Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 791 - 800 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
... mireasă, Ai mire, ca el, Tras prin un inel Și el ți-a adus, Dar eu nu ți-am spus, La grumazi mărgele, Pe deget inele, Brâu și-ncingători, Zadie cu flori, Năfrămi de mătase Toate-n aur trase, Pe margini tivite, Toate-ntraurite! Fata suspina, Mama sta ce sta Și iar cuvânta: Draga mamei, fată, Fii cuminte-odată Și-ți alină plânsul, Du-te ... și cugeta, Mult se frământa Și-ntrebat-a iară Prin lume și țară Și-a-ntrebat anume Prin țară și lume Pe la vrăjitori Și descântători; Pe la crai de meșteri, Cari trăiesc în peșteri Și cari pot s-adune Dragoste p-alune Și pot munți să-nșire P-o sârmă subțire ... le-a spus curat Visul ce-a visat, Că adica-n vis O babă i-a zis, Că Fira pe fată S-o prefacă moartă Și s-adune fini, S-adune vecini Și neamuri să strângă Pe fată s-o plângă Și să mi-o bocească Să mi-o dăulească, Și să mi se poarte Chiar precum se port Oamenii la mort ... ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... cu străinătatea, v-ați înstrăinat și legea, și limba, și inima, și chiar dragostea sătenilor; și după nepăsarea și risipa ce o facem, zvârlind banul pe lucruri de nimica, puțin mai avem de înstrăinat, și nu-i departe vremea aceea, pe cât văd eu. Întrebați pe bieții nemernici de săteni, să spuie ei dacă mai cunosc cine le e stăpân. Au rămas ca niște câini ai nimănui, sărmanii oameni! Cine se ... e mai mare în sat la ei, de-i horopsește și-i țuhăiește mai rău decât pe vite! Ciocoismul și străinii să trăiască, și las' pe dânșii, că ne scot ei la covrigi!" Ba că "vai de țara care ajunge s-o puie copiii la cale"; ba că "vorba multă, sărăcia ... că nici eu n-am fost așa de sec, între cei de-o seamă cu mine. Dar, de cum am ajuns acasă, goană și prigoană pe capul meu, din partea boierului, în tot felul. Întâi și-ntâi, a pus înadins pe feciorii boierești să-mi caute pricină și să mă aducă la sapă de lemn. Și aceștia, ca oameni fără judecată și pizmași, făceau toate chipurile ...
Dimitrie Bolintineanu - La un avut
... porțelanul dalb, Și rozele, și crinii, cu june grațioase, Cu gâtul lor cel alb. În cupe râde vinul în spume-mbălsămite Și face să recheme pe zeii cei uitați, Și roabele antice să văd înlocuite De servi muiați în aur ca fiii de-mpărați! Dar poți a-mi spune ...
... 1881 Au trecut 14 ani de când pentru întâia oară s-a arătat în Convorbiri literare o direcție critică în contra limbii obișnuite pe atunci în multe scrieri ale literaturii române. Critica voia, pe de o parte, să combată construcțiile arbitrare ale filologilor care, sub cuvânt de „purificare“, întocmeau un vocabular de termeni necunoscuți românului și depărtau ... nu ne par încă bine înțelese sau cel puțin nu sunt încă primite de mulți scriitori români. Principiile neologismelor le putem despărți în patru reguli, pe care le vom expune în paginile următoare și vom căuta să le întemeiem. I Acolo unde pe lângă cuvântul slavon există în limba românească populară un cuvânt român, cuvântul slavon trebuie să fie depărtat și cuvântul român păstrat. Vom zice dar binecuvântare ... limbi străine. De aici urmează, firește, că o sumă de cuvinte și de deprinderi sintactice le vin mai întâi în minte sub forma limbii străine pe care o cunosc mai bine. Însă cea mai ușoară deșteptare va fi de ajuns pentru a trezi pe acești scriitori din felul de letargie intelectuală în care se află cât pentru limba lor și a le aduce aminte că și limba ...
Ștefan Octavian Iosif - Lui Grigorescu
... Iosif - Lui Grigorescu Lui Grigorescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Se leagănă în pas agale Un mândru car purtat de boi: Te duc pe ne-nturnata cale Și-s albi ca neaua amândoi. Iar carul tău, cât e de mare, E-acoperit de-un lăvicer Și munții-nalți privesc ... Își lasă turma risipită Privind cum trece mândrul car Și-acum, când carul se oprește Și plâng talăngile-n ecou, Natura parcă retrăiește Cel de pe
Dimitrie Anghel - Lui Grigorescu
... Anghel - Lui Grigorescu Lui Grigorescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Se leagănă în pas agale Un mândru car purtat de boi: Te duc pe ne-nturnata cale Și-s albi ca neaua amândoi. Iar carul tău, cât e de mare, E-acoperit de-un lăvicer Și munții-nalți privesc ... Își lasă turma risipită Privind cum trece mândrul car Și-acum, când carul se oprește Și plâng talăngile-n ecou, Natura parcă retrăiește Cel de pe
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... nemurire ascuns în cântec de poet. “Cântarea mea i-amărăciune; m-apasă-a voastră dărnicie; “Zadarnic dați atâtea daruri, mă simt pe-atâta de sărac; “Deschideți porțile eterne; deschideți sfânta împărăție, “Mormântul e supremul bine, acolo numai mă împacâ€�. III Atunci ieși din mări și ... și aur, Și lacul leneș se întinse, a suspinat și-a adormit. Crăpă-n zigzag nemărginirea și zeul Krișna-atot puternic, Pe-un car de roze se coboară din tronu-i mândru de palmier; Poetul lira își aruncă, își pleacă fruntea de cucernic Și-n clarul lacului ... părtași că sânt; “Din cer tu cați cu bunătate l-așa de josnică ființă, “Le dai și lor tovărășie, când singur, vai! sânt pe pământ.â€� Krișna zâmbi dumnezeește, simțise el întreaga taină, Văzu că-n opera-i sublimă nici el n-a fost desăvârșit, Și zise ... “Îndreaptă-ți fața spre Walmiki, de-acum cu el ai să trăieștiâ€�. Mai zise iarăși lui Walmiki: “Îți dau eu azi un dar pe lume Ce seamăn n-are, a ta cântare c-un nou avânt să-nsuflețeștiâ€�. Dar Floarea-Albă: “Doamne mare! nu voi să
... dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur! O dată-n viața-i muritorul vede ... În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades, Venea-n singurătatea mea pe îndelete, Rătăceam mâna-n păru-i blond și des, De pe-umeri haina-i luneca ușor  Vedeai rotundul braț pân-subsuori. Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă, De-a-și ...
Mihai Eminescu - Venere și Madonă
... și-a visat raiul cu grădini îmbălsămate, Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer Și-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin, Fața pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie, Căci femeia-i prototipul îngerilor ... rece, Mă învață cum asupră-ți eu să caut cu dispreț! Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir, O fecioar-a cărei suflet era sânt ca rugăciunea, Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir. O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie, Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin, Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie, Cu inima stearpă, rece și cu ... nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razim, fără fond. Suflete! de-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire, Și ador pe
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F
... intenționată a concepțiunii sunt deosebite pentru fiecare artă. După aceste deosebiri specifice, vedem că teatrul este tot atît de puțin înrudit cu literatura pe cît ar fi sculptura și pictura cu arhitectura și muzica. Pe cînd concepțiunea poetului se formulează în gîndirile lui proprii cari sunt chiar materialul intern al artei sale, și care, transmise prin cuvinte, constituiesc de-a ... comedia - ci notarea convențională după care se vor alipi elementele proprii spre a. arăta o trecere de împrejurări și fapte umane. Mai scurt: pe cît de puțin planul arhitectului este pictură, tot atît de puțin e scrierea de teatru poezie. Fiind însă că teatrul ne arată oamenii, și fiindcă ... împrejurări omenești, acțiunile, cări sunt chiar viața, sunt însoțite de vorbire, oamenii dramaturgului trebuiesc firește să vorbească și ei. Din împrejurarea însă că păpușile lui pe lîngă că trebuie să umble, să plîngă, să riză, să se mîngîie, să se bată, ori să se ucidă chiar (fapte ce nu se pot ... prin modul de manifestare al acesteia. Teatrul e o artă independentă, care ca să existe în adevăr cu dignitate, trebuie să pună în serviciul său pe toate celelalte arte, fără să acorde vreuneia dreptul de egalitate
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei
... momente de durere, când fiii ei cei mai energici, cei mai plini de credință în vitalitatea gintei române desperau, tocmai atunci providența lua de mână pe națiunea noastră ca pe o fiică iubită între fiicele cele mai iubite, o scotea din toate pericolele și o reînălța mai tânără și mai zdravănă decât fusese înaintea orei ... Cincizeci de ani mai târziu, situațiunea devenise și mai rea; și bietul Ion Neculce, aproape de a-și închide ochii, după o lungă viață plină de furtuni, striga în marea sa durere: "Oh! Oh! Oh! Săracă țară a Moldovei! Ce sorți de viață ți-au căzut! Cum a mai rămas om trăitor în tine de mare mirare este, cu atâtea spurcăciuni de obiceiuri ce se trag ... și ea politica greșita și se întoarce la politica dreaptă din timpul tratatelor de Kainargi și de Adrianopol. Alăturea cu Francia, ea sprijină ideea Unirii, pe care deja o recunoscuse și o garantase în principiu prin Regulamentul organic din 1832. Prusia și Italia, și apoi și Anglia, iau sub scutul lor ... nu se cuvine să fiu mai indulgent pentru cei de jos, care n-au avut îndestulă răbdare și bărbăție spre a se lupta, ...