Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE
Rezultatele 781 - 790 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.
... mai întâi numai ciocul, pe care ostentativ îl prelinge în sus și în jos pe un jgheab anume făcut la muchea tejghelei, apare la urmă în întregime... Face prin tot felul de manopere pe Algazy sâi părăsească localul, apoi, insinuant, te atrage pe nesimțite în tot soiul de discuții - mai ales de sport și literatură - până ce, când îi vine bine, te plesnește de două ori cu ciocul peste burtă, de te face să alergi afară în stradă, urlând de durere. Algazy, care are mai totdeauna neplăceri și discuții cu clienții, din cauza acestui procedeu nepermis al lui Grummer, iese în goană după tine, te poftește înapoi și, spre a-ți lua meritata satisfacție, îți dă dreptul - dacă ai cumpărat un obiect mai scump ... înghițită. El o vomită în mâinile lui Algazy... Dar bătrânul, în pântecul căruia fermenții bășicii înghițite începuse să trezească fiorii literaturii viitorului, găsi că tot ce i se oferă este prea puțin și învechit... Înfometați și nefiind în stare să găsească prin întunerec hrana ideală de care amândoi aveau atâta nevoie, reluară atunci lupta cu puteri îndoite și, sub pretext că se gustă ...
Alexandru Vlahuță - Pe albumul d-rei...
... Alexandru Vlahuţă - Pe albumul d-rei... Pe albumul d-rei... de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XIX, nr. 7, octombrie 1885 De cei de jos — de morți — ce-ți pasă, Stea ce te-nalți în fundul zării?... Ridică-ți raza ta și-i lasă În întunericul uitării !... ....................................... Tu vei trăi-ntr-o altă lume, Departe pururea de mine, Ș-a mele versuri, ș-al meu nume Ca mîni ... de-acum năluce De veci s-or scufunda-n trecut, Și — sigur — nici ț-ei mai aduce Aminte că m-ai cunoscut !... La ce dar amintirii tale Aș mai cerși-n deșert o rază?... La ce pe-un mort priviri de jale Din ochi atît de dulci să cază ! De cei de jos — de morți — ce-ți pasă, Stea ce te-nalți în fundul zării?... Te du ferice, și mă lasă În
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... iacă, nu știa. Mișca și el picioarele a lene, unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă, apucă pe o cărare ce întâlni în cale, și merse pe ea, fără să-și dea seama unde se duce. Când, ce să vezi d-ta? Poteca pe care apucase, îl scoase drept la un eleșteu mare. În cale văzu o nuia lungă de alun pe care o luă, așa de florile mărului, fără să știe ce are să facă cu dânsa. Ajungând pe marginea eleșteului, se așeză și el acolo jos, și, privind cu nedomirire, ia așa numai ca să zică ... a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea ... păsări și câte nagode toate. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. Ștergarele erau de mătase și în țesătură cu fir de cel mai bun și cu mărgăritare. După
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat
... Văd încă figura lui frumoasă, de corsar oriental, cu trăsături regulate și îndrăznețe, cu părul negru ca corbul, cu mustața ridicată războinic, urmărind ceasuri întregi în mirosul de fum și de alcooluri nesfîrșitele partide de pichet, cu o veșnică havană în colțul gurii. Îl văd din cînd în cînd ridicîndu-și nalta lui statură, lat în umeri, subțire la mijloc, cum își sprijină mîinile în șolduri și privește cu ochiul sfidător prin geamul rotund al monoclului ce nu-l părăsea niciodată și pe care pe vremea aceea, cînd prințul de Sagan era arbitrul eleganțelor Parisului, îl purta atîrnat cu o lată panglică ... rezema o clipă de un trunchi ; pe orice anotimp și pe orice vreme, și mai cu seamă toamna, cînd frunzele arborilor se desprind și tremură în aer una după alta, cum una după alta reveriile lui, foaie după foaie, au căzut lîngă el de pe trunchiul minunat ce le-a purtat. Și mă gîndesc acum, cînd silueta lui nu va mai trece în ore tîrzii sub arborii minunatei grădini care adăpostește atîta marmură și flori, ce bine i-ar sta devenit marmură și el pe înaltul unui soclu,
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a pierdut-o din vedere, cojanul își îndeasă căciula pe urechi, tușește ușor, din obișnuință, și, gonind câinele care i ... oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ciobanul, la fel se clatină și ei. Căci în turma lor compactă, muscalul suflă mai cu îndârjire, în vreme ce Bărăganul ascultă, iar cerul de plumb strivește pământul, în vreme ce ...
... Duiliu Zamfirescu - Luceafăr Luceafăr de Duiliu Zamfirescu "Luceafăr ce vii de departe Și vremuri străbați peste vremuri, Ca-n lumile noastre deșarte Luminile blânde să-ți tremuri, Ce patimi te poartă pe cale, Ce doruri te mână prin haos, De nărui luminile tale Pe lanuri de negru repaos?" Așa parcă zice poetul Când noaptea privește la stele Și intră ... viu, și tot viu, și tot scapăr Din razele mele curate, Eu fug și încerc să mă apăr De groaza de singurătate. Tu nu știi ce crudă menire E dată luminii supreme: A merge pe nemărginire În curgere goală de vreme. Pe când tu c-un deget în pagini Stai pacinic la umbra pădurii Și mintea ți-o porți în imagini De zmei, de povești și lemurii Tu poți mângâia din privire Sclipirea luminilor mele Și când eu mă sting, prin gândire Tu poți zămisli ... nu se mai poate. Deci lasă-ți deprinsul de-a geme Și dorul de bolta cerească, Că nu e iertat să blesteme Acelor ce
... amorul mie! Menard e mort; eu l-am ucis! Dar piară! Pentru-un dulce vis Aș pierde lumea-ntreagă! Greu suflă pieptul; raze vii Apar în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de ... pământ Un trup de conte ară Și, cum ara, de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul. Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și ... fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat voi, să vă fiu Eu martor fericirii? Hah, iadule, că ... Vai fugi, vai fugi, Că-mi pari vampir, că tot îmi sugi Răsufletul din suflet! Spre Nora-ntoarce-un ochi zdrobit: Așa să-l vezi, în rană Pierind, pe cel ce ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... înviat, om bun ! mi-a răspuns femeia... Poftește ! Un argat mi-a luat calul și stăpâna m'a dus în casă. A ! ce chibzuită așezare de oameni cuprinși ! ce frumoasă casă, caldă și luminoasă ! și bogată, cum spune înțeleptul din vechime Ťnimica de prisos și toate cele de trebuințăÅ¥ ... și ce prietenoasă întâmpinare ! Iar stăpâna - ce mândrețe de femeie ! Ce înfățișare deosebită: cinste din creștet până 'n călcâie; liniște și armonie în mișcări !... și prestigiul acela al nobilității, cu atât mai strălucitor, cu cât vrea să se învălue în severă modestie ! - Iartă-mă, gazdă bună, am zis, că 'ndrăznesc să'ntreb: a dumitale-i casa asta ? - A mea, domnule, din ... mi dea pace: să cinstească dreptul meu, cum și eu voiu să cinstesc pe al lor, și, deacolea să trăim cu toții, spre folosul tutulor, în bună înțelegere, în prietenie adevărată, în desăvârșită omenie... - Ei ! atunci ce piedică ar mai fi pentru liniștea dumitale ? - Ei, domnule, dacă ai ști dumneata ce mi s'a întâmplat, n'ai face așa întrebare... Tocmai când credeam că soarta mea începe să mai mă ierte dintr'o parte ...
Ion Luca Caragiale - Bene-merenti
... cine; în sfârșit, Dumnezeu să ne mai înțeleagă! Ce e asta? E că pe toți aceeași pornire îi îndeamnă să dorească distincția — necesitate imperioasă ce o are omul de a găsi, măcar într-o privință, împărtășite și de către altcineva părerea deosebit de simpatică și considerația ce le are el însuși despre sine însuși. Așa, putem zice că toți — fie-le dorința înaltă, meschină, rară, banală, scl. — toți, — de ... rușine, căci e inevitabil uman s-o dorim. E rușinos numai să-ntrebuințăm mijloace nepermise, sau de nemărturisit, spre a o căpăta, și, în orice caz, e ridicul s-o dorim prea mult și s-o prețuim peste măsura cu care o prețuiește acel ce trebuie să ne-o acorde, — e nedemn pentru noi să ne înjosim meritul real, punându-i mai presus în conștiința noastră o răsplată din partea altuia. Nu e vorba, lumea, voi să zic opinia mai luminată, poate avea un sentiment, nu bine hotărât, dar ... el supus erorii; va putea judeca greșit meritele omenești; va fi expus a atârna bucuros (ca, de regulă, toți oamenii) de partea aceluia ce
Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost
... fac ei, da și el din cap și zicea că "tot bine este". Asta era vorba lui Ionică. Iară cînd nu se mulțămea cu ceea ce fac ei, atunci numai icnea și el și tăcea molcum - cum îi omul cel strein și nebăgat în samă. V-am spus că satul acela era plin de flăcăi. Negreșit că unde-s flăcăi mulți, fete sînt și mai multe; asta-i de ... cîțiva cu mine și puneți-vă la pîndă la păretele din dosul casei lui Vasile, de vă uitați pe ferestruică, și-ți vede cu ochii ce-am să fac eu. Numai încet, să nu tropăiți cumva ori să faceți larmă ca să vîrîți omul în prepus, ș-apoi atunci să nu fie vina mea. Eu mă cunsc cu cînii, dar voi luați pîne muetă în rachiu, de i-ți îngăima, pîn-oi face eu pe treabă… Atunci se ieu vreo trei-patru flăcăi după Ionică și hai, hai! hai, hai ... Vasile, deschide-mi ușa și ți-oi spune eu…; nu mă lăsa, că la dumneata mi-i toată nădejdea… Vasile, cum aude asta, dă drumul în casă lui Ionică, închide iar ușa, împinge zăvorul la loc și apoi intră amîndoi în
Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul
... Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul Să ni agiutăm unul pe altul de Gheorghe Asachi În a vieței zile scurte, de suspin și grijă pline, Fiilor de un părinte trai de frați ni se cuvine; S-agiutăm unul pre ... dorință vie arde, sau îngheață deseori. Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi și durere, Farmecele societății ni-aduc scurtă mângâiere. Să nu-nveninăm dulcimea ce-n picături ni se dă, Medețină slabă foarte pentru pătimire grea. Când urmează între oameni lupta cea răpuitoare, Pare-mi-se a vede ...