Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACELE

 Rezultatele 791 - 800 din aproximativ 1681 pentru ACELE.

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului

Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului Câmpia cu numere - Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului      â€žceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult prea nevorbit c e l mult prea nerostuit în anotimpul tăcerii veacuri de arhivă în apele oglinzii printre răzoare și haturi mărturisind preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în ...

 

Robert Burns - În ciudă

Robert Burns - În ciudă În ciudă de Robert Burns Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Se vede sărman, ocolit cu dispreț Și fruntea și-o-nclină — în ciudă? Dar noi ne mândrim și-o-nălțăm mai măreț, Și-aceasta doar numai în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda atâtor mizerii ce sânt, Nimic nu e rangul decât un cuvânt, Și omul e aur — în ciudă! Cu pâine și sare, cu coji de mălai Trăim anevoie — în ciudă! Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai, Dar om este omul — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda averii și-a tuturor chiar, Tot omul cel vrednic e mărgăritar, Oricât de sărac e — în ciudă! Vedeți voi pe-acela, el cică-i boier, Și țanțos ce umblă — în ciudă! Asculte-l toți proștii și-nalțe-l la cer, El tot e-un netrebnic — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda podoabei ce-o poartă la piept, Un om fără zgardă, un om înțelept Se uită și râde — în ciudă! Un rege îl poate-ncărca din prisos Cu nume și-onoruri — în ciudă! ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Apă beu!

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Apă beu! Apă beu! de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Priviți la mine, oh, prietini, Și vă cruciți de fapta mea: La noi așa minune mare Cam rar s-a mai putut vedea ! De-așa ceva Mă mir și eu, Dar adevărului mă-nchin: Nu vin... ci apă beu, Da, apă beu ! Mă întrebați, nu cumva oare O grindină a dat prin vii, Ori frigul a stricat recolta Și viile-au rămas pustii ? O, nu ! căci vin, Pe cît știu eu, A fost ăst an destul și bun. Și totuși... apă beu, Da, apă beu ! Ori mă învinuiți voi, poate Că nu-s setos ? Aceasta-i grav ! Pe dracu ! Dimpotrivă, setea Mă arde în gîtlej grozav. Și chiar de vin Setos sunt eu ! Și totuși... apă beu ! Pe Dumnezeul meu ! Dar ca să nu vă doară capul, De-atîta ce vă minunați, Vă lămuresc eu într-o clipă Această taină. Ascultați: E mănios Crîșmarul meu, Parale n-am, nici credit n-am... De-aceea... apă beu, De-aceea, zeu ! Poezii alese,

 

Traian Demetrescu - Cîntărețul de stradă

Traian Demetrescu - Cîntăreţul de stradă Cîntărețul de stradă de Traian Demetrescu Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă, Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă: „Iubiți-vă! viața trece Ca adierea unei seri; În inimile iubitoare E cald, senin, — sînt primăveri!â€� Atunci, băcanii auzindu-l, L-au dat afară din oraș; Iar unul dintre ei rostit-a: „Pe legea mea! e un pungaș! Lîngă teșghele, toată ziua, Ca vai de lume ne trudim, Să strîngem ban cu ban, grămadă, - Noi n-avem vreme să iubim!â€�   Femeile au plîns de mila Acelui cîntăreț gonit; Căci inimile lor duioase La viersul lui s-au încălzit... Și s-au rugat să-l readucă, Să-i dea un ban, un adăpost; E zdrențuros, e mort de foame Și e străin! — dar chip n-a fost! În inimile tineri însă Rămas-a cîntecul neșters... Și după cum aud pe unii Cam ast-fel treburile-au mers: Băcanii-au strîns-n toată viața Ban lîngă ban, cu mare preț; Pe cînd nevestele urmat-au Povața-acelui

 

Traian Demetrescu - Nunta de argint

Traian Demetrescu - Nunta de argint Nunta de argint de Traian Demetrescu 1891 Personajele : România, regele. În ziua de 10 mai. Scena I O cameră largă, de un aspect trist și singuratic. Perdelele lăsate. Pe pereți portretele lui Traian și ale marilor domnitori romîni. Pe o măsuță mică bustul Daciei, înfășurat cu un voal negru. Întinsă pe o canapea de atlas albastru, Romînia pare cufundată într-o meditație profundă și dureroasă. Afară se aud bubuituri de tun. În zorii zilei. ROMÂNIA Durerea soartei mele, Sub care tristă zac, Vai, astăzi împlinește Un sfert, un sfert de veac! Crescut-a-n al meu suflet Flori negre de dureri, Podoaba unui suflet Lipsit de mîngîieri! (se întrerupe, cu ochii către portretele voievozilor) Eroi, crescuți ca brazii Din tînărul meu sînge. Priviți la muma voastră, Ce suferă și plînge; Străinul ce-i prădează Și cinste și avere, Azi își serbează nunta... Iar mama voastră piere! (își acoperă fața cu mîinile) Scena a II-a REGELE (singur, în camera sa de toaletă) Sînt douăzeci și cinci de ani În fine! De cînd te sfîșii, Romînie, Pe tine! Și n-a trecut decît un sfert De veac, ...

 

Vasile Alecsandri - 8 Mart

Vasile Alecsandri - 8 Mart 8 Mart de Vasile Alecsandri Întinde cu mândrie aripile-ți ușoare, O! sufletul meu vesel, o! suflet fericit! Înalță-te în ceruri și zbori cântând la soare, Căci soarele iubirii în cer a răsărit Și-n cale-mi s-a oprit! Veniți, năluciri scumpe, dorinți, visuri mărețe, Ca păsări călătoare la cuibul înflorit. Veniți de-ngânați vesel a mele tinerețe, Căci steaua fericirii în ochii-mi a lucit... Iubesc și sunt iubit! * Sunt ore fericite, sunt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul ridică a sa frunte Și-n ceruri cu mândrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui îl schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n miez de noapte, Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat; Ș-a zilei mii de glasuri, ș-a nopții mii de șoapte Îl proclamează-n fală a lumii împărat! Sunt urme prețioase, sunt scumpe suvenire, Ce-n suflet tipărite, ca el au nemurire! Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sânul omenirii ...

 

Vasile Alecsandri - Adio (Alecsandri)

... Și a raiului dulceață Tu în sânu-mi ai vărsat! Tu mi-ai dat cu-a ta iubire Acea naltă fericire, Acel simț dumnezeiesc Ce puternic ne supune Și ne-nalță de ne pune Sus, pe tronul îngeresc! Tu, Eleno!... dar, vai mie! Într-o noapte de ...

 

Vasile Alecsandri - Badiul

... Femeile în Orient au urâciusul obicei de a-și drege obrazul cu suliman și a-și boi sprâncenele cu nucușoară arsă. Acel obicei s-a adoptat de toate femeile, fie mahometane, fie creștine ce locuiesc în Imperiul Otoman, și din nenorocire a și ...

 

Vasile Alecsandri - Balaurul

Vasile Alecsandri - Balaurul La mijlocul drumului, La puțul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel Ce striga mereu din el: ,,Sai, bădiță ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Și-i zicea când îl culca: ,,Culcă-te, alină-te Șarpele sugă- ...

 

Vasile Alecsandri - Cântecele lui Ștefan Vodă

Vasile Alecsandri - Cântecele lui Ştefan Vodă Ștefan, Ștefan, Domn cel mare de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Ștefan, Ștefan, Domn cel mare Seamăn pe lume nu are Decât numai mândrul soare! Din Suceava când el sare, Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare! Brațul lui fără-ncetare Bate hoardele tătare, Bate cetele maghiare, Bate leși din fuga mare, Bate turci pe zmei călare Și-i scutește de-ngropare. Lumea-ntreagă stă-n mirare, Țara-i mică, țara-i tare Și dușmanul spor nu are. A L T U L Ștefan, Ștefan, Domn cel mare, În Suceava cuibu-și are Ca un șoim voinic și tare. Din Suceava când el sare Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. Pe tătari îi căsăpește, Pe unguri îi pârjolește, [1] Și pe turci îi risipește. Iar pe leși cu chica tare [2] Îi avântă-n spânzurare, Și-i înjugă ca să are! [3] Note ↑ Pe unguri îi pârjolește . Aluzie la bătălia de la Baia, unde o mulțime de unguri au pierit în focul acelui oraș. ↑ Iar pe leși cu chica tare Îi avânta-n spânzurare . Într-una din năvălirile leșilor ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>