, să examină m acum unele părți în detail și să studiem țara în privirea morală, socială și intelectuală. Moralitatea pe la 1828 - 40 consista mai mult în observarea unor practici religioase, în îndeplinirea unor datorii de creștin, precum se înțelegeau atunci acele datorii, adică: în
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... destul de intrepid pentru situația ei, și i se adresează nu pe pământ, ci „în eternitateâ€� — fiindcă Bianca Porporata e castă. Dar condițiile în care a trăit Bianca Porporata, „în ciclul lunar al XVI-leaâ€� și probabil în Italia, nu sunt unice. Cu variații care nu schimbă fondul, ele sunt condițiile de viață ale mai tuturor femeilor oneste din aceeași clasă. Biografia unei femei oneste e lipsită de evenimente. Istoria ei sufletească, însă, e cu atât mai bogată în nuanțe și în amănunte. Faptul că autorul de care ne ocupăm e o femeie explică în mare parte însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă ... structura unui subiect anume imaginat, în nuvela Romanul Adrianei . Dar, conceput și condus la început parcă în vederea unei teze, subiectul nu dă până la urmă ceea ce făgăduise, și nuvela sfârșește prin câteva pagini, fermecătoare în sine și de o supremă delicateță de execuție, în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
... anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care parÂtizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de ... iau asupra lor ospiciile privilegiate de copii găsiți. Altă parte a tinerelor fete neculte se dă desfrânării, nefiind capabilă de vreo slujbă sau din lenevire, sau din măgulirea luxuÂlui, pe care îl dorește până la nebunie, fiind gata de a săvârși orice crimă josnică. Dar în acea ardoare ele cad ca să nu se mai scoale. Procentele acestora covârșesc pe a femeilor productive. Iată dar chestia înmulțirii în privința poporului de rând! Vine treapta înaltă a nobilimii bogate, la care luxul este în îndestulare; acolo scăderea nașterii este foarte mare ...
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
... seamă aceea ce tu vrei s-o citească... Cum trec, cum trec cu toate... și făr- să le oprească Nimic... Astfel te-ntuneci o stea în vecinicie Și ce-ți rămâne-n urmă? vreme și sărăcie. Da, vreme! numai vreme să aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. Dacă nobil ai fost și blând și drept, Dacă prin a ta ... Tu numai vrei a-ntrece caracterele mari, Privind peste mulțime cu multă nepăsare... Ei bine! P-astă dramă și soarta ta cea mare. Din astă cumpănire de drept și datorie, Ce ți-a rămas la urmă? Urât și sărăcie. Iubit-ai?... Ah! un caier de cânepă nu-i moale, Nu-i blond cum e podoaba cea dulce-a frunții ... de ceară, Iar ochiu-i plin de raze străluce în afară, Răpindu-ți ție ochii cu a lor strălucire. Tu n-ai gustat din rodul acel de fericire: Tu ești onest și plin de respect și generos Să frângi în ...
... Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ... de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul nostru — acea pădure neagră ce se întinde în dreapta și în stânga, colo în zare, spre Ceahlău... Ea este linia hotarului Moldovei și în ea facem adese vânat la căprioare, la urși... ba chiar și la unguri câteodată. — La unguri? — Da. Plăieșii noștri din timpurile vechi și până în ...