Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPUNE CE ARE DE SPUS
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 975 pentru SPUNE CE ARE DE SPUS.
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte
... Egipetului și acum a Moldaviei; și pe urmă, cu vro câteva sute de galbeni în buzunar, întorcându-te în Iași, să ai cu ce face intrigi, cu ce da rușfeturi, cu ce lua o lojie de rândul întâi la teatrul francez, cu ce cumpăra, pentru cucoana dumitale, zariflicuri de la Miculi, cu ce tăie stos la domnul Cutare și Cutare, cu ce... cu ce...! Ei bine, în mijlocul unor asemene patriotice ocupații, întâmplatuți-s-au vrodată să vezi, sau s-auzi măcar, cum fac flăcăii curte fetelor, mai ales ... pas, aleargă la cimpoieș, care se duce de spune fetei, în versuri întovărășite de cimpoi, că cutare flăcău moare, piere pentru dânsa. Oare acest fel de declarație nu-ți place mai mult decât declarațiile civilizate de prin capitaliile românești, unde tânărul întreabă dântâi câte mii de galbeni, câte moșii, câte suflete de țigani are fata? Și după ce i-a făcut curte, adică lăzei cu galbeni, face în sfârșit, dar tocmai în urmă, și fetei o declarație, ce putea a aur și a precupeț două ceasuri de
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om foarte harnic și de o exactitate neștirbită în îndeplinirea îndatoririlor lui și de o cinste fără pereche. Despre această cinste a lui face dovada împrejurarea că după ce a fost aproape 20 de ani director al penitenciarului de Iași, mânuind pentru aprovizionare sutimi de mii de lei pe an, a murit absolut sărac, nelăsând mamei mele nici măcar cu ce să-l înmormânteze. Sărăcia lui este cu atât mai chinuitoare, cu cât el avea o numeroasă familie, care crescuse pe rând până la 6 copii, din care eu sunt cel mai mare (trei băeți, Alexandru, Filip și Neculai și ... învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le facă mai largi de cum cerea talia nostră «căci, spunea el, copiii cresc». În această încunjurime de muncă și ...
Constantin Negruzzi - Dervișul
... Norodul strigă: mașala! Iat-un bătrân derviș gârbov prin norod își face loc, Merge la Ali d-a dreptul și-i ia calul de dârlog, Ș-apoi acest fel îi grăi: "O, tu, înalte vizire, lumina lui Mahomet! Tu ce ții topuz în mână și șezi întâi în devlet, Vestite Ali Tepeleni! Tu ce-ai nume așa mare, umbră a lui padeșah, Care stăpânește lumea și e umbra lui Alah, Lui Dumnezeu adevărat; Ca să-ți spui ... fârdelege în Ianina va cădea, Norodul pe care-l sfâșii, vesel, râzând, va vedea Mormântul ce ți s-a gătit. Și în iadul de a șaptea subt copaciul lui Seggin, Va sta ferecat în lanțuri de durere și de chin Sufletul tău afurisit. Iar lângă tine un demon nericetat îți va citi Izvodul jărtvelor câte mânia ta omori, Și tu de vei vedea curat Urâte și sângerânde înainte-ți dănțuind Și înfruntându-ți păcatul și aminte-ți aducând De muncile care le ai dat. Acestea-i să le tragi toate fără să-ți poat-ajuta Flota ta ce ...
... au adus Cât s-au străduit bătrânii Steagul să ni-l ție sus, Câte plângeri ne-ntrerupte În mormânt or fi vărsat, Că nepoții fug de lupte Și că steagul e-nchinat. Dunăre,-ai văzut Smârdanul? Spune tu, s-o spui și eu! Și noi știm izbi dușmanul, Și-n români e Dumnezeu! Știm și noi găti cununa Vitejiei ce-o doinești, Și când urlă-n cer furtuna Cântă vorbe românești! La Smârdan așa vru Domnul Morții dintr-această zi Vor avea cu spaime somnul Și-aiurind se vor trezi Apărându-se cu mâna Ca de-un tăinuit dușman, Vor mușca gemând țărâna Ca și-n luptă la Smârdan. Că-ntr-această zi cumplită N-avu mila nici un rost, Și ... Astfel că, văzând pierirea, Însuși Dumnezeu de sus, Galben întorcând privirea, Mâna peste ochi și-a pus. La Smârdan, pe unde drumul Da de-a dreptul spre vrăjmași, Risipeai cu mâna fumul, Ca să vezi la patru pași. Și-ntr-un iad fără de nume, Unde-ai noștri iuți pătrund, Nu era nici cer, nici lume, Numai noapte fără fund. Și-ntr-acel noian de ceață Dorobanții, dând de ...
... voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de moarte! mă iubește Margărita!... Pe când Alexis improviza în sine acel monolog poetic și naiv, pe care toți înamorații îl repetează de când există amorul, domnul M. îl observa de departe și zâmbea, văzându-l rătăcind prin salon ca un om ce nu ar avea conștiință de sine. El veni în fața lui, îl atinse cu mâna pe umăr și îi zise glumind: — Trezește-te, poetule, și te coboară pe pământ ... timpul cât ești absent? — Doarme dusă pe ceea lume. — Bună casă țineți împreună! Am să spun Margăritei istoria muzei d-tale și chipul ce ai descoperit de
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... ce Ștefan și întreaga lui oștire stăteau nedumeriți de vuietul ce se apropia, în timp ce micul Gheorghie în brațele văzduhului se gândea la cei ce-s spânzurați aievea, deodată se văzu o ceată nenumărată de adevărați tătari venind în goana mare a cailor spre dânșii și-atunci... vai!... toți copiii, cuprinși de groază, apucară la fugă care-ncotro, uitând pe micul Gheorghie, care atârnat de creanga stejarului, zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și micul Ștefan, schimbând sabia de lemn pe paloșul de oțel, se urcă de pe treaptă pe treaptă pe scara lumii, pănă ce ajunse să fie numit la Direptate domn țării Moldovei, înscăunat și miruit de mitropolitul Teoctist. Astfel, făcându-se însuși țiitor peste toată țara, începu viața grea și anevoioasă, tot în războaie și osteneli [2] , căci țara, fiind bogată ...
... George Coşbuc - Mama (Coşbuc) Mama de George Coșbuc Publicată în Vatra , 1894, nr. 2 În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna ... vreascuri rupte dintr-un gard. Iar flacăra lor geme: Clipește-abia din când în când Cu stingerea-n bătaie, Lumini cu umbre-amestecând Prin colțuri de odaie. Cu tine două fete stau Și torc în rând cu tine; Sunt încă mici și tată n-au Și George nu mai vine. Un ... acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngândurată. Și firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă. Spui șoapte fără de-nțeles, Și ochii tăi stau țântă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul se desfiră... Te uiți la el și nu-l ridici, Și ... vezi? întreab-o fată. Nimic... Mi s-a părut așa! Și jalea te răpune, Și fiecare vorbă-a ta E plâns de-ngropăciune. Într-un târziu, neridicând De jos a ta privire: Eu simt că voi muri-n curând, Că nu-mi mai sunt în fire... Mai știu și eu la ...
... fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl ... părere numai, un joc capricios de umbre și de lumini, o închipuire pricinuită de spaima ce ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă Â Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere ... El vede lungi râuri, câmpii în lumină, Grădina din țara-i, cu lacu-i, castelu-i Ca-n vis, ca aievea i se arăta lui. Ce stai cu sfială, ce nu te apropii, N-auzi cum pe frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă Â Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere ... El vede lungi râuri, câmpii în lumină, Grădina din țara-i, cu lacu-i, castelu-i Ca-n vis, ca aievea i se arăta lui. Ce stai cu sfială, ce nu te apropii, N-auzi cum pe frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... silește a fi critic. În prefața la culegerea sa de Poezii din 1847 (prefață retipărită și în edițiile ulterioare) citim lucruri ca acestea. Pomenind de un bărbat de spirit și de gust care, întrebat de ce nu-și publică scrierile, răspunde: M-am speriat de când am văzut atâția poeți, Alexandrescu continuă astfel: Negreșit, niciodată nu am avut mai multă îndestulare, nu zic de poezie, ci de versuri. De unde vine aceasta? Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei ... mai toți literații deșteptării românești. Iar în celebra satiră adresată Spiritului său, Alexandrescu ia hotărât poziția intelectualului modern, în dezbinare, sau chiar în revoltă, față de banalii care formează publicul. La Alexandrescu auzim chiar pe cucoana mare șoptind vecinei, la masa de whist: A! ce nenorocire ma chĂ©re, ce idiot! Iar spiritul poetului, calificat de idiot pentru ignoranța lui cartoforicească, îi răspunde consolator: Dar cărțile cu mine nu pot să se împace, Mai lesne pot a spune hoțiile urmate La zece tribunale sub nume