Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE PE
Rezultatele 781 - 790 din aproximativ 1069 pentru MERGE PE.
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... cuconii socrii cei mici, și noi ostenitorii, poftim, mă rog, la nuntă". Cu aceste cuvinte el toarnă din ploscă vin în pahar și-i cinstește pe toți cei de față. Așa umblă vorniceii pe la toate rudele și pe la toți cunoscuții. Între acestea mirele se pornește la mireasă cu căruțele și cu toți nuntașii, înainte merge el călare cu vorniceii, iar după dânșii, căruța cu țiganii, care cântă tot drumul marșuri și jocuri și, în sfârșit, vreo câteva căruțe cu nuntași ... Și la împarat s-o dăm. Pornim Și venim Pe fața pământului, Pe aburii vântului, Bând și chiuind Și din pistoale trăgând. Caii cu rând Pe nări flăcări lăsând Și nechezând, Și din unghii scăpărând -- Păn-am sosit Și v-am găsit. Acum ori floricica să ne-o dați, Că nicăieri ... opt boi Și șapte vaci, Și apoi să rabzi și să taci. Ține, socru-mare, Îți dau plosca, Ia astă rădăcină uscată, La șezut crăcănată, Pe-aicea lată, pe-aicea lată. Ia închina, soacră, o dată, Să nu o săruți tare, Că și căciula din cap îți sare. Să o săruți mai binișor, Să ...
... a trecut liceul cu cea mai slabă notă, Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă. A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă, În lazaret trei toamne, pus bine ... fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce știi nou, vorbește. Sfârșind, schițează harta Laplandei, apoi spune ce regi au fost în Sparta, Ce preț are făina, pe scurt fă vorbă multă. A sta deoparte singur tăcând e o insultă. Mergi dar și-ndrugă mofturi cu Mița ori cu Marta; De ...
Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP)
... cea păcătoasă Un ucenic de-ai Mei M-a vinde!" Și toți de scârbă s-au umplut De-acest cuvânt dumnezeiesc, Și toți pe rând a ști au vrut Pe vânzătorul mișelesc. Și mințile s-au tulburat Și toți pe rând au întrebat, Cu frică și cu tremurare: ,,Nu eu? Nu eu, Doamne, oare?" Și cu privirea Lui adâncă Hristos a zis în ... Privind atunci, ca un tâlhar, Trăsnit de-a Domnului cuvinte, Și-ntr-ale inimii adâncuri Neliniștit, Iuda-ntreabă, Cu frica inimii lui roabă Pe
Ion Luca Caragiale - Decadență
... sănătos de judecată publică, în care să nu mai fie posibilă minciuna și fraza goală. Dd. Tache Ionescu și Disescu vorbesc la tribună ca de pe catedră, cu cărți și citate din autorii străini, cu teorii moderne, cu desbateri academice. D. Panu face satire, glume și spirit pe socoteala guvernului, susținându-mi că sunt situațiuni, în viața popoarelor ca și a indivizilor, când nu se poate vorbi decât în bătae de ... cu cruzime și fără nicio necesitate, când țipetele desperate ale femeilor și copiilor, fugăriți și torturați de sălbăticia oamenilor odiosului regim, când vaietele celor schingiuiți pe străzile Capitalei, cu felinarele stinse, sunt încă vii în mintea tutulor! Å¥ Iată ceeace smulgea din mii de suflete răcnete sguduitoare. Iată pentru ce n ... lumineze - îi pretind să mă'ncălzească. Oratorul trebue să vină la tribună fioros ca un leu, și când o striga odată Fraaților ! să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n'are voie să spună nimic dela tribună; dar trebue să mă'nfierbinte; să mă asude; să ... catapeteasma circului. Dumnezeu al părinților noștri! la ce grandioasă epopee ași fi asistat eu, dacă, nu clasicii mei, ci vampirii de reacționari ar fi caterisit ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... ți-l descri Și te poartă pretutindeni, până când te-o ameți Ici, aproape, e o scară, o sală mai depărtat; Să vezi un balcon pe urmă! numai aur e lucrat. Loc pe undeva nu lasă, pe jos, pe sus, peste tot, Unghiuri, ferestre, plafonduri a scăpa de el nu pot. Întorc la foi, întorc iară, doar d-oi da d-un ... câte exprimăm Ori le lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm; Ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și nimerit. În orice scriere-a voastră pe sine vă respectați Și-n orice exces de sacră limba s-o considerați. Surda sunt pus în mirare d-un sunet melodios Dacă nu e ... a vă lăuda. Adulatorul ți-ncepe de la a te-aplaudi, La tot versul ce aude se face a tresări. Pe el vorbă nu-l înghimpă, tot e admirabil, sfânt, De bucurie,-l vezi saltă, de tinerețe plângând; El de laude-n tot locul te încarcă ... Dar aste vorbe frumoase ce veni a-ți înșira Sunt o cursă să te prinză să-l asculți a-ți recita. ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... ți-l descri Și te poartă pretutindeni, până când te-o ameți Ici, aproape, e o scară, o sală mai depărtat; Să vezi un balcon pe urmă! numai aur e lucrat. Loc pe undeva nu lasă, pe jos, pe sus, peste tot, Unghiuri, ferestre, plafonduri a scăpa de el nu pot. Întorc la foi, întorc iară, doar d-oi da d-un ... câte exprimăm Ori le lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm; Ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și nimerit. În orice scriere-a voastră pe sine vă respectați Și-n orice exces de sacră limba s-o considerați. Surda sunt pus în mirare d-un sunet melodios Dacă nu e ... a vă lăuda. Adulatorul ți-ncepe de la a te-aplaudi, La tot versul ce aude se face a tresări. Pe el vorbă nu-l înghimpă, tot e admirabil, sfânt, De bucurie,-l vezi saltă, de tinerețe plângând; El de laude-n tot locul te încarcă ... Dar aste vorbe frumoase ce veni a-ți înșira Sunt o cursă să te prinză să-l asculți a-ți recita. ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... salonului, bărbatul își mănâncă o mustață și aruncă asupra lui D. fulgerătoare căutături.) SCENA II N. B. Această scenă se petrece într-un salon mic, pe care francezii îl numesc boudoir , alături cu salonul de joc. El este luminat prin două lămpi cu gazojen, care răspândesc o palidă lumină pe tapiseria bogată, pe mobilele elegante și pe etajerele pline de bronzuri artistice și de porțelane pețioase care împodobesc acel locaș misterios. Trei dame tinere s-au retras în el, urmărite fiind de ... DE PE CANAPEA: De este așa, nu fi egoistă, și ne împărtășește și pe noi cu acea plăcere. DAMA DE LA CLAVIR: Cum? DAMA DE PE CANAPEA: Făcându-ne să auzim romanța. Cânt-o numai pentru noi, ca să vedem dacă poezia e vrednică de armonia cântecului: (Dama de lângă clavir ... DAMELE: Fii liniștit; vom râde cât se poate de încetișor. (Domnul X se pune la clavir, face câteva acorduri armonioase, și apoi cântă următoarele versuri, pe o melodie plină de lacrimi:) Adio... ah! niciodată N-am crezut că pe pământ A mea inimă-ntristată Va rosti acest cuvânt; Dar tu însăți, tu ...
George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...
... există berărie, Nici regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă, Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă ... cohortă De țânțari subțiri în glas, Înzestrați la cap c-o sculă Minusculă Cu pretenție de nas... Când se ia câte-o măsură, Lumea-njură Pe agentul sanitar Și-l întreabă fără noimă: — Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Ale satului mari fete Fără ghete ... Meargă pictorii la țară Ca să piară De căldură și de praf! Mie dați-mi străzi pavate, Măturate, — Dați-mi cinematograf! Ca un fluture pe floare, Beat de soare, Pentru ce să mor așa? Nu mai vreau țărănci naive, Primitive... Mie dați-mi altceva! Dați-mi, dați-mi strada-ngustă ...
... cald, Privindu-mă cu ochii, în care-aveai un cer, Mi-ai zis: "Aștept din parte-ți, o, rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer... Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald." Și, întorcându-mi fața, eu spada ți-am întins. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul, Arald, copilul rege, uitat-a Universul. Urechea-i fu menită ca să-ți asculte viersul, De-atunci ... să te vadă Și-nlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. Ah! unde-i vremea ceea când eu cercam un vad Să ies la lumea largă... și fost-ar fi ... cunoscătorii vieții pământene, Cu barbele lor albe, cu ochii stinși sub gene, Preoți bătrâni ca iarna, cu gângavele glasuri. O duc cântând prin tainiți și pe
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... leși, trimiși într-ajutor de către Cazimir, riga Poloniei, și cinci mii săcui trimiși asemene de către Mătieș Corvinul, stăpânitorul Ungariei. La 17 ghenarie 1475, pe apa Racovățului, se dădu o bătălie insemnată. "Ștefan le-au ieșit (turcilor), zice Ureche vornicul, înainte, din sus de Vaslui, la Podul Înalt; pe care i-au biruit Ștefan vodă nu așa cu vitejia cum cu meșterșugul, că întâi au fost învățat de au fost pârjolit iarba peste tot ... nice de a să îndereptarea; ce așea ei în de sine tăindu-să, mulți au pierit, și mulți prinsără vii pedestrimea, ce și pe aceia pe toți i-au tăiet, unde mulți pași și sangiagi au pierit și pe feciorul lui Isac pașa, după ce l-au prins viu, l-au slobozit, și pușcile le-au dobândit și steaguri mai mult de o sută ... toate bisericile pe Apărătorul Creștinătății , nume ce Ștefan își câștigase prin neobosita lui sabie. Mătieș Corvinul, în luna lui april 1475, trimise către domnul Moldaviei pe Gaspar de Hatvan, episcop de Stulwaisemburg, poftindu-l ca să urmeze un război început sub auspicii așa de fericite. Ștefan era silit să-l urmeze ... ...
Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola
... ridica creditul propriu. Bănuiala noastră s-a adeverit. D. Gaston Deschamps, într-o savantă și spirituală cronică literară, publicată în Le Temps, arată pe larg cum Zola a plagiat pe scriitorii Georges Goyau, AndrĂ© PĂ©ratĂ©, Paul Fabre și pe arheologul Gaston Boissier. Câteva rânduri din cronica lui Gaston Deschamps sunt prea interesante ca să nu le dăm aci. Iată: “D. Emile Zola, zice ... și de nicovală! ce gesturi zbuciumate! ce năprasnice opinteli! sudoarea curgea de pe fruntea încrețită a Maestrului, și brațele-i răsuceau metalul cald, pe când picioarele i se-nglodau în vrafuri de documente îngrămădite... Pe când această viziune ne umplea ochii de admirație, de groază, aproape de milă, d. Zola, așezat frumușel înaintea mesii de lucru, jumulea liniștit două-trei ... mahalagisme, obținute (după propria lui mărturisire) “prin bacșișuri potriviteâ€�? căci se știe că Zola, neputând obține de la Leon [al] XIII-lea o audiență, pe care-o solicitase, s-a “documentatâ€� cum a putut... Însă spațiul nu permite să ne lungim prea mult. Cine dorește ... ...