Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEA MAI MARE PARTE (DIN)
Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 783 pentru CEA MAI MARE PARTE (DIN).
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... jigărit și urduros; îl luară și îl aduseră acasă. Îl îngrijiră și îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoșman numai de drag să privești la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau și ei și pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineața. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoșmanul era un pisic cuminte. Șoareci nu se mai stăveau prin casa aceea. Când ședeau casnicii la lucru, iarna, în nopți d-alea lungile și spuneau la snoave și la ghicitori, cotoiul sta lângă ... însă rămase cu ochii bleojdiți la dânsul, când îl auzi vorbind. Plecară amândoi. Cotoșmanul înainte, băiatul după dânsul. Ajungând într-o pădure, găsiră o scorbură mare și și-o aleseră de locuință. Cotoșmanul făcu un culcuș stăpânului său acolo numai din fulgi de pasări, de se cufunda în puf când se culca. Îi aducea de mâncare și de băut. Îi ținea de urât spuindu-i fel ... boierul. Cum se poate una ca asta, ca să jefuiască hoții, p-aproape de palaturile mele, pe Mătăhuzul tău împărat? Să sară cu mic cu mare
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... ce mi-e cer și rai! Ah, mamă, ce mi-e raiul? Cu el, cu el e raiu-ntreg Și fără Wilhelm, iadul! Nici nu mai vreau să cred nimic, Nimic din câte-mi spuneți! Ah, viața mea! Lumina mea! Strângeți-vă și-apuneți!... Așa se zbuciumă mereu Și țipă, și blesteamă, Răbdarea Domnului cercând Cu vorbe ... amuțiră Pe urma roibului fugar Convoiul lung se-nșiră. Și hop, hop, hop, zburând cu ei, Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor Câmpii, orașe, sate, Și țări și munți dispar în zbor, De goană fulgerate. — Urra!... E luna sus ... ca-ntr-un vârtej Un roi de foi uscate. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. Cum zboară toate-n depărtări! Apar, dispar întruna! Orașe, sate, țări și mări, Și stelele, și luna! — Urra!... E luna sus... Urra!... Ce ... Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea de fier, Se frânge vechiul lacăt; Aripile bătrânei porți S-aruncă la o parte, Și printre cruci, în cimitir Ei zboară ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... ce mi-e cer și rai! Ah, mamă, ce mi-e raiul? Cu el, cu el e raiu-ntreg Și fără Wilhelm, iadul! Nici nu mai vreau să cred nimic, Nimic din câte-mi spuneți! Ah, viața mea! Lumina mea! Strângeți-vă și-apuneți!... Așa se zbuciumă mereu Și țipă, și blesteamă, Răbdarea Domnului cercând Cu vorbe ... amuțiră Pe urma roibului fugar Convoiul lung se-nșiră. Și hop, hop, hop, zburând cu ei, Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor Câmpii, orașe, sate, Și țări și munți dispar în zbor, De goană fulgerate. — Urra!... E luna sus ... ca-ntr-un vârtej Un roi de foi uscate. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. Cum zboară toate-n depărtări! Apar, dispar întruna! Orașe, sate, țări și mări, Și stelele, și luna! — Urra!... E luna sus... Urra!... Ce ... Convoi, și roib, și cavaler Străfulgeră în treacăt; Lovit cu o vergea de fier, Se frânge vechiul lacăt; Aripile bătrânei porți S-aruncă la o parte, Și printre cruci, în cimitir Ei zboară ...
... Aud strigând: — Săriți! săriți! foc! casa arde! — Lăsați și ne vom socoti pe urmă; Dar trebuie să știți că mie mi se cade Din cea de față sumă O mie încă și mai bine, Au zis dintre tovarăși unul. — Iar mie în tot bunul Vro două mi se vine, Le zise lor un alt. — Aidem însă ... zice pot: Că la un rău obștesc, când cere trebuința Ca să-l întâmpinăm puind unit silința; Adeseori pierim obștește, Când fieștecare Strigând cu gură mare, La interesul său în parte
... de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă ... maltratărilor corporale. Conul Mihalache, omul reformelor, progresistul înflăcărat, susține că o lege aspră trebuiește numaidecât, o lege care să oprească sub pedepse strașnice bătaia. Vodă, mai moderat, recunoaște că un popor liber trebuie să șteargă din moravurile sale aceste deprinderi barbare, dar nu vede încă putința aplicării unei asemenea legi, fiindcă... deprinderi seculare... ignoranța și lipsa sensului datoriei... incapacitatea omului de ... a doua zi dis-de-dimineață, și adoarme. Dis-de-dimineață vodă bate la ușă: — Haide, Mihalache, nu te-ai deșteptat încă? Ministrul sare din pat și se repede la ghete. — Numaidecât, măria-ta! Ghetele nicăiri... Caută hainele... Hainele nicăiri. Degrabă la ușa de ieșire și cheamă feciorul... Feciorul ... ceasuri frizura. — Acu, acu, măria-ta! Și conul Mihalache se plimbă prin odaie turbat. La urma urmelor, iaca și țiganul cu ghetele și hainele,
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
... nouă, Ca s-apar posterității cum și el ne-apare nouă Și să-i las ca o enigmă caracterul meu bizar. Poate vream să fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare, Cu cămașa desfăcută peste pieptu-i de atlet, Și să stau, cântând din bucium, într-a codrului răcoare Pe când apele la vale, vorba lor și-o spun încet. Poate vream ca să fiu umbră, poate ... să fiu poate, Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit, Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate Și să-mi las nemărginirea ca să intru-n mărginit. Și ce luptă trebuiește din ce sunt să fiu iar visul, Și ce crude suferințe până ce să trec abisul Ce desparte vecinicia de un trai și lung și mic ... de lupta ce-o dusei cu nenorocul, Să-ncetez să mai fiu timpul și să nu mai fiu nici locul, Și să pot să fiu din toate fără ca să fiu nimic. Părul meu de așteptare o s-albească sau să cadă, Ochii mei au să privească câte n-ar voi ... ...
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... aceasta pentru a apăra măsurile luate de guvern față de acei străini turburători: guvernul are drept să ia asemenea măsuri, și deci nu mai are nevoe de apărare în aceasta. Revenim pentru alte două cuvinte. Întâiu: este la noi în țară o sumă mare de străini de deosebitele (sic) confesiuni și naționalități; numărul cel mai mare îl represintă elementul israelit. E știut că toți acești străini se bucură la noi de o ospitalitate cât se poate mai omenoasă: ei au ca străini libertatea cultului, a asociațiunilor în scopuri oneste, a școalelor confesionale, a practicei meseriilor și ... Șadă aici, muncească onest, respecte autoritatea noastră, și vor găsi la noi stima și îngăduința, pe cari nu le-ar putea găsi nicăeri în cea mai ospitalieră țară din lume. Să știe însă oricine că această îngăduință le-o acordăm de bună voe, și nu le-o acordăm acelora cari, adăpostiți la noi, cutează ... opinia societății române să nu aprobe niște măsuri luate în interesul ei contra unor străini cari o vrăjmășeau și o injuriau prin publicitate în chipul cel mai ...
Dimitrie Bolintineanu - Fiastrii
... unire; Dar fiastrii umblă pentru despărțire. La Pătrașcu domnul, al lui Mihai fiu Într-o zi s-arată și-ăst limbaj îi țiu: — ,,Nu mai vrem unire noi cu țara voastră; Căci ea ne dărâmă neatârnarea noastră!" Dar răspunde unul din cei cinci boieri Ce Mihai numise mari consilieri: — ,,Turcii vă insuflă astă cugetare, Căci unirea face neamul nostru tare; Și ei vor să vază ... se vinde la barbari străini? Sângele și viața-ți sunt puse-n vânzare, Și tu, dragă țară, stai în nepăsare! A slăbit poporul cel nebiruit? Sângele lui tânăr oare-a putrezit? Ca să vază astăzi, fără de simțire, Pe cei răi ai țării dându-o pierire? Și ... Cereți neamul vostru a se despărți!... Mergeți lipovenii a vă stăpâni!... Țările române ori vor fi unite, Ori vor fi în parte la străini robite; Dar vor fi unite de nu astăzi, mâine Căci tiranul trece... patria rămâne!" — ,,Piară toți fiastrii!" oastea a strigat ...
Mihai Eminescu - O, stingă-se a vieții...
... nimica cu patimă și jind... Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors... Același șir de patimi s-a ... nu se schimbă Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă... nu liberă, dar mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni. O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar Ne scapă ... noastră Â vun scop al mântuirii? Nu junghiem ființa pe-altarul omenirii? A gândului lucire, a inimei bătaie Ridică un grăunte din sarcina greoaie Mizeriei comune? Trăind cu moartea-n sân Pe altu-n astă lume îl doare mai puțin? O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învăț Ca viața-mi preț să aibă și moartea s-aibă preț. Să nu zic ... de-un eres. Eu nu mă simt deasupra și nu sunt dedesupt, Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt Pentru-o minciună mare ori
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... la ahei Cu preotul lui Apolo să-i împace iar pe ei. ANA Vezi, măi badeo, cum se spune? Limpede, frumos, cu șir. MUȚI Ce mai treabă; a-nvățat-o pe de rost din păr în fir. ANA Tu nu știi să-nveți tot astfel... Te oprește cineva! Dară nu vrea cuconașul, asta-i... Spune, fata mea. BIBI Crainicii ... mirmidonii pe corăbii. ANA Foarte rău și fără cale, dragul meu... Și nu-ți ascunz Chiar nesuferit ești astăzi, îndărătnic și  răspunzi. Povestești prost... Din franceză mai că n-ai știut nici bechi, Doamne, cum nu ai un dascăl, să te tragă de urechi. Mergi, Bibi, la Marioara ca să-ți dea ... a mea, mămuță, eu cu toții dedeam piept. Ai spus singură că dânsul pe Brizeis o iubea... Câtu-i lumea și pământul n-o luau din mâna mea. ANA Eu ți-am spus-o, și-o spun încă și ți-oi spune vreme multă Cum că omul cel de treabă urmă mintea ș-o ascultă, Judecă întotdeuna, nu se îndărătnicește... MUȚI Minte, minte! să i-o deie dacă-atâta o iubește... BIBI ,,Judecata ... ...
Ioan Slavici - Barbaria modernă
... în Apărarea Națională III (1902), nr. 79 (9 Aprilie), p. 1. Cultura în întrĂ©ga lume organică scĂ³te la iveală caracterele genului și reduce din ce în ce maÄ mult însușirile indi[vi]duale, care nu sunt, la urma urmelor, de cât anomaliÄ resultate din o desvoltare defectuĂ³să, decÄ niște degenerărÄ în cel mai propriÅ înțeles al cuvântului. Cu cât maÄ intensivă e dar cultura, cu atât maÄ vîrtos ne regenerăm și noÄ Ă³meniÄ, ca atât maÄ puțin ... e cu desÄ•vîrșire nemotivată, și silințele nĂ³stre de a apÄ•ra pe cei slabÄ și neajutorațÄ pentru dînsul nu sînt pornite din iubirea de Ă³meni, pe care el numaÄ în torie o scie, ci fie din egoism, fie din fanatism religios, fie din ură de rasă. Așa ajungem, ca barbariÄ aceștia să ne sos[c]otĂ©scă pe noÄ barbarÄ și să susțină în virtutea iubiriÄ de Ă ... a vedea lucrurile, toțÄ ne-aÅ stricat obiceiurile bune, pe care le-am moștenit de la înțelepțiÄ noștri străbunÄ. Trăind însă împreună cu noÄ, mare parte