Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIUT
Rezultatele 771 - 780 din aproximativ 1963 pentru ȘTIUT.
Ion Creangă - Acul şi barosul Acul și barosul de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Acul: — Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci. — Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ni cauți pricină? — Mă rog, iertați-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura și omul care să vă facă să vă deie nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi. — Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul? — Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd. — Vorba ceea, soro: "Șede hârbu-n cale și râde de oale". Măi pușchiule! ...
Ion Creangă - Satirice Satirice (Versuri inedite) de Ion Creangă Informații despre această ediție Azi am bani, azi am parale, Azi de lume joc îmi bat, În Cazin și-n tribunale Sunt primit și-mbrățoșat. Sună, sună, pungă sună Că toți joacă pe a ta strună. Onorabili și cochete, Și voi bravi judecători, Eu cunosc a voastră sete: Credeți toți în bănișori. Sună, sună, pungă sună Legea rea tu o faci bună. Să am rang sau boerie Astea lucruri sunt prea mici, Știu armeni și greci o mie, Boeriți pe irmilici. Sună, sună, pungă sună Legea rea tu o faci bună. Fără nici o-nvățătură Eu trec astăzi de n-vățat, Toți se uită-n a mea gură Când punguța mi-a sunat, Banul la toți face nume, Banul te rădică-n lume. Sună, sună, pungă sună Legea rea tu o faci bună. Astăzi curtea mă poftește Post sau slujbă ca să-mi dea, Știți de ce mă măgulește? Căci mi-e pungulița grea. Sună, sună, pungă sună Căci toți joacă pe a ta
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
Ion Grămadă - In Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea tare Că mintea se tocește Cu cât coada mai crește. Ieșir-atunci la lume genonii, sapajucii, Talapii și malbrucii, Momițe lungi în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, ...
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să zică: "Odat-a ars aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și rece fie oricând aicea ...
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade) Gheorghe Lazăr de Ion Heliade Rădulescu Tot era degenerație și amorțeală în ceea ce se atinge de numele de român și patrie , până să nu vie răposatul întru fericire Gheorghe Lazăr în țara noastră. Limba începuse a se corci și a se strica de tot: în sfintele biserici preoții și cântăreții aveau drept fală a face sfânta slujbă într-o limbă necunoscută de dânșii, și prin urmare schimonosită în gura lor nedeprinsă cu dânsa; cântările de slujba sfintei liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de prin târg, îi vedeai îngâmfându-se cântând: Aghios ofteos Acsion estin Os aliftos ș.c.l.; părinții se bucurau când auzeau pe fiii lor zicând paterimon și pistevo era de jale sfânta religie a auzi cineva domneasca rugăciune, care se zice în auzul tuturor ce se află înaintea Domnului, cerând ca să fie voia lui, precum se face în cer așa să se facă și pe pământ; cerând pâinea cea spre ființă, adică să nu ajungă, dupe cum ...
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
Ion Heliade Rădulescu - Muştele şi albinele Muștele și albinele de Ion Heliade Rădulescu Judecată foarte mare oarecând s-a ridicat Între muște și albine, încât lumea-au speriat. Muștele zbârniau tare Și, prin probe vederate, După gust și demâncare Demonstrau ca avocate Trecute prin doctorat (Căci aveau și ochelari, Ca toți docții cei mai mari), Demonstrau învederat, De la una pân' la mie, Că se trag din carne vie Și că tabăra le-e leagăn Și botezul lor în sânge, Că-ntrețin și bărbăția Supărând pe cel ce linge, Căci ele ciupesc eroii Și-i deșteaptă la rezbel Și-i invită la măcel; Ele-mpung și-ndeamnă boii La cărat, la arătură; Ele cailor dau ghes La suiș spre culmătură, Și că unde-o fi să fie, Mai curat și pe-nțeles, La-mbuibări călugărești, La ospețe-mpărătești, Ele mare au protie: La dulcețe, la plăcinte, Cu dreptul de prezidinte Ele-ncep de căpătâi, Ele pișcă mai întâi; Și că-n fine, peste toate, Fără însă , fără poate , Musca este coconeață, Că se pune poponeață Peste tot ce-a viețuit, Peste tot ce s-a mâncat, Pe orice s-a cheltuit ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc Odă la pavilionul grecesc de Ion Heliade Rădulescu Închinată nației grecești Norod războinic, fii ai libertății! A ta credință ș-a ta statornicie Și-nalț-a lor colore pe pavilionul tău. Crucea întraripată p-a vânturilor aripi Prin mii și mii de glasuri zboară într-a ei slavă. Pavilion fericite, arbure al credinței, Simbol al libertății care este Hristos! Frumos ești tu în ochii-mi! falnic fâlfâi în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate! Trăiască numele tău, trăiască mântuirea! Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă Evangheliei tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar ...
Ion Heliade Rădulescu - Portret
... buze-ți vesel strălucește, Inima e-n chipu-ți cel nevinovat. Decât alte nimfe cu fruntea mai naltă, Peste ele falnic, făr-a ști, privești. Dulce ca blândețea, și blândețe altă Tu nu știi, copilă, că împărățești! Sânul tău ușure și blând învelește lnima-ți, altarul d-un ceresc ...
Ion Heliade Rădulescu - Vulturul și bufa
Ion Heliade Rădulescu - Vulturul şi bufa Vulturul și bufa de Ion Heliade Rădulescu După multe protestații, Veniră la stipulații Vulturul și bufnița, și făcură,-n fine, pace; Însă ciocul, ghearele suveranului rapace Da cam multă bănuială Bufniței de a se teme Pentru puișorii săi. (Avea, biet, și ea-ndoială Pe această de foc vreme , Când cei răi devin mai răi.) Vulturu-și dete cuvântul, și cuvânt de împărat, Că au să trăiască-n pace în paternul lor palat Puișorii aliatei. "Ca mai sigură sa fie Familioar-alteței-tale — Zise suveranul vultur verișoarei dumisale — Și lămurit să se știe, Fă bine și mi-o descrie, Ca să știu a mi-o scuti." "Zău, nu poți a te-amăgi, Zise bufa, căci natura Pui pe lume mai frumoși Ca ai mei nu mai produse: când îi vezi, râde făptura, Sunt minune! ochi de soare, gentili, sprinteni, grațioși, Și când cântă te dezmiardă, vocea lor pătrunzătoare E mai dulce decât zisa voce de privighetoare." Nu trecură zile multe: după legea domnilor Și legea-mpăraților, Ieșind la vânătoare mărirea-sa vulturul Și-n svol făcându-și turul, A fame ca o streche În ...
Ion Luca Caragiale - "Constituționalul" poet
Ion Luca Caragiale - "Constituţionalul" poet „Constituționalulâ€� poet de Ion Luca Caragiale Organul junimist își permite din când în când și accese de lirism. Așa, de exemplu, focul de la Teatrul Maican îl inspiră să ne dea câteva rânduri de înaltă poezie. Se știe că sinistrele inspiră pe poeți în cel mai înalt grad. Cutremurele, uraganele, trombele, incendiile mari sunt tot atâtea pretexte lirice. Să scoatem florile alese ale bucății din Constituționalul. Iată-le: “Foc !... sergentul postat în fața tribunalelor a fost atras de un fum puternic.â€� Văzându-se atras, ce face sergentul? “Își aruncă ochii pe acoperișul caselor, unde ieșea o coloană de fum puternică și deasă. Împrejurimile erau luminate a giorno de puterea focului... Focul era în toată puterea, cu toate că nu trecuse nici un sfert de oră de la anunțarea lui...â€� Se știe că un foc, mai ales puternic, nu începe decât de la anunțarea lui. Poetul trebuie să fie și este totdeuna și logic. “Totul fusese prada flacărilorâ€�; însă afară de Totul, tot “s-a putut salva de la aceeași pradă a acelorași flacăre câte un scaun, o culisă, un ...