Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOAPTE
Rezultatele 781 - 790 din aproximativ 1553 pentru NOAPTE.
Cincinat Pavelescu - E-așa de tristă așteptarea
Cincinat Pavelescu - E-aşa de tristă aşteptarea E-așa de tristă așteptarea de Cincinat Pavelescu E-așa de tristă așteptarea când știi c-aștepți zadarnic! Și-așa de tristă e speranța când știi că n-ai la ce spera... Și-așa de jalnică-i chemarea când știi că nu te poate-aude... Și-așa de grea e resemnarea Și-așa e chinul de amarnic, Când tot aștepți, aștepți zadarnic Și știi că n-ai ce aștepta... Încât de s-ar găsi cuvinte Să-exprimi a tale simțăminte, Să poți așterne pe hârtie Și suferință, Și durere, Și lacrimile ce-n tăcere Le verși amar Dar în zadar, În așteptarea celui care Nu vrea să vie, Nici să scrie Și nici să știe Că tot aștepți, aștepți zadarnic ca să vie... De s-ar găsi cuvinte, zic, Să poți așterne pe hârtie Această mare tragedie Ce-unor-ar pare un nimic, Atuncea s-ar mișca și munții, Și stâncile s-ar sfărâma; Și stelele din cer s-ar rupe, Și-oceanele ar îngheța, Și norii s-ar preface-n lacrimi, Și toți vulcanii ar erupe, Și lava lor ar arunca Pe inimile reci ca gheața, Pe sufletele împietrite ...
Cincinat Pavelescu - Eu sunt un haos
... un haos Eu sunt un haos de Cincinat Pavelescu Eu sunt un haos de-ntuneric, Un biet smintit fără noroc. Tu cântă, glasul tău în noapte E ca o jerbie de foc! Frumoaso, viața mea amară E lanț de chinuri și plânsori, Tu râzi, în trista mea sahară Din râsul tău ...
Cincinat Pavelescu - Farniente (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Farniente (Pavelescu) Farniente de Cincinat Pavelescu Mie însumi Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând, Nu m-am târât, n-am pizmuit, Am fost și sunt un biet smintit Care visează chiar mergând. Eu niciodată n-am muncit. Noaptea nu dorm și ziua casc, Poate-aș fi vrut să nu mă nasc, Dar nu mă plâng că n-am murit. Și nu știu dac-am suferit; N-am fost sărac, n-am fost bogat; Am și iubit, am și uitat, Am și uitat, am și
Cincinat Pavelescu - Frica poetului
Cincinat Pavelescu - Frica poetului Frica poetului de Cincinat Pavelescu Te iubesc adânc, copilă, și de mult Dar niciodată N-am lăsat un gest să spună Dulcea taină ce mă-mbată. Tânără, copil aproape, E mai bine să nu știi Ce dureri nenchipuite Ard iubirile târzii. Noaptea însă, când voința Și gândirea aiurează, În odaia mea te-aduce Visul meu și te-ntrupează. Simt cum vii și cum te-apropii, Tremuri toată și te-apleci; În privirea mea tot gândul Și destinul să-ți îneci. Apoi mijlocul subțire Ți-l mlădii ca-ntr-o gavotă, Și nu știu pe pian sau buze Rătăcește-ntâia notă... De când visurile astea Cu beția lor mă-nving, Fug de tine, mâna albă Chiar mă tem să ți-o ating. Și mi-e frică deodată, În privirea ta cuminte Să nu văd, cuprins de groază, Că și tu ți-aduci
Cincinat Pavelescu - Greierul și furnica (Pavelescu)
... o dobândă! Dar furnica, îndrăcită La-mprumut și cam zgârcită (Ăsta-i singuru-i cusur) Întrebă pe trubadur: Vara ce-ai făcut, vecine? Zi și noapte
Cincinat Pavelescu - Idilă Idilă de Cincinat Pavelescu În brațe-mi de-ai vrea să te lași, Ți-aș face un cuib drăgălaș; Un cuib de amor neștiut Departe, în codrul pierdut; Deasupra, seninul din cer, Jos, iarbă, mireasmă, mister. Izvorul cu ochi de smarald Cânta-va amorul meu cald, Și teiul va cerne ninsori Pe fruntea ta albă de flori; Iar timpul, oprind al său pas, Va da fericirilor glas; Ți-oi zice o doină cu drag, O doină din fluier de fag; Voi spune-o și undelor reci, S-o cânte și ele în veci. Iar noaptea, de-o fi să te culci În freamătul tainelor dulci, Din mușchi îți voi face un pat, Ascuns, fecioresc, parfumat; Ce viață departe de uri În taina eternei păduri! De strajă voi sta numai eu Și dorul din sufletul
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu La bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și uite lungile lui chinuri Acest copil al suferinței! Natura, cel puțin, mai blândă Cu umbra tragică să fie, Acelui ce-n eterne versuri A prins eterna poezie! Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i Și luna-n cimitir veghează, În loc de candelă, mormântu-i; Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în ...
Cincinat Pavelescu - Lui N. Mihăescu-Nigrim
Cincinat Pavelescu - Lui N. Mihăescu-Nigrim Lui N. Mihăescu-Nigrim de Cincinat Pavelescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Cu epigramele-ți naive Din nou în gheara mea încapi: Ovidiu a scăpat de mine, Tu de prostie n-o să scapi. II A-nceput să spuie Într-o zi Ovid: Nigrim dacă vine În oraș la mine, Deși sunt statuie, Eu mă sinucid. III Crede-mă, Nigrime, Lasă-te de rime! Un ecou răsună, Noaptea, când e lună. ... E Ovid ce-și scrie Tristia târzie! IV OPEREI LUI NIGRIM E crud să-ți fac un epitaf, Prea ți-a fost viața scurtă ție, Căci te-ai născut la tipograf Și-ai răposat la
Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu) Mama de Cincinat Pavelescu Cea mai mare parte din comoara sensibilității și imaginației poeților este moștenirea directă a sufletului delicat, blând și iubitor al mamelor. Dar care poet, cât de necunoscut, sau literat, cât de modest, nu simte în ochii lui arzând o lacrimă de emoțiune și de recunoștință când, pronunțând cuvântul Mama, evocă ființa iubită ce se apleacă înfrigurată de griji peste leagănul copilului sau peste nădejdile adolescentului? Dați-mi voie să smulg eu o frunză din laurii ce încununează frunțile voastre de aleși ai muzelor, de învingători ai vieții și s-o las să-și tremure mângâierea târzie peste frunțile acelor mame care n-au trăit ca să împărtășească gloria voastră, sau s-o depun cu multă evlavie la picioarele celor care, fiind în viață, au făurit din suferințele lor neștiute sufletele și victoriile voastre de azi. Toată ziua cosea și lucra pentru copii. N-am văzut-o niciodată ieșind din casă decât însoțită de tata sau de unul din noi. N-am cunoscut în casa noastră alte distracții decât muzica, citirea, declamarea. Obosită de-a fi născut, crescut și educat atâția copii, a murit într-o ...
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu) Mamei de Cincinat Pavelescu Astă-seară simt în mine Clocotind trecutul mort: Lacrimi, visuri, tot amarul Ce în gând și-n suflet port. Astă-seară moartea rece Mi-e atâta de aproape... Ca și lacrima ce-mi trece Arzătoare printre pleoape. Obosit de râsul farsei Și scârbit de plânsul dramei, Văd cum alb, din întuneric, Se desprinde chipul mamei. Numai ea pricepe zborul Sufletului meu, ce strâns-a Într-o lacrimă tot dorul De-a fi iarăși lângă dânsa, Și de ce iert, în tăcere, Anul stins care mă-ndreaptă Și spre noaptea ce mă cere, Și spre mama ce
Cincinat Pavelescu - Necunoscutei
Cincinat Pavelescu - Necunoscutei Necunoscutei de Cincinat Pavelescu Blondă, palidă, înaltă, Când trecu pe lângă mine, mlădioasă, Statuie abia ieșită de sub daltă Avea-n ochi privirea caldă, voluptoasă, Și visa niște imagini depărtate... Scene dulci din vremi de mult înmormântate, Iar cu degetele albe și subțiri Scutura dintr-un buchet de trandafiri O risipă de petale parfumate, Ce, plutind în juru-i albe și ușoare, Păreau fluturi ce se țin după o floare! Urmăream prin cugetare al ei vis, Când privirea-i, de lumină rătăcită, Mă-nveli cu-o mângâiere infinită. Ceru-albastru cu seninu-i depărtat Parcă tot în al meu suflet a intrat, Când din ochii ei adânci, de peruzea, Două raze scăpărară-n noaptea mea. ... Ani trecură; toamne lungi și ierne grele. Peste frunte-mi perii albi au înflorit, Și, spre zările pierdute, rândunele S-au tot dus și s-au întors din pribegit. Primăvara, liliacul și sulfina Așteptară, în grădină și pe lunci, Să mai scapere asupră-le lumina Din privirile Necunoscutei de atunci... Dar, de când cărarea serii a-nghițit-o Și amurgu-n păru-i galben a apus, Că e moartă pentru mine am simțit-o, Și- ...