Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIN��
Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 2183 pentru PRIN��.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Linişte Liniște de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Mariei Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept. Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite. Apele se bat, rostogolesc bolovanii, umplu vultorile și sar peste stâncile lustruite; șipotele țâșnesc și-și azvârlă sulul apelor reci ca niște arcuri de sticlă străvezie; munții se încalecă grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
... porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul ... a învins? Nu se știe. Călăreții stau smirna înaintea marelui duce. - Cine a ajuns întâi? Oh! ce glas!... Un fior rece trecu prin mulțime. Cazacul tăcu. Soldatului îi tremurau fălcile. Marele duce e vânăt. - Care? A scos revolverul. L-a ridicat. El... răspunse soldatul ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dorul (Hadeu)
... Hasdeu I Privind tăcuta undă, Pe gânduri am rămas: Cât este de profundă La fiecare pas; Și totuși izvorăște Din depărtate văi, Apoi se risipește Prin mii și mii de căi! Asemenea-i și dorul În pieptul meu sădit: E depărtat izvorul Din care mi-a venit, Și-n ... uimit Că ele străbătură Un spațiu nefinit! Și dorul meu își are Un soare născător; Un cer fără hotare Străbate ș-al meu dor; Dar prin întunecime, Pe drumu-i răcoros, El vine din nălțime Și cald și luminos! III O rază diafană Și undele d-azur De nor și buruiană ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată Femeia înecată de Bogdan Petriceicu Hasdeu Din Moldova , nr. 2, 1862. Pe mal șezând Plin de-ntristare, Eu petreceam prin gând Pe rând Necazurile vieței solitare. "Ce trai De rai A fi căsătorit! Ce dulce armonie Să tot iubești necontenit. Fiind mereu iubit ... s-apuci la vale... — Învață, măi, Doar pe flăcăi Ca tine! Eu îmi cunosc nevasta foarte bine! Ea toate le făcea pe dos, Și prin urmare bietul val A fost silit s-o ducă nu în jos, Ci drept în deal: Pe placul ei Să-noate, Căci altfeli ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Mater Dolorosa
... Hasdeu - Mater Dolorosa Mater Dolorosa de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. I, nr. 2, 15 ianuarie 1888. Ești Dumnezeu, Isuse, și mântuiești o lume Prin moartea-ți născătoare de noile idei; Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume De lume și nelume, când piere fiul ei? Tu mori ... e poezia! — Că din acele lacrimi albina s-a născut: Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria; Și tot prin
... joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinții schimbă cifre în foile de zestre; Galanții-n ... de fericire, un șir de lucruri bune De la întâiul bal! Voi, câți vă râde soarta! gândiți că-n aste zile Stau sub pământuri, ocne, prin temniți și exile Atâți nevinovați, Pe care pizma, ura și neagra calomnie I-au părăsit cruzimei, și oarba tiranie Îi ia necercetați! II Când armăsarii ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Fragment)
... asculte seara lecțiile și venea la liceul Sf. Sava mai în fiecare săptămână să se intereseze de progresele noastre. Obiceiul de a răscoli prin cataloage notele mi-a pricinuit chiar o mare supărare în clasa V-a, dacă nu mă-nșel. Eram la toate materiile ... 16 strofe de pat- ru versuri lungi spre slava vilei cu pricina. Uitasem complet de acest modest exercițiu al unui debut care nu se afirmase prin nimic. Peste doi, trei ani, într-o vacan- ță a Paștelui, m-am dus cu un văr al meu, Constantin, fratele ilustrului doctor ...
Cincinat Pavelescu - Cântecul Malenei
... Cincinat Pavelescu - Cântecul Malenei Cântecul Malenei de Cincinat Pavelescu Celei care toarce la geamuri În zori de zi am fost izvorul Cel șoptitor prin viorele; Și mi-era unda mai albastră Ca cerul plin de rândunele! Dar la amiazi a vrut iubirea Spre mine farmecul să-și ...
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
... l dormind nepăsător, Priveau cu înfiorare când cerul în mânie, Când apa, zbuciumată ca sufletele lor. Lopețile scăpară din mâinile-obosite Și barca fără cârmă, prin haos lunecând, Pe chipurile pale de groază chinuite Cădea lumina stinsă a ultimului gând. Isus dormea. Și spaima cât apa de adâncă Îi ... Ne rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că ...
... pentru geniu, dar și Pantheon, Voltaire, Victor Hugo, Balzac, Napoleon, Paris! Izvor ce nu seacă de gânduri și vis, Râu veșnic ce-și poartă lumina prin lume, Și-nvață dreptatea prin cântec și glume, Paris! Vestală impură! ștrengar bun de-nchis! Altar ce-ncunună orgia și arta! Tu, Memphis și Roma, Gomora și Sparta, Paris! Când ...
Cincinat Pavelescu - Primăvară (Pavelescu)
... Un dor de viață negrăit Din om și fire se desprinde. Dac-aș putea în brațe-aș prinde Întregul zării nesfârșit. Și toată seva primăverii Prin mine vraja și-o propagă. Sub caldul ei, așa de dragă Mi-e pacea limpede a serii. Și fiecare fibră-n mine Mai ... le mlădie Și le sărută și le-apleacă, Când spre pădure vrea să treacă. Ca floarea umedă sub rouă, Nădăjduiesc o viață nouă. Și, cum prin