Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IESE
Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 1141 pentru IESE.
Mihai Eminescu - Ureche Ureche de Mihai Eminescu Pișcată-ți este mâna ta de streche De miști în veci condeiul pe hârtie Compune-un șir sau fabrică o mie Că ești un cap de prost e veste veche. Dac-ai avea de spus ceva ai scrie: Nimic nu poți tu să ne zici, Ureche  Cu Pantazi rămâi în veci păreche, Tu izvodești, cel mult, ce dânsul știe. Ți-asamăn capul unei vii paragini Și vânt și pleavă sunt a tale scrieri De zei lipsite sunt a tale pagini. Zadarnic paiul sec al minții trieri Drapându-i nula ei cu mult-imagini Nimic nu iese dintr-un dram de
Mihail Halici-Fiul - Odă (Halici-Fiul)
Mihail Halici-Fiul - Odă (Halici-Fiul) Odă de Mihail Halici-Fiul Informații despre această ediție Carmen primo et uni genitum Linguae Romano-Rumanae Honoribus Fortunae et Auspiciis Impenetrabilis Dacici Argonautae Praenobilis Domini Francisci Paricii, Papensis etc. Veteris oculissimi in Illustri Enyedina Haliciastri: natum. Cânt sănătate, sărind la voi, Rumanus Apollo, La toți, câț svânta-n Împărăție ședeți! De unde cunoștince așteptem și ștință: ferice De Amstelodam, prin chărți este-n omenie tipar. Lege dreaptă au dată frumoasă cetate Geneva: Ecz vine Franciscus, cinete Leyda, Paris! Prindeți mâne surori, cu cest nou oaspe: nainte Frați, fârtați, Nimfele iasă curând Domni buni, mari doctori, Dascălu și bunule Doamne Cu pace ei fitz, cu pâne și sare, rugăm.
Mircea Demetriade - Păianjenul de aur
Mircea Demetriade - Păianjenul de aur Păianjenul de aur de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Din brațele iubitei ieșii cu trupul scurs, Cu ochii prinși de cercuri de-un vânăt antimoniu. Că blonda ei făptură e negrul Pandemoniu, Că-n sângele ei filtruri satanice au curs. Sub noaptea străvezie, albastru oranisc, Mă clatin de beția luxuriei nebune; Orhestra de senzații în mine nu apune Și drumul cel mai neted îl urc ca pe un pisc. Din ceți mi-apari, Astarte, cu ochii tăi de iad; Tresar, din roșii buze când șoapte-n sânge-ți cad, Pe când cu tentacule înfipte-n craniu-mi toarce Un tort de raze scumpe, din ceru-ntins tezaur, Un tort ce mi-l cuprinde și creierul mi-l stoarce Cu pofta-i selenară Păianjenul de
Miron Pompiliu - Ultimul dor Ultimul dor de Miron Pompiliu Acolo unde lângă râu Se-nșir' răchiți bătrâne, Se duce gândul meu ades, Se duce azi și mâine. Acolo-i satu-ncununat Cu-a nucilor verdeață, Ferice-acolo am trăit A vieții dimineață. Bisericuța cea de lemn Și azi e vie-n minte-mi; Căsuța cu doi plopi la drum O văd parcă nainte-mi. Și parcă din grădină ies S-apuc pe ulicioara Ce duce la ogor, țiind De mână surioara. Ah! cugetul mi-e ne-mpăcat Căci am pornit în lume, Căci am fost surd la tristul plâns Al iubitoarei mume! Ca roua s-au topit, s-au dus Iluziile toate, Și sufletu-mi înstrăinat De jale nu mai poate. Și dacă din atâtea flori Nici una nu-mi rămâne, Un singur gând, un singur dor De suflet se mai ține... De n-am putut ca să trăiesc De scumpul sat aproape, La cea biserica de lemn Când oi muri mă-ngroape. S-ascult prin somnul cel de veci Cetaniile sfinte, Ș-acele cânturi ce-mi aduc De-a mea pruncie-aminte; Să mai ascult ca de demult Cum seara toaca bate, ...
Multatuli - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah
Multatuli - Cîntecul lui Sa%C3%AFdjah Cîntecul lui SaĂ¯djah de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 27 iunie 1904 După Multatuli Eu nu știu unde am să mor. Văzui marea cea mare la țărmul mării, Cînd tatăl meu m-a dus acolo Să facem sare. De voi muri pe mare Și de m-or azvîrli în apa-adînvă, Veni-vor chiții lacomi, Vor înota în preajmă-mi și vor întreba: Care din ei să-nghită leșul Ce cade către fund? Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui arzînd căsuța lui Pa'ansu, — El însuși puse foc. Și-a fost ieșit din minți. De voi muri în flăcări, Cădea-vor bîrne-aprinse Pe leșul meu, Și-afară vor fi țipete grozave De oameni cari aruncă apă Ca să omoare focul. Eu nu voi auzi. Eu nu știu unde am să mor. Văzui căzînd pe micul Si-unah din pom, — El culegea un rod al pomului Să-l ducă maicei sale. De voi cădea din mărul cel înalt, Zăcea-voi mort lîngă tulpina lui, Ca Si-unah, Dar mama nu va plînge, ea e moartă, Ci alții vor striga ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
Nicolae Gane - Agatocle Leuştean Agatocle Leuștean de Nicolae Gane Chip din lume Numai cine a trăit mult ca Agatocle Leuștean, precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă. Avea o mulțime de ascunzișuri și deschisuri. Mai întăi, singură această împărechere de nume îi dădea un aer ciudat. Parcă-ntr-adins nașul îl botezase cu numele Agatocle, luat de prin cărți, ca să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n-a fost om mai naiv, mai lesne-ncrezător și mai ușor de tras pe sfoară ca el. De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după ...
Panait Cerna - Cântec (Cerna) Cântec de Panait Cerna Convorbiri literare, XLIII, nr 2, februarie 1909 O, pasăre, ce-mi vii la geam Și-mi cânți din zori nebună, Ce-mi spui de vremea când plângeam, În nopțile cu lună? Ce mi-amintești de vehiul dor, Cernită zburătoare? De un suspin nepieritor – De-o altă arătare? ... Mai bine cântă-mi de noroc, Suind voios în slavă – Mai bine adu tânăr foc În inima-mi bolnavă... Ori ... ia-mi cu tine dorul greu – Ia-mi sufletul ce moare, Și du-te, du-te-n zări mereu, Măiastră zburătoare … Aleargă-n plaiuri oltenești La mândra fără vină – La mândre case-mpărătești Cu geamul în lumină... Privește-al ochilor ei rai, Surâsul fără nume, Ascultă tânărul ei grai – Și vezi ce pierd pe lume ... Și fă-mi din tot un dulce cânt, Să-l cânți când iese luna – Și-apoi ... coboară-mă-n mormânt Mai trist ca
... ești dusă, dar te aștept mereu, Și clipele-așteptării curg tot mai trist, mai greu, Căci nu mai licărește îndepărtatul geam Și nu-mi mai ieși în cale și doar atât ceream... Vei reveni vreodată? – Mai bine să fi vrut Să-nchid adânc în mine un dor necunoscut; Dar a ...
Panait Cerna - Primăvara (Cerna)
Panait Cerna - Primăvara (Cerna) Primăvara de Panait Cerna Cu făptura ei de floare Și cu daruri noi, Veșnica biruitoare A sosit la noi. Trandafirii aurorii Sunt obrajii ei, Văl de argint ea are norii Albi și subțirei. Naltă, mândră, stă-n picioare În rădvan domnesc... Gingaș chip de fată are Brațul voinicesc. Viu strunește-n aer zâna Roibi hrăniți cu jar; Cai de vânt, scăpați din mâna Cruntului Ghenar. Bubuind înaintează Pe un pod de nori, Până iese-n drum de rază Străjuit de
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol) Alexandru Philippide de Paul Zarifopol Aș vrea să mor de două ori, zisese nu demult Alexandru Philippide: după întâia moarte să mă scol o clipă, ca să mă bucur c-am murit. Socrat spunea prietenilor să jertfească, după ce-o muri, un cocoș lui Asclepios. Voia să zică înțeleptul acela că viața ar fi o boală: pentru sfârșitul ei trebuie mulțumit îndeosebi zeului vindecărilor. Pesimist de vocație desăvârșită a fost Philippide. Un mizantrop în iritare permanentă. Nu cred că a cunoscut vreodată disprețul liniștit. Era omul indignării cronice, ca Gustave Flaubert. Lăcomia de studiu, desigur, era patima lui dintâi și din urmă. Sugestibil și inflamabil, ca orice violent candid, putea fi pradă ușoară în mâna celor ce n-au decât patimi de piață. Însă la urma toată Philippide din toată inima dădea dracului, în gândul său ori și în gura mare, tot ce și pe oricine îl supăra de la lucru. Dragostea de adevăr, ca și de frumos, într-un suflet pesimist implică fără îndoială contrazicere. Însă nu de contraziceri ne vom mira doar în fața unei firi aprinse ca filologul mort acum. În liceu, ne făcea apologia omului cu ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt Caragiale, pe scurt de Paul Zarifopol Douăzeci de ani de la moartea lui. Nu toți oamenii sunt egal de vii. Niciodată nu am simțit atât de tare acest fapt, cum l-am simțit la moartea lui Caragiale. Nevoit să petrec în locuința lui a doua noapte după acea în care murise, am vegheat decuseară până la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate, ale cărei elemente poartă accente puternice de sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în față și să vorbească. Îndeosebi, cu tăcerea definitivă a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului. Câți îl cunoșteam de aproape, știam bine că omul nu ...