Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VEDEA

 Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 2218 pentru VEDEA.

Alecu Donici - Teiul și stejarii

Alecu Donici - Teiul şi stejarii Teiul și stejarii de Alecu Donici Un teișor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare, Așa zicând: — Ce fericiți stejarii sânt! Din fire înzestrați, Puternici ei și nalți, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o! soartă ticăloasă! Aici în depărtare Viața-mi am urât. El bine n-au sfârșit Și s-au stârnit furtună, vânt Și cerul s-au întunecat Și fulgerul au scăpărat. Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Și risipind Acei mai mari Stejari! Iar teiul de sub deal era nevătămat. Atunci el s-au trezit că este vinovat Și mulțumind, au zis așa către noroc: — Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniștii să dăruiești tu mie Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie, Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălțime, Măcar de sunt și mari Și tari, Dar pică la pământ De

 

Alecu Donici - Ursul butnar

Alecu Donici - Ursul butnar Ursul butnar de Alecu Donici Un urs văzând pe-un pădurar De meserie cam butnar Cum cercuri îndoiește Și în avut sporește; A socotit să-ncerce și el ăst meșteșug. La cercuri trebui strung Și alte cuviințe, Dar ursului ce-i pasă de practice științe: El are lăbi, putere, el vrea neapărat; Iar voia câte fapte pe lume n-a lucrat. Acum răsună codrul! Tot ce-i nuia mai groasă, Din rădăcină-i scoasă; Trăsnesc, plesnesc copaci, în lăbi de urs mereu, Dar lucrul mergea greu. Văzând așa ursachi la pădurar aleargă, Încât sta gata omul asupra lui să meargă. "Ascultă-mă, vecine! Ian nu te ațoșa, -- I-a zis degrabă ursul, căci vorba nu-i așa. Eu am venit cu pace și-ți fac o întrebare: Tu-ndoi la cercuri bine, apoi de ce eu, care Acum de două zile muncesc necontenit, Mulțime de pădure în labă-mi se sfărmară, Făcându-o ciurcele, să-ncarci tu mii de cară, Și nici un cerc n-am îndoit. Spune-mi de este oare Vreun secret ascuns?" — Așa: el stă-n aceea, — lui omul i-a răspuns, ...

 

Alecu Donici - Vulpea în livadă

Alecu Donici - Vulpea în livadă Vulpea în livadă de Alecu Donici O vulpe au intrat odată Flămândă în livadă. Și poamele văzând, frumoase, coapte bine, S-au bucurat prea mult în sine, Dar bucuria ei au fost în mâini străine: Că prunele pe crengi cam susușor era Și nu se scutura. Umblând ea în zadar mai bine de un ceas, Au zis aceste către prune: — Cum v-am găsit, așa vă las, Măcar că la privit vă arătați prea bune, Dar verzi, în loc să folosiți, Voi dinții strepeziți. Un adevăr de mult văzut, Că neavând prilej ca să ne folosim De-un lucru ce ne e plăcut, Apoi neapărat cusururi îi

 

Alecu Donici - Vulpea și măgarul

Alecu Donici - Vulpea şi măgarul Vulpea și măgarul de Alecu Donici — Mintiosule! de unde vii? O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat. — Drept de la leu, de vrei să știi; Am fost să-l văd și m-am mirat Cum au slăbit de tare; Bătrân, neputincios: îți pare O fiară foarte de nimică Acel ce când zbiera, Tot codrul tremura, Iar eu muream de frică. Acum însă mai toți, Cu coarne și cu colți, Cum pot îl dojenesc Și frica-i răsplătesc. — Dar tu, eu socotesc că nu-i fi îndrăznit De leu să te atingi? lui vulpea au vorbit. — Așa! măgarul i-au răspuns. Ba cred că l-au pătruns Pereche de copite De mine lui zvârlite. Și sufletele mici asemene urmează, Când pe acei căzuți din slavă

 

Alecu Donici - Vulpea pedepsită

... au zis: "Destul, mă duc degrab-acasă, Ca nu cumva să dau pielcica pentru masă". Dar îngrijirea ei, curând s-au împlinit: Căci urma se vedea, pe unde au venit. Țăranul vânător s-au și luat pe urmă, Și vulpea au ieșit de contăș foarte bună. Ce dac-ar fi și ...

 

Alecu Donici - Vulturul și paingul

Alecu Donici - Vulturul şi paingul Vulturul și paingul de Alecu Donici Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău Întinse zborul său. Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așează Și lumea dedesubt privind, se desfătează. Un șir de munți măreți, Moldova de o parte. A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate! Și ape: Bistrița, Moldova și Siret, Pe șesuri vesele, se văd curgând încet. — Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume, Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat; Cu care mă ridic la înălțimea lumei, Pe unde nimene a fi n-au cutezat! Aceste vulturul rostește bucuros. — Da' știi, prietene, că ești lăudăros! Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde. Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde? Se uită vulturul și vede, înadins, Paingul lângă el, cum mreaja a întins. — De unde te-ai luat? Întreabă el mirat. Și cum te-ai târâit? — Să-ți spun adevărat, Paingul au răspuns, Pe coadă-ți am venit, Tu însuți m-ai adus; Cu-a mea putere, eu nici aș fi îndrăznit, Iar de acum nu am de tine trebuință. ...

 

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării" Despre "Steaua Dunării" de Alecu Russo Ostenit de furtunoasele câșlegi ale acestui an, care nu seamănă a ține toate frumoasele făgăduințe ce bucurase inimile și nădejdile românilor la începutul lui, m-am dus spre țară, pentru a răsufla și pentru a zice ca cel cântec mai moldovenesc decât toate cântecele: Vară, vară, muma noastră, Ia bruma de pe fereastră Și zăpada de pe coastă, Și o fă iar rotăgoală, Să mă mai dau ici de vale, Să mai clănțăi din pistoale; Să mai văd soarele lucind, Să mai văd iarba dând, Codrii înverzind; S-aud copilașii chiuind, Ciobănașii fluierând. Din acest umor carnavalesc, primblat douăzeci și patru ceasuri într-un târg de munte, unde odinioară, în cinstea patriei, am fost locuitor, am făcut mai multe descoperiri, ce simt nevoia de a ți le împărtăși. I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori, dar vor a fi școală, sau cel puțin un eho al școalelor muncite ...

 

Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova

Alecu Russo - Ofiţeri francezi în Moldova Ofițeri francezi în Moldova de Alecu Russo Întovărășiți de doamna baroneasă D... ofițerii din nr. 23 al Stelei , amăgiți de un huiet răspândit că Moldova vroia a organiza o armie, porniră din Cracovia și după multe întâmplări, precum se întâmplă nenorociților fugari, nevoiți a se odihni în Cernăuți mai mult decât un ceas, apucară drumul spre Moldova. Iată din cuvânt în cuvânt călătoria lor: "După ce făcusem pe tovărășița noastră a înghiți o litră de pâine de făină de păpușoi, muiat într-o butelcă de vin, duși de un țăran ce ne silise poliția a lua cu plată, pornirăm la nouă ceasuri seara spre a intra în Moldova. Vremea era frumoasă, dar noaptea întunecată și drumurile grele. Fratele-meu da brațul baronesei, mergând dinapoia trăsurii; eu eram înainte cu călăuzul nostru, arătându-i vârfurile pistoalelor, căci mărturisesc că cugetam că sila făcută nouă de a porni noaptea era pentru a ne prăda pe graniță. Mergeam de mai multe ceasuri de-a lungul Prutului, picând de osteneală, când calul nostru pică în nisip; zadarnică fu truda de ...

 

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu Poetul Dăscălescu de Alecu Russo România literară, Zimbrul, în urma Steaua — care are toate simpatiile noastre pentru călduroasa și folositoarea sa redacție, deși limba ei bate prea în franțuzie, — și mai mult o broșură tipărită în Îași în anul acesta, au făcut cunoscut publicul cu talentul dlui Dăscălescu — un talent drept și adevărat național, că se tălmăcește cu limba, năravurile și durerile românului. De la ivirea broșurii dlui Dăscălescu au trecut vro șase luni, și în zadar am așteptat ca magistrații și areopagele să-și deie socotința spre a opri sau a îndemna publicul; dar areopagele au fost mute, și critica a tăcut până astăzi. Prin critică nu înțelegem numai aceea care bate fără cruțare frazeologia, sărăcia ideilor, pedanteria și obiceiurile literaturilor străine introduse cu patos în pământul român, dar critică sănătoasă, ce răspândește bunul, când vine ca acuma sub chipul poeziei dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și ...

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...

 

Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ți-ar arăta

Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ţi-ar arăta 4 [Oglinda cînd ți-ar arăta] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție     Oglinda cînd ți-ar arăta     Întreaga frumusețea ta,         Atunci și tu, ca mine         Te-ai închina la tine.     N-ar fi mijloc să te privești     Asemenea după cum ești         Și idolatrie         Să nu-ți aduci tu ție.     Ochii în ea cînd ți-i arunci     Dă tot să-ntunecă atunci         Și dă te și arată         Iar nu adevărată.     D-aceea nu da crezămînt     Oglinzii ce cu scăzămînt         Îți face înșălăciune         Și tot minciuni îți spune.     Ci cîtă ești să știi, dă vei,     Oglinzii ce cu scăzămînt         Îți face înșălăciune         Și tot minciuni îți spune.     Ci cîtă ești să știi, dă vei,     Da crezămînt ochilor miei,         Fiindcă nu te-nșală         Nici fac vreo greșeală.     În ei te cată să te vezi     Întocma pă cît luminezi         Și d-într-a lor vedere         Vezi cît ai putere.     Crede-i săracii cînd îți spun     Că numai ție să supun         Și că le ești din fire         A lor

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>