Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU MAI PUTEA DUPĂ

 Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 936 pentru NU MAI PUTEA DUPĂ.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor

... numai o mulțemită proastă cătră Dumnezeu și nu mai mult? Pentru ca să pricĂ©pem taina acestui cuvânt să cuvine să socotim pre acești morți, nu după slova evangheliceștii istoricii, ci după duh și după taina gândului evanghelicesc. Dumnezeeștii părinți să unesc într-un gând și zic cum că și acești doi morți sunt închipuiri păcătosului, precum iaste și Lazar ... legăturile păcatelor lui, după cum zice Sfântul Duh la 5 capete ale Pildelor: Fieștecarele să strânge cu șirurile păcatelor sale, făr de a putea să săvârșească vreo bunătate sau vreun lucru plăcut lui Dumnezeu. Are și fața lui cu giulgiu legată; fiind orbit de păcat nu cunoaște ticăloasa lui întâmplare, nu vĂ©de adâncul întru carele să află; nu socotĂ©ște muncile cĂ©le de vĂ©ci ce-l așteaptă. Zace și deasupra lui piatră grea, carea iaste putĂ©ria obiciaiului celui vârtos, care ... atâta, cât nu-l lasă să se scoale din groapa ticăloșiei, nici lasă să răsufle. Deci precum pentru Lazar zicea Martha, Doamne, iată pute, așa mai cu cuviință putem să zicem și noi cum că acest păcătos iaste adevărat împuțit, de vrĂ©me ce ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... fără numai cap plecat și cugetul mieu cel cuciarnic. Drept acĂ©ia, întru cinstea lui am a zice, înaintea dragostei voastre puține cuvinte, nu cu obrăznicie, ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoricești și alcătuite, ci cuvinte smerite și prostatece, nu după cum să cuvine, ci după putință. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste. Și iară cu cucerie iscodesc să afle tâlcuitorii sfintei Scripturi la Faptele apostolilor, oare dintr-atâtea daruri ... să nevoiaște pentru binele și folosul norodului său, atâta la cĂ©le trupești și trecătoare, cât și la cĂ©le sufletești și duhovnicești, măcar că nu are acea vrednicie (arhierească), iară plata îi iaste de la Dumnezeu întocma cu episcopii cu carii ar fi mai râvnitori și să face și el diadoh apostolilor, carii sunt împăraț și preoț ai besĂ©ricii, de vrĂ©me ce dimpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru ... împăratului și dreptatea fiiului împăratului; căci când într-o politie strălucĂ©ște dreptatea sunt cei suppuș pururea norociț. Că zicea un filosof: anul cel bun nu-l face atâta mulțimea rodurilor, cât îl face dreptatea stăpânitoriului. Și altul iar fu întrebat care cuvânt iaste ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... de praf. De poalele rochiii e agățat, cu amândouă mânele, un copil ca de șapte ani. Maria calcă lung și repede. Copilul plânge: - Mamă, stăi mai încet; mamă, mă dor tălpile... Câteva femei se uită după ea, dau din cap și-și șoptesc încetinel și sfios: - Nu e d-a bună Sandului. - N-a venit de două săptămâni. - Nu mă uit eu că e tânăr, căci de, ei trăiesc bine de la Dumnezeu. Doar nu și-o fi ieșit din minți, așa din senin. - Nu se află... E om de treabă. - Mie mi-a spus al meu că când s-a dus la Olteniță nu l-a mai văzut. - Și mie, că s-a dus pe Sabar în jos. - Eu am aflat că s-ar fi dăspărțit de Mitran ca să ... Argeșul. - Argeșul? Argeșul? Ce mânia Domnului! Ce apă lacomă! Cum te înșeală și te fură; pe câți n-a răpus; și ai noștri nu se mai învață minte, capete seci ce sunt! Așa zise una dintre ele și-și făcu cruce mare și apăsată, iar ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... Enachi... cucoane Enachi... DAMIAN: Ce este, prostule? IFTIMI: Cucoane!... am dat curcanii la bucătărie... DAMIAN: Ș-ai spus bucătarului să-i rumenească bine? IFTIMI: Ba nu... DAMIAN: Ce fel, ba nu? IFTIMI: D-apoi... n-are cu ce să-i rumenească. DAMIAN: Ce zici, măi? IFTIMI: După ce n-ai cumpărat rumeneală din târg... DAMIAN: Ieși afară, dobitocule... Auzit-ai tontul!... să rumenească curcanii cu rumeneală! IFTIMI: Ei, doar nu sunt bucătar... DAMIAN: Hai, lipsești și du-te de stă la poartă ca să-mi dai de știre când a veni Iorgu. IFTIMI ... ganț și de bliblitatea d-tale!... Când mi-i sete, eu beau vin de Cotnar și de Odobești; beau vin de cel moldovenesc curat, iar nu ganțuri, nici bliblități... Așa să știi. GAHIȚA: Îi superflu să mai cozarisim împreună asupra acestui suget, pentru că nu ne înțelegem. DAMIAN: Superfliur sau nesuperfliur... nu știu... dar că nu te înțeleg?... asta-i adevărat... și mă pot jura pe cei patruzeci de sfinți părinți de pricep ceva din toate cimiliturile câte le înșirați d ... seu ca pe-aici... du-te de vezi oglinzile acele mari care îți reflectarisesc tot trupul... canapelele acele elastice care te saltă cu plăcere, iar

 

Dimitrie Anghel - Floarea de aloes

... o fără să vreau de la întîiul pas pe care l-am făcut trecînd pragul... EI însă era vesel și zgomotos, căci omul de afaceri nu are timp să viseze și nu se poate înduioșa. Ținîndu-mă de mînă, el nu-și da seama că visul și cu banul intrau laolaltă, nu știa că duce visul de mînă... O femeie bătrînă, într-un clinchet de chei, ce parcă era însăși vremea ce închisese ușile tuturor fericirilor după ... părăsesc grabnic casele cînd presimt că vine moartea, ca să revie apoi cu grămada, cînd doliul a fost dat jos de pe ziduri, nu-și mai găseau astîmpăr. Tata, nepăsător, luă cheile și deschise cea dintîi ușă, trăgind-o zgomotos după dînsul. Era un iatac mobilat după moda veche, cu paturi mari de nuc așezate alături sub straja unui iconostas în fața căruia candela de argint era stinsă. Niște mătănii de chihlimbar ... molii, cu zborul lunatec, întinseră aripele lor ofilite ca niște scîntei ce stau să se stingă. O rază de soare pătrunse și învechi parcă și mai tare lucrurile. Mirosul ciudat ce-l au sertarele închise se răspîndi deodată, și ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie

... la pace se-nvoi... Ți-am dat a mea junie, mi-ai dat a ta iubire Și scepticul îndată de cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă sub ... lași simțirea moartă... Când poți vorbi cu vorba, cu inima de ce? Ai dat tu oare viață la inima-mi copilă Spre a putea mai bine să sufere-ntr-o zi, La nimenea să n-afle nici crezământ, nici milă, Și-n van de suferințe să-ncerc a o ... atâta de funebre, Pe loc ce se aprinse de ce să n-o fi stins? Căci lacrimile-aceste, de-ar rămânea celebre, Și tot era mai bine în groapa rece-ntins! Încai de-aveam pe lume vreo altfel de menire, Încai de-aș putea zice și eu că am trăit! Dar nu ...

 

I. C. - Vînătoarea (I. C.)

... lui ochi sărutînd : O, Niță, dragul mamii, mai e o săptămînă Și nuntă o să facem, Florica e a ta ; Apoi grijile casii mai mult cu pușca-n mînă N-o să te lase, mumă, vînat a mai căta : Că gustul vînătoarei pe cine stăpînește Să nu gîndești c-acela cîndva s-o procopsi ; Mai bine ascultă, mamă, și pușca părăsește De casă te gătește și vite a-ți prăsi. D-a mumii sfătuire ș-a ... să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce-i zise, rămîi, sau merg cu tine, Că rămînînd de tine eu mult oi lăcrăma. Dar dacă nu te-ndupleci a rămînea asdată, Și pleci iubite-acum, și pleci tu de la noi, Apoi, răspunde, Niță, te ții de vorba dată ... vei afla-nnapoi ? Iar muma umilind-o sispinurile fetii Se-ntoarse către dînsul ce sta-nenduplecat ; „Ascultă, Niță-i zice, măcar la vorba mătii, Nu te mai du as'dată...â€� Dar Niță a plecat... Amorul vînătoarei deși ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... Sunt încredințat, amice, că ai găsit o mare plăcere de a rechema la viață acele umbre care din zi în zi se afundă mai mult în pustiul uitării și al nepăsării. Nu mai puțin sunt convins că volumul tău va procura o deplină satisfacere persoanelor inteligente ce-l vor citi din scoarță în scoarță și vor fi călăuzite ... intelectuale, îți mulțumesc cu sinceritate pentru corespondența ta îmbelșugată. Totodată însă mă îngân cu ademenitoarea speranță că vei da un frate gemene volumului tău, dacă nu mai mulți. Tu ai încă un tezaur de suvenire care foiesc în capul tău cu dor de a ieși afară, precum se bat păsărelele ... în insula Samos în calitate de bei, guvernator acestei insule, și călătoriile tale prin Asia Mică. Din acea epocă a vieții tale eu nu-mi aduc aminte decât unele trăsături povestite mie de veselul nostru amic, răposatul locotenent de marină Laurent, care a primit ospăț în casa ... știau a se adăposti pe sub maluri și în peșterile stâncilor, fiind ajutați de toți compatrioții lor... Nici o pedeapsă, nici amenințarea de moarte, nu

 

Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile

... besĂ©rică (propoveduind cuvântul lui Dumnezeu), au afară, în taină, sau de față înaintea măriei-tale, au și pe după dos vreun cuvânt carele să nu fie fost pre plăcĂ©rea măriei-tale, l-am grăit creosticĘV ca un păstoriu sufletesc, iar nu cu vicleșug, să te vatăm, au trupĂ©ște au sufletĂ©ște. 3) Eu aici, în țară, n-am venit de voia mea, nici de vreo ... ounˇjeia iaste duhovnicească, am pus osteneli peste osteneli întru toate și am trudit din zi din noapte să înmulțesc talantul Domnului, pentru ca să nu mă număr în rândul lĂ©neșii slugi; și am silit, după putința mea și după proastă ajungerea minții mĂ©le, de am lucrat în viia Domnului, de nu ca cel de la al noaolea ceas, măcar ca cel de la al unsprăzĂ©celea ceas și nădăjduesc că voiu lua de la stăpân plată ... domni au stătut și de țară și streini, ca și în toată lumea; că Dumnezeu au făcut lumea slobodă pentru toț. Și un lucru ce nu să face, nici să strămută la o besĂ©rică de cĂ©le proaste, sau la o mănăstire, pentru carele nu

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... și razele aurii. În toiul luptelor, în grabă cu spada-ntinsă spre Ștefan se-arunc-orbește un oștean. Dar lovitura lui e slabă Și vodă nu-i atins defel. Prin oțelitele lui zale nu trece paloșul de-oțel Și mândru-n fruntea oștii sale se-arată tot mai teafăr el. Pesemne-a fost să-l dăruiască Și soarta c-un destul noroc, căci n-are fala strămoșească un alt Ștefan să ... Sublim li-i somnul-n veșnicie! Eu moartea lor o pizmuiesc Și-un astfel de sfârșit doresc să-mi fie hărăzit și mie! Căci mult mai bun mi-ar fi ca traiul trândav al patimei lumești În care nu poți să-ntâlnești decât trădarea, putregaiul Și amici din cei cu două fețe, cu suflet sterp și venetic, nesimțitori la frumusețe, vicleni și lași și ... țării-n luptă dreaptă uitau de rang, de neam, de-averi. Iar fetele, ca o răsplată, Împodobeau pe-nvingători cu o cunună minunată din cele mai frumoase flori. Și-avea nu-ntotdeauna parte slăvitul țării Voievod cununa gloriei s-o poarte ci omul simplu din norod. Atunci, cu-nflăcărată odă toți barzii îl suiau în slăvi ... ...

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte

... timpul războiului european și chiar în momentul culminant al preocupărilor noastre atât de puțin literare! O tăcere suverană l-a întâmpinat. Au tăcut nu numai cei care o fac din sistemă față cu scriitorii noștri puțin gălăgioși și cu operele bune, pe care nu pot să le guste, dar și acei care, în vremuri normale, ar fi fost în stare să prețuiască talentul original și puternic al autorului nostru ... oameni ar veni în contact și în mijlocul căror preocupări cotidiene ar trăi un profesor de provincie, astăzi, necum cu treizeci de ani în urmă, nu e nevoie să mai stăruim. Profesorul citește totuși cu pasiune, și mai ales literatura clasică a antichității. Într-o bună zi, îmbracă un costum bizar, își caută un tovarăș de drum și-o pornește razna ... cumpănite, abundența mâncărilor și pornirea firească de a da proporții neobișnuite personajelor, toate îți fac impresia că autorul nostru e un mic strănepot, după o eclipsă de veacuri, dar în linie dreaptă, al lui Homer. Dacă viața și împrejurările în care i-a fost dat să producă ... dl Hogaș pe unul dintre cei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>