Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) MARI
Rezultatele 781 - 790 din aproximativ 1955 pentru (SE) MARI.
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului
... Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului Dreptatea leului de Grigore Alexandrescu Leul, de multă vreme, rîdicase oștire, Să se bată cu riga ce se numea Pardos; Căci era între dînșii o veche prigonire, Și gîlcevire mare, pentru un mic folos. Vrea, adică, să știe Cui mai mult se cuvine Să ție pentru sine Un petec de cîmpie Și un colț de pădure, de tot nensemnător, Ce despărțea ținutul și staturile lor Acum sînge ... Leul, văzînd că lupta nu se mai isprăvește, Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare, Ce spun că știa multe, și că proorocea Întîmplările toate, după ce se trecea; Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare, Cum poate să ajungă sfîrșitul ce dorește. Ea se puse pe gînduri, tuși, apoi răspunse, Rozînd cu mulțumire darurile aduse: „Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască, Trebuie să jertfească Pe acel ce ... din noi unul trebuie să murim: Așa va proorocul. Rămîne-acum să știm Cine este mai tare. Cît pentru mine unul, cum vreți… dar mi se pare Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“ Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse, Înălțimea ta ... el are să-mplinească Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!“ Cîinii atunci săriră Și-n grab ți-l jupuiră.
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
... să-i poprească, Dar românii treier armia turcească. Astfel mândrii vulturi către vânturi zboară, Despicând curentul care-i împresoară. Precum două râuri peste câmpul lat Se-ntâlnesc adesea pe comunul pat, Astfel se-mpreună, râură, se frânge Al ambelor armii spumegosul sânge. Ei pătrund la corturi... Într-a lor iuțime Se înturnă. Tunul bate cu asprime. Pe tot frontul oștii lupta s-a întins; Peste tot turbarea sufletele-a-ncins. Inima română ... Kirali din tunuri pe nemici sfăramă. Avangarda turcă fuge rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă nici acolo zilele nu-și scapă; Apa mocirloasă îi reține-n fund; Câți silesc să scape, încă se cufund. Agonia-i crudă; moartea-i rușinoasă. Plini de tină-noată-n unda mocirloasă... Trei mari pași s-aruncă și prin apă mor. Chiar Sinan ... scapă, dar pe coasta lată Armia turcească fuge sfărâmată. Astfel ...
Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea
... hazlie și populară (1877), Nr. 2 pag. 22-28 și în Almanahul Claponului pe anul de la Mahomet 1295, de la Christos 1878. De mult se vorbea, Se tot auzea Că are să fie Mare bătălie Și că-n București, Au de gând să vie Oștile rusești, Căci de-aici se poate Laolaltă toate Lesne să pășească În țara turcească. Vreme a trecut, Și nu s-a văzut Un muscal măcar; Toți ... nu soseau. Trecu ce trecu Și cam începu A se arăta Pe ici pe colea, Câte-un ofițer Singur și stingher — Când se pomeni Lumea într-o zi (Mai alaltăieri) Că sosesc aci Mii de ofițeri: Să calci unde vrei Te-mpiedici de ei. Tot muscali de soi ... și asudat De mult ce-a umblat Și pe gât a dat... Iar pe urma lui, Un copil mucos — Nu se știe-al cui — Tare obosit De-ai lui rătăcit, Plânge obidos, Și pe nas, pe bot, E mânjit de tot. Toți cu toții dară ... o chilie, Singură, pustie, O babă rămase, Care de ani șase Ologită sta În chilia sa. Numai ea rămasă Singură acasă Și în mahala Biata
... aud un tropot, apoi o smuncitură și un nechezat. Mă întorc. Trei soldați aduceau un cal negru ca tăciunele, cu gâtul înecat în coama ce se răsfira peste capul în care se zbătea albul ochilor. În aceeași clipă se deschise ușa. Colonelul ieși în scară. Vederea lui m-a înfricoșat mai mult. Era înalt, spătos, cu o barbă mare, neagră, ce-i pornea aproape de lângă ochii adânci, întunecați. Genele îi acopereau pleoapele. Iar chipiul îi umbrea fruntea până lângă cuta adâncă dintre sprâncene ... jos, cu albul ochilor întors în afară, cu gura deschisă, plină de sângele ce picura, înroșind omătul. După câteva tresăriri ușoare, își dete sufletul. Atunci se auzi în poartă tropotul calului. Niște călărași îl prinseseră și-l aduceau. Colonelul tresări, se sculă repede și se aruncă strigând: Lăsați-i dârlogii! Când se opri în fața calului, repezi mâna și-i izbi un pumn strașnic în frunte. Calul se ridică în două picioare, vroi parcă să se arunce asupra stăpânului său, dar, amețit, căzu pe spate, ca și cum s-ar fi topit. Grușan, care apucase dârlogii, se prăvăli și el. Dar într-o clipă se ...
Gheorghe Asachi - Limba și portul
... bucurăm. În veacul al XVIIă-leaî se împlânta un ram de literatură națională, dar fortunele nu-i îngădui a prinde rădăcină adâncă. România se cungiură de raiele, de unde, cu moda traiului asiatic, ni se hultuiră prințipii cu cuvinte de șerbi, și pasul cel slobod se încătușă de încălțămintea târâitoare. Un venin adânc străbătu ființa României și limba, portul, precum și multe alte, se molipsiră de el. Grecească se făcu limba diplomatică și de salon, când cea română se respinsă în sânul sătenilor, carii o păstrasă în curs de 1700 ani. În codrii întunecoși, între plaiurile munților, pe malul râurilor spumoase, unde cu simplicitatea ... limba și a-i înălța altare de închinare. Costiumul asiatic cu deprinderile sale s-au strâns între rărități, încât după cufundarea vasului zbuciumat se văd încă ici-cole înotând în mare oarecare rămășițuri. Apparent rari nantes in gurgito vasto. De atunce aretia, ce se părea la noi o zână mitologică, lăsă tronul ei virtuței disțărate și lângă ea, drept pază, timpul au cuprins postul vremei, și domnul înteri pe ... ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două zile locului. Apoi praful era cel mai mare dușman al ei. Firul de praf îl urmărea și înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori ... casă. Precum persanul stă de-a pururi cu o roză în mînă, turcul cu o narghilea sau cu un șirag de mătănii, așa se identifica și ea cu un pămătuf pe care nu-l părăsea niciodată. Intra cu pasul ei de nălucă, se pleca pe fața străvezie a oglinzilor, cerca cu degetul ei uscat cea mai mică pată și era de ajuns să i se pară ceva, ca să hotărască : "Azi scoatem din salon !" sau : "Mîini afară cu odaia albastră" !... Și bietele mobile abia aciuiate apăreau în ogradă. Tînjitoare și ... țesută în umbra perdelelor parcă se desfăcea și stătea gata ca să cadă, o pace și o împăcare neobișnuită trecea din mobilă în mobilă și se
Grigore Alexandrescu - Măriei sale domnului Alexandru Ioan I
... Timp dorit, zi de speranțe, Fiu al țării, salutare! România învestită În veșminte de serbare, Îți dorește, îți urează De mari fapte viață plină, Și se-nclină stelei tale Ce străluce de lumină. II Când de glasul omenirii Inspirată și condusă, Pleiada europeană, De puternici regi compusă, Reda nației gemânde Antici ... numele-ți să treacă Între numele divine, Celor ce au fost ai lumii Nobili făcători-de-bine. Secolul să te admire, Și cu noi să se fălească Franța, nația cea mare, Nația cavalerească. IV Căci e aspră datorie Ce o nație impune, Căci e grea, mult grea, coroana Ce pe capul tău se
Mihai Eminescu - Preot și filosof
... suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o ... n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul Când gloatele-i pe lume au tot întins ...
Mihai Eminescu - Preot și filozof
... suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o ... n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături stă sicriul Când gloatele-i pe lume au tot întins ...
... ntocma să-l imiteze, Și l-asta are dreptate, Toate ale ei cercetate Fiind de om mai aproape Decît bestiile toate Cu mîna ei să se-ndoape Pe două a umblare poate. Di-ar ave orangotanul Gură atît de omenească Cum e barba și gîtlanul Ar putea să-mpărățească ... o zi de sărbătoare Văzînd pe-o cuconiță Cum făcea parura sa, Rămîind singură-n casă Momîța pe teapa sa Nu vru mai gios să se lasă. După ce întîi se unse Cu profumuri, cu pomadă Pe la locurile-ascunse, Pe la cap și pe la noadă, Puse-n capu-și o bonetă Și la gît ... rade Cu briciul rade și nasul, Și vrînd ca să fugă, cade, Călcînd cordela cu pasul; Aice să tumbănește Pe scări, rotogol ca napul, Lovindu-se sparge capul, Pînă gios se tot stîlcește. Nu ni fie de mirare Văzînd pi-o biată momîță Avînd astă neputință, Căci oameni cu cuvîntare, Mente cu înțelepciune Pățesc altele mai ... lor deșărtăciune, Căzînd în mii de smintele, Cînd nu se cunosc pre sine, Ce sînt sau ce pot mai bine? Cu ceia ce-s nu se-mpacă Ce ar fi, vor să
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... RĂZVAN Asta-i nimic, Mai este ceva. Văzut-ai?... TĂNASE Ce? RĂZVAN Un țigan grămătic? TĂNASE Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede, Și chiar de-aș vedea cu ochii, pare-mi-se că n-aș crede. RĂZVAN Țiganii sunt tot ce-ți place: șelari, fierari, potcovari... TĂNASE Călăi... RĂZVAN Adică, nu-i vorbă, nici călăii nu sunt ... te, caută-ți de treabă! Află, moșule, atâta: fie banii chiar furați, Copilașii tăi te-așteaptă fără pită și-nsetați!... TĂNASE (luând punga și sculându-se) Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare Ca să văz o lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă ... când se lipește, Pe român mi-l țigănește, le țigan mi-l românește, Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos: Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!... Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum te cheamă? RĂZVAN Pe mine Răzvan... Smaranda chema ... Da, vom râde fiecare: Ea de mine cu trufie, eu de dânsa cu turbare!... (Lipește hârtia pe un stâlp și iese, pe când ușa bisericii