Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA
Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 3430 pentru CA.
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
... inimile îngrijite. Planul lui Cantemir, mai mult personal decât obștesc, izbutise numai a da prepusuri Porței, care începuse a privi Moldavia ca o țară dușmănească și cine știe ce urâte urmări ar fi avut starea aceasta, dacă din o norocită întâmplare nu s-ar fi rânduit domn ... cu patru slugi și că se văd a fi oameni de treabă, care, văzând prinderea leșilor, ar fi juruit mulți galbini de aur ca macar pre dânșii să-i lasă a se întoarce la Ardeal de unde au venit; dar că el le-ar fi răspuns că ... monastire, veni cu cel al treile la curte. Mavrocordat îl primi, deși era aproape de miezul nopții. Vorba între ei urma latinește. Ofițerul se recomendă ca un francez în slujba regelui de Svedia. — Dar ce rang ai? întrebă Mavrocordat. — Major sum, răspunse acesta. — Imo maximus es, zise prințul ... doile, vatavul de copii și pre caminarul Spandonie cu un capitan de ostași. În următoarea zi, în vreme ce regele polon mergea la biserica catolică ca să se comunice, stafetele lui Nicolai-vodă plecau ca ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care acopăr fața lui ... iarba verde, a cântat un cântec curat și melanholic, precum este fericirea. A doua zi pe la apusul soarelui, clopotele răsunară ca să vestească însoțirea lui Heinrich și a Măriei la răsărirea luceafărului. Este un mormânt la Maiensa, dar fiindcă numele ce a fost ... fiindcă versurile sale era toate în lauda femeilor și mai ales a Măriei, îi zicea Heinrich Frauenlob, adică poetul femeilor. El plecasă sărac ca să cutriere Alemania și să-și caute norocul prin romanțele și talentul său, măcar că nu dorea pentru sine nici aur, nici slavă. Aurul e ... de dorit când poetul poate pune pe o frunte blondă și parfumată cununele ce cad pe fruntea lui, când laudele ce îi dau lui ajung, ca o dulce armonie, până la auzul femeii ce iubește. în momentul acesta, amândoi să primbla singuri pe aleea ce să-ntinde de-a lungul ...
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat
... de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe, Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite, Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se ... grații numaidecât să-i placă, Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită, Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate, Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte ... a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite, Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
... înjgheba o problemă, opunînd asemănări sau stabilind comparații. Da, sînt destui cari se vor tăvăli prin cobalt sau indigo, etalîndu-se pe paleta bietului pictor, ca, în sfîrșit, să-și afirme personalitatea lor multiplă de oameni cari au colindat toate muzeele și pinacotecile din lume și, prin urmare, pot decreta. Ceea ... subt braț, aud trosnind gătejele uscate subt pasul lui puternic, acum se-ncovoaie un ram, dat de mîna lui în lături, acum coboară un hîrtop ca să apuce pe o potecă știută numai de dînsul ; simt din ce în ce răcoarea pădurei, singurătatea devine fioroasă, luminișurile se-ntunecă, amintirile vechilor hoți ... trudă istovitoare, sub arșița neîndurată a soarelui de vară, învie într-un pătrat de pînză. Iată cosași cu mișcarea lor largă, purtînd coasa ca o aripă ce retează pămîntul, în bătaia soarelui, albi, albaștri aproape de atîta lumină, cu un umăr surpat, iar cu celălalt sus, încordat de violența ... aspect al țăranului nostru chinuit se realizează pe pînză așa cum e el, cum ți-l arată ochiul: eternul rob al pămîntului. Iată aria, imensă ca un munte de aur topit. Lumina galbenă-aurie tremură în atmosferă, culori violente scot în iveală siluete mișcătoare de femei prin colbul ce se ridică
Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel)
... printre-atîtea nopți uitate în viața mea, țin minte-o noapte Căci sunt, se vede,-anume clipe pe care sufletul le-nsamnă... Și se făcea ca astăzi parcă pe vremea pîrgului de toamnă, Cînd te urmează pretutindeni un miros vag de fructe coapte. Pomătu-ntreg dormea de somnul acelor miluiți de ... niște pasări uriașe ce dorm cu aripele-ntinse, Stînd gata ca să-și ieie zborul la cea dintîi șoaptă dușmană. La adăpostul lor noi singuri, ca-n vremea nopților albastre, Venisem duși unul spre altul de un prisos bogat de viață, Dar gura mea de foc în umbră a-ntîmpinat ... rupt ca de-o mînă nevăzută, S-a prăvălit vuind cu zgomot, ș-a negurilor albe cete, Din somn trezite deodată, ca
... Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca ... de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ; S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și ...
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
... și recea floare ce stăruie pînă tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ținîndu-și pe frunte sus, pînă și în minutul morții, coroana de petale ca o regină, singură ea tace, nu-și spune nimănui durerea. Enigmatică și rece, mulțămită cu fardul trecător căzut din paleta naturii în cuibul ei; cea ... capătul unei răscruci, de unde pornesc cărările infinitului, o apropiere catifelată de umbre ce se sărută, două lumini ce coboară de pe înaltul unui ram ca să facă oleacă de întunerec în luminișul unui drum. Împrejurul lor, ca să-și spuie splendorile, ca să-și arate bogățiile, ca să-și slăvească aparențele ori micimile, toate vorbesc. Elocvența miresmelor, oratoria parfumurilor, demagogia mirodeniilor umplu aerul. Fiecare își scutură parfumata ei rochie, fiecare cheamă, fiecare ...
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel)
... Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut. Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dînșii, Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi...â€� Iute, Himera și-a-ntins atunci aripele-albastre: Cerul deasupra-mi scădea tot ... mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere Și ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream, Tot mai departe apoi, scînteia ca un fulg de jeratec: Inima-n piept mi s-a strîns cînd păn’și fulgul s-a strîns. Dară pe celalt ... Scumpe comori am cules din adîncuri de nimeni umblate; Scufundător fericit nu mai știam ce s-aleg. Nimeni pe lume n-avea bogății mai imense ca mine, Totuși sărac mă simțeam, cui să le dau neavînd. Și mă cuprinse atunci o milă adîncă de oameni Și lăcrimînd m-am gîndit: oricum ... ciocul flămînd: Astfel o clipă-am rămas plutitor între două prăpăstii, Amenințat să recad dacă nu am ce-i jertfi: Inima mea mi-o cerea ca să poată zbura mai departe ! Fără să preget atunci, dornic de frații pierduți, Plină de sînge i-am dat-o, zicîndu-i: – „Pornește ...
Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)
... titlul "În grădină") Cît de sfioasă crește noaptea, pălind încet din scară-n scară Și cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele, S-alege albă și scînteie ca un ban nou într-o comoară. Lîngă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare, Iar apa-nrumenind o clipă, cînd își reface ... o floare vede două cum tremurînd se împreună Ca două guri care se cată de mult să-și dea o sărutare. Vedenii lunecă sub ramuri ca-n nopțile de Sînziene, Cînd crinii albi pornesc pe drumuri feriți de orișice ispită, Iar eu, pășindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Cîmpiilor Elizeene. În slavă brațele-amîndouă le-nalți atunci, și-n noaptea clară Îngenunchind, sărut pămîntul ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... lui trecute. Tropote de cai răsună, lumini fugare trec și se mută pe chivere și coifuri, epoletele ard în soare. Și lîngă el, iată, ieșind ca din pămînt, un cort rotund cu baldachin de catifea roșie, cu albastre perdele de atlaz, și iată, ori i se pare lui, că lîngă cort ... a visat plecîndu-și capul pe mînă în ceasurile de îndoială. E jilțul lui, în fața căruia au venit și au îngenunchiat atîți năpăstuiți ca să asculte cuvîntul de judecată, e jilțul lui părăsit la Cetatea Neamțului, de unde a plecat într-un ajun de bătălie. Pete roșii ... pînă să prindă bine cuvîntul, o suflare de vînt venind a împrăștiat din nou tot norodul acela adunat, a golit piața ca prin farmec... Îndărătul lui un ceas a bătut, și tot soiul de oameni, unii cu figurile necăjite și triste, alții cu ochii șireți ... jucă pe dinaintea ochilor, luminînd tot cerul. Flăcări lacome se înalță ațîțate de vînt, se îngeamănă și se despletesc, și un nor gros de fum, ca o cortină, se lasă peste această vedenie. Și meșterul amintirii, după ce perdeaua de fum s-a dat într-o parte, a ...
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
... abilităței de prestidigitator a unui Romanelli oarecare. Și în timpul acesta, în cetatea tăcută a lașului, patrioți și demagogi cercetau solul ca să găsească un loc potrivit oaspetelui de marmoră ce trebuia să sosească, ca și cum uitase cu toții în frenezia lor națională că omul sfințește locul, iar nu locul pe om. Or tovarășii de marmoră și de bronz ... încercat dintre colegii de piatră, adecă bătrînul cărturar Asachi, părea că spune : Parcă eu n-am transmigrat și nu m-am mutat de atîtea ori ca un chiriaș nenorocit, parcă mie un fost primar nu mi-a spus ca un alt Hristos : ia-ți jilțul tău și umblă ; parcă în vremea cît am stat în fața primăriei vechi n-am riscat să-mi pierd ... țara asta ! Dar cetățenii vechei urbe monotone nu puteau să audă aceste reflecții și voiau pentru noul oaspe cu orice preț locul de onoare. Și ca mîni, cel ce a prins trup din nou de pe înaltul soclului va privi și nu-și va recunoaște urba lui, va vedea ... ...