Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VEZI FUSE

 Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 2012 pentru VEZI FUSE.

Alecu Russo - Piatra Teiului

... un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale ... se am grămădit atâtea nume de orașe și atâtea poziții geografice, numai țara noastră nu ne-o cunoaștem, țara noastră, care, după gazeta zilei, ar fi măsurând 500 de mile pătrate. De ce oare? Ca moldovan ce mă aflu și pentru amorul meu propriu, n-aș vrea să fiu și eu ... prăpăstii de îndoială, melodioase cânturi de slavă, o poezie fără nume, care te pătrunde, pe care o respiri cu aerul, dar care n-ar putea fi tălmăcită în nici o limbă oemenească — ceea ce marele poet a numit "voci interioare", sfătuind între ele, vorbindu-și o limbă necunoscută ...

 

Mihai Eminescu - Confesiune

... din sicriuri, din groapă, din caverne ­ Povestea liniștită a morții cei eterne... Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață, Un vis al meu căldura-i, lumina și viața? V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme, V-am aruncat în viață ... iară. Coroană, aur, glorii, cântare și comori, Istorie și nume, iubire și onori Sunt basmele ce-nconjur, râzânde, chipul meu: Atingeți-le numai și veți vedea că-s... eu. Din frazele istoriei mirosul meu v-atinge... Am zugrăvit în ochii-ți semănături de stele. Moarte și nemurire sunt numai umbre a ...

 

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

... oară a tunat și v-a adunat laolaltă aici, ca să faceți giumbușuri parlamentare. Trebuie să mărturisim, daca voim a fi drepți, că ideea asta a trecut mai întâi prin capul fostului meu mare vizir Midhat-pașa. Isprăvindu-și toate treburile ei, i-a ... ce a urmat apoi. Auz acuma că umblă dumnealui cu plosca cu minciunile pe la curțile împărătești ca să mă denigreze — ce-o fi aia!... Ah! chiolhaiule! nu te-oi prinde eu odată, să-ți fac o mângâiere la tălpi, să mă pomenești! Dar — să nu ne uităm ... noștri: „Pilaful să-l mănânci dedesubt, iar ciorba de deasupra, și-ncolo, toate bune!" De vreme ce așadară fiecare dintre dv. trebuie să se fi plictisit de atâtea îndelungi și mature deliberări, și fiindcă tot nu aveți de ce să mai încurcați lumea prin Stambul — m-am gândit că ... a propune următorul meremet la art. 1: „Art. unic. Cât țin vacanțele parlamentare, senatorii și deputații primesc diurna împătrită..." Voci: Prea mult, bre! nu fi botos! Geanabet Eddin: „... întreită ca pe timpul sesiunii". (Aplauze prelungite.) Articolul unic, astfel meremetisit, se primește cu unanimitate, plus un vot. Prezidentul a ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... drăguleț. Mult aleargă, s-ostenește, Cal pe gânduri nu găsește; Câți fugari i s-arăta, El de coamă-i apuca, Peste tufe-i arunca. Dacă vedea și vedea Că norocul nu-l slujea, În baltag se rezema, Colea-n vale se lăsa, Colea-n vale, la strâmtoare Unde trec mocani cu sare. [3 ... De potiră nici gândea! Dar potira-l urmărea, Potiră arnăuțească [9] Cu iarbă vânătorească, Unde-a da să nu greșească! Codrenaș cât o vedea, Plosca la gură-aducea, Iar potira-i tot zicea: ,,Dă-te, Codrene, legat, Să nu te ducem stricat." Codrenaș le răspundea: ,,Mielu-i gras, ploscuța ... domnu-n sfat, Pe Codrean cât l-auzea, La față se-ngălbenea, Pe covor îngenuchea Și din gură-așa grăia: ,,(De-a mai fi Codrean vro vară, Îmi scoate grecii din țară.) Domnule, măria-ta! Pe Codreanul nu-l ierta, Că el capul ți-a mânca Și ... tine Să omori voinici ca mine!" Domnul fața și-aprindea, [18] Grecu-n beciuri s-ascundea, Curtenii cu toți săreau, Poarta curții închideau. Codrenaș dacă vedea ...

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

... mândria tainelor intime. Rezultatele ultime ale elaborării ideologice, răcite de fierberile experienței interioare și turnate în forme prin care curiozitatea vulgară nu poate pătrunde, vor fi, singure, date mulțimii necunoscute. Atunci nu se va mai plânge poetul: Mein Lied ertönt der unbekannten Menge. Dar pân atunci? Vine greu cititorului să ... un prea puțin variat mediu. Singurul organ care a crescut, în evoluția omului, este creierul. Există oare un alt animal căruia să se fi întâmplat aceeași nenorocire? Iar această nenorocire a omului cuprinde și o batjocură: nu generosul și obiectivul elefant, ci isterica și libidinoasa maimuță a ... celei mai desăvârșite modestii, așa ca să poți mistifica pe ceilalți până acolo, încât să se poarte cu tine condescendent și protector; a fi simplu, modest, naiv, supus, prevenitor, a avea aerul că înțelegi puțin sau nimic din ceea ce ți se spune, dar în același timp ... mai primează intelectualii excesivi cu amărăciunile lor caracteristice. Această generație vrea să trăiască. Pentru dânsa problema cea mare a vieții nu mai poate fi moartea. Forțând înțelesul, putem spune că acum, nu numai în lume, ci și în ideologie, prioritatea o are prostia. Și dl Ibrăileanu pare a ...

 

Gheorghe Asachi - Limba și portul

... câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă s-ar fi vederat limba noastră cea mai apropietă de dânsa. În luptele lor cu barbarii și nevoiți de asprimea climei, ii au adoptat mai în urmă căciula ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea ... ei sau chiar dacă te-ai depărtat însuți, de bună voie, ca un om prudent când ai simțit apropierea unui pericol serios. Totul e să fi fost condamnat să pui pe umeri haina de proscris a petrece câtva timp în centrurile cele mari ale civilizației, în Paris, în Viena ... care a mâncat pâinea amară a exilului“. Dar ce să ne mirăm, amice Ghica? Nu suntem oare deprinși a vedea în zilele noastre minunile boscăriei celei mai perfecționate? Epoca noastră este o epocă producătoare de tot soiul de saltimbancuri politice și sociale. Ea dă naștere ... convențiunii, după stilul lor, ei aclamaseră ăi dintâi pe Doi Mai etc., prin urmare acei aclamatori de meserie găseau că aveau dreptul a fi tot ăi dintâi și la împărțeala plăcintei. Acum însă nu mai pare destul de avantajoasă cariera de ăl dintâi; lumea e în progres, ambițiile au ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... și că va veni mai târziu să-mi anunțe ora audienței ce mi se va acorda. Pe la amiază, dl Vegezzi mă înștiința că voi fi primit chiar în aceeași zi de dl ministru al afacerilor străine, și dar mă îndreptai spre aripa Palatului regal în care se află toate ministerele ... Generalul Lamarmora mă strânse militărește de mână și mă îndemnă a merge a doua zi la palat, asigurându-mă că voi fi primit îndată de Maiestatea Sa. — Mâine, zise el, avem consiliu la regele. Găsiți-vă în salonul adiutantului de serviciu când vom ieși de la ...

 

Titu Maiorescu - Câteva aforisme

... faptă este o verigă ruptă dintr-un lanț infinit, și omul activ este din capul locului condamnat la fragment. * Oare pârâul de la munte ar fi așa de limpede și de voios dacă n-ar fi rece? * Ferește-te de a da sfaturi. Problema e prea grea și răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori ... dar niciodată dimpotrivă. * Treapta dintâi pe care ne înălțăm e un altar de jertfă. * Între un diamant și o grămadă de pietriș cui i-ar fi alegerea grea? Așa, între aprobarea unui om cuminte și aplauzele zgomotoase ale mulțimii. * Ce liberal e Beethoven în orchestrație! Tot instrumentul e întrebat să-și ... dacă strălucește sub răsăritul soarelui sau dacă deasupră-i ultima rază de lumină se luptă cu întunericul nopții. Și în sufletul de-aproapelui tău poate fi o imensitate, și îndată ce ai înțeles-o ești subjugat. * Guvernele cad prin aceleași mijloace prin care au ajuns la putere. * Nu există prieteni în ... Din chiar mijlocul răului se naște reacțiunea spre bine, și gerul cel mai greu zugrăvește pe fereastră flori de primăvară. * Tot ce e folositor poate fi și stricăcios; e numai chestie de măsură. Dealtminteri, dacă n-ar putea ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... Înainte șleaul alb lucea, și în afară de muzica aceea dulce ce înfiora codrul, nimeni nu venea înspre noi. Sonore notele răsunau, și acum ai fi spus că vin din cer, de undeva, călătoreau prin aer, apoi, tot mai aproape parcă, pînă ce deodată culorile unui steag se aprinseră în aer ...

 

Constantin Negruzzi - Strofe (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Strofe (Negruzzi) Strofe (dedicate d-nei Smaranda Docan) de Constantin Negruzzi Patriotismul, doamnă, e bun câteodată Precum e bun la foame și borșul cu păsat, Iar când el vrea să fie bucată neschimbată, Îmi vine să-mpung fuga flămând și desperat. Și eu am ajuns, doamnă, în astă tristă stare! Nu pot s-aud nici vorba cea de patriotism, Căci văd că el nu este decât o faimă mare în vorbe, Iar în fapte e chiar șarlatanism. De-aceea orice treabă de patrioți cântată, Oricât de bună fie, eu n-o pot suferi Când văd că de ei înșii e și aplaudată Și când a lor țintire eu n-o pot nimeri. Îmi iau dar îndrăzneală să vă trimet cu bine Pe ștefan acel Mare și pe Mihai cel Brav, Acei ce pe turci, unguri și litfele străine A-i bate —în vremea veche aveau un rău nărav. La dumneata sunt sigur, mai bine vor petrece Decât la mine, care cu totul i-am uitat, Căci, zău! patriotismul îmi pare-o dusă rece De când de-a lui brașoave atât m-a

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>