Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! Împărăteasa îl luă cu binișorul și-l mai domoli olecuță. Vezi că el nu punea crezământ pe spusele fiicii sale și ale dădacei. El știa că astfel de întâmplare nu se mai auzise. După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, și lângă ea cinci pâini și un urcioraș cu apă, și îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoață la liman bun, ca unul ce cunoaște nevinovăția ei, și ca ... l, îi ziseră: - Cum de ai cutezat, spurcatule, să ne calci casa? Voinicul nu zise nici cârc! ci, aducând toroipanul, mai iute decât fulgerul, păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă ... învăță cum să facă ca să ia merele. După ce-și luă ziua-bună și de la măiastră și-i făgădui că se va întoarce ...
Cincinat Pavelescu - Moartea (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Moartea (Pavelescu) Moartea de Cincinat Pavelescu Condiția esențială a vieții e forma Pasteur Moartea, crinul ce se-nalță Pe morminte-abia săpate... Stea ce râde matinală Bătrâneții-mpovărate. Poarta cerului și-a păcii... Drum ce-n taina-i o să poarte, Spre ...
Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca
... Acolo se prezintă superbului sultan. E jună și frumoasă sub ostășești veștminte! Frumoasele-amazoane, ea mândru ne aminte. E-naltă și subțire, ca bradul copilaș; Pe albu-i sân, păr negru se varsă drăgălaș. Cum plană întristarea pe cugete senine! Iar gura-i e o roză cu sânge și cu vine. — ,,De ce-ai luat veștminte și arme de bărbăt Ca să ... ntrebat. Urmat-ai tu în luptă vreun ostaș ce-ți place?" Și a Mariei față mai rumenă se face. — ,,Nu am urmat pe nimeni, și, dacă arme port, Voi să-mi răzbun prin sânge părintele meu mort." — ,,Mulți turci ucis-ai oare? Eu pot a-ți ... pe Dumnezeu, Ucis-am numai nouă, și mult îmi pare rău! Îmi trebuia o mie ca să răzbun un tată A cărui scurtă viață ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Daciei
... Bolintineanu I Plângeți crinul tânăr ce, mutăt de vânt, Naște lângă piatra tristului mormânt! II Abia se formă foile, A morții mână rece Pe fruntea sa cea tânără Cu răsfățare trece. Își pierde frăgezimile Și splendida coloare; Îngheață, piere repede Surâsu-i, dulcea floare. În darn înturnă fețele Cătând ... La roua dimineții; La grațioase aure Ce-l lasă-n întristare Și nu-i rejună zilele Cu dulcea lor suflare. În line horuri fluturii Plutesc pe lângă sine, Dar nu-i culege lacrima Cu sărutări divine. Iar viermele mormântului Al său crud mire pare; Îi soarbe restul zilelor Cu rece sărutare ... III Astfel este soarta verginei Daciei! Vine cununată de farmec ceresc, Dar abia cu roze grațiile pletesc, Florile juniei, Și plăpânda-i frunte se pleacă pe dor. Sufletul ei pierde cerescul tezaur Cum pierd flutureii grațiosul aur Din aripa lor. Omul cu frumoasă, nobilă gândire, Nu culege dulce sărutarea sa; Sufletele ...
... Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a rupt cămașa de pe el — Flăcăii spun, dar nu la fel; Dar drept e cum vă spun eu vouă. Că vâjâia vârtej de vânt, Pe când vorbeau: plecase răul! Și undele-nghițind flăcăul L-au ridicat de pe pământ. Și se făcu-n văzduh roșeață Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut — Băiatul meu era pierdut Când s-a mai ... rostul vieții!... Și-l așteptam la horă, bieții, Și, galbeni-ceară, când ne-au spus Flăcăii, cari au fost cu dânsul: Eu n-aveam lume pe pământ Să știu pe care lume sânt, Așa mă podidise plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă. Nici sufletul, și ... au stors și sângele cu-ncetul Căci nu putea să-și miște, bietul, Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt Și glasul, ca pe ...
... om, suflând de fugă, îi întinse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu o luă, se apropie de lampa din peretele sălii și citi: Tase, Scriu de pe scara vagonului. Un gând mă muncește că, grăbit cum eram, ți-am scris greșit; așa sau nu, vreau să plec liniștit: să știi că semnul ... vie la întrunire. De la cele dintâi vorbe ale conului Tase, urletele ridicau acoperământul. În mijlocul tuturor, un sfrijit, cu mustața lungă de părea înnodată pe după urechi, își șuiera mereu cuvintele: Șuuș cu Tașe! Șuuș cu conul Taașe! Dar Năstrate ridica brațul: Tăcere, și gurile se închideau câteva clipe. Cu ... ăsta era greul: ce spusese dincolo trebuia să întoarcă aici. La urma urmei, vorbele, gândea conul Tase, sunt ca și mănușile: le poți întrebuința și pe dos dacă nu ți-e de ce-or zice alții. Se potrivi bine în redingotă: — Așadar, iubiții mei prieteni, un lucru mai am să ... cum magii s-au călăuzit de steaua tainică ce i-a dus la ieslele în care se născuse Mântuitorul! Și nu uitați că, pe câtă vreme noi pășim pe ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... A vrut să-i crească multe puterea și, ajutat doar de Minerva, ce-l proteja, știindu-i vrerea, necum să-i potolească verva, Prin gând, pe om să îl îndrume să poată să-și perfecționeze inteligența dată-n lume și tot prin gând să îl vegheze, Gând telepatic să-i transmită ... încercarea-i omenească De a pătrunde înțelesul din nepătrunsele mistere ce împânzesc tot universul cu-nșelătoarele himere... VI Dar oare lumea pregătită era, pe-atunci, să se trezească făr' a fi dusă în ispită de slaba-i fire pământească? Un vis frumos trăiește veșnic chiar de o ... ea se-ntâmplă tot ce este: demult, când se născu Olimpul, doar Clipei îi dădu de veste Ca Început să se numească – trezind la viață-ntreaga lume, prin evoluție să crească, să aibă formă, scop și nume. Iar clipa, chiar de-atunci, să-nsemne un infinit, o devenire – pe ... neatinsă de vreun gând!â€� XI Purtat spre clipa ce-nfioară prin nesfârșitul ce-l ascunde și navigând – a câta oară? – pe nemișcatele lui unde, El este-acum învingătorul, necunoscutul Prometeu, Cel ...
Ion Luca Caragiale - Un dicționar român
... culturei noastre actuale, întrucât ea se oglindește în limbă. Un alt mijloc de care s-a servit autorul spre a da viață definițiunilor sale a fost preocuparea de a sprijini cu mărturii autentice vorbele și imanțele lor de sens. Percurgând vrun cuvânt cu ... cu pricepere și metodă, în momentul de a-și opri pașii, o citațiune frumoasă dintr-un poet sau prozator de ai noștri încurajează pe călător a-și continua calea... D. Șăineanu acordă cu drept cuvânt neologismelor o importanță egală cu elementele neaoșe ale limbei. Aceste neologisme reprezentă ...
... crezi că pentru tine, prin slaba ta voință, Chiar legile naturii în cale s-or opri. O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc, Cum plec atunce toate ca visul care trece Lăsând numai durere în pieptul omenesc. Căci numai ea-i eternă; durerea nu se ...
Alexei Mateevici - Hristos și Samariteana
... Alexei Mateevici - Hristos şi Samariteana Ostenit, la fântâna lui Iacov, Hristos La răcoare puțin se oprise; Și pe când hodinea-nfierbântat și setos Samariteana la apă venise. Băutură-au cerut Fiul Cel Omenesc. I-a fost mare femeii mirarea: ,,Cum așa ... tău însetat s-ar aprinde". ,,Cum ai scoate-o atunci din adâncul pietros A strămoșului sfintei fântâne?" Samariteana așa a-ntrebat pe Hristos: ,,Văd că n-ai nici un vas pe la Tine. Au mai mare Tu ești decât sfântul strămoș, Ce ne-a dat-o pe veci moștenire? În vremi vechi, păscând turma-ntr-acești munți stâncoși, El aicea găsea hodinire". Și Hristos i-au răpuns: ,,Cel ce apă va bea ... ce apa mea vie gusta-va, Căci apa vieții în curgerea ei Păcatele toate le spală, Prin ea înnoiți; păcătoșii cei răi Din moarte spre viață
... de se așază, stingherit oarecum, la masă. Mincu mai bate cu inelul și poruncește: Un rând! Umbra din colț se-nalță, se clatină din nou pe picioare, se oprește o clipă când Șerbescu adaugă: Trei halbe , apoi aduce iarăși băutură și se topește în fund. Cei doi prieteni privesc pe străin. E un om bălan, cu ochii albaștri; zâmbește fericit; din părul lins de pomadă i se coboară un cârlionț pe frunte. Mincu ridică halba: — În sănătatea dumitale, domnule... Străinul se ridică, uluit, și se-nclină în fața celor doi artiști: — Petru Știucă. â ... îl întreabă: — Încotro, nene Știucă? — La percepție... mă duc să mi-o dau. — Ce e de făcut cu nebunul ăsta, nene Șerbescule? Pe dreapta tocmai se deschidea o prăvălie. — Ia haidem să mai luăm un vin, zise Șerbescu. Și, târâș-grăpiș, îl împing și pe Știucă înăuntru. În fața mesei rotunde, Șerbescu își tocește limba, să-l aducă la gânduri mai bune: — Dragă, frate Știucă, a fost ... Dumnezeu să mă bată! Uite, întreabă și pe ...