Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
Mihai Eminescu - Lumineze stelele
Mihai Eminescu - Lumineze stelele Lumineze stelele de Mihai Eminescu Lumineze stelele, Plângă râurelele, Nori-n cer călătorească, Neamurile-mbătrânească Și pădurile să crească Â Numai eu voi rămânea, Gândurile la o stea, Ce au fost odat-a mea: Căci a fost și nu mai este. Dulce gură de poveste Ziua cine mi-o zâmbi, Noaptea cine-o
Mihai Eminescu - Maria Tudor Maria Tudor de Mihai Eminescu De ce cu ochii-ncremeniți sub bolte De marmur  tu-l privești cu spaimă crudă? Pândești ca leii, fruntea ta asudă Și pumnu-ți vra mânia-i s-o dezvolte. Secerătorul tău l-ai pus la trudă Și snopi de viețe sunt a lui recolte; Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte Și astăzi simți că strângi la piept pe-o Iudă. Te-nalță-n cer invidia vulgară Căci știi din lorzii junghiați a face Lui Fabiano a mărirei scară. Tu ești regină și astfel îți place. Cine te vede, slab obraz de ceară, Știind furtuna vieții tale
Mihai Eminescu - Memento mori Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec  înstelatul rege maur  Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să ...
Mihai Eminescu - Noaptea... Noaptea... de Mihai Eminescu Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin; Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc, Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc; Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin. Atunci tu prin întuneric te apropii surânzândă, Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară; Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate, Tu grumazul îmi înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci; Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită. O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă și lină, O! desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare, Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare, Pân' nu-i ...
Mihai Eminescu - Numai poetul Numai poetul de Mihai Eminescu Lumea toată-i trecătoare. Oamenii se trec și mor Ca și miile de unde, Ce un suflet le pătrunde, Treierând necontenit Sânul mării infinit. Numai poetul, Ca pasări ce zboară Deasupra valurilor, Trece peste nemărginirea timpului : În ramurile gândului, În sfintele lunci, Unde pasări ca el Se-ntrec în cântări.
Mihai Eminescu - Petri-notae Petri-notae de Mihai Eminescu Împresurat de creditori, se vede, Și neputând plăti cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Să ne-asurzești cu versuri centipede. Presupuind că nu te știe nime, Că ești martir ai vrut să faci a crede, Mai bine masca de paiazzo-ți șede: Căci ne-am convins demult de-a ta mărime. Armeano-grec, lingău cu două fețe, Îți ad-aminte ce aveai în straiți Când pietre numărai la voi în piețe. De-aceea taci și încă bine paie-ți Că nu te regalăm, cum știm, cu bețe: Făclie nu-i nemțescul tău
Mihai Eminescu - Phylosophia copilei
Mihai Eminescu - Phylosophia copilei Phylosophia copilei de Mihai Eminescu Glasul plăcerei dulce iubit Cheamă gândirea pe a mea frunte, Ce zboară tainic ca și o luntre În oceanu-i nemărginit. Stelele toate angeli îi par, Angeli cu aripi strălucitoare, A căror inimi tremurătoare Candele d-aur nouă mi-apar. Falnică-i pare legea Creării, Lumi ce de focuri în lumi înot, Candeli aprinse lui Zebaot, Ce ard topirei și renvierei. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Îi pare legea de a iubi, Fără ea nu e de a trăi, Fără ea omul ca stins se duce. De-aceea nu voi ca eu să fiu Pală idee-a Dumnezeirei, Șotă copilă a nesimțirei, Foc mort ce pare a arde viu. Ci voi să-mi caut pe-ntinsa lume O frunte albă să o dezmierd Și-n ea gândirea mea să o pierd, Cum pierde-un Ä�co pribeagul nume. Să-ncunun capul unui iubit Cu vise d-aur în rai țesute, Până ce ginii necunoscute Mi-ar rumpe lanțul d-a fi
Mihai Eminescu - Povestea codrului
Mihai Eminescu - Povestea codrului Povestea codrului de Mihai Eminescu Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei-Sale. Lună, Soare și Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb . Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de vești, Filomele-i țin orchestrul Și isvoare spun povești. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decât orișice păpușă Să te facă mai presus; Amândoi vom merge-n lume Rătăciți și singurei, Ne-om culca lângă isvorul Ce răsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre ...
Mihai Eminescu - Povestea teiului
Mihai Eminescu - Povestea teiului Povestea teiului de Mihai Eminescu — Blanca, știi că din iubire Făr’ de lege te-ai născut; Am jurat de la-nceput Pe Hristos să-l iei de mire! Îmbrăcîndu-te-n veșmîntu-i, Lepădînd viața lumii, Vei spăși greșala mumii Și de-o crimă tu mă mîntui. — Traiul lumii, dragă tată, Cine vor, aceia lese-l, Dară sufletul mi-e vesel, Tinerețea luminată; Danțul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii Unde plîngi, gîndind aiurea! — Știu mai bine ce-ți priește, Cum am spus, așa rămîne; Pentru drumul cel de mîne De cu azi te pregătește! Mîna Ea la ochi și-o ține, Toate mințile-și adună, Să ia lumea-n cap, nebună, Parc-atîta-i mai rămîne. Calu-i alb, un bun tovarăș, Înseuat așteapt-afară, Ea picioru-l pune-n scară Și la codru pleacă iarăși. Sara vine din ariniști, Cu miroase o îmbată, Cerul stelele-și arată, Solii dulci ai lungii liniști. Dar prin codri ea pătrunde Lîngă teiul vechi și sfînt, Ce cu flori pîn-în pămînt Un izvor vrăjit ascunde. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare Tot mai tare și mai ...
Mihai Eminescu - Rime alegorice
Mihai Eminescu - Rime alegorice Rime alegorice de Mihai Eminescu Corabia vieții-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se izbesc într-însa rânduri-rânduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. Deasupra frunții-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-morgana. Într-adevăr: adânca depărtare Arată un palat numai splendoare. Printre ferești pătrunde o lumină; Perdelele-i păreau muiate-n soare. De prin deșerturi lungi și depărtate, În șiruri vin scheletele uscate. Pustiu-atunci, cu caravane-sate, Dormea ca mort sub luna care bate. O caravană lângă mine trece, Naintea ei vine-o suflare rece. În șiruri lungi se strecur și se strecur: Eu număr unul, număr doisprezece. Un chip atuncea de pe cal coboară. La mine-ndreaptă-a lui privire-amară Și fața slabă, tristă, adâncită Ș-osoasa mână o întinde-avară. Dar să mă mișc nu am nicicum putere, Căci țapăn mort eram și fără vrere. ...
Mihai Eminescu - Satira I Satira I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...