Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂCUT
Rezultatele 791 - 800 din aproximativ 2416 pentru FĂCUT.
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... Mai mulți școlari: Popescu, dom'le! Profesorul: Popăscu? Nu se poake... Popăscu doară-i un școler emininke. Școlarii: Popescu, dom'le! Profesorul: Acela care mai face asta, lasă-l apoi doară... Popăscule... dacă cineva ke-ntreabă să-i spui numai câke operațiuni avem în aritmekică, cum vei răspunghe? Popescu: Trei, dom ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
Mihai Eminescu - Aur, mărire şi amor Aur, mărire și amor de Mihai Eminescu Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernii, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a[i] caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsuri, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a[l] unei case mari se adunase o societate aleasă, ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
... nume, ne turnă un răspuns ce seamănă ieșit din fabrica celebrului Robert Macaire . Printr-acest pamflet, celebrul scriitor fără nume să silește a face din domnul contracciu o victimă, iar din mediocritatea noastră un călău; apoi, prin niște întorsături diplomatice, să încearcă a dovedi că și călăul ... dar ne amăgeam, căci celebrul scriitor fără nume, uitînd că condamnase licența, făcu ceea ce mediocritatea noastră n-a cutezat a face: pîși peste licență și merse mult mai departe. Avu corajul a zice că scrierile noastre în contra domnului contracciu vin din cauză că ... să-și aibă și el partea sa“ și a da fine acestei scrieri, îndreptînd pe oamenii de bună credință a face lectura inserțiunei din pagina 4 a Curierului Principatelor Unite no. 33, ca să vază pînă unde poate să ajungă celebritățile fără nume cînd ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... mai întâi să facă „o poezie“ și apoi își răsfoiesc mintea pentru a găsi o materie convenabilă, și astfel lucrarea lor face o impresie tot așa de rece ca și reflecția din care a izvorât. Nimic din toate aceste în poezia populară! Și ce ambiție ... a recădea din înălțimea impresiei poetice în mijlocul preocupărilor de toate zilele. Nu că doară poporul ar fi nesimțitor la asemenea lucruri; dar el când face poezie, nu face politică, când inima îi saltă, încetează sarcina reflecției. Și la români se găsesc poezii contra Rusiei și a Austriei, dar nu fiindcă Rusia ... de la tine. Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare Păn’ te-i face roditoare Și de mine iubitoare. Tot mișcând din aripioare. Jos, la trunchiul bradului, Crește floarea fragului, — Șoimuleț duios la grai, Fiecare cu-al său ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... oricum fie! răspunde-n grabă Lia. Durerea fie-mi partea sau fie-mi bucuria De-oi ști că-n a mea cale voi face totdeauna Din șapte nopți o noapte, din șapte zile una, M-oi duce mult departe c-un repede avânt, Departe, unde cerul se lasă pe ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera viscoÂlul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...
Alexei Mateevici - Colindele Crăciunului
... lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creștinește, iar moșnegii nu fac nimic. Și în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu și vor veni acuși sărbătorile sf. ăântuluiî Crăciun și toți sătenii, țăranii muncitori, se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ...
... urmă mângăiere m-a lipsit; Însă, scumpule Edvine, oricare nenorocire Aș uita fiind cu tine, viețuind cu-al meu iubit... Dar ce poate face omul împotriva voiei sfinte? Cine poate înțelege scopul ei acel ascuns? Iartă cârtirile noastre, Dumnezeule părinte! Căci ele scap dintr-un suflet ce durerea l ...
... șuvițele de păr negru șerpuiau, părea că o voință lăuntrică luptă contra cuiva, că un imbold obscur încearcă să învingă, că un gînd sălbatic își face loc și o întețește să se trezească, spre a aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului, dar că o putere ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...