Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE STAT
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 1394 pentru DE STAT.
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... mai strălucite și mai neuitate figuri ale istoriei Engliterii. Viteaz, onest, devotat regilor săi și neamului său; căpitan vestit în războaie, iscusit diplomat în timp de pace; om înzestrat cu un spirit tot atât de înalt pe cât îi era inima de bună și de bărbată — astfel a fost sir John Falstaff, încât despre dânsul se putea spune cum spune Shakespeare, prin gura biruitorului de la Philippi, despre tribunul Brutus: “Natura amestecase așa de bine într-însul elementele, că putea zice cu mândrie: Iacă-vă un bărbat!â€� Însă... Minunatul, strălucitul, faimosul sir John Falstaff a avut ... un om inimitabil. Ca și Figaro, el găsește la toate răspuns. Să-l amenințe o primejdie, să-l tulbure cineva de la traiul cel bun, de la plăcerile sau speranțele lui, o glumă vie, dictată de prezența de spirit cea mai sigură de ea însăși, parează îndată lovitura îndreptată contra bătrânului epicurian. El se învăluiește în spirit și în glume, ca ariciul în ghimpii săi.â€� Falstaff al ... bunului vieții, dar om cu judecata sănătoasă: grotesc și fin, batjocoritor și batjocorit, cinic și moral, naiv și înțepător, păcălici și păcălit, totdeauna însă om de un adânc bun-simț, niciodată zevzec, niciodată cu ochii în tavan, niciodată cercetător
... n-are încotro. — Ei, las' că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ați găsit de jucat? Am să vă mușurluiesc de au să râdă și câinii de voi! Și odată se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui și, ieșind afară, începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura lui. — Dar ce-ai pățit, mă pohonțule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă, ziseră oamenii boierului, care dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor. — Ce să pățesc? zise Ivan dârz. Ia! am căptușit niște iepuroi și am de gând să-i jumulesc. Boierul, în zgomotul ista, se scoală și el și întreabă: — Ce vuiet e acolo prin ogradă? — Ia, mai toată ... tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată. — N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau și mai ales băieții leșinau de râs. Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de ...
Dimitrie Bolintineanu - Copilașii
... Dimitrie Bolintineanu - Copilaşii Copilașii de Dimitrie Bolintineanu ,,Seara primaverii caldă Cu dulci lacrime ne scaldă; Austrul ne-adoarme lin În duiosul lui suspin, Iar a nopții stea tăcută ... grădină, Casa ta voi părăsi Și-n deșerturi voi fugi." Doamna zice și pe loc Brădiorii cad în foc; Dar prin iarba cea-nflorită Și de rouă poleită, P-un tapet de ghiocei, Iată c-au sărit scântei, Și scânteile rouate Și de soare sărutate Se schimbară-n doi feciori Drăgălași ca două flori. — ,,Noi suntem cei doi feciori Cu cosițele-aurite... Șir'te mărgărite!" Mărgărelul, cât ...
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... agitat era și Craiova, unde se afla prefect de județ răposatul Petrache Mănescu — un om original și amabil, credincios și devotat neclintit al conservatorilor. De la dânsul ținem această reminiscență anecdotică. La guvern era cabinetul Manolache Costache, cabinetul numit Cloșca cu pui, pentru că prezidentul se înconjurase de câțiva tineri de talent, debutanți în politică, între aceștia dd. A. Lahovary și P. Carp. Situația în Craiova încordându-se din zi în zi, prefectul este ... era spart. „Desigur — gândește el — sunt cartofori... de dimineață au luat-o... ori poate că n-a [sic] isprăvit încă de aseară..." E aproape 2 și nimini nu vine să-l caute... Mormăiala însă crește dincolo... începe să se auză distinct o dispută de joc: regina! calul! pionul!... E desigur o partidă de șah tot așa de încordată ca și situația de la Craiova. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut!... Se ridică și ascultă mai ... fie acela!... Dar e glasul lui!... Dar nu se poate! În prada unei nedomiriri amețitoare, omul se repede la ușe, dă-ntr-o parte perdeluța de la ochiul spart, se uită-năuntru și nu se poate stăpâni a nu scoate un strigăt ...
... prăpădirii fără milă-i cufunda. Acolo un crac de munte se dezghină cu pornire, Prăvălindu-se cu vuiet în talazul răzvrătit, Ticăloșii ce pe dânsul sta cuprinși de îngrozire, Cad cu el — moartea-i așteaptă — undele i-au coperit! Mai încoaci un șiroi iute pe un tânăr fiiu cuprinde, Când sărmanul ... cumplită, Fața ei muiată-n lacrimi o sărută suspinând, Zicând: “Draga mea Selmină! ah! rogu-te, te trezește, Fie-ți milă, o pre-dulce, de-al meu plâns, de-al meu oftat, Mai deschide ochișorii, pe iubitul tău privește! Ah! al tău suflețel poate cătră ceruri a zburat!â€�... De-a iubitului său lacrimi și duioasă sărutare Se deșteaptă biata fată din acel leșinat greu, Și-nălțând spre ceruri ochii, c-o adâncă ... œOh, cât e de mare mânia lui Dumnezeu! O, tu sfântă, prea-înaltă, ființă misterioasă! Tu care ai locuință în acest cer înfocat, Dumnezeule cumplite! de ce mâna-ți mânioasă Preste noi nenorociții cu urgie-ai apăsat? Care fu a noastră vina, prea-puternice-mpărate! De ...
Ștefan Octavian Iosif - Cișmigiul
... Ştefan Octavian Iosif - Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea ... calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ; S-au dus și doici ...
... Dimitrie Anghel - Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea ... calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ; S-au dus și doici ...
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
... aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, și sar... Dulăi bătrîni, cu limba scoasă, Merg serioși pe lîngă car... Se depărtează caravana... De praf, abia o mai zăresc... Cîmpia ațipește iarăși, Doar greierii mai țîrîiesc... IV Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg, Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. Uruie trăsuri și care. Tobe, trîmbițe răsună ; Un balon scăpat se-nalță, Dus de vînt, jucînd în lună... Vine-un călăreț în goană, Sar lătrînd în drum dulăii, Rîd suratele gătite, Mînă-n mînă cu flăcăii ; Și mi-e ... Înapoi se uită dus Peste mîndrele hotare... Dus el cată spre Ardeal, Unde-o turlă-n fund străluce ; Murgul urcă greu la deal, Pe voinic de-abia-l mai duce... Neguri de brădet se-ntind... Turla-n văi de mult e ștearsă. Dar voinicul pribegind Tot mai ține fața-ntoarsă... VII Pe cîmpie nici un zgomot. Din oraș abia străbate Ca un murmur lin ... Larma vieții zbuciumate. Jos, la tabără, s-aude Glas întîrziat de
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
... vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri  oștiri de nori  apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că ... și-n gându-i și-n biblia lui scrisă Viața-ntreagă mare unui popor e-nchisă. Astfel în noaptea noastră pierdută și amară, Un glas de deșteptare adânc a răsunat, O stea a rupt puternic eclipsa cea solară, Un stâlp pin chinuire un drum ne-a ... în ceartă se scutură și mor. Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist În limba inspirată unui evanghelist. Inima lui cea mare menită fu de soartă Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat, Dacă în fundul negru, adânc din marea moartă, Cu-ape de
Mihai Eminescu - Floare albastră
... Mihai Eminescu - Floare albastră Floare albastră de Mihai Eminescu - "Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. În zadar râuri în soare Grămădești-n a ta gândire Și câmpiile Asire Și întunecata ... n-am zis nimica. - "Hai în codrul cu verdeață, Und-isvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreață. Acolo-n ochiu de pădure, Lângă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul, Să-ți astup cu dânsul gura. De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a s-o știe, Căci va fi sub pălărie - Ș-apoi cine treabă are ... a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ține de subsuoară, Te-oi ține de ...
... niște ochi fără culoare, fără gene și fără sprincene. Când se uita la mine, îmi venea să cred că nu mă vede. Apoi era ciupit de vărsat, de nu găseai loc sănătos pe obrajii lui nici cât ai pune un vârf de ac; și mai era pleș la cap ca un genunche, avea picioarele haitișe, parc-ar fi fost îndoite de călărie și pe lângă toate aceste îl chema și Ion Urdilă. Te las să judeci ce haz făceau fetele de dânsul. Să nu crezi că era om morăcănos, rău sau pizmătareț cum sunt obicinuit oamenii sluți. Din contra, era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe cuvântul lui. Nimic nu făcea tata fără să se sfătuiască cu dânsul. — Ioane, oare să fie vreme de scos la plug? — Ioane, oare grâul nu-i de secere? — Ioane, oare cum vor sta prețurile anul acesta? Iar Ion răspundea așezat și lămurit ca un cărturar. Pe lângă lucrul câmpului, el mai știa și multe meșteșuguri, precum: strugăria, butnăria ... să facă și vutcă și să coasă la gherghef. Un fel de om, cum s-ar zice, bun la toate. Lui îi erau încredințate cheile ...