Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) MARI
Rezultatele 791 - 800 din aproximativ 1955 pentru (SE) MARI.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... RĂZVAN Asta-i nimic, Mai este ceva. Văzut-ai?... TĂNASE Ce? RĂZVAN Un țigan grămătic? TĂNASE Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede, Și chiar de-aș vedea cu ochii, pare-mi-se că n-aș crede. RĂZVAN Țiganii sunt tot ce-ți place: șelari, fierari, potcovari... TĂNASE Călăi... RĂZVAN Adică, nu-i vorbă, nici călăii nu sunt ... te, caută-ți de treabă! Află, moșule, atâta: fie banii chiar furați, Copilașii tăi te-așteaptă fără pită și-nsetați!... TĂNASE (luând punga și sculându-se) Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare Ca să văz o lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă ... când se lipește, Pe român mi-l țigănește, le țigan mi-l românește, Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos: Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!... Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum te cheamă? RĂZVAN Pe mine Răzvan... Smaranda chema ... Da, vom râde fiecare: Ea de mine cu trufie, eu de dânsa cu turbare!... (Lipește hârtia pe un stâlp și iese, pe când ușa bisericii
Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir
... stă urlând, Urlând lupul flămând. Dar unde merge-acest popor Ce nu mai are-n lume Nici o sperare-n viitor, Nici patrie, nici nume?... Se duce, șters dintre cei vii, Să moară prin pustii. Palid convoi, pierdut, uitat, Coloană funerară, Ea poartă-n frunte un stigmat... Amorul sfânt de țară ... grozavul șir, Pohodul la Sybir! Acum coloana s-a oprit Sub crivățul de noapte. Din sânu-i rece, amorțit, Ies dureroase șoapte. Toți se înșiră-acum în rând, Gemând și tremurând. Un comandant, aprig călău, I-adună ca pe-o turmă Și-nseamnă chiar pe biciul său Câți au ... Făr-adăpost, nici foc. Cu pieptul pe omăt lungiți, Sărmani! adorm îndată, Visând de câmpii înfloriți, De țara depărtată, Și pieptul lor plin de amar Se bate tot mai rar. Unul prin vis vede plângând O mamă-mbătrânită. Altul se-ngâna dezmierdând Soția lui iubită, Și toți pe sub genele lor Au lacrime de dor. Ei dorm adânc! ș-al nopții vânt Cu șuier viscolește ... Ei dorm adânc; și pe pământ Mereu troianul crește, Și stelele, privind la ei, Plâng lacrimi de scântei. Treptat, omătul spulberat Se-ntinde ca o ...
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... justificată de cutare și de cutare pricini, deci e adevărata și justa atitudine sentimentală fața cu lumea. 5. ...după cum în lumea naturală ființa zoologică se mlădiază cu atât mai puțin mediului cu cât e mai tare, tot așa, în lumea socială, omul, cu cât e mai puternic, cu atât se ... morale are la bază toleranța. Progresul omenirii este progresul toleranței. Libertatea de gândire, accesul celor mici în viața de stat, îndreptățirea femeilor, principiul naționalităților, totul se întemeiază în fond pe progresul toleranței, pe tot mai multă toleranță. Omul tolerant ține fruntea sus, are privirea senină. E echilibrat. Netolerantul are înfățișarea animalului ... eternul judecător mâniat și mărginit. 9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în natura forte. 10. Din punctul de vedere al perceperii realității, oamenii se pot împărți în două categorii. Unii percep mai ales raporturile dintre lucruri, cauzalitatea. Pe alții îi interesează în primul rând lucrurile, ceea ce este individual ... dezagremente. 14. Subiectivismul începe numai atunci când apare atitudinea afectivă față cu propriu-ți suflet. 15. Omul întâi privește în afară și mult mai târziu se întoarce asupra lui însuși. [...] Deci analiza e posterioară observației. 16. Un lucru nu-l poate face nimene: să fie mai inteligent decât este, să creeze
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
... l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e prea june... — E de vrâsta mea, îl curmă Carol posomorându ... și, nu după mult, muri de necaz și de rușine că zisese o dobitocie. La 4 octomvrie 1705, Stanislav Leșcinski și soția sa Carlota Opalinska se încoronară și se proclamară rege și regină Poloniei. Carol însă biruindu-se, căzu puterea ce sprijinea pre Stanislav. Mai multe partide se ridicară și August reintrând în Polonia, leșii se uniră cu el, iar Stanislav se trase în Pomerania cu o mică gvardie ce avea. De acolo sub numele unui francez maior în oastea svedă ce-l chema Haran, întovărășit de ... apoi ambasador în Englitera și în Franța — și de un colonel, plecă pe ascuns într-o noapte spre a merge ca să se întâlnească cu regele sved. Întâmpinând mai multe necaze și primejdii în calea lor, în sfârșit ajunseră la hotarele Turciei, de unde baronul Sparre ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... Numai nu-i vorbă că am văzut eu și destui bărbați mult mai ticăiți și mai chitcăiți decât cea mai bicisnică femeie. Și așa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!... Și, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea ... el, nu-i vorbă, luntre și punte ca să-și vâre codița cea bârligată undeva, dar degeaba i-a fost, că, pe unde se ducea, tot în gol umbla. Și tot cercând el ba ici, ba colea, înspre seară numai ce dă de-o pârtie. Atunci se ia tiptil-tiptil pe urma ei și se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele. Și, când colo, găsește numai locul, pentru că flăcăul, după cum am spus, de mult ieșise ... zgribulind pe la poartă. Stan era acasă și chiar atunci luase ceaunul de pe foc, ca să mestece mămăliga; și numai iaca ce vede că se reped câinii să rupă omul, nu altăceva, și când se ...
... este jună, bălaie și iubită De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește, Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor ... oameni stăpînești. El nu mai stă la vorbă cînd are biciu-n mînă ; Cînd leapădă opinca și calul își înfrînă, Cu el să nu glumești ! Se-mbrobodea copila ș-o îneca suspine. Era să-noate-n viscol, să meargă la vecine Să cear-un oușor, O mînă de făină, să fac ... s-a făcut de veste, La cîți au fost p-acasă, la fete și neveste, Să meargă-a ajuta. Căci este nuntă mare, e nuntă boierească Duminica ce vine, și trebui să gătească Miresei așternut. Și rugile și lacrimi zadarnice îi fură ; Argatul nu glumește, o bate ș ... care îl lăsase Flămînd și chinuit. Și cînd scăpă, micuța, veni în nerăbdare... Nămeții cotropise și casă și intrare. Abia a-nemerit. Luptîndu-se ...
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu)
... câmp simțirea e-adevărată, La câmp viața e fericită: La câmp, nădejdea zice, veniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, în palat mare, Înconjurată de bogăție Vedeți ce cinste, ce drepturi are, Vedeți pe fruntea-i ce bucurie? Relele-i fapte se schimb în bune, Orice dorință are-mplinirea, Numai mărirea toate supune, Numa-n palaturi e fericirea. Măriri, nădejdea zice, goniți, În fericire de vreți să ... nemurire. A! ce plăcută e biruința! Ce fericire e la oștire! Nădejdea zice: războinici fiți, De fericire dacă doriți. O vedeți colo, colo pe mare, Cum își încrede soarta la vânturi, Cum se preumblă fără-ncetare, Și ce departe e de pământuri? Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă, crește simțirea Măsoară-adâncul, lățimea toată: Numai ... bine! Ce fericire e în Grecia! Nadejdea,-acolo, zice, trăiți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, colo departe, În noru-acela ce se zărește? A ! zice omul care la moarte, Albit de zile, mâhnit sosește: Ca voi odată aveam greșeală, Dar al meu sânge astăzi e ...
... aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. De-aici ca și de-acolo, firea ... sufletul lui nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e pentru toți același veșnic chin. Și niciodată nu se șimte mai fericit decât după nopțile aceste de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streașina vreunei case. Și privește. A văzut multe: întâlniri fericite, în colțuri ... de ziduri; despărțiri sfâșietoare, în praguri de uși. O întreagă țesătură de patimi, ca și sus, în lumea acoperișurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Și-n schimb liniștea cerului cum îl minuna! Nici un frământ, nici un zbucium; cunoștea cerul și-l ... pornea la drum carul mare ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... plăcerea de a-ți răspunde în acest moment, dar probabil toți colegii noștri din Academie. Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările se apropie de oarecare exactitate științifică și pot conduce la câteva dovezi convingătoare. Lucrul se schimbă când trecem la aprecierile curat literare, unde dovezile exacte nu sunt cu putință, unde judecata se întemeiază adeseori pe elemente prea subiective și unde e totdeauna greu (iar la noi - cu lipsa unei tradiții literare statornicite - mai greu decât aiurea) să ... Alecsandri a auzit și a înțeles că în murmurul poporului e o muzică naivă și sentimentală a doinelor ce se cuvine să fie notată, că este o muzică eroică a baladelor ce se cuvine și mai mult să fie scrisă". Dar eu întreb: de ce "și mai mult"? Pentru Alecsandri, ca și pentru unii din noi, se cuvenea tot așa de mult să fie păstrată sentimentalitatea doinelor, căci deși - după luminoasa d-tale cercetare - partea eroică și cumințenia politică sunt mai ales ... nu l-ar fi îndreptățit niciodată să introducă în textul baladelor schimbări cari le-ar falsifica. Toate poeziile în adevăr populare, prin urmare foarte răspândite, ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... cu sineturi, se coboară, cam greoi, de pe divanul în colțul căruia se cuibărise, și aleargă să-și ție soția. Până să ajungă, coana Ruxanda se și coborâse. — Bre, bre, bre! amarnică mai ești, omule. Conul Gheorghieș se apropie de fereastră și se uită afară. O zvâcnitură puternică lovi crengile de geamuri. Boierul se dădu fără voie înapoi și șopti: — Parcă se sfârșește lumea, nu altceva; iar o să-mi deie gardul grădinii la pământ. Coana Ruxanda se aseză în jilț. Conul Gheorghieș își trase mai bine pe umeri cațaveica, pe care coana Ruxanda nu o mai purta niciodată, se cuibări la loc, în colțul divanului, își așeză șireturile ochelarilor pe după urechi și luă iarăși pe brațe bisacteaua cu sineturi. Conul Gheorghieș Hrașcu e ... e conul Gheorghieș Hrașcu, în capul dumisale de multe ori s-au ivit planuri uriașe. Pe vremuri avusese bani, nu glumă; avea avere de i se dusese vestea dincolo de Prut, de unde veniseră odată niște hoți, să-i omoare ziua-n amiaza mare. Dar pentru planurile și bunătatea conului Gheorghieș, îi mai trebuiau bani pe atâți pe cât avea. Căci ce nu pierduse cu lucrările de pe moșie
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur ... zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În ... i mâncăm, Rădăcina să-i scurmăm, Ca să nu se mai cunoască Că putu vrodinioară aici via să rodească“. Într-acest fel grohăiră, Și se și porniră, Și-ntr-o oară biata vie au fost fărâmată, Și scurmată, Și de tot stricată; Căci este la toți știut, Ce pagube au