Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN ACELAȘI TIMP
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 281 pentru ÎN ACELAȘI TIMP.
... în sine vârstele omului. Emotiv și imaginativ ca un primitiv, naiv și curios ca un copil -- nou în fața universului, el a fost în același timp înarmat de cunoștințe ca un învățat și abstractor de idei ca un metafizician. 27. Literatura, și arta în genere, dacă nu e produsul societății decât în oarecare măsură, e, în schimb, cu totul în funcțiune de societate. Voim să spunem că talentul se naște, societatea îl îndrumează într-o măsură, dar ceea ce e principal e faptul că societatea ... descurajează, usucă ceea ce nu-i convine. 28. În toată lumea unitatea completă sufletească a unui popor se desăvârșește prin limba literară. 29. În poezie totul e individual și, cum inteligența nu a progresat în omenire de la începutul timpurilor istorice până azi (Platon nu e mai puțin inteligent decât profesorii noștri de filozofie), în poezie nu poate fi vorba de o lege a progresului. 30. O literatură ca să se numească nouă trebuie să fie nouă. E ... una, limba , încă ar fi un minimum satisfăcător, pentru că limba unui popor nu e o colecție de semne abstracte ca cuvintele unui volapĂ¼k. În limba unui popor, în cuvinte,
Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație
... și spre a noastră, a nepocăiților, răscumpărare de blestemul păcatului strămoșesc..." Gazeta orașului Metz, în număru-i de la 20 septembre același an, scria următoarele: „Un litograf de la noi a cumpărat de 20.000 franci stofă de mătase, pe care s-o taie ... aici a vândut în aste trei săptămâni 80.000 de medalii cu chipul fecioarei; altul, 52.000. Vaporașele de pe Mosel au transportat în același timp 6.000 kilograme de cruciulițe, iconițe, mătănii și alte obiecte plăcute evlaviei..." Își închipuie prin urmare oricine ce năvală de credincioși a trebuit ... tte, în Silezia prusiană, anume părintele Ronge, om nu se poate mai de ispravă și iubit foarte de poporeni pentru omenia lui, îndrăznește să tăgăduiască în gura mare autenticitatea „hlamidei". În fața lumii, de pe amvon, ține o cuvântare strălucită, înfierând „pe acei slujitori ai altarului cari-și bat joc de nevinovăția și de prostia ... urmă lăscaie la cutia făcătoare de minuni... ...La acestea se mai adaugă și alte pagube morale... Câte femei și fete nu-și pierd curăția lor în aceste pelerinajuri, și apoi vai de fericirea și de pacea familiilor lor! ...Ție, episcop Arnoldi de la Trier, ție mă adresez, în ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu ... le tot rumegi Și sarcina de gânduri s-o porți ca pe un gheb, Astfel ades în taina durerii mă întreb... Nu aflu unde capul în lume să mi-l pun: Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun, Căci n-am avut metalul demonilor ... Nimic e pentru mine ce pentru lume-i mult. Ce este viitorul? Trecutul cel întors E șirul cel de patimi cel pururea retors. Am azvârlit în laturi greoaie, veche cărți, Cari privesc viața din mii de mii de părți Și scrise în credința că lumea tot se schimbă Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă. Nu-i foliant ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... mai general: pentru ce scriem? Scriem pentru a ne răspândi gândirea mai departe decât o duce vorba. Vorba nu poate trăi mult nici în timp, nici în spațiu. Rostită acum, ea amuțește apoi: auzită aici, ea se pierde acolo. Uneori o prinde cel ce o aude și își aduce aminte de ea ... acadĂ©mie“ (Voltaire, Edit. Beuchot., vol. 57, corresp. 340). Ast[...]nsă, și de mai bine de un secol, nici un om de știință, nici în Franța, nici aiurea, nu mai pune la îndoială legea gravitațiunii lui Newton, și progresul adevărului în această privință este făcut. La 1677 se reprezintă pentru întâia dată Phedra lui Racine în Hotel de Bourgogne la Paris. În aceeași seară și în același oraș se reprezenta Phedra lui Pradon. În primul moment Pradon fu înălțat la cer prin laudele entuziaste ce i se dau, iar Racine se văzu părăsit și aproape insultat de critica contemporană ... dă valoarea permanentă ca unei produceri esențiale a chiar naturii omenești. O dată adevărul conceput, autorul îi dă întruparea literară și îl aduce în viața publică. Presupunem că a ales un timp
Ion Luca Caragiale - Pe oceanul vremii
... cu tine pe-al vremiiocean Plutind, viața-mi pare un cântec...O ,ce an! Ce an de fericire! Și noice putem oare? Să-l pironim?! ... În vremurire începute moare, Și moartea-i ca calăul, de bine ne desparte! O, timp, Saturn! te-ndură, și ține-ne des parte! Rentinerește visul, iubirea noastră mare- Un vas sub cer albastru și pe-o albastrămare! Atâtea calde inimi ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
... Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul ... poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de migdal; Un vis purtam în fiece gândire, Cum lacul poartă-o stea pe orice val; A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal, În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun ... nimicuri, pe minciuni. Sunt nențelese literele vremii Oricât ai adânci semnul lor șters? Suntem plecați sub greul anatemii De-a nu afla nimic în vecinic mers? Suntem numai spre-a da viață problemei, S-o dezlegăm nu-i chip
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
... Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul ... poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de migdal; Un vis purtam în fiece gândire, Cum lacul poartă-o stea pe orice val; A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal, În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun ... nimicuri, pe minciuni. Sunt nențelese literele vremii Oricât ai adânci semnul lor șters? Suntem plecați sub greul anatemii De-a nu afla nimic în vecinic mers? Suntem numai spre-a da viață problemei, S-o dezlegăm nu-i chip
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
... proces celebru, a fost condamnat la degradare și la închisoare pe viață, am avut ocaziune de a-i cunoaște la Crâm, în niște împrejurări ce-mi place a-mi reaminti, căci ele se raportează la un timp de glorie pentru imperiul Franței, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre. Iată notele ce găsesc în jurnalul meu de călătorii. Ți le trimit în toată simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simțit în primblarea mea printre ruinele orașului Sevastopol și pe țărmurile Crâmului ocupate de către armatele aliate în anul 1855. 25 noiembr. Pe Marea Neagră Gigantica expediție a puterilor de la Apus în contra colosului de la Nord și faptele săvârșite în timp de câteva luni pe marginile imperiului rusesc au atras ochii lumii întregi asupra Crâmului precum odinioară Palestina deșteptase avântul războinic al Creștină tății. Numele orașului ... dobândit același răsunet ca și Ierusalimul, căci neamurile care au mers în secolele trecute ca să-și verse sângele pentru apărarea Sfântului Mormânt au întreprins în
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al ... o moarte ușoară, voiam să merg tot înainte până ce sângele se va închega în vinele mele și somnul etern mă va răsturna fără simțire în vreun troian. Găsii o plăcere nespusă în ideea sinuciderii, închipuindu-mi cum voi fi peste puțin timp acoperit cu veșmântul funebru și nepătat al omătului, bocit de vocea uraganului. Cum va depune Silvia pe fruntea mea cea rece o sărutare înfocată și ... ...
Alexandru Vlahuță - Ce fericiți am fi-mpreună!
... amândoi; Nu-i limba-n stare să înșire Din ochi câte ne spunem noi! ... Se sorb, adânci și însetate, A noastre lacome priviri, Același gând și dor ne-abate, Aceleași tainice porniri. Ș-atâta ți-i de înțeleasă Cerșirea ochilor mei triști, Că te roșești, ca o mireasă, Clipești ... cât ne întâlnim mai des, Și, totuși ne sfiim a spune Ce fiecare-am înțeles. De rămânem singuri vrodată, Stăm muți, cu ochii în pământ. Tu parc-aștepți înfiorată, Eu în deșert mintea-mi frământ... De ce nu vrei? ... Mai lesne-ți vine Să-mi faci tu cale la-nceput: Apropie-te blând de mine Și ... vraja dulcilor ispite Nemaicătând să te abați, Ne-om pomeni, pe negândite, Ca de când lumea-mbrățișați. La ce vrei să se risipească Atâtea visuri în zadar? La ce comoara ta firească Să ți-o îngropi, ca un avar?... Acum ți-i inima fierbinte, Frumoasă ești, iubită ești ... Ce mai aștepti ... vezi cum arzi de sfânta sete A sărutărilor fierbinți?... Îndemnul tinereții tale Ascultă-l - cât e de-nțelept! Cu-atâta dor îți cat în cale! E-atâta ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 ... dacă nu e o legătură între paloșul de la Războieni și penelul de la Florența! Sufletul artist al poporului s-a destăinuit adesea, în șoaptă de grijă și de dor, pe minunatele cusături și alesături ale țărăncilor noastre, în măiestria cu care își ciopleau voinicii ghioaga de luptă, plugul de arat și fluierul de doinit, în felul cum știau toți la țară să-și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a ... acelea, unde neam de neamul ei n-avea să se mai întoarcă — nu mai rămânea decât un nume, crestat pe-o cruce de lemn, în cimitirul satului: "Ion Grigorescu". Înainte... se făcea parcă și mai pustiu, și mai întuneric. Trăia în București, ...