Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DAR

 Rezultatele 791 - 800 din aproximativ 2952 pentru DAR.

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

... apropiere de București. Am fost totdeauna atras de capitală, ca fluturii de flacăra lumânării. Îți cam pârlești din când în când aripile, nu-i vorbă, dar, când nu poți zbura, Bucureștiul îți dă mijlocul să te târâi, și tot e bine. Eram, după cum ți-am spus, doctor de plasă. Foarte ... fără de parale, bineînțeles. Așa, nu m-am mirat deloc când, într-o bună dimineață, m-am pomenit cu Turculeț că vine să-mi vorbească. Dar întâi să ți-l descriu. Închipuie-ți un băietan încă o dată mai înalt și mai gros ca mine, bălan, cu niște buze cărnoase, cu ... pe deasupra, trei sute de oi. Îmi dă zestre bună. Nu-i vorbă, urmă el mai afundându-și mâna în chimir, parale am și eu, dar tot nu strică să ai mai multe. Până aici flăcăul îmi vorbise înfocat. Numai ce-l văd însă că pune capul în pământ și începe ... ochi, după ce stase o mulțime de vreme în spital. La drept vorbind, lucrul acesta nu prea strica unui băietan atât de frumos ca dânsul. Dar pesemne fata era năzuroasă. — Bine, Turculeț, dacă nu te ia cum ești, nu te iubește, mă. — Ba m-o fi iubind dânsa, decât ...

 

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

... câmpenească de Grigore Alexandrescu Dlui V. G. C. Așa, simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele ... ar părea greu: Însă această minciună, Deși îndestul de bună, Apasă cugetul meu. Așadar, iau îndrăzneală Și spui că adevărat N-are nimic de mirat. Dar are, fără-ndoială, Tot ce e neapărat. Spre patru părți ale lumii Patru ferestre privesc, Și dacă pe tonul glumei Slobod îmi e să vorbesc ... mai obișnuit; Iar de ce, nici se vorbește: Păcatul ar fi cumplit. Pricina e delicată, Și prea puțin câștigăm, La mulțimea nensemnată, Adevărul s-aruncăm. Dar în vorbă neplăcută Ca să nu ne încurcăm, Și ca nu, din întâmplare, S-aduc la mulți supărare, Descrierea începută, Mai bine să o urmăm ... cu bucurie În dulci gânduri mă pierdeam. Simboluri de tinerețe, Fluturi cu vesele fețe Privirea mea o trăgea: Pe iarbă în depărtare Fluturele părea floare; Dar când umbletu-mi simțea, Insectele-amăgitoare Se-nălțau, găseau scăpare Aripile-și scuturând; Și eu c-o dulce mirare Vedeam florile zburând. Nori deși, negri ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... urâtă viața de slugar, Te rogi să-ți dau scăpare la simpla ta junie, Să-ți sprijin a ta râvnă ș-al versurilor dar. Din toată neaverea-mi, sperjur, ți-aduci aminte Că drumul învățării cu râvnă ți-am lesnit; La orice trebuință m-aveai ca p-un părinte ... proză-ntortocheată Pierdeam ceasuri și zile a ți le zdreveni. Te scoli; dragostea-n mine creștea ca răutatea-ți Și punga-mi — dar ce pungă! că pungă nu aveam — Aluzie la semnele de nebunie ce de atunci da ingratul. Mâna-mi ți-era deschisă să-ntreme sănătatea ... cu prisos. Cu gândul trândăviei porneai la ascultare, Și slujba, datoria în veci n-ai cunoscut: Ca jidovu-ndărătnic ce intră-n scăldătoare Schimbași costum, dar jidov și spârc n-ai prefăcut. Nu mă-ndreptez la lume să-ți spui nelegiuirea, Cu tine am de lucru; și vina tu ți-o ... a unelti, Lipind a voastră faptă l-a altora lucrare, Lăcusta la columbe, pre sine-a vă feri. Dar ziua se ivește, himera se desface Ca fumul risipită d-al aurorii vânt; Dezmădulata iazmă începe a-mi da pace, Și-n inimă ...

 

Ion Luca Caragiale - A zecea muză

... să aleagă pe cele mai reușite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artiști celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate și așezate în templu... De ... ceva care, cu cât e capul mai puțin apărat, cu atât mai greu pătrunde în el, anume convingerea că doftorie pentru chelie nu se află. Dar dacă este peste putință a mai crește părul acolo unde ar fi să crească, ce greu trebuie să fie a-l ... mare revoluție în filosofie: am pus mâna pe cauza primară. Ex nihilo nihil?... [1] Mofturi! Lumea n-a fost făcută prin concursul... împrejurărilor? Dar nu mi-e dat mie, un biet cronicar, să filosofez... și mai la urmă mă importă foarte puțin cauza primară: o chestie mult mai modestă ... foarte curios să văz pentru ce o să concureze; pentru văpseaua pe care o doresc eu, sau pentru piesa pe care o cere Teatrul Național? Dar cum e un băiat foarte activ, o să concureze poate pentru amândouă... Atât mai bine! De n-ar greși numai adresa: te pomenești că vine ...

 

Ion Luca Caragiale - Bacalaureat

... că ți-e prietin! să nu zici ca nu ți-e prietin!... — Cine? — Popescu, profesorul de filosofie. — Suntem cunoscuți, ce e drept; dar chiar așa buni prietini, nu pot să zic. — Las' că știu eu... — Ei? — Ei! trebuie numaidecât să te sui în birje cu ... după Georgescu, nici Virgiliu, nici Horațiu n-ar fi fost în facultate... Despre partea lui Georgescu, rămâneau băieții fără bacaloriat!... Suie-te, te rog! — Dar nu e nevoie de trăsură, madam Georgescn, mă duc pe jos. — Vai de mine! daca avem trăsură... Suie-te, [te] rog... A trebuit ... fiindcă n-au avut notă suficientă la muzică sau la gimnastică... înțelegi bine că un an de întârziere, pentru inaptitudme la muzică sau la gimnastică!... Dar asta, trebuie să convii și dumneata, e tot așa de absurd ca și când ai împiedica pe un tânăr dispus să învețe Dreptul, să piarză ... că nu poți!... știu că poți! trebuie să poți! — Atunci trebuie să le dau la toți... — Să le dai la toți! — Bine, dar... — Să nu zici că nu poți!... Știu că poți! trebuie să poți!... să le dai la toți! Sunt toți copii de familie bună! Profesorul ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

... mai caracteristică. Conul Gugumano gustă un licor, și... i se pare apă goală. Cu toate astea, este dela Șapca ! Mai înghite un păhăruț... Nu prea... dar, în fine, tot e ceva mai tăricel decât cel d'întâiu. Să vedem ! un al treilea... și mai tare. Și așa, până la al șaselea ... avut mai mult cap ca mine ! - Sărut mâna, coconașule ! - Da, zise conul Gugumano cu un laisser-aller adevărat gaillard - ești mai deștept ca mine, dobitocule ! Dar ce-i faci norocului ? Eu, primar la primăriă; tu, slugoiu la slugăriă ! Bine că mi-ai dat idea. Am să merg să visitez esamenile școalelor ... bancă și vine să mânjească cu nasul mâna primarului Bucharei. Conu Gugumano își scoate o gheată, se scarpină cu sete pe talpa piciorului, și esclamă: - Dar mulți purici aveți pe aici ! Apoi se adresează cu bună voință către Marița, care i-a sărutat mâna: - Bine ! să trăești ! Ei, fă ...

 

Ion Luca Caragiale - Dascăl prost

... pe mine și pe soția mea, căci în grija noastră am avut pe copil, dacă ați fi, nu indulgent, aceasta nu v-o putem cere, dar nici prea sever cu el, care nu știți câtă iubire vă poartă și cu cât respect pomenește totdeuna de dv. De aceea, fiindcă vedem cât ... paradis îl invită nenea Nicu și consoarta! mâncare, băutură, aer, călărit... plus două sute de lei pe lună cel puțin... Oameni cu dare de mână! Dar nu mai vine Pricupescu!... Să citim mai departe: „Amice Pricupescule, Mâine încep la voi examenele. În interesul tău îți atrag atenția încă o dată ... i-a spus curat că, dacă rămâne repetent, se împușcă. Pune-te tu în locul ei, ca mamă. Astă-seară, nu se poate... Dar mâine seară la ceasul știut, negreșit, cocoșelule moțat. Când ăi veni la puiculița ta, să-i spui că l-ai trecut pe Octavian. P u ... aruncat vorba cea mare... Pricupescu e nebun!... a început să zbiere la mine... să-mi spuie că: nu mi-e rușine! prieten vechi! Dar eu, cuminte, zic: — Nu-ți cunoști interesul! de ce să te pui cu niște oameni mari, cari au atâta influență?... De-aia v-a ...

 

Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică

... părut discursul lui Vaida ? Așa-i că vorbește strașnic ? - Care discurs ? întrebi dumneata. - Ei ! discursul de alaltăieri, din Parlament... - A ! da, bine zici... Dar n-ai auzit ce I s-a 'ntâmplat lui Mangra... Asta va să zică să scapi prin tangentă; cum am zice, să o ... Uite, vezi ?... Și mai zici, că te ocolesc... D'aia nu-mi place să mă 'ntâlnesc mai des cu dumneata, că prea mă 'ntrebi multe. Dar oare numai la chestiunea Extremului-Orient se potrivește această snoavă bătrână ?... Ei, aș ! Aci aproape, în miezul Europei, se adună un comitet de oameni, în ... după aceea, trebue să mi se lase timp a mă gândi dacă mi-o pot lua sau nu... - Dumneata vrei s-o scalzi; dar noi îți spunem scurt: ori faci să înceteze scandalul, ori, dacă nu, trebue să te tratăm cu ultima asprime, ca pe un vrăjmaș declarat al ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... fără preget în toate părțile... Nu e și nu e!... - Femeie, trebuie să fie-n casă... Dracu n-a venit să le ia!... Dar ce au pierdut? ce caută? Caută două bilete de loterie, cu care d. Lefter Popescu a câștigat. Însă oricine mă poate întreba: - Bine ... o întâmpla, zece la sută căpitanului. Când a cumpărat biletele, d. Lefter a râs pesimist: - Ți-ai găsit! eu și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș-a pus pe d. Lefter să-i însemneze în carnet numerele ... După ce le isprăvește pe toate d. Popescu își scoate batista, își șterge sudoarea frunții și se așează grav pe scaun, apoi, cu tonul sever, dar calm, al judecătorului ne-nduplecat către criminalul care-i stă de față-n picioare: - La care chivuță? o știi? - La Țâca, aia tânără frumoasă, care ... pot face asupra unei așa grămezi pestrițe de vechituri, cu privire la zădărnicia lumii trecătoare prin care au trecut și ele o clipă, nouă, neveștejite! Dar d. Lefter n-are vreme să filosofeze... el caută... caută mereu... Fatalitate! jacheta cenușie nu se află. Când gânduri peste gânduri îi clocotesc în cap ...

 

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii

... asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nu­mi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca ... feștila moașe-ni, după ce ne luase la fiecare câte doi gologani de trei parale și ouă roșii, ca să ne lase sus în clopotniță... Dar venerabilul nostru preot, cuvioșia-sa părintele Marinache! Îl am aci încă, dinaintea ochilor. Ce înfățișare frumoasă! Barba lui strălucește mândră ca un fuior de borangic ... a explicat dascălului cauza confuziunii: la amândouă perechile de sfeșnice, zambilele erau pembĂ©... Chiar un om în vârstă putea greși; darmite un copil nevinovat! Dar apoi, cozonacii și plăcinta de drob, și căpățânile de miel la tavă pe orez, cu iaurt cu caimac, după opt săptămâni de fasole sleită și ...

 

Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor

... profesor nota dorită; decât, acuma am nevoie să știu numele protejatului matale... Cum îl cheamă pe tânărul? - Ți-am scris numele în scrisoarea mea. - Da, dar scrisoarea dumitale am rătăcit-o acasă printre alte hârtii, și lucru este urgent: ca să nu pierd vremea căutând-o, am venit la d-ta ... l recomande mie, să-l recomand amicului meu Costică Ionescu, profesorul... - Da. - Ei! cum îl cheamă? - Nu ți-a scris Mari? - Ba da, dar am rătăcit scrisoarea, și d-ra Popescu a uitat cum îl cheamă și m-a trimis să-mi spuneți dv. - Eu ... drept să-ți spun... nu mai mi-aduc aminte, pentru că i-am avut numele pe o însemnărică, pe care am lăsat-o la Mari; dar putem afla de la Diaconeasca - șade aci aproape- ea m-a rugat, că știe cât ține Mari la mine și d-ta nu ... nu te refuză niciodată. - Atunci - zic - cum facem? - Stăi nițel, să trimit să cheme pe Diaconeasca; este aci alături. N-aștept mult. Madam Diaconescu vine. Dar, fatalitate! și dumneaei se află în aceeași necunoștință despre numele junelui nostru protejat: însemnărica i-a dat-o amicei sale madam Preotescu. - Ce ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>