Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 781 - 790 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
... iar la cel de pe bancă. De mort nu îi era ei frică la câte priveghiuri nu stătuse dânsa, pe câți nu îngropase! Ehei! că mai mult din asta trăia. Dar revolverul o umplea de groază, și parcă și bărbatu-său, care nu pusese în viața lui mâna pe pușcă la oaste nu-l luase și dânsul simți un fior prin șira spinării, așa ca un bulgăraș de gheață ce-i luneca pe piele, când se uită la țeava lucioasă. Împușcatul rămăsese pe o coastă; din mâna dreaptă, zgârcită, revolverul căzuse pe bancă ... lemne, nici tu mălai, nimic n-aveau! Dacă n-o luau ei, ar fi luat-o gardistul. Ce, cu banii Năstăsoaii, căreia îi ținuse lumânarea, nu se întâmplase tot astfel? Ea-i lăsase, și notarul îi păpase. D-apoi zău! Doar nu mai era proastă... Și cum gândea așa, parcă i se șterse deodată amintirea întregii întâmplări: nu mai vedea nici banca, nici mortul; i se părea că banii aceștia i se cuveneau, ba, mai mult, că erau ai ei. Atunci își aminti și de ...
Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul
... Că-i mai mare, minte n-are) Paloșul mi-l învârtea, În Mogoș îl azvârlea, Dar nici că mi-l nimerea. Paloșu-n vânt vâjâia, De-un zid mare se lovea Și-ndărăt se întorcea, Lângă Mogoș de cădea Și-n pământ se îngropa Și până în mănunchi intra. Iar fratele cel mai mic (Că-i mai mic, e mai voinic) Paloșul mi-l învârtea, În Mogoș îl azvârlea, Și prin inimă-l junghea! Când deodată ce vedea, Ce vedea și nu credea? O teleagă zugrăvită, Pe dinuntru poleită Cu doisprezece telegari, Telegari cu coame mari, Și-n teleagă sora lor Înflorind ca un bujor! ,,Bună ziua ... unde vi-i cumnatul? Ce mi-ați făcut bărbatul?" ,,L-am trimis în iad de-a drept Cu șapte paloșe-n piept, Că nu-i vrednic să trăiască Și cu noi să se rudească Cine-n oardă păgânească Nu știe să vitejească Și nevasta să-și păzească!" ,,Vai de mine! ce-ați făcut? Vai de voi! n-ați priceput Cum că Mogoș a glumit Când de mine v-a grăit?" Bine vorba ...
... să ducă cătră dânsul o solie, Dar ea zboară... tu cu ochiul plutitor și-ntunecos Stai cu buze descleștate de un tremur dureros. Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri, Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint, Și seninul cer albastru mândru lacrimile-l prind; Dar dacă ar cădea toate, el rămâne trist și gol, N-ai putea sa faci cu ... lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? Tu-ți arzi ochii și frumseța... Dulce noaptea lor se stânge, Și nici știi ce pierde lumea. Nu mai plânge, nu mai plânge! VI O, tu crai cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrân fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? Să te primbli și să numeri scânduri albe în cerdac? Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac! Alungat-o ai pe dânsa, ca departe de ...
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... să ducă cătră dânsul o solie, Dar ea zboară... tu cu ochiul plutitor și-ntunecos Stai cu buze descleștate de un tremur dureros. Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri, Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint, Și seninul cer albastru mândru lacrimile-l prind; Dar dacă ar cădea toate, el rămâne trist și gol, N-ai putea sa faci cu ... lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? Tu-ți arzi ochii și frumseța... Dulce noaptea lor se stânge, Și nici știi ce pierde lumea. Nu mai plânge, nu mai plânge! VI O, tu crai cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrân fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? Să te primbli și să numeri scânduri albe în cerdac? Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac! Alungat-o ai pe dânsa, ca departe de ...
Ion Luca Caragiale - Petițiune
... a dormit noaptea. E asudat și prăfuit; mișcările i sunt nesigure ca și articularea vorbelor. Apărând în pervazul ușii, ține într-o mână pălăria de paie, cam ghemuită; cu cealaltă mână se ține de nas. — Era să-mi tai nasul!... Știi ce teribil m-ai lovit? — Pardon!... dar nu stric eu... Dacă vârâți așa capul... — Nu face nimic... N-aveți un scaun? — Poftiți. Domnul șade alături de biurou... — Teribil sunt de ostenit... Zicând acestea, domnul se uită lung la un pahar ce stă pe masă aproape gol, și din care a băut impiegatul. â ... Pesemne că acum s-a dus s-o scoată din puț... — Cum s-o scoată din puț? — Apa... că văz că nu prea are amicul de gând să vie... Aprodul intră. Domnul ia paharul și-l soarbe întreg pe nerăsuflate, apoi, ridicând niște ochi foarte dulci și plini de mulțumire, cătră aprod: — Mersi... Daca nu te superi... mai îmi dai unul? Aprodul pleacă. Domnul, după ce s-a căutat prin toate buzunarele, cătră impiegat: — S-a dus dracului ... ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât de mari acele zidiri încât regele păru un gândac negru, ieÈ™it în lumina nopÈ›ii, care suia scările È™i trecea prin bolÈ›ile palatului ... care să mă facă a crede că suntem numai pulbere... Un râs clocoti pin toată sala... — Ce râzi, zise regele întunecos... mie nu mi-e a râde, demone... voi adevăr, nu batjocură... — Pulbere? răspunse un glas din oglindă cu o rece È™i cruntă expresie de ironie... pulbere?... te-nÈ™eli... ce eÈ™ti tu, rege TlĂ ? Un nume eÈ™ti... o umbră! Ce numeÈ™ti tu pulbere? Pulberea e ceea ... erte a morÈ›ii... Dar mai era el viu...? PuÈ›in era È™i avea să-È™i rezime capul, greu de cugetările unui imperiu, pe perina păcii eterne... Eterne? Ah, nu cuteza s-o spere. El umbla ca-n vis... umbla pe o generaÈ›ie de oameni... un sărman visător sfărâmat de durere, doritor ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici ... ea și o întrebai: — Cât e de-atunci? — Nu știu, bunico, nu știu, că pomii nu s-au mai scuturat de frunze și de rod; păsările au adormit și nu s-au mai mișcat în frunzișul lor. În palat, de
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
... înțelepciunea să se roage de Dumnezeu să le facă el cum o crede în nemărginita lui mărinimie. Așa Preaînaltul și-a atins degetul de penele păunului și-a făcut: prigoria, gangurul, scatiul. Ba chiar și eu am întins aripile de mi-a pus albastrul de pe ele. Uite. Mărturisesc, cam puțin, însă și așa e bine, că tot mi-a venit mintea cea de pe urmă. Dar cel mai folosit, îți închipui, a rămas păunul, că tot albastrul, aurul și verdele, disprețuit de celelalte păsări, i-au rămas lui. Iar el, de bucurie, și cum avea un glas minunat, s-a pus îndată să cânte, și cântă, cântă fără să ia în seamă că Dumnezeu ... schimbe și ei penele, că nu vroia să rămâie așa cum o mâzgălise, acum în grabă, vecina ei, vrabia, cu ce putuse lua și dânsa de pe aripi. Dumnezeu însă se supără foc de lenea privighetoriii și o lăsă așa, ba o și pedepsi să nu mai doarmă nici nopțile de acum înainte. Dar fiindcă privighetoarea zbură pe umărul Atotfăcătorului, și se rugă frumos de iertare, și fiindcă îndurarea lui Dumnezeu ...
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... s-a interesat mult la soarta României. — România — zicea el - este acum ca o fetiță de 12 ani, neformată încă; frumusețea ei nu s-a dezvoltat, și nimeni nu o bagă în seamă. Lasă ca să mai crească, să ajungă la epoca tinereții, unde formele copilei se desemnă grațios, unde calitățile ei fizice și intelectuale se afirmă, unde frumusețea ia un caracter ... la gât. Astfel conversația noastră se prelungi până la Paris sub nasul englezului cu favoriții morcovii. Poezia poporală a românilor îl interesa foarte mult, căci el însuși în tinerețe compusese o colecție de cântece croate și montenegriene pe care le publicase sub titlul de Guzla, și găsea că în adevăr poezia noastră cuprinde frumuseți de un ordin superior. — Grație românilor, observa el ades râzând, nu mai cred în simplicitatea proverbială a țăranilor de la Dunăre. III În iarna trecută, pe la februarie, găsindu-mă la Cannes, m-am dus într-o zi frumoasă cu soare să vizitez grădina ... jale splendorile naturii; era Prosper MĂ©rimĂ©e! Mă apropiai de dânsul; el mă cunoscu și-mi zise cu o zâmbire amară: — Ce zici de mine, amicul meu?
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... pentru aceștea nu iaste vrĂ©dnică lumea. Cei săraci sunt atâta de mari cât iaste însuș Hristos de mare, de vrĂ©me ce pre aceștea nu-i numĂ©ște slugi, nici priiateni, ci-i numĂ©ște în Evanghelie fraț zicând că: Ce aț făcut unuia dintru acești fraț mai mici ai miei, mie aț făcut. Și preoții iară, atâta sunt fărde asemânare, că după Dumnezeu nu să află nici în ceriu nici pre pământ, nimeni carele să poată să fie asĂ©menea cu ei: cu Dumnezeu sunt, mai mici decât el și cu oamenii sunt mai mari decât ei. Nu sunt, firește, îngeri, iar pentru darul ce au sunt mai mari decât îngerii. Drept aceia zice și dumnezeescul Efrem Sirianul, la cuvântul cel dintâiu ce face pentru preoție: Preaslăvită minune iaste preotul și putĂ©re ... toate zilele cu păcătoșii și au atâta putĂ©re să iarte păcatele, precum cu toții o crĂ©dem, puteț să ziceț cum că acești mici nu sunt alți dumnezei în lume? Ascultați și alta, mai mare. De aț vedea, aici de față, de o parte mulțime de arapi negri carii să fie răniț
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte, Zgomot lung, înădușit Ce venea din răsărit. Iarba nu se clătina, Frunza nu se legăna. Pasărea la munți zbura, Fiara-n codri tremura, Căci prin lumea spăimântată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte, Presimțiri de rele soarte! Iar pe cer un vultur mare, Făcând cercuri de zburare, Se vedea plutind cu fală, Și-n rotirea-i triumfală Ținea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. Cine ești? de unde ești? Pe la noi ce rătăcești? Sunt roman și sunt oștean De-a-mpăratului Traian! Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Și mi-a zis cu ... Tu, din toți ai mei copii Cel mai tare-n vitejii! Mergi în Dacia, grăbește, Pe barbari de-i risipește, Ș-apoi vecinic priveghează, Sentinelă mult vetează, Și te-aține la hotare Că s-aud în depărtare Răsunând dușmane pasuri, Menințând barbare glasuri... Venit-am și am învins! Pe barbari pe ... Și lombarzii, și avarii, Fug și hunii, fug și goții, Fug potop, potop cu toții, Și se duc, se duc ca vântul Asurzind întreg pământul De