Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GLAS
Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 991 pentru GLAS.
... cum se naște din rotire și cădere. Ea nu știe c-acel demon vrea să aibă de model Marmura-i cu ochii negri și cu glas de porumbel Și că nu-i cere drept jertfă pe-un altar înalt să moară Precum în vechimea sfîntă se junghiau odinioară Virginile ce stătură ...
... gând să merg înainte și cu altul înapoi, și cine știe care din două gânduri ar fi biruit, când deodată auzii la spatele meu un glas care mă înfioră din tălpi și pănă-n creștet: — Cine-i acolo?... Mă-ntorsei iute, gata să dau foc la nevoie, când recunoscui pe ...
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor Paradisul suspinelor [1] de Paul Zarifopol Mi-ar părea nepotrivit a vorbi cititorului curios de frumusețe literară despre poetul Vinea, fără a-l preveni că arta acestuia e dintre acele care impune modificări în metoda obișnuită a cititului. Povestesc doar pentru mine, de bună seamă, dar și pentru un cititor ideal, care ar găsi că sunt un interesant caz de umanitate. Cuvintele eroului (paginile Paradisului suspinelor) sunt când memorii ale eroului, când istorisire despre erou. Să nu se grăbească cititorul a-și fixa apetitul pe dezvelirea unui caz interesant de umanitate. Substanța fermecătoare e în altă parte. Adnotatorul memoriilor lui Darie înseamnă: Sensibilitatea dureroasă a eroului s-a lăsat desigur condusă, în povestire, mai mult de acuitatea impresiilor conținute, decât de ordinea cronologică și de logica expunerii. Deci, ziceam drept: nu la cazul interesant de umanitate, ci la expunere să luăm seama. Întâmplările somnului nu sunt fără însemnătate. Adevărul lor nu e mai puțin veridic decât al orelor de veghe... Imagini, senzații, emoții, somnul oferă de toate, asemenea vieții pe care ne-am deprins a o considera ca propriu-zisă. Realitatea ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
Vasile Alecsandri - Balta-albă Balta-albă de Vasile Alecsandri (1847) Dlui I. Bălăceanu Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855 Suvenire din 1855 de Vasile Alecsandri Lui Ion Ghica Amice, În cumplitele catastrofe de la Sedan și de la Metz, doi oameni nenorociți, mareșalul Bazaine și generalul Wimpfen, au avut trista misie de a subsemna cu numele lor cele mai colosale capitulații din istoria militară a lumii. Acești doi capi de oaste, dintre care unul, mareșalul Bazaine, implicat într-un proces celebru, a fost condamnat la degradare și la închisoare pe viață, am avut ocaziune de a-i cunoaște la Crâm, în niște împrejurări ce-mi place a-mi reaminti, căci ele se raportează la un timp de glorie pentru imperiul Franței, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre. Iată notele ce găsesc în jurnalul meu de călătorii. Ți le trimit în toată simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simțit în primblarea mea printre ruinele orașului Sevastopol și pe țărmurile Crâmului ocupate de către armatele aliate în anul 1855. 25 noiembr. Pe Marea Neagră Gigantica expediție a puterilor de la Apus în contra colosului de la Nord și faptele săvârșite ...
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... abur Ce duios prin strune viind ne bocește. Tăcând își țintiră Ochii săi pe gânduri cătr-a sa amată, Și parcă-i vestiră Glas că ea de dânsul va fi depărtată. Deci pe ea fierbinte În brațe strângând, Apoi cu pas iute Armin ca o umbră s-au dus ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
... în sus și s-au rugat pentru dânsul lui Dumnezeu Tatăl: Părinte, mulțumescu-ț că m-ai ascultat. Și la cea de pe urmă, cu glas groaznic, cu carele au turbutat tot iadul, aduse pre Lazar dintru întunĂ©recul morții la lumina vieții: Glas mare strigă: Lazare eși afară. Și eși mortul. Acum spuneți-mi, ce închipuiaște aceasta? Ce ne învață această mijlocire despărțită, cu care au înviiat Hristos ... trei morți: pre cel dintâi, cu atingerea mâinii, pre al doilea cu un cuvânt prost și pre al treilea cu lacrămi, cu rugăciune și cu glas mare? Dumnezeescul Zlatoust și sfântul Theofilact și toți tâlcuitorii sfintei Evanghelii zic cum că aceasta au vrut să ne învĂ©țe Hristos, Domnul vieții și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... de-a încălarele. După ce sui dealul, dete peste o apă întinsă, liniștită și sclipitoare ca o oglindă, din mijlocul căreia se ridică un glas ca de om: — Moșule, moșule, nu trece așa trecător, ci spune și de mine, acolo unde te duci, că lată sunt, limpede sunt, adâncă ... mierea, umplu cealaltă desagă cu galbeni și plecă. Când dete la apa adâncă, limpede și lucie ca o oglindă, din mijlocul ei se ridică un glas jalnic: — Moșule, da' de mine ce-a zis? Moșu tăcu. — Moșule, moșule, da' de mine ce-a zis? Moșu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... frumoși ca domnița ei? De se întâlneau, ea cu el, fiecare cu focul lui, se înțelegeau din ochi, deși abia se mai vedeau, și cu glas uscat se luau iute la harță, parc-ar fi fost necăjiți unul pe altul. — Ei, ce mai ai și astăzi? — Măria-ta ce ... întoarce... Dar cântecul o gâdilă pe obrajii rumeni și-i furnică din tălpile mititele până în creștetul luminos... Și i se păru c-aude un glas, un glas fericit care cânta și vorbea după tremuratul ușurel al chitarei. — Tim, tam... adormi și rămâi deșteaptă. Tim, tam, tam... care e adevăratul vis, ziua ...
Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în zare, să se uite de departe, ca și când ar fi vrut să-l vadă dacă-i străveziu, apoi își trecu degetul pe sub nas și răspunse: — Pe dracu! Femeia i-l smunci, răstindu-se la el: — Tu l-ai luat, prostule! — Ba tu! — Așa să trăiești!... Haidem! Și porniră. Afară începuse iar să fulguie. Nevasta își trase bine barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... calului zăresc o mogândeață mică sărind și țopăind... Un dobitoc!... Ce să fie?... Fiară?... E prea mică... Pun mâna pe revolver; atunci auz tare un glas de căpriță... Îndemn calul cât pot; el se-ntoarce-n loc și pornește-napoi. Câțiva pași... și iar stă sforâind... Iar căprița... îl opresc, îl ...