Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru INIMĂ

 Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 1427 pentru INIMĂ.

George Coșbuc - Drumul iubirii

George Coşbuc - Drumul iubirii Drumul iubirii de George Coșbuc Eu o știu din cartea sfântă, Și ți-o spun, să te ferești! Baiazid, tălmăcitorul Vrerilor dumnezeiești, Ale cărui vorbe-arată Drumul spre-adevăr, precum Carul de pe cer conduce Navele spre-al Nopții drum, Predica-n moscheie-odată: - "Dumnezeu, el ne iubi, Să-l iubim și noi." Într-asta Ben-Said grăbit veni: - "Mare-nvățător al nostru, Cel de-Alah din cer trimis! Mi-am pierdut de ieri măgarul, Și-am avut ast' noapte-un vis Șă te-ntreb aici pe tine, Că tu știi și poți să-mi spui." Baiazid privi la dânsul Și-a zâmbit de vorba lui. Dar continuă cuvântul: - "Spuneți, care dintre voi Nu-i convins că peste veacuri Până-n zilele de-apoi Singura iubire este Sfântul drum adevărat?" Toți tăcură. Ahmet singur, Un bătrân întunecat, Ridicându-se, răspunse: - "La ce-a dat-o Dumnezeu? N-am știut-o niciodată, Spune-mi ce-i, s-o știu și eu!" Baiazid încet se-ntoarse, Și-arătând spre-acel bătrân: - "Ben-Said, tu cați măgarul, Iată-l, ăsta-i, adă-i fân." Mi-a rămas aminte vorba Marelui învățător. Ben- ...

 

George Coșbuc - El-Zorab

... el, Din leu turbat făcându-l miel? Al tău? O, pașă, nu! Al meu e! Pentru calul meu Mă prind de piept cu Dumnezeu Ai inimă! Tu poți să ai Mai vrednici și mai mândri cai, Dar eu, stăpâne, eu? Întreagă mila ta o cer! Alah e drept și-Alah din ...

 

George Coșbuc - Ispita

... Ispita Ispita de George Coșbuc Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! Nu-mi fi inimă dușmană Când vezi răul lângă mine Haide, prinde-mă mai bine De mijloc! Uite-mi hainele, ca spuma, Le-am țesut cu mâna mea; Zici ...

 

George Coșbuc - Lângă leagăn

... aur ea-ți aduce Să te joci cu el. Nouă luni în zori, pe rouă, Tot ți-am descântat, Joi curate, alte nouă Să ai inimă curată Și să fii păzit de ele, Șapte stele, logostele Fie-ți scrise-n cer și-o fată Mândră de-mpărat. M-am rugat de ...

 

George Coșbuc - Mama (Coșbuc)

... eu pe băiatul meu La cap, în ceasul morții! Afară-i vânt și e-nnorat, Și noaptea e târzie; Copilele ți s-au culcat Tu, inimă pustie, Stai tot la vatră-ncet plângând: E dus și nu mai vine! Ș-adormi târziu cu mine-n gând Ca să visezi de mine ...

 

George Coșbuc - Murind

... n brîu; Și-i galben de-atîta osîndă, Cu ochii țintiți spre părîu, Scrîșnind ca o fiară flămîndă. S-astîmpără-n urmă și ține Pe inimă pumnu-ncleștat. Apoi cu răsufluri puține, Simțindu-și tot trupu-nghețat, Își trage mantaua pe sine. O-ntinde cu dinții și geme, Iar gura-i ...

 

George Coșbuc - Non omnis moriar

... de-o lume, pe-un om de fapte mari! Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă Că-n veac va recunoaște cu-o inimă

 

George Coșbuc - Nucul (Coșbuc)

George Coşbuc - Nucul (Coşbuc) Nucul de George Coșbuc Informații despre această ediție Tot mai ceri puțin-rămasei Inimi să mai simtă mult? Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-airea: Ziua-n vânt îți văd doinirea,          Noaptea ți-o ascult. Umbra ta-nvălia rotundă Masa cea de nu-știu-când, Și-amândoi pe banca scundă, Eu robind suflarea-n gură, Și, eu acu-n cusătură,          Mama-mea cântând.   Jale tu, din legănată Doină, ce de-amar omori! Dar tu știi că niciodată Nu cântam, urmându-i cântul, Numai, nuce tu, și vântul          O-nsoțiai aori. Și-urmărind fugara-mi minte, Mă-nvățai, prieten bun, Cum s-adun în gând cuvinte, Și-mi cântai spre-a-mi da cărare, Și vedeam că ies cîntare          Vorbele ce-adun. Ca și-atunci, mai coase mama, Coase și suspină rar, Dar când da-ndărăt marama Desvălindu-și câmpul frunții, Părul ei e alb ca munții          Ernii lui Ghenar. A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. Răsvrătit se miră acul Mâni trudite-acum că vede — El e tot copil, și crede          Că-i tot vară-n lunci. Plânge-acum ...

 

George Coșbuc - Pământul uitării

George Coşbuc - Pământul uitării Pământul uitării de George Coșbuc Acesta-i un cântec de bard ostenit, De bard din pământul uitării. Strămoșii-mi acolo pe stâlpi de granit Cu albe portaluri un templu-au clădit De marmură-n marginea mării. Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum Spre-a lor și spre-a noastră mărire! Dar mută veni nepăsarea pe-un drum, Iar pe-altul stârni-necătoru-i samum Atotucigașa hulire. Azi templu-i ruină; prin curțile lui Culcușuri își caută cerbii, Prin mândrele ganguri scot viezurii pui, Se joacă pe lespezi de-altare-ale lui Șopârle tăcute-ale ierbii. Cu galbene oase-ale moșilor mei S-amestecă-n praful cărării Strivite statui ale marilor zei. Azi râdeți, și vai, cum veți plânge, o, mișei, Cu hohot la ziua-nfruntării! Dar noaptea din frântele marmuri răsar Luciri ca de fulger, și șoapte: Stau jalnicii zei la ruine, și par Cuprinși de mânie și galbeni de-amar Și zboară cu vaiuri prin noapte. Și iese-al lor bard și s-așează plângând Pe-o piatră sub zidul de-afară, Și cântă și plânge, ghitara bătând, Iar alba lui barbă ca râul curgând Se-mprăștie peste ...

 

George Coșbuc - Patria română

George Coşbuc - Patria română Patria română de George Coșbuc Patria ne-a fost pământul Unde ne-au trăit strămoșii, Cei ce te-au bătut pe tine, Baiazide, la Rovine, Și la Neajlov te făcură Fără dinți, Sinane,-n gură, Și punând dușmanii-n juguri Ei au frământat sub pluguri Sângele Dumbrăvii-Roșii. Asta-i patria română Unde-au vitejit strămoșii! Patria ne e pământul Celor ce suntem în viață, Cei ce ne iubim frățește, Ne dăm mâna românește: Numai noi cu același nume, Numai noi români pe lume Toți de-aceeași soartă dată, Suspinând cu toți odată Și-având toți o bucurie; Asta-i patria română Și ea sfântă să ne fie! Patria ne-o fi pământul Unde ne-or trăi nepoții, Și-ntr-o mândră Românie De-o vrea cerul, în vecie, S-or lupta să ne păzească Limba, legea românească Și vor face tot mai mare Tot ce românismul are: Asta-i patria cea dragă Și-i dăm patriei române Inima și viața-

 

George Coșbuc - Pe drumul Plevnei

George Coşbuc - Pe drumul Plevnei Pe drumul Plevnei de George Coșbuc Iar pe drumul care duce de la Dunăre spre munte Trec românii zi și noapte către Plevna, merg și vin. Vesele batalioane cu maiorii lor în frunte, Șir de care cu provizii schilăviți în haine crunte Scârțâit și chiu, și tropot pe-acel drum de oameni plin. Într-acest pestriț amestec, scoborând pe dealuri, iată Pe-un răzor s-oprise-n cale o bătrână și gemea, Cu desagii goi pe umeri, semn de-o cale-ndelungată. Iar din văi, urcând alene se vedea venind o ceată De drumeți din țara noastră și s-opriră lângă ea. Bună calea, zise unul, Inima vă fie bună, Oameni buni! Dar unde mergeți? De ne-ajută Dumnezeu, Noi, la Plevna, maică dragă. Tot la Plevna! Cum ne-adună! Eu de-acolo viu. Băiatul mi-e-n război acu de-o lună, Și m-am dus să-mi văd băiatul că-i la Plevna și-i al meu. Repede-mprejur se strânse ca prin farmec toată ceata Ca să-ntrebe cum e Plevna? cum stau turcii-nchiși în ea? Ce mai zice Carol-vodă, când o fi războiul gata? Și-mbătată de potopul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>