Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE FAȚĂ

 Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 1318 pentru PE FAȚĂ.

Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l

... om s-a făcut toată lumea aceasta, iar omul, se zice că s-a făcut de cătră Dumnezeu ca să dobândească pe Dumnezeu. Dobândesc pe Dumnezeu oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și ... păziți poruncile mele. Iubirea cătră aproapele atunci să realizează și se săvârșește, când ne iubim cu fapta și din tot sufletul între noi ca și pe noi înșine, după porunca lui Dumnezeu. Să iubești, zice, pe domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și cu toată puterea ta și cu toată inima ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și iarăși: acestea poruncesc vouă ca să vă iubiți între voi. Căci atunci realizăm o astfel de iubire, când ne îndemnăm și ne ... sau politică spre recomandarea și apărarea cărții, pentru aceea și eu, cel mai mic rugător și serv al vostru, afierosesc și închin cartea aceasta de față la înălțimea cea de Dumnezeu mărită și la măreția cea de Dumnezeu păzită și cinstită a preastrălucirii voastre pentru nenumăratele voastre binefaceri și ... ...

 

Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare

... Turgheniev, nu rămâne decât să notăm această memorabilă ciudățenie. De altfel, îmi pare că istoria literaturii ruse a casat de mult formula indistinctă pe care o repetam aproape toți acum patruzeci de ani: Turgheniev-Tolstoi-Dostoievski. În fond, Taine n-a acceptat niciodată pe Flaubert, de exemplu... De ce oare, în necrologul asupra marelui critic, Anatole France a scris vorbele: îl navait pas lesprit literaire? Memoriul acesta ... numit-o cu un cuvânt deosebit: ethos. Numai studierea versului din acest punct de vedere interesează interpretarea și istoria propriu-zisă literară. Cealaltă privește numai pe grămătici. Cercetarea caracterului etic al metrilor este centrul de greutate al metricii, căci prin aceasta numai metrica intră în cuprinsul stilisticii zice Boeckh. Patruzeci de ... adică a actualiza valoarea lui muzicală, deci expresivă. Poate că aici, că și în alte părți ale studiului limbii, literaturile vii vor aduce servicii pe care nu le-au putut aduce cele moarte. Dl I. ne dă un exemplu rar și prețios de asemenea cercetare a expresivității versului ... alătura studiul lui Alexandru Bogdan despre metrica lui Eminescu (în Anuarul institutului de limba română din Lipsca, 1904) cu notele dlui I. va avea în ...

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci ... măhnit la frate-său. El e ostaș de frunte, Jder Nistor, vânătorul, Ce intră-n turci năprasnic cum intră-n cârd omorul, Și-i place pe câmp neted cu durda să vâneze Cumpliți bașibuzucii și fiarele cercheze. De-aseară-n sentinelă Jder șede tot la pândă, Gândind la biata-i mamă ... suflă-a iarnă, dar ploaia cade-n unde! Prin haine pân' la oase înghețul îl pătrunde Și-ncet el simte somnul că vine pe furiș De-ntinde peste ochi-i un văl paingeniș. Jder luptă, umblă, cântă, nevrând ca să se culce, Dar somnu-i varsă-n creieri beția ... învins, întunecat, Se reazemă de pușcă ș-adoarme clătinat. Deodată i se pare că vede pe-a lui mamă Ce vine, îl atinge pe

 

Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari

... scândurile. - Dado, zicea una, căci copiii era un băiat și o fată, dado, zise băiatul, greu ți­e ție? - Greu, răspunse fata, căci este păgâna pe mine. Dară ție, greu îți este? - Mie nu-mi este greu, zise băiatul, că este tata pe mine. Cum pricepu țiganca că vorbele scândurilor o vor duce la pierzare, de le va auzi fiul de boier, nu mai dete nici pic de ... să scape de câra ei, fiul de boier puse de tăie scândurile, făcându-le țăndări mărunte. Iară spurcata astupă toate găurelele casei și puse scândurile pe foc de arseră. Totuși două scânteioare se strecură pe coș și picară în grădină. În locul unde căzură acele scântei, răsări îndată două steble de busuioc. Boierul avea un mielușel ce creștea și el ... nostru și să-i mănânc drobul. - Fugi d-acolo, nevastă, îi răspunse el, ce stai tu de vorbești? Unde s-a mai văzut pe lume un miel așa de frumos? Cum să-l tăiem? Mai bine să aducem pe toți vracii să-ți dea leacuri care să te facă sănătoasă. - Leacul meu ăsta este, îi mai zise ea. Daca nu vrei să tai mielul ...

 

Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană

... moderni strigă din toate puterile să nu avem frică de comeți, căci ei nu sunt decît niște corpuri luminoase și cu coadele lungi care, negăsind pe nimeni să-i ia în serviciu, umblă rătăcind pe bolta stelată a cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău. Părerea acestor învățați poate să fie prea adevărată, mai cu seamă ... obicei bun că, daca descălicau o dată, apoi nu mai încălecau să-i fi picat cu ceară. Așadară, dupe cum ziserăm, de la descălicătoarea romanilor pe acest frumos pămînt și pînă în ziua de astăzi, cîte invaziuni și alte nenorociri nu au suferit toate acestea? Cine îndemna pe națiunele de peste Dunăre și Carpați a lăsa pămîntul nașterii lor, soțiile lor, copiii lor, și a veni, unii cu pericolul ... cometul, împreună cu jocul de scenă, în locul căruia celebra artistă se vede silită acum a întrebuința niște gesturi convicționale sau de automat. Pe celebrul primo tenore care rivaliza cu Tamberlin și Mario l-au jăfuit și mai rău; i-au luat vocea aceea bine timbrată și i-au ... ...

 

Mihai Eminescu - Poesis

... ai murit tu. În atmosfera nădușitoare ți-am scris ceea ce vezi. Apoi, șezând lângă piano, începui a cânta valsul cel molatec, dulce, pe care l-am cântat când capul tău cel negru și genial dormea în poalele mele. Să mai mângâi acea frunte de marmură nu mai puteam ... ei șterse de lacrimi de buzele mele vinete și arzătoare. ― Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la pieptul meu. Poesis, iartă-mă! Mă așezai pe fotoliul de lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe care fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că ... dulci, când amare. Apoi dezbrăc ându-mă, mă culcai în patul ei cel alb. O visai alături cu mine -capul ei cel blond și dulce pe pieptul meu ― gura mea fierbinte pe fruntea ei albă ― și nu era nimica! Strânsoare în van, tandrețe în aer ― nu era nimica. Strângeam cu unghiile mele perina infamă, până ... aș fi putut să-mi petrec toată viața citind și recitind, într-o nebunie dulce, acea epistolă plânsă, scrisă de mâna ei, s-o visez ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

... Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică ... obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se țin după dânsa, se așază pe crupa lucioasă, se ridică iarăși, alungându-se unii pe alții, și o întovărășesc până departe. Vine și se duce mereu pe același drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul unei prăpastii ... veste, i se păru că se mișcă sub ea pământul; nici n-avu vreme să se înfricoșeze, malul se desprinse mai întâi domol, răsturnând-o pe-o coastă, apoi se surpă dintr-o dată, repede, la vale, rostogolind-o până în adânc, oprind-o tocmai ...

 

George Coșbuc - Ceas-rău

... George Coşbuc - Ceas-rău Ceas-rău de George Coșbuc Baladă Pe când clopotul de sară Sună lung și legănat La biserica din sat, Nina șade-n prag afară Și-ascultând cum bate rară Boarea-n crengile ... fus ușor se-ntoarce Pe sub degete cu drag. N-are Nina scumpă salbă, Nici înauriți cercei, Că-s săraci părinții ei, Dar ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă, Oblu trup ca bradu-n plai Ea mai are; păr bălai Ea mai are. Și-apoi doi ochi ... un nor, privind la nor Nina cântă; cu mult dor Nina cântă, Și-a ei gene tainic zvântă Picurii din preajma lor. Dar pe loc ea schimbă glasul Și silește zâmbet plin Căci aude pas vecin; Bate-n casă șase ceasul, Când s-oprește-n tindă pasul: Lângă fata ... a ferit, Mamă! Parcă-i otrăvit, Ori drăguță alta are! Tot râdea cu fiecare, Numai mie nu-mi râdea Vesel dansul; povestea Vesel dânsul, Pe când mie-n taină plânsul Brâu din inimă-mi rupea. Tot așa o seară-ntreagă Numai cu străine-a stat Și făcea cu ...

 

Vasile Alecsandri - Erculean

... Vasile Alecsandri - Erculean Plecat-au în zori Trei surori la flori. Sora cea mai mare S-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică Și mai sălbățică S-a dus, mări, dus Pe Cerna în sus [2] Iar în urma lor Mulți voinici cu dor S-au luat cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean ... grăiește: ,,Neră limpezie, Stai de-mi spune mie Despre trei surori Plecate din zori." ,,Sora cea mai mare S-a dus către mare Pe Dunăre-n jos La un plai frumos. Sora cea mezină S-a dus din grădină Peste nouă munți, În codri cărunți. Sora cea ... Calcă peste piatră Și iată că-ndată Lumii se arată O dalbă de fată Albă, goală toată, Vie și frumoasă, Dulce, răcoroasă Cu păr aurit, Pe umeri leit. Cât o și zărește Soarele s-oprește, Și fața-i s-aprinde Și raza-i se-ntinde, Ca un sărutat Lung și înfocat ... alegorie ingenioasă și poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... medic îl obligă să se devoteze pen­tru cei ce suferă și, de multe ori chiar, să-și riște viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, medi­cina este cea mai bine­făcătoare. Dar, - în plus ... templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei medi­cale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice Biblia,...â€� căci ai trebuință de elâ€�. II Dar, ce este un bolnav? Un bolnav este un individ în al cărui organism s ... Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un ... la adevăratul lor scop), - indivizi care inspiră scârbă și care par a nu fi demni de nici un in­teres. Veți întâlni bunăoară

 

Dimitrie Bolintineanu - Fecioara dimineții

... Fecioara dimineții de Dimitrie Bolintineanu Văzui fecioara, vis răpitor! De dimineață lângă-al ei mire; Plină de viață, de fericire Dorințe d-aur, extaz, amor. Pe alba-i frunte purta cunune Și p-a sa față roze și crini De tinerețe, de viață plini, Îngânau dulce inima-i jună. Purpura dulce și poleită De dulci surâderi se legăna Pe mica-i gură precum ar sta P-o roză o rază, dulce-aurită. Și fiecine zicea răpit Iată mireasa lângă-al ei mire! Oh! bucurie ... pământ Văzui fecioara, cine va spune? Făr-alte roze și-alte cunune Decât acelea după mormânt. Văzui mormântul făcându-i cale Și cum se-nchise pe

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>