Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BATE (ÎN)

 Rezultatele 761 - 770 din aproximativ 841 pentru BATE (ÎN).

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... ele pot să, intereseze, numai într'un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a arăta chipul cum ele s'au născut în mintea mea, poate să aibă oare care însenmătate și pentru alții. Sunt născut în 23 Martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele, care case acuma au fost dărâmate fiind vândute de părinții mei primăriei de Iași. Casa în care m'am născut era ieșită cu colțul în drum și în acest colț era o fereastră pe care o vedeam de departe când coboram strada ce duce către bariera Păcurari. Mi se părea totdeauna acea fereastră ... pregăti pe doi copii ai lui, desfăcu pensionul, și familia noastră se strămută la acea moșie, lângă Bacău, unde stăturăm doi ani. Aci se desvoltă în mine iubirea vieței de țară și plecarea pentru țăranii, ai căror copii îmi erau tovarăși în toate jocurile. După aceea, pe timpul când Austriacii ocupaseră Moldova 1855—1857, părăsirăm moșia și ne așezarăm în Bacău în

 

Ion Luca Caragiale - D-l Goe

... la mamița lui, tocmai când trenul, clănțănind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam' mare într-un sens, combinată cu clătinătura vagonului în alt sens, rezultă că Goe își pierde un moment centrul de gravitate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. Goe începe să urle... în sfârșit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărască a plăti biletul, pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui ... așa de tamponate că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de aer comprimat și să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorii și șeful trenului aleargă din vagon în vagon și cercetează aparatele semnalelor de alarmă. Cine poate ghici în ce vagon era ruptă ața plumbuită și răsturnată manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam' mare doarme în fundul cupeului cu puișorul în brațe. Nu se poate ști cine a tras manivela. Trenul se pornește în sfârșit, și ajunge în ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... de a înțelege pesimismul ne-ar veni mai mult la socoteală, dar totuși are un rău; căci, ducându-l la extrem, putem găsi în fiecare om sămânța pesimismului. Dacă după întâiul înțeles trebuie să zicem că pesimismul nu a existat în societatea greco-romană, dacă trebuie să zicem că nu numai în Sophocle, Euripid, Hegesias, [2] Lucrețiu nu se arată, dar nici chiar în Byron, Musset și câți alții din vremea noastră; apoi după al doilea înțeles ducându-l la absurd, trebuie să zicem că mai toți oamenii sunt ... e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ce caracterizează literatura noastră contemporană, care și-a găsit răsunet în Eminescu, Delavrancea, Vlahuță și-n o mulțime din scriitorii noștri, în cei care au ceva talent, precum și în cei care sunt cu totul lipsiți? Aceasta nu poate fi o întâmplare. Întâmplare nu poate fi când e vorba de întreaga mișcare literară a ... ca dânșii am socotit că mândrele visuri ale închipuirii și sugestiunile puternice ale inimii noastre erau adevăruri ce nu se puteau tăgădui. Ne-am încrezut în parțialitatea devinațiilor religiei și ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De ... S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adânc. Flăcăul nostru stă pe prispă cu fruntea-ntre mâni, pe când, în picioare, drept, în față-i, stă tovaroșul său de drum. Înecat de gânduri, tânărul ridică fruntea-n sus și-i pare că vede în întunerecul nopții strălucind ochiul ciudat care l-a stăpânit toata ziua. - Ce-i de făcut? întreabă. - Dorm toți butuc, șoptește cald șașiul... Ușa ... trage din brâu un pungoi mare, scoate o mână de bani și numără pe masă. - Numără-i și tu. Sunt cincizeci? - ...Da. După o tăcere, în

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un câine ... peregrinează, și acum, o mulțime de armeni, mai ales femei, din pricina icoanei făcătoare de minuni, care se află înlăuntrul bisericii. Prietenul meu, care citise, în tinerețe, o mulțime de romane haiducești, îl întreabă pe păzitorul schitului ori de nu îi e frică aici, în mijlocul câmpului, așa de departe de locuințe omenești. Răspunse „cucoana Anetaâ€�, una din cele două femei, care era mai în vârstă și se vedea că-i din România după vorba cea înțepată, dar, mai ales, după mâncărimea de limbă ce avea, că, uneori, vin și ... tăcere, iar ei, bieții, mă cuprinseseră de după gât, țipând: - Țață! țață, nu ne lăsa!… Tot mai aveam nădejde că nu vor putea intra în

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani ... de-a sila, pe gât. — Înghite, înghite, năucule! Dă-i apă, așa, dă-i apă! Câteodată se spărgea hârtia și amăreala se împrăștia în gura copilului, care începea să urle, de nu se mai auzea nici în cer, nici pe pământ. Ciobanul se uita întins la doctor. Când sfârși cu copiii, căută, în odaia de alături, câteva femei; după ce plecară acestea, veni rândul bărbaților; apoi, când sfârși și cu aceștia, se ridică, la urmă, și ciobanul, să ... groasă de-un deget. Pe cioban îl opreau toți: — Îl jucași, Bugheo! Flăcăul parcă simțea nevoie să spuie la toți că el rupe ghioaga

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... mă lumină și Constandin cu slove alcătuite de stĂ©le și cu glas purtător de lumină, precum mărturisĂ©ște istoriia: Întru acesta biruiaște. Acolo Pavel, în miazăzi, aici Constandin în miazăzi; acolo Pavel de Iisus ce s-au răstignit, aici Constandin, prin crucea lui Iisus. Și de vrĂ©me ce acolo mărturisĂ©ște cel cu ... șază pre scaun frumos numai spre vedĂ©re înaintea ochilor omenești, împodobiți cu veșminte scumpe, cu cununa în cap și cu schiptrul cel de aur în mână, că numai singură dreptatea iaste de-i face cinstiț la norod. Pentru acĂ©ia zicea și înțeleptul Isiod, cum că împărații pentru doao lucruri ... ca dânșii; să ostenească cu călătorie pe jos, să asude, să flămânzească și să însetoșaze ca ei, n-au făcut; să se închiză ca Petru în temniță, cu lanțul de gât, să se bată cu toiage, ca Pavel, să se spânzure de copaci ca Andrei și să se pedepsească cu de ... să o isprăvească desăvârșit toț apostolii cu propovăduirea, fieștecarele unde i s-au fost dat soarta, au isprăvit el singur, cu poruncile ce au dat în ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... la plugar; acea legătură s-aîntrerupt! o prăpastie adâncă desparte astăzi omul nou, poreclitboier, de popor, și prăpastia aceea se cheamă știința . Pe cât boierulcrește în idei și în învățătură, pe atâta poporul rămâne în urmă. Învremea trecută, boierul vorbea, trăia cu țăranul, precum ar fi vorbitcu alt al său necăftănit ; se înțelegeau amândoi în limbă și în idei;astăzi îl înțelegem cu inima numai, și trebuie să învățăm limba lui.El nu mai este pentru noi decât un capital sau o studie ... Părinții nu cunoșteau studia pitorească... Avem dar odatorie sfântă, firească și națională a culege odoarele vieții părintești.Nenorocirea literaturii, pedantă în condei, pedantă în forme, pedantă în idei, care îneacă și omoară în țările românești dezvoltareaspiritului și a închipuirii, vine din pricina neștiinței limbii și atradițiilor părintești; literatura aceasta nu are rădăcină, nici dăroadă. Când Dragoșii ... dlui R. , înțelesul cuvintelor schimosite de sistemele geniilor noi. Când mă aștept la vreo idee nouă, lămurită, izvorâtă din mintea română și scoasă la lumină în limba română, îmi aduc aminte că ideea aceea am citit-o în autori francezi sau nemți, cu deosebireaînsă că aceștia o exprimaseră lină, frumoasă, fără silă, și ai noștri oprefac în logogrif . Unul preface toată limba în

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă ... le provoacă, cunoscându-i firea și gustul. Dar într-un târg improvizat, în vecinic provizorat, Dumnezeu mai știe cum să multumești pe mușterii. Dai primitivului în pielea goală o bună flanelă, vânătorului preistoric o pușcă și porcarului mărgăritare: o fi bună marfa dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le ... iată ce găseam: „Doamna mea, pentru un amator, lucrarea d-tale este minunată, și cunosc destui artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o asemenea operă." În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă ... — artistul lucrează de nevoie intelectuală, și foarte rar îi place ce face. Și e natural să fie așa. Amarorul nu cere să-și exprime ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță

... uită, se uită și începu să se închine. — Bine, bine, zise același glas, văd eu că nu-ți trebuie copii... Baba își luă inima în dinți și zise: — Ba-mi trebuie... da' unde ești... cine ești? — Cine sunt? Neghiniță , gândul lumii. De mic ce sunt, pătrund în urechile oamenilor și-i ascult cum gândesc. Adineauri eram în urechea ta a dreaptă, apoi am trecut în a stângă, ș-am râs de m-am prăpădit când am văzut ce-ți trec prin minte... — Ei, aș! Ce mi-a ... scumpe. Neghiniță rămase la sfat și se pierdu din ochii tuturora, numai ca să se ție de năzdrăvănii. Și, încet-încet, pâși-pâși, până intră în urechea învățatului care căuta în stele cu ocheanele. Acolo ascultă ce ascultă, și înțelese că acest vestit cărturar, în loc să se gândească la sfat, se gândea că împăratul are nasul cam mare. Se duse binișor și intră în urechea cărturarului care zicea că știe mărtuntaiele omului și leacurile bolilor. Ăsta se gândea nu la sfat, ci că-i plăcea inelul împăratului. Așa află ... ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ține locul din Mureș până în părțile Orăzii și până la izvoarele Crișurilor nu mai rămân prin sate decât moșnegii neputincioși, babele bătrâne și copiii nevârstnici; setea de viață îi ia ... minte, ci de trecere, și trecere tot el, tatăl, avea mai multă. Știa pe toată lume, și toată lumea îl știa pe el; nu intra în mintea lui gândul că i s-ar pune cineva în drum când îi zice: „Eu sunt Busuioc de la Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost ... să înainteze la Arad și să treacă Mureșul în Banat. Sosind la Șiria, cetele trec de-a curmezișa prin sat și se opresc în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>