Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI PUTEA DUPĂ
Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 936 pentru NU MAI PUTEA DUPĂ.
George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte
... timpul războiului european și chiar în momentul culminant al preocupărilor noastre atât de puțin literare! O tăcere suverană l-a întâmpinat. Au tăcut nu numai cei care o fac din sistemă față cu scriitorii noștri puțin gălăgioși și cu operele bune, pe care nu pot să le guste, dar și acei care, în vremuri normale, ar fi fost în stare să prețuiască talentul original și puternic al autorului nostru ... oameni ar veni în contact și în mijlocul căror preocupări cotidiene ar trăi un profesor de provincie, astăzi, necum cu treizeci de ani în urmă, nu e nevoie să mai stăruim. Profesorul citește totuși cu pasiune, și mai ales literatura clasică a antichității. Într-o bună zi, îmbracă un costum bizar, își caută un tovarăș de drum și-o pornește razna ... cumpănite, abundența mâncărilor și pornirea firească de a da proporții neobișnuite personajelor, toate îți fac impresia că autorul nostru e un mic strănepot, după o eclipsă de veacuri, dar în linie dreaptă, al lui Homer. Dacă viața și împrejurările în care i-a fost dat să producă ... dl Hogaș pe unul dintre cei ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... sau voiniceasca și s-a putut opri cu sânge rece în fața acelor veselii ale poporului atât de vii, atât de caracteristice? Și, mai cu seamă, care român nu și-a dorit patria cu lacrimi, când s-a găsit în străinătate? și care nu se simte pătruns de o jale tainică și nesfârșită, când aude buciumul și doinele de la munte? O! trebuie să nu aibă cineva nici o picătură de sânge în vine, nici o scânteie de simțire în inimă, pentru ca să nu se înduioșeze la priveliștea patriei sale și să nu iubească pe fratele său, poporul român. Aruncă-ți ochii la oricare român, și-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-un tablou. De va ... ca postaș, fie ca plutaș, te vei minuna de fireasca frumusețe a pozei lui și te vei încredința că un zugrav n-ar putea nicăieri să-și îmbogățească albumul mai mult și totodată mai lesne decât în țările noastre. Vezi-l pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum îi crește inima în piept ... codru s-a desit; Sufletu-mi s-a răcorit! Hai, voinice, la ponoară Păn' ce-i iarba crudișoară, Unde calci, Urmă ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
... zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și unul și altul au avut același țel, aceeași idee sublimă: neatârnarea patriei lor! Amândoi sunt eroi, însă Ștefan un erou mai local, un erou moldovan, când Decebal este eroul lumii! În vălmășagul secolelor trecute nu e rar de a vedea unele staturi mici, susținându-se și mărindu-se din toate părțile de hoardele sălbatice ale tătarilor și de ... Domițian Dacicul, Particul etc. seacă comorile sale, ca să cumpere pacea de la Decebal, însă Decebal zgâlțâie puternic colosul roman, fără a-l putea răsturna; el combate cu neîncetare influența romană, mărirea romană, și în fine cade glorios sub brațul divului Traian. Moartea lui este ultimul sacrificiu ce-l ... în curând, și de-abia numele lor rămâne înscris în unele pagini de-ale lui Tacit. Ștefan și Decebal au fost oameni de aceia care nu au nici strămoși, nici moșteni. Decebal mort, Dacia cade, fecioară încă, în trista condiție de provincie depărtată. Ștefan coborât în mormânt, Moldova, pe care el ... sale cele vechi și nu mai ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... părul alb cu fală. În acele timpuri un boier român Se stima pe atâta cât era bătrân, Căci pe cât în vârstă el înaintase În mai multe lupte încă se-nsemnase. Solii de la Carol dau regala carte. Despre cele scrise domnului fac parte ,,Dacă Severinul încă nu predai Și vasal de astăzi mie nu te dai, Cu oștire mare voi veni la tine Să te pui în lanțuri pentru-a ta rușine!" Iată cum răspunde domnul generos ... Iar în vorbă-i grații ce pe toți răpesc. Iată cum vorbește: — ,,Mâna voastră scrie Pentru țara voastră moarte și robie. Însă mâna voastră nu s-a veștejit, Inimile-n lacrimi nu vi s-au topit! Nu! Căci peste toate mintea omenească În faptele noastre trebui să domnească! Dar sub vorba mintei, mândre domnitor, Oamenii îmbracă slăbiciuinea lor! Doamne! Voi, mai-marii capi ai țării noastre! Căutați în fundul inimilor voastre Cugetări și lacrimi pentru-acest pământ Ca flori rătăcite pe un vechi mormânt! Rupeți legătura ... cade veștejită. Dar stejarul mândru încă se-nvelește Cu cununa-i verde care ne răpește. Iar tu, Românie, totul ce dorești, Tot ce perzi odată, nu ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... dunga umbrei, un punct negru miÈ™cător, până ce veni în apropierea ei. Deschise o uÈ™ă c-o cheie de aur, o închise iar după sine... È™i cu asta închisese porÈ›ile lumii după el... era singur, singur într-un mare mormânt... El aprinse o faclă... Înăuntru se-ntindeau colonade, chipuri de zei abia lovite de lumina roÈ™ie ... i sure, prin columnele reci... È™i nimeni, nimeni în acest lăcaÈ™ al morÈ›ii. Deodată apăru TlĂ ... El zvârlise uÈ™a mormântului după sine, între el È™i lume... faÈ›a sa mare È™i palidă, ochii lui adânci È™i scânteietori, mersul său mândru, talarul ... priveÈ™ti în faÈ›a lui... al acestui singur muritor în halele mari È™i deÈ™erte a morÈ›ii... Dar mai era el viu...? PuÈ›in era È™i avea să-È™i rezime capul, greu de cugetările unui imperiu, pe perina păcii eterne ... se miÈ™că mut sub piramidă... El privi în jos... — O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... Dacă te-aude socru-tău? - Care socru?... de unde știi? - Dumneata gândești că dacă te ascunzi sub căciulă, nu te mai vede nimeni ce faci... Nu te duci la pocovnicu Iordache să te logodești cu fata a mai mare?... Aide, nu te mai uita așa la mine; treci în odaie la masă. Multe odăi curate și odihnite am văzut în viața mea, dar ca odaia aceea... Ce pat ... la cocoana Marghioala, care îmi sta pe scaun în față și-mi făcea țigări. Zic: - Fie, cocoană Marghioală, strașnici ochi ai!... Știi ce? - Ce? - Dacă nu te superi, să-mi mai faci o cafea; da... nu așa dulce... Și râzi!... Când vine jupâneasa cu cafeaua, zice: - Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară... - Ce e? - S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit drept în picioare și m-am ... cotoi! se tot vâră pântre picioarele oamenilor. Să fi mers o bucată bună de drum. Viforul creștea scuturându-mă de pe șea. În înalt, nori după nori zburau opăciți ca de spaima unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, alții pe deasupra la deal, perdeluind în clipe largi, când ...
Ion Luca Caragiale - O carte rară
... dăm peste o carte rară, o carte pe care o căutam de atâta vreme și pe care pierdusem orice speranță de a o mai putea găsi. Iată coperta doritei cărticele pe care am primit-o cum se primește, după o îndelungată despărțire, un prietin bun pe când îl credeam de mult pierdut pentru totdeuna: MICUȚA TREI ZILE ȘI TREI NOPȚI DIN VIAȚA UNUI STUDENT ... cum am spus, autorizația ilustrului ei autor, ne grăbim a împărtăși cititorilor acest giuvaer în locul foiletonului. De astă dată, nostima Micuță regăsită nu se va mai putea
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
... Numai a ei făptură de înger dac-o văd  Că niciodată buza n-atinse-o altă buză, Că niciodată-urechea de-amor nu vru s-auză, Că niciodată ochii-i n-opri c-un blând repaos Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți... Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți? Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins, Colanu-i nici o mână, ca noi, i l-a descins ...  Dar ca de-a ta iubire tot nu am plâns atât. O, demone! viața-mi și sufletu-mi de vrei, De ce mai stai pe gânduri, de ce nu mi le cei? De ce mă-nșală ochiu-ți cu zarea-i, cu seninu-i, De ce cu ușurință, atât, atât mă chinui? Ajungă-ți ... Știi ce voiește dânsa cu ochi-ți străluciți  Ea vrea prin o zâmbire să fim nefericiți. Să văd a ta făptură să nu mai ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
... neștearsă a vremilor în care a trăit el. Ce e curios e că opera aceasta el a scris-o mai mult ca să-și desfete copiii lui și că, necrezîndu-se demnă de reputația unui academician cum era el, a publicat-o întîi ... pe ureche, războinica spadă la coapsă și cizmele de șapte poște în picioare. La noi, scriitorii disprețuiesc însă poveștile, ca și cum ele n-ar putea să dea nemurirea. Oamenii serioși, severi domni profesori, în augusta lor înțelepciune, le privesc drept prostii, și cu toate acestea, ce adîncă morală și ce ... arată totdeauna la timp, unde cel nedrept și rău își ia pînă la sfîrșit răsplata, iar cel bun ajunge totdeauna la fericire. E lumea ideală, după cum vedeți, lumea cea desăvîrșit întocmită, pe care o întrevăd încă visătorii, și mințile cele mai înalte se trudesc zadarnic s-o înfăptuiască. În această lume vrăjită ne duc poveștile vechiului de demult povestitor francez din secolul al șaptesprezecelea, și eu ... lumea fantasticului și ea vine ca un bun prieten ce-i sînt. Silvani și elfe, nixe ori colbozi, zmei și pajure, toată lumea aceasta care ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... — Tata a plâns că m-a usturat pe genunchi, și mama a plâns că are ochii roșii. Acum nu mai aveau ce zice și începeau să râdă, mormăind, ca să nu se audă unul pe altul. — Ce nătâng (sau ce nătângă), de azi înainte nu mai plâng, că plânsul nu e de-a bună... Așa au petrecut ei mulți ani, până când domnița a început a nu mai fi mică și barba împăratului de până la brâu i-a trecut peste genunchi. Și două lucruri necăjeau pe împărat: că nu-l mai răbdau puterile să-și joace copila pe genunchi ș-apoi că prea se făcuse frumoasă din cale-afară. — Unde să-i găsesc eu potrivă ... făcea frică ca nu cumva vântul să-i ofilească lumina feței, ori că mijlocul să se frângă sau că piciorușele, în conduri de argint, să nu-i scapete în crăpăturile pământului. Și când împărăteasa o scălda, căci nu lăsa nici o altă mână s-o atingă, atât se rumenea fața și cutele apei, că împărăteasa nu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... pajiștile grase de la umbra albăstruie a dafinilor. Și nu era lămâie mai galbenă și mai parfumată ca părul ei despletit, nici cicoare mai albastră și mai învoaltă ca ochii ei limpezi și blânzi. De adormea, caprele îi mângâiau obrajii ș-o trezeau în glasul păsărilor care se certau sub boltele de ... a plecat, la sărutările mele, capul înecat în mătasea părului, fiorii îi cutreierară trupul și broboane calde licăriră în genele ei tremurătoare." — Cine iubește nu mai moare... "Nopțile nu întunecau lumina inimii. Fericirea adormise pe perna pe care Cella își odihnea capul. Sub ochii mei priveam necontenit înțelesul vieții. Cerul mi se părea aproape ... omul orașelor!" Moș Fanta tăcu. Sprâncenele i-acoperiră ochii. Pescarii șoptiră, făcându-și cruce: "E nebun, sărmanul, e nebun!" Bătrânul plecă. Își umflă cimpoiul și, după o tânguire de sunete ascuțite care îți tăiau auzul ca un ferăstrău subțire, mormăi, în tăcerea apusului: "Când lumea nu era pustie și soarele răsărea de două ori fără să apuie vreodată, Fanta-Cella alerga, zglobie, pe creștetul golfului, mânându-și caprele din iarba răscoaptă ... pajiștile grase de la umbra albăstrie a dafinilor... Și nu era lămâie mai galbenă și mai