Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
... codri lupii urlă, cânii latră. Ea doarme-adânc cu brațe-n jos lăsate, Dară prin somn stă țintă să privească: Un mândru vis în sufletu-i străbate. Da, când a fost copilul să se nască, Opri Orion ale sale pasuri Ca soarta-n lume el să i-o croiască. Jur-împrejur se auziră glasuri Și s-au oprit Neptun din drumu-i sferic, Muțit-au limba de l-a vremii ceasuri. Șoptind ușor treceau cu pas feeric Pe lângă leagăn dând mereu ocoale: Trei umbre albe ies din întuneric, La ... goale, Ușoare  parc-ar fi de vânt plutite, Descânt copilu-n somn să nu se scoale. Sunt ursitori cari din cer sosite Revars-asupra-i zarea aurorii, Cu câte daruri lui i-au fost menite. I-aduc comori, viață lungă, glorii, Deasupra lui revarsă raze slabe, Din ochii lor, adânc-adormitorii. Pe părul lor  mărgăritare-n boabe  Bălai și ... durerea unei vieți eterne. Da, sus la cer privirea ta îndreapt-o! Plinită e dorința ta nebună. Și ziua neagră peste el așteapt-o. Căci i s-a dat să simtă-ntotdeuna Un dor adânc și îndărătnic foarte
Alexei Mateevici - Hristos după cina cea de taină
... Alexei Mateevici - Hristos după cina cea de taină Hristos după cina cea de taină de Alexei Mateevici Cu mâinile Sale sfinte Hristos picioarele au spălat Acelui ce mergea a-l vinde... Îndată L-au înconjurat Apostolii Lui în ... noaptea asta, Cu toți mă părăsiți!" — ,,Și eu! îi zice Petru... O, Doamne, Tu știi bine Că niciodată-n lume Eu n-am fugit de tine!" — ,,Și tu, o, Petre!" — ,,Doamne! Aceasta nu se poate!" — ,,Mă-i lepăda, o, Petre, De trei ori în astă noapte! Nu credeți că ca morții Eu intru în mormânt: În locul tot și vremea Eu între voi sânt; Puterea cea ... nume! Fiți tari toți în credință Și răspândiți dreptatea, Noroadelor înjosite Le duceți bunătatea, Iar crailor puternici, Ce calcă sub picioare Cetățile vestite Și sute de popoare, Le arătați că-n lume Sunt toate nebunie, Că singura dreptate Trăiește, este vie. De fapte, fiecare În ceruri va răspunde, De Dumnezeu nimică Nu poate-a se ascunde. Dar mergeți prin noroade, Dreptatea cuvântați, Credința-adevărată La toți o arătați! Iar eu mă duc ... astăzi Pe om îl mântuiesc!" Apostolii rămas-au în mâhnire, Hristos
Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească
... Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească Sus în curtea cea domnească de Mihai Eminescu Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Șade tânăr domnul Vlad  Sub căciula-i țărănească Pe-a lui umeri plete cad. Astfel șade trist și rece La ospățul luminat Din domnescul lui palat, Cu priviri crunte și ... pe-umeri tari, Fața spână, ochii mari  Astfel trece în revistă Pe boierii lui cei mari. Ici bătrâni ca iarna albă, Munți cu fruntea de arginți, Șoptesc dulce și cuminți  Colo tinerețea dalbă Cu râs mult și fără minți. Femei palide, frumoase, Fețe blânde, ochi de foc, Ce în gene li se joc Și-a lor raze luminoase Printre cale-și cată loc. Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți, Chiar lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele ... dezrobește flăcările comorilor și le face să joace și să tremure în aer, numai ea știe să ațîțe flăcările minței și să deie ochilor putere de a vedea mai departe, dincolo de zidul mărginirei. Și dacă n-am mai căutat pe frumoasa fată bălaie cu ochii albaștri, dacă n-am mai bătut cu mînele mele de copil în lemnul răsunător al dafinului bătrîn, dacă nu m-am mai înfiorat
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)
... ai sădit în gându-mi a virtuții conștiință Și, poet, mi-ai pus în suflet inspirare și avânt. Tu, ce-n visul tău de mamă, mă vedeai atât de mare! Dac-ar fi din cer asupră-mi ochii blânzi să ți-i cobori Și-ai vedea cât plâng și sufăr și ce sunt, ai fi în stare De durere și de milă înc-o dată să mai mori... Te-ascultai, și fruntea mândră mi-o nălțai întotdeauna, Nici prostiei, nici măririi nevoind să mi-o-ncovoi ... noroi. De-am iubit, la pieptu-mi dânsa n-a vrut capul să și-l culce, Dar nici eu n-am plâns cerșindu-i mâna albă de copil, Ci, privind-o cu durere, într-un cântec trist și dulce Am închis pentru vecie nestatornicu-i profil. Peste fața mea lăsat-au anii urma lor adâncă. Am iubit măcar? Sau poate avui timpul să trăiesc? Totuși pe mireasa albă o aștept ... m-a-nvățat să fiu copil, Și-am rămas copil și astăzi, pe când corpul e în mine Ca palatul unui rege mort de veacuri în exil. Dar pe pragul cărții-n care vin ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit
... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la pogrebaniia omului prestăvit Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit de Antim Ivireanul Mult pătimașul acela și îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele cĂ©le mari ce i-au făcut vicleanul diavol și l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui și l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogățiia, de toată slava și de toate soțiile lui și au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, șăzând într-un gunoiu, cu multă ticăloșie, plin de bube și de viermi, iar încăș la acĂ©stia toate, pentru ca să rușinĂ©ze pre vicleanul diavol și să-l biruiască cu bărbățiia sufletului lui și cu ... Moartea tae și strică ca o sĂ©cere, iar tatăl naște. Dară cum poate nașterea și stricăciunea să se unească, fiind amândoao împotrivă? Poate că de ispitele cĂ©le multe ce i s-au întâmplat și de pagubele cĂ©le multe ce l-au ajuns îș va fi pierdut mintea, de zice că moartea îi iaste tată, sau de multele dureri poate că nu va fi știind ce grăiaște? Ba, iubiții miei, ba! Nu ș-au pierdut mintea și știe ce grăiaște. Ci numai ...
... lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei ... În mijlocul satului, lângă biserică, se opri. Ajunsese la crâșmă. Pe lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu ulcelele dinainte. Stăpânul îl duse din dos, lângă un gard, și-i legă dârlogii de un par. Calul rămase singur. Întoarse capul după stăpânul care plecase grăbit. Primprejur nici un fir de iarbă, de fân, nimic; nici un jgheab cu apă. Dincolo de gard, o mulțime ...
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
... unde, foarte vrăjmaș, Iadu numit pă nume bun. Unde pă cel ce nu dă pun. Omul face și preface, Ce glagole și ce tace. Acu-i zice fericitul, Dar dă-l știi, zi-i ticăitul. El în cap e plin dă fum, Care sfîrșit n-are nici cum. Inima sa, tot rugină, Care-l roade p-a sa ... i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l poartă mai tot dă nas, Iar ... foarte îl pișcă rău, Drag argind stă-n cîrcă-i greu Frica, spaima și minciuna, Fără calea prea nebuna, Clevetirea și pîravea, Cît să mișcă, de acolea. Iar mîndria frumoasă, E la dînsul tot dă casă. Iată multu fericitu Și decît bou, mai cinstitu. Dar boabele fără seamă, Că-i mărețu nu bag seamă, Brînci lui dau fără dă veste Și lui spun prea rea poveste. El ce zice că-i ...
Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului
... Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului Dreptatea leului de Grigore Alexandrescu Leul, de multă vreme, rîdicase oștire, Să se bată cu riga ce se numea Pardos; Căci era între dînșii o veche prigonire, Și gîlcevire mare, pentru un ... în războaie, mai vrednic și mai mare.“ Auzind astea leul strînse a sa oștire: „Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre Că astăzi din noi unul trebuie să murim: Așa va proorocul. Rămîne-acum să știm Cine este mai tare. Cît pentru mine unul, cum ... nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“ Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse, Înălțimea ta ești Oricît de slab poftești.“ — „Dar și puterea noastră E îndestul de proastă“, Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvînt toate Lighioanele-acelea ce erau mai colțate. „Nu rămîne-ndoială“, le răspunse-mpăratul. Iepurile ... crez că-l trăgea păcatul, Sau păcate mai multe De moșii lui făcute — Veni să-și dea părerea. Dar toți, cît îl zăriră, Asupră-i ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... haine de păstor, cămeșă de borangic, țesută în lacrimile mamei sale, mândră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gâturile fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca să-și azvârle afară undele lor, pentru ca fiecare ... venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. Înăuntru baba șuiera și se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica. Veni iar la ospăț; când prin bolțile ferestelor, la lumina lunii, văzură două dealuri lungi ...
... Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat: „Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă, Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?â€� — „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată, Dar e așa de bună, mâine ne va ierta.â€� — „Oh, nu sciu de ce-mi vine să plâng câte odată, De ce în carul negru ea nemișcată sta?â€� Așa vorbeau copiii...; trecu întinsa noapte, Sîrmanii încercară s'adoarmă 'n deșert; Tot așteptau s'audă a ... zile multe, copiii 'n așteptare, La fie-care sgomot spre ușă alergau; Văzând că nu mai vine, vărsau lacrămi amare, Pe câți intrau în casă, de dînsa întrebau! Și toți ziceau: „E'n ceruri de îngeri ocolită, Petrece fericită, făr'a gândi la voi.â€� — „Nu! răspundeau copiii, măicuța mult iubită Nu poate fi în ceruri ... nu avea. Așa trecu o vreme; iar mortea ne'mpăcată Fu pentru ei umană, duioasă ca o sor: Căci nu voi, sîrmanii, lung timp să-i mai despartă De mama lor; la ambii săpa mormîntul lor, Acum ei dorm în pace, ...