Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ������������������AN������������������
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 1253 pentru ������������������AN������������������.
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită pun ele depărtare Între cei din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale lumii mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață, Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au ...
Grigore Alexandrescu - Nina Nina de Grigore Alexandrescu După atâta cochetărie Și necredință și viclenie, În sfârșit, Nino, simt că trăiesc. Inima-mi astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupră-mi nu m-amăgesc. S-a stins în mine flacăra toată: Sub o mânie neadevarată Mai mult amorul nu e ascuns. Dacă în lipsă-ți ești pomenită, Sau înainte-mi de ești slăvită, De tulburare nu sunt pătruns. Eu dorm în pace fără de tine; Când deschid ochii, când ziua vine, Nu ești dorința-mi cea mai dintâi. Nu-mi mai însufli nici o gândire; Fară plăcere, fără mâhnire Te las, te-ntâmpin, mă duc când vii. Nici ale mele lacrimi trecute, Nici suvenire dulci și plăcute Nu pot a face să te doresc. Cât mi-ești de scumpă poți vedea bine: Fără de pizmă, acum de tine Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc. Fii cât de mândră, fii nempăcată, A ta mândrie e nensemnată Ca și blândețea ce ai avea. Nu-mi zic nimica vorbele tale, Și nici ochii-ți nu mai au cale Ca să patrunză-n inima mea. La al tău zâmbet, l-a ta ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credinţă O profesiune de credință de Grigore Alexandrescu Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat, Și după ce m-ăți citi mă rog să fiu deputat. Căci am cuvinte să crez că la Divanul ad-hoc, Bine lumei o să fac și rol nobil o se joc, După cum puteți vedea Din mărturisirea mea. Încă pînă-a nu mă naște, eu am fost patriot mare, Și după ce m-am născut Pentru ale noastre drepturi m-am luptat fără-ncetare Pînă într-acest minut. Cunoscînd că într-o țară fericirea generală Se compune totdeauna din acea particulară, Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare, Am îmbogățit eu statul, cumparînd-mi moșioare, Iar guvernul, ce văzuse vrednicia și talentul, Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul, Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate, Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate. Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară, De la cine înlesnire întru toate ele-aflară? Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute, Numai ca să nu se-ntîmple s-auz vorbe neplăcute? Cînd era în lipsă țara, subt a mea isprăvnicie, Am ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al ...
Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei
Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei Răspunsul cometei de Grigore Alexandrescu Scris în palatul nostru de vară. 14 mai 1857 Iubit muritor, Astăzi am priimit, Prin poștia cerească, Biletul tău pornit Din Țara Românească. Odată cunoșteam Subt nume de roman Un preaputernic neam, Al lumei crud tiran; Neam ce-l credeam perit, Căci nu l-am mai zărit; Și pînă-ntr-ast minut (Mă jur pe al meu nume), Eu nici aș fi crezut Că existați pe lume; Dar de vreme ce scriți Voi trebuie să fiți. Numai nu înțeleg cine v-a putut spune Că aveam pentru glob intenții așa bune. E netăgăduit C-a lui desființare De timp nepomenit Mi-era în cugetare, În cerc tot vițios Văzînd că se-nvîrtește, Și omul păcătos În rele mult sporește, Văzînd că jos la voi mulți oameni mari și buni, Lumei folositor, au trecut de nebuni, Au fost persecutați În vreme ce-au trăit, Și foarte lăudați După ce-au murit. Eu prea rău am urmat, Cînd am lăsat odată Pe Noe d-a scăpat Cu luntrea-i deșălată, Căci știi ce a făcut Cît liber s-a văzut? El ...
Grigore Alexandrescu - Toporul și pădurea
Grigore Alexandrescu - Toporul şi pădurea Toporul și pădurea de Grigore Alexandrescu Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face, Dar că vorbea odată lemne și dobitoace Nu rămîne-ndoială; pentru că de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Și caii lui Ahil, care proorocea, Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgea. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc Și care îmi zicea Că și el o știa De la strămoșii lui, Care strămoși ai lui zicea și ei c-o știu De la un alt strămoș, ce nu mai este viu Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui. Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă, Un țăran se dusese să-și ia lemne de casă. Trebuie să știți, însă, și poci să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. Astfel se încep toate: vremea desăvîrșaște Orice inventă omul și orice duhul naște. Așa țăranul nostru, numai cu fieru-n mînă, Începu să slutească pădurea cea bătrînă. Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte: „Tristă veste, prieteni, să ...
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
Grigore Alexandrescu - Ucigaşul fără voie Ucigașul fără voie de Grigore Alexandrescu O temniță-adâncă îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L-a temniței poartă nădejdea-am lăsat, Și simt chinuire atât mai amară, Cu cât a mea soartă eu n-am meritat. O noapte fatală! o noapte cumplită! Pe patu-mi de trudă dormeam obosit: Era despre ziuă: soția-mi iubită Ședea lângă mine... un vis, vis cumplit! Văzui: în bătrâne păduri depărtate Părea că mă aflu; eram călător; Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate Cânta cucuveaua cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici ...
Haralamb G. Lecca - Dona Clara
... primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Spun că la Valladolid Amorez un don amarnic a cîntat un an
Heinrich Heine - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...
Heinrich Heine - Păduri şi cîmpuri se-nvesmîntă... Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 23 aprilie 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt, Și tu mă faci, o ! ciocîrlie, Să plîng încet, și trist să cînt... Ea-mi strigă gingaș din tărie: — ce tot îngîni acolo-ncet? — un cîntec, dragă ciocîrlie, Și-s ani de cînd îl tot repet ! Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă, De mult durerea mi-l urzi, Și chiar, o ! ciocîrlie dragă, Bunica ta mi-l
Iacob Negruzzi - La pârâu (Negruzzi)
Iacob Negruzzi - La pârâu (Negruzzi) La pârâu de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Ce copilă dulce, cufunzi cu a ta privire În limpedele unde a cestui lin pârâu Și uiți făr’ încetare, pierdută în gândire Cum apa cristalină oglindă chipul tău? La mine ah, te uită, în ochiul meu privește, Citește-n al meu suflet ce arde de amor Și vezi adânc într-însul cum lin el oglindește Imaginea ta dulce de mii și mii de ori. Pârâul curge, curge și unda-i nu s-oprește În care dinioarea tu chipul ți-ai văzut Și apa trecătoare în taină te-amăgește Dintr-însa chipu-ți dulce în grabă s-a pierdut, Dar sufletu-mi statornic etern nu va mai ști Imaginea frumoasă ce-ntr-însul s-a oprit Și anii ce se schimbă și timpul ce tot merg Din el nu pot s-alunge un chip așa