Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU SE IA

 Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 1067 pentru NU SE IA.

Alexei Mateevici - Alegerile

... sunt menite să aibă o însemnătate nespus și nemăsurat de mare în soarta norodului moldovenesc. Viitorul nostru puțin câte puțin începe a ni se deschide și a se lămuri. Mersul alegerilor ne va arăta cine suntem noi și unde-i locul nostru. Alegerile vor spune tuturor dacă suntem noi vrednici sau nu pentru viață. Ele ne vor face ori oameni vii, oameni ca toți oamenii în cel mai frumos înțeles al cuvântului, ori niște mortăciuni fără voință ... noastră, cu toate puterile sufletului nostru, atunci suntem scăpați. Atunci, fără îndoială, că în dumă vor ajunge să fie aleși numai binevoitori ai moldovenilor, iar nu niște oameni străini pentru noi, ori niște vânzători de neam de felul lui Crușevan. Iar dacă vom ședea acum degeaba și nu vom lua nici o parte la lupta ce merge înaintea alegerilor, fiind numai privitori,— atunci nici să nu ne gândim la ceva, nici să tragem vreo nădejde. Atuncea toate sunt trecute pentru noi. Știind că vremea de față este de mare însemnătate, toți ... o luptă mare de viață și de moarte între norod și dușmanii lui. Și pentru asta trebuie să ne unim și iarăși să ne unim ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

... în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării ... la cele mai nalte; vinde scaunele clerului, vinde hotărârile judecătorești; vinde măsurile administrative; vinde cinstea, vinde cugetul oamenilor; vinde drepturile Patriei noastre! El vinde orice se poate vinde sau nu, și adună aur peste aur, milioane peste milioane, pe care le scoate afară din țară, pentru ca să o sărăcească încă mai mult! De când ... de despotism, a scos un ofis împotriva adunărilor, dar văzând că acea poruncă nu se băga în seamă de către obște și temându-se de a o ațâța pe aceasta mai mult, a socotit să-și puie iar masca de Părinte al Patriei spre a ... bunăvoință a stăpânirii pentru de a împlini dorințele obștii, i-a întrebat: care sunt acele dorințe? Ei au răspuns că nu

 

Vasile Alecsandri - Blestemul

... colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Voinicelul hăulind Și pe murgul netezind, Iar pruncuța suspinând Și din guriță zicând: ,,Ia-mă, bădiță, călare Că nu mai pot de picioare. Drumu-i greu și grunțuros, Nu mai pot merge pe jos!" ,,Puiculiță, chip frumos, Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel, Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu ... meu [2] Unde-a fi drumul mai greu! Să te bată jalea mea Unde-a fi calea mai grea! Murgul să se poticnească, În creștet să te trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu dinții, Să mi te ... palme să-ți tot cară Apă tulbure ș-amară. Tu să bei, să bei mereu Gândind la blestemul meu! [4] [1] Pistoalele, paloșul sau iataganul se purtau înainte într-o chingă lată de curea țintuită ce se numea seleaf (cuvânt turcesc) și care cuprindea mijlocul trupului. [2] Pentru cine înțelege puterea dorului, nu poate fi blestem mai amar decât acela exprimat cu atâta poezie în strofa aceasta. Dorul ce alungă pe călător și jalea ce îi bate sufletul ...

 

Ion Luca Caragiale - Lună de miere

... Mișule! dragă Mișule! Și iar sărutările... Apoi, din adâncul sufletului: — Off!... Mișule!... Mamițo!... mamițo!... — Ei! ce e, soro? ce mai poftești? — Tot nu dormi? — Mi-e cald! nu pot să dorm... — Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece-n coridor... Și mie mi-e grozav de cald; mă fac că mă-nvârtesc în loc... Un sărutat prelung amuțește... Mă ridic ... — să stau în compania cocoanei în coridor, până o crede dumneaei de cuviință să intre iar la loc în compartiment. A trecut, nu pot să-mi dau seama bine, cât timp, și din compartimentul nostru se aude tușind de trei ori... Cocoana intră... Peste două-trei momente, intru și m-așez la loc, lungindu-mă cât mă-ncape jumătatea mea de ... cum... . . . . . . . . . . . . .. ...Îmi pare c-auz o muzică... Ce strălucitoare armonie!... un marș maiestos!... da!... o paradă... ce de lume!... armată... multă armată.... a! nu! e la teatru... nu! nu e armată... parcă e un stol de porumbei... iată doi... cum se sărută și se ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

... Și-asămănarea lui. Noi suntem răi Fără de-a-avea puterea lui. Răi putem fi Mai ca și el ­ dară din neputință Se naște ironia vieții noastre. În van Titanul mort, ce ne-a născut Binele ni-l voiește; în zădar Cearcă-a vorbi ... de-a învinge...-nvinse. Tu ai fost drept, de-aceea ai căzut. Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume: El e monarc și nu vrea a cunoaște Decât voința-și proprie și-aceea E rea. Tu ai crezut, o, demon, Că în dreptate e putere. ­ Nu ... lor răscoală, Ai înzestrat pământul cu gândiri, L-ai înarmat cu argumente mari Contra lui Ormuz. Și el ca tine a devenit rebel, Se zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită ­ contra Lui . Dar deturnat el ... granit. A lui gândiri încremeniră reci În fruntea sa de stânci și deveniră: Rozele dulci rubine; foile, Smaralde, iară crinii, Diamante. Sângele său Se prefăcu în aur, iară mușchii Se ...

 

Dimitrie Anghel - Ex voto

... le adune în mănunchiuri ; singure miresmele, pe cari nimeni nu-i stăpîn pe pămînt, rătăceau sub ramuri, se ridicau și treceau peste zidurile mari, împrăștiindu-se în lume. Ici, colo, ramuri spînzurau de copacii bătrîni, ca niște brațe rupte din umori, și seva curgea în neștire, cum picură sîngele dintr-o ... de nimeni, căci fantasticul senior avea drept principiu : că cine se naște într-un loc, acolo trebuie să trăiască și să moară și că fatalitatea nu o poate înlătura nimic. Și nu știa bătrînul senior că acei dintr-o rasă cu dînsul, ramurile străvechiului său copac, odată cu luptele pentru Unitatea Italiei, aveau să plece pe alte ... mă liniștea și mă făcea să uit supărările mele de copil. Vorbele ei îmi împăcau sufletul și mă linișteau ca o harfă. Ce-mi spunea, nu-mi aduc aminte, dar știu că erau povești nesfîrșite, ca un ciclu wagnerian, cu eroi neobișnuiți în poveștile noastre, cu întîmplări ce se petreceau aiurea decît pe pămînt, undeva, nu știu unde, într-un domeniu creat de fantazia și talentul ei improvizator. Cînd am început să cetesc, mai tîrziu, și am știut cine e regina ... ...

 

Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie

... Ciolpan. Velcea, bastard lui Șarpe, ca șarpele pe apă Alunecă prin dușmani și mult cumplit îi mușcă. În luptă, când i-e sete, cu sânge se adapă, Și drept potir el are o țevie de pușcă. El vine din Hârtoape cu Purice-Movilă Și cu Roman-Pribeagul, ce nu mai știu de milă. Scheianul și Mircescul, vecini de pe Siret, Învingători de unguri, s-au prins cu jurământ Nici chiar sub brațul morții să ... cruce luminoasă le se-arăta în cale. Așa, cu mic, cu mare, apărătorii țării, Ieșiți ca frunza-n codri la vântul primăverii, Din văi adânci se urcă, din piscuri se cobor, Trec râpile în salturi, trec râurile-not Ș-aleargă-n neodihnă, voinicii, cât ce pot La glasul țării scumpe ce-i cheamă-n ajutor ... vă mâncați comândul! Magnații juni, sub corturi, pe perne de matase Deșartă cupe pline cu vin de la Cotnar, Cântând cu fericire: De viață rea nu-mi pasă! Iubită-mi e pe brațe, în viață nu-i amar! Și fiecare strânge la pieptu-i cu-nfocare O fiică de-a Podoliei, frumoasă și balaie, Cu buze pârguite la foc ... ...

 

Petruț Pârvescu - Gesturi aproximative

... și cu fiecare clipă mă preling în știre ca-ntr-o oglindă în care aproape încap !                   gestul alcătuirii repetate sunt ochiul pietrei sunt steaua ce se-aprinde în cădere urcînd în timpul unei alte stele sunt țipătul fecioarelor în noapte cînd de femeie noaptea le desparte sunt strigătul zăpezilor în iarnă ... ce înserare-n trupul meu coboară ce lume de zăpadă s-a crăpat vezi mamă desori cînd eram mic spuneai că atuncia cînd se face noapte să nu-ntîrzi pe undeva prea mult să nu m-alunge ziua prea departe dar ieri un taur alb m-a prins spre casă cînd poarta veche a curții am ... noapte albă vai ce noapte albă cu-n pas în drum și celălalt în curte aș vrea să strig o lume de zăpadă dar-mi-se topesc doi bulgări albi sub frunte !.. gestul unei amintiri străine sau linia stelei căzută-n fîntîni ana-maria și credeam că pre tine n-am ... ca o tristă presimțire mi-ntorc capul în urmele pașilor mei umbra unui străin ! naivă și antinaivă sau ... poate că iarba vedeți poate că iarba nu ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... mari sume cheltuiește, Îi pare rău să deie un ban pentru-ai săi fii, Ca-nvățătură bună să poată dobândi. Iar când copilu-n urmă se dă în desfrânare, Atunci mâhnitul tată de el se rușinează, Și în zadar arată că nu e vinovat. Ai adunat avere și nu te-ai îngrijit, În inimă să-i sameni năravurile bune; Bogat îți va fi fiul, dar va trăi în lume Urât și fără slavă, de ... Și la-nsemnate ranguri pot încă să-l înalțe; Mulțimea îl va crede un vrednic cap de oaste, Văzând lățită țara și dușmanii învinși. De nu va putea, însă, pe sine-a fi stăpân, De nu va ști a trage cu chip plăcut pre oameni, Și nu se-nduioșează văzând plângând săracul, De-o dreaptă judecată nu e povățuit; În scurt, dacă năravul îi este vicios, Se vor mira de dânsul fără să îl iubească, Și lauda silită le va ieși din gură, Căci numai interesul la asta-i va-ndemna, Stând ... prefera îndată pre care-ar fi mai simplă, Decât pre cea isteață și ageră, dar rea, Oricare faptă bună aș crede bucuros, La cel ce nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice

... Popa Șapcă, încă mult. Tinerii patrioți, după vorbe, fură chemați la fapte. Trebuia făcută scara jertfelor pentru a ajunge la vârful dorit. Ei nu s'au dat înapoi. Entuziasmul lor nu a fost de o singură clipă: voește și vei putea! Atunci începu pe'ntrecute fiecare să alerge în fața primejdiilor. Adevărați apostoli, ei ... urmările? Voi patru copii ai lui Dinicu Golescu, și Câmpinenii și Negrii, păcat că nu trăiți să vă vedeți urmașii! N'aveți de ce să nu dormiți în liniște, n'aveți de ce fi mâhniți că ați jertfit averile voastre colosale cauzei liberale române. Voi ați lucrat pentru această cauză fără ... cetăți de trei ori mai tari decât bietele voastre bătrâne boierii. Avem bănci și credite, instituțiuni de toate felurile, tot atâtea castele tari, de unde nu se scoate ușor o castă nobiliară! Și voi, părinți ai noștri, obscuri entuziaști, cari ați plâns de bucurie când v'ați sărutat cu feciorii de boieri ... situație, atunci e un spectacol, care mă umple pe mine de respect și de stimă pentru liberali. Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... Mișule! dragă Mișule! Și iar sărutările... Apoi, din adâncul sufletului: — Off!... Mișule!... Mamițo!... mamițo! — Ei! ce e, soro? ce mai poftești? — Tot nu dormi? — Mi-e cald! nu pot să dorm... — Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece-n coridor... Și mie mi-e grozav de cald; mă fac că mă-nvârtesc în loc... Un sărutat prelung amuțește... Mă ridic ... românește să stau în compania cocoanei în coridor, până o crede dumneaei de cuviință să intre iar la loc în compartiment. A trecut, nu pot să-mi dau seama bine, cât timp, și din compartimentul nostru se aude tușind de trei ori... Cocoana intră... Peste două-trei momente, intru și m-așez la loc, lungindu-mă cât mă-ncape jumătatea mea de ... cum... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... îmi pare c-auz o muzică... Ce strălucitoare armonie!... un marș maiestos!... da!... o paradă... ce de lume... armată... multă armată... a! nu! e la teatru... nu! nu e armată... parcă e un stol de porumbei... iată doi... cum se sărută și se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>