Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru O ZI

 Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 877 pentru O ZI.

Vasile Pogor - Poezie

... despre această ediție     Neam vine și neam să trece, iar pămîntul în veci stă,     Din visul zădărniciei aceasta mă deșteptă     Muritoriu că este omul, toți o știu și o simțesc     Dar puțini la adevărul vremelniciei gîndesc.     Iubirea acea de sine ce în lume mișcă tot     Din cuvîntătoriu îl face dobitoc pe om nitot.     Cu ... am putut.     Pe patria-mi ticăloasă, aceea ce m-au născut     Ce m-au adăpat ci șaăte și-n sînul ei m-au crescut.     Să o vînd la orișicine va voi a o prăda,     Obezile ca s-o lege eu să grăbesc a le da.     Pe fiii săi cei durelnici prin vînzare să-i zăresc,     Pe lăcuitorii pacinici, care sînt și ... spre dosădit,     În oglinda minții mele el îmi arată pe rînd     Cît am făcut fapte rele și ce m-așteaptă curînd.     Mustrarea lui acea dreaptă o sîmpt bine, dar tîrziu :     Că într-o clipală iată voi înceta a fi viu.     Ce-au fost dar a mea viață ? Un durelnic valmașag     De cruzimi, de prigonire ... își lasă cîte-un vrășmaș.     Cel slab rămîne la dînsul și dreptul a-l cerceta,     Sărmanul moștenirea părințască a-și căta.      ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... articole nu se răspunde și n-am fi răspuns dacă n-ar fi intervenit următoarele considerații importante: articolul dlui Philippide e tipărit în Convorbiri literare , o revistă care a avut o influență însemnată asupra dezvoltării culturale a țării noastre și e tipărit în numărul festiv prin care revista serba douăzeci și cinci de ani ... în tot articolul dl Philippide vorbește nu din partea persoanei d-sale, ci din partea Junimii ca grup literar. Articolul pare a fi o declarație de principii făcută după douăzeci și cinci de ani de existență a unei reviste importante și deci el capătă o însemnătate cu totul disproporțională cu valoarea lui intrinsecă. Având deci în vedere condițiunile excepționale în care apare articolul, e evident că trebuie să răspundem și ... Maiorescu, am studiat importanța unor înalte idealuri sociale pentru un artist și pentru un grup de scriitori ce ar dori să creeze un curent intr-o țară, un curent literar și intelectual. Pentru ilustrarea ziselor mele, am citat grupul junimist, care n-a avut o ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)

... Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman) Cetatea Albă (Akerman) de Dimitrie Bolintineanu Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani! Într-un fluviu d-aur, soarele lucește Și ... cetate. Poarta se deschide oștii fărâmate. Însă fugătorii, cu cei ce-i alung, Cu spedele-n spate, totd-odată-ajung. Cum pe fața mării, după o furtună, Valuri lângă valuri luptă împreună, Astfel în cetate prin adânci strâmtori, Mestecați se luptă vinși și vingători. Strigăte de-nvingeri, de plângeri durere Se ... lui Ștefan mai ales se strânge. Acolo-i seraiul. Pașa, cu puțini, Apără haremul necat de creștini. Ștefan își repede calul alb de spume, Dintr-o gură-n alta trece mândru-i nume. S-a luat seraiul. Sabie și foc, Pradă și urgie fulger acest loc. Cum prin vijelie ... A derăpănării umbră l-a lovit... Omul singur vede, pare fericit! În derăpănare sufletu-i se-mbată. În oroarea morții gloria sa cată. O femeie turcă printre cete pasă... Merge către Ștefan; în genunchi se lasă, Își ridica vălul: ochii lăcrimați D-

 

Titu Maiorescu - Câteva aforisme

... arăta independent din supus ce ai fost, aceasta nimicește succesul vieții. * Este lipsă de dreaptă cugetare când cineva, pentru a se justifica de o faptă, arată cauza care a produs-o. Firește că tot ce se întâmplă pe lume are o cauză. Dar a o explica nu vazică a se justifica. * Neputându-se modifica oamenii după preceptele morale ale religiunii, s-a modificat aplicarea ... strălucește sub răsăritul soarelui sau dacă deasupră-i ultima rază de lumină se luptă cu întunericul nopții. Și în sufletul de-aproapelui tău poate fi o imensitate, și îndată ce ai înțeles-o ești subjugat. * Guvernele cad prin aceleași mijloace prin care au ajuns la putere. * Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici. * Evenimentele cele hotărâtoare ... înalță pe omul de valoare și coboară pe cel de rând. Nu în orice noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină. * Unde e o necesitate, trebuie să fie o posibilitate. * Omul trebuie înțeles ca un element de evoluțiune. Să nu ne întrebăm: ce este cineva? Să ne întrebăm: ce devine? Crește, stă sau dă ... ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... Pentru o fată care urzește pânză de-a lungul gardului, un câine flocan, mai ales când nu vine, ci se repede, totdeauna este o ivire mai mult decât supărăcioasă. Sanda țipă, apoi rămase încremenită de spaimă, cu fața albă ca fagurele și cu ochii ațintiți la câine. Ca o ... cu labele pe umerii ei. — Scormon! strigă ea înduioșată, apoi îi cuprinse capul și îl sărută, privind speriată împrejur, ca să vadă dacă nu o va fi zărit cineva. După aceea se ridică repede, intră în curte, în casă și ieși cu o bucată de mălai proaspăt. — Scormon, ia, mănâncă! grăi ea, întinzându-i bucata. Câinele începu să mușine mălaiul. — Mănâncă, Scormon, mănâncă! Sărmanul, cât e ... nu fi murit. Câinele poate urla și numai de dor să vadă pe stăpânul său. Văzând însă că și mamă-sa își șterge lacrimile, ea o urmă în casă, fără să-i vină a zice vrun cuvânt. Ceva mai târziu, Sanda iarăși măsura lungimea gardului cu firul în mână, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Scormon era ... ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... periți în floare. Cobuz ciobanu-n Calafat   Cânta voios din fluier, Iar noi jucam hora din sat,   Râzând de-a boambei șuier. Deodat-o schijă de obuz   Trăsnind ... mânca-o-ar focul! Retează capul lui Cobuz   Ș-astfel ne curmă jocul. Trei zile-n urmă am răzbit   Prin Dunărea umflată, Și nu departe-am tăbărât ... De Plevna blestemată. În fața noastră se-nalța   A Griviței redută, Balaur crunt ce-amenința   Cu gheara-i nevăzută. Dar și noi încă o pândeam   Cum se pândește-o fiară Și tot chiteamși ne gândeam   Cum să ne cadă-n gheară? Din ziori în ziori și turci și noi   Zvârleam în aer plumbii Cum ... El tot în carne vie ... Ținteș era dibaci tunar,   Căci toate-a lui ghiulele Loveau turcesul furnicar,   Ducând moartea cu ele. Dar într-o zi veni din fort   Un glonte, numai unul, Și bietul Ținteș căzu mort,   Îmbrățișându-și tunul. Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad   Erau în sentinele. Ferbea văzduhul ca un iad   De boambe, de șrapnele. În ziori găsit-am pe-amândoi   Tăiați de ... ...

 

Alecu Russo - Soveja

... acestei vechi bisericuțe și acele două înmormântări au răspândit o așa mare liniște în cugetările mele... nici o mâhnire, nici un răcnet de mânie, nici o tânguire n-au trecut încă prin buzele mele. Temnicierul meu a plecat chiar acuma; el era o mângâiere mare pentru mine; îmi povestea mereu la basme în felul Halimalei , și fiecare din povestirile sale, adunate în multîncercata sa viață, cuprindea axiome din ... Mă bucur c-am putut fura un petic de hârtie de la acest om de treabă, care mă păzește aici, și c-am găsit și o pană pe care îmi lipsește însă un briceag spre a o mai subția! Cu dânsele-mi petrec vremea, punând negru pe alb. Deși nu mi-ar lipsi subiecte de descriere, voi spune însă împrejurarea care m ... lua aminte de noi; curiozitatea sta zugrăvită pe toate obrazele, iar eu, plecând, poruncesc în gura mare să pună masa pentru cină. Eram vesel, ca o ciocârlie. "Russo, — îmi zise un prieten, apucându-mă de mânica hainei, — fii cuminte fără d-a te înjosi; fii țeapăn și ... ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... ținea puțin pe o coastă, ca și când îi era frică să nu se întoarcă să-l înhațe. Aproape de barieră, femeia se opri dintr-o dată: — S-o luăm pin grădina poblice; sărim gardul și tăiem drumul de-a dreptul; ce s-o mai înconjurăm! — Mă aburci? întreabă sfios țăranul. Și femeia îi răspunse: — Te-oi aburca, stârchitură! Deschiseră, încet, portița și intrară în grădina publică ... se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră în dreptul ei, se opriră. Erau departe de târg, încă o postată, și-ajungeau satul. Și, cum se opriră, parcă li se tăiaseră picioarele. Se așezară pe ghizdele, unul de o parte, celălalt de alta, și răsuflară ușurați. Țăranul zise: — Vezi, fa, dacă n-o luai pe unde ți-am zis eu, îți mergea în săc. Femeia nu-i răspunse. Apoi se ridicară deodată, ca și cum și-amintiră de ... porniră din nou, puțin mai încet: ea înainte, el în urmă. Femeia simțea o bucurie caldă, care i se împrăștia în tot trupul, și gândea... O

 

Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii

... D. C. A. Rosetti, cel mai competent om în materie de lupte politice, e de părere că partidul conservator, alb sau reacționar, este o Plevnă internă pe care liberalii trebue să o combată la moarte și viață. Diletanții politici, din contră, sunt de părere că aceste două partide, deși în adevăr se exclud, vor același lucru, adică ... asupra țării noastre, liberalii și conservatorii mereu se luptă, și, cu deosebire în cursul celor din urmă doi ani, ne-au dat destule dovezi că o sinceră și neîmpăcată ură îi desparte. O mulțime de oameni au fost dați în judecată; altă mulțime a fost perchiziționată; s'a ticluit catastiful de păcate: în sfârșit ... A. Rosetti numai la umbra unor nume adorate au putut să-și facă meseria lor de samsari politici. Liberalii de astăzi au luat însă o moștenire, la care nu au niciun drept. Dorința acestor liberali era de a da țării o organizație, în virtutea căreia puterea publică poate să atârne mai ales de ciocoi și de târgoveți, și grație sprijinirii ce li s'a dat ... ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... mea, care ți-am fost ca tată, că vrei să iei pe Ruja de nevastă? — Moșule! — Din patru sate, pe Ruja ai găsit-o? Pe Ruja tâlharului de Cazacu, pe fata celuia care o furat caii lui tat-tău, de era să-l spânzure colo, de nuc? Băietanul se-ndreptă o dată și vorbi răspicat: — De asta nu ți-am spus, că știam că n-ovrei; da fata-i bună, moșule, și vreau să mi-o fac nevastă. — Ba nu! — Ba da! Moșneagul ridică palma dreaptă și-l lovi peste obraz cu atâta putere, că Mitru se clătină; dar ... pe bătrân cu cele câteva frunze rămase în vârful crengii cu care-și îndemna calul: — Moșule! Dar Toader îi apucă creanga și, smulgându-i-o, zise înfuriat: — El și-a luat plata, o să ți-o iai și tu. Și ridică mâna, dar Ruja strânse pulpele și porni surul să deie peste moșneag. Odobac îl prinse de funie, îl opri și ... fata. În cele din urmă Ruja începu să râdă, îi apucă mâna și zise hohotind: — Lasă, moșule, nu struni așa gura murgului, că i-o ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... mâinile împreunate și-n genunchi, în fața icoanei de deasupra pătișorului meu... De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic și deznădăjduit al trâmbiței de foc. Și într-o ... răspunse celalt. Întâiul urmă: Să-l punem ici, în dosul porții, să-și deie sufletul în liniște. Să-l punem. Când zăriră pe mătușa Smaranda, o trimiseră repede: Fă-ți pomană și adu o lumânare. Bătrâna se zăpăci, alergă numaidecât, și pe mine mă lăsă singurel lângă stâlpul porții. Soldații nici nu mă văzură poate. Așezară năsălia în ogradă ... Dar a treia zi, rânduri-rânduri, soldați treceau în pas domol, cu toți ofițerii lor, cu drapelul și cu goarnele ce sunau, duios, o rugăciune. E o paradă, îmi spuse mama, care mă ținea în brațe,

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>