Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE GĂSIT
Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 791 pentru DE GĂSIT.
... vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul ... Cărășel nu se sfia să mărturisească, când se trecea cu deochiul. - Măi, mie mi-au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de o mulțime de gură-cască, toți de-ai craiului, care-l „cinsteauâ€� numai să le-nșire palavre, iar el, după ce lua în cap, mințea ca din carte de-nghețai numai de ce ieșea dintr-însul. - Măi pârliților! se răstea, adesea, la dânșii. La ce meșteșug vă pricepeți voi? Faceți numai degeaba umbră pământului. Eu am fost ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... ce goneau prada cu spume la gură, când, în fine, renunțând la biruință, se împrăștiară în nesfârșitul stepelor, lăsând în urmă-le un lung șir de cadavre. Încă trei zile și încă trei nopți merse călărețul pe șesuri întinse, adăpându-și calul la părăiele ce izvorau la mari distanțe de sub nisipuri și hrănindu-l cu ierburi de sub petre; și în calea lui se călăuzea de paserile zburătoare, de luceafărul zilei, de stelele de noapte, asculta pământul, întreba văzduhul, și niciodată nu rătăcea. În sfârșit, el ajunse la malul Donului, pe șesul căruia se întindea o mare tabără de ... el era cel mai bun călăreț, cel mai ghibaci pușcaș, cel mai ascuțit la minte și mai oțelit la inimă. Faima îl boteză cu numele de viteaz. La vocea lui Timuș, care răsună ca tunetul în văile Donului, oastea lui se pregăti de război, și, însetată de aur și de sânge, porni spre Moldova ca un roi grozav de lăcuste. III Dacă răsăritul avea pe Timuș de stăpân, și apusul avea eroul său, însă acesta se deosebea de cel dintâi prin o figură gingașă
... necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare ... ordinele d-tale? Suntem, cu toții, invitați vreo doisprezece inși, toți lume aleasă din litere, științe, arte, dintre cari vreo șase reporteri. Ușile spre sala de mâncare se deschid. La masă!... Dau brațul Graziellei... Un prânz împărătesc! și tot lucruri ușoare: Mezeluri, salam, ghiudem, limbă, licurini, masline, icre de știucă și negre; supă de clapon cu patèle; pană de somn rasol; clapon ciulama; chifteluțe marinate cu tarhon; pîrjoală de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... Da, dar la fată vrea zestre. — S-ar găsi, că eu și unchiașul avem ce ne trebuie și nu ne trebuie mult, trei coți de pânză albă și câte un coșciug; iar boii moșului, iar plugul moșului, iar casa moșului și a babei, toate ar fi ale fetei ... Și ce-am mai râs când ceilalți tremurau înaintea împăraților, iar eu mă plimbam prin urechile lor și le aflam gândul. — Bine o fi de ei, Neghiniță mamă... — Aș, binele focului! Săracii mor de foame, iar ei mor de mâncare. De săraci e rău că n-au cui să poruncească, și de ei e rău că trebuie să poruncească la mulți. Pe ceilalți oameni când îi minți te iau de guler și te judecă judecată dreaptă; pe ei îi minți și dau din cap; ba și mai și: ei știu că-i minți, și tac ... îi deschise ușa, Neghiniță se aruncă, cu mâinile întinse și cu piciorușele deschise, într-o undă de adiere. Și se făcu nevăzut, ca un strop de lumină. Pe drum întâlni o cireadă de vaci. De ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... crede; iar când la măsurătoarea muncii, lucrul meu scade, și făina din copaie scade, și foamea copiilor crește". Se duse la arendaș. — Nu e de lucru, omule. Bătu la ușa popii. — Nu e de lucru, omule. Dete pe la un chiabur. — Am destui argați, omule. Se opri la cârciumar. — Pe rachiu, ar fi ceva de săpat. — Să fie pe mălai. — Pe mălai nu e. Și omul, întorcându-se acasă, auzi de departe: — Mamă, eu nu m-am săturat ! — Nici eu! — Nici eu! Și nici Plăvița, care mugea, colindând bătătura uscată, fără firicel de ... întâmpină muierea în prag și nici nu-i zice: "Opt guri, măi omule, și cu Plăvița nouă! Dumnezeu e sus, dar de n-oi găsi de lucru, de n-oi avea noroc nici mâine, beau câteva rachiuri și mă duc la târg... Ei, și dacă mă duc la târg?... Fie ce-o fi ... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... el trecea totdeauna și mă lua și pe mine. Pus fiind astfel sub ocrotirea celui mai strașnic dintre "cenzorii" din școală, nu mă mai temeam de nimeni și de nimic. Știam, afară de aceasta, că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu, și pentru aceea îi prindeam apucăturile și, înainte de toate, din copil neastâmpărat ce eram, mă făcui un băiat așezat și înțelept ca dânsul. Nu-i vorbă, el era tot mai așezat și mai ... ședea între băieți și se cotea cu ei, iară Mili abia știa să umble și nimeni n-avea voie s-o poarte în brațe afară de Huțu, pe care dascălul îl însărcinase cu purtarea de grijă pentru dânsa. Pentru aceea nici Mili nu voia s-o poarte altul de mână ori s-o ție în brațe și plângea când el se depărta de dânsa; câteodată numai, când Huțu voia să se joace de-a mingea cu ceilalți băieți, mi-o lăsa mie, iară eu vorbeam cu ea, o purtam de mână, o țineam în brațe și eram foarte fericit. Eu m-am dus apoi la școlile cele mari din oraș, iară când m-am întors ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea casă. S-a întâmplat să mă nasc într-o familie de mică burghezie, cu tradiții, cu ,,viață de familie", compusă din sentimentul datoriei, din iubire și din solidaritate. Ce voi fi având bun în caracterul meu vine de acolo. Dar această viață a ținut puțină vreme, și la o vârstă aproape inconștientă. După aceea, am trăit fără familie, așa că m ... iar ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la 18 ani, în viața de familie, să vorbesc cum se cade, acum acest lucru ar fi foarte ușor, mi-ar fi un lucru natural, fără nici o cheltuială de energie. Bineînțeles e vorba și de ...
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... Epigrama: Am spus-o-n cântecele mele și-o mai strig și din mormânt: Beți înainte de-a ajunge ca mine-o mână de pământ! La latini, epigrama a avut la început aceeași varietate. Poeții se serveau de forma ei metrică și concisă ca să exprime sentimentele lor personale de ură sau de iubire, de mânie, de indignare sau de admirație. Elegant și meșter imitator al grecilor, Catul imprima epigramelor sale acea întorsătură spirituală și grație delicată care dă tot farmecul acestui gen literar, deși ... ridică și contra scriitorilor neoriginali și sfătuiește pe negustori să învelească în versurile lor sardele și măsline. Tablourile pe care le evocă sunt uneori pline de obscenități, iar expresiunile nu scapă, cu toată energia lor, de trivialitate. Tibul, Ovidiu și Martial califică pe Catul cu expresia laudativă de Doctus, ca aluzie la savantele lui imitațiuni din grecește. Horațiu tratează pe Catul, pe nedrept, cam de sus și se laudă când spune într-un vers că el e cel dintâi ce a făcut să treacă cântecele eoliene în modele ... transmis într-o formă neîntrecută, precisă, poetică și pitorească, toată viața romană în cele mai mici și mai interesante amănunte. S-a zis
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi e xistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra, ea avea un fel de spirit de o înălțime religioasă, el cugeta mirenește, ea avea mult simț pentru muzică și poezie, el le privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în fine, peste toată viața ei era răspândit un fel de farmec poetic ― el era proză, deși proză bonomă ― el [o] iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviință care-i impunea și pentru că-i dăruise un copil pe care-l iubea precum numai un om []își poate iubi copilul ... totdeauna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iară mânecele totdeauna suflecate trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel umbla. Bietul Porfire Rufă afirma adevărul. Este caracteristic pentru gineri că mai toți samănă cu ai regelui Lear. Și Dumnezeu ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și de a deștepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendință de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân și mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Și când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici ... Și n-au mâncat tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulțime de furculițe cu bucăți de carne și