Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVEȚI SĂ

 Rezultatele 751 - 760 din aproximativ 2615 pentru AVEȚI SĂ.

Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)

... — ,,Fugi, o, umbră! și mă lasă; nu scoli mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre pământ. Viu din tristul meu mormânt Ca -ți cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste piatra-ți rece Candele voi atârna; Mândre flori voi semăna ... Pentru ce, inima mea, Curg aceste lăcrimioare Ce-ard ca focul mâna mea?... Te mâhnește-a mea mustrare? Nume dulce ce iubesc! Spune, nu-ți mai grăiesc Vorbe aspre și amare, Lucruri care te mâhnesc? Vino, vin'; ne cunune, Drăgușorul meu bărbat! Ah! tu nu știi ce-am răbdat, Al meu mire drag și june, te văd tot depărtat! Când gândesc că o femeie Capul ei și-a odihnit Pe-al tău sân, al meu iubit, Soare, stele ... la tristele-mi suspine Se deștept din somnul lor. Moartea cea fără-ndurare, Văzând cât am suferit, Însăși ea s-a îmblânzit; Ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17

... cineva. În același timp, domnul trage cu ochii la ușă: așteaptă desigur pe cineva, și cu nerăbdare. Negustorul plătește ceaiul. Îndată, iată și hamalul vine -i spună că trenul a tras la peron; îi ia geamantanul de pânză și vrea -i ia și sacul de piele, ca -l ușureze pe pasager; dar acesta își trage repede mâna cu sacul și refuză serviciul. Sacul nu e mare, dar trebuie fie greu, fiindcă pasagerul, ridicându-se, trebuie -l țină și de dedesubt cu mâna dreaptă. Hamalul pornește spre ușă; negustorul după el. Domnul, care n-a scăpat din ochi nici ... — zice provincialul — trenul ăsta se mai oprește undeva până la Ploești? — Da... la Periș, două minute. — La Ploești, ne dăm jos, luărn câte-o dulceață... — ...Ne dăm, dacă vrei, zice domnul distrat, ca de pe altă lume, și se trântește doarmă, învelindu-se cu tartanul peste cap. Trenul a plecat din Periș. Negustorul scoate un măr din buzunarul șubei și începe ronțăie. Deodată domnul se ridică: — Peste putință

 

Ion Luca Caragiale - Un interview

... de ce suferiți ? Marele cetățean (cu amărăciune) De ce ?... de sugrumarea libertăților publice înscrise în Constituțiune. Reporterul(încurcat) Bine; dar vedeți d-voastră vrea aflu cauza bolii ? D. Fleva. N'o pricepi ? Află tânărule, că e legea jandarmeriei, acest groaznic jug pe grumajii poporului; mai este apoi legea clerului ... îngenunchiare silită a preoțimii dinaintea pomenii ministeriale... Reporterul ... Dar ilustre Cleone... pardon ! cetățene, voiam știu dacă-mi dați voe vă rog -mi spuneți, cam în ce fel s'a declarat boala ?... unde suferiți ?... D.Fleva. Vai ! În Cameră s'a declarat... când ... citit legea Maximului. Mă întrebi, unde sufăr ?... Mă doare la inimă, tinere, pentru sfâșiarea, sdrobirea... Reporterul ... Un cuvânt ilustre cetățene: cam când poate spera poporul vă vază restabilit ? - am vrea avem onoarea a anunța noi întâi această fericită știre... D.Fleva. Când mă voi însănătoși ?... Regele știe... Mă voi însănătoși, tinere, când, sub ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... epigramist de seamă. Perfecțiunea acestui gen pare că aparține acelei civilizații foarte înaintate și vecine cu decadența și sclavia. În astfel de epoci, fiecare voiește aibă spirit și succes ușor. Nimeni nu se oprește la o lucrare obositoare. Singura calitate a scriitorului este distreze și nu fie ridicol. Trebuie ne amintim că, și în Franța, epigrama a culminat înainte de marea revoluție, când patru versuri spirituale erau suficiente pentru a te ... gloriilor care se duc. S-o salutăm dar cu multă simpatie, mai cu seamă când e naționalistă, creștină și monarhică. După această digresie cam largă, revenim la antologie și la criticile ce i se aduc. începem cu dl Șerban Cioculescu, Ă¡ tout seigneur, tout honneur! Distinsul critic al Adevărului stăpânește o dialectică savantă, fără pedanterie și are, pe deasupra unei ... poemele celor Două Testamente de Villon sunt pline de nume absolut necunoscute, chiar pe vremea aceea, și de aluziuni la fapte mărunte care nu pot mai deștepte nici chiar o efemeră amintire. Și el sfătuiește pe poeți

 

Alexandru Macedonski - Gândului

... Alexandru Macedonski - Gândului Gândului de Alexandru Macedonski Eu am stat ș-am cugetat Și mijlocul l-am aflat Viața mea s-o fericesc E nu mă mai gândesc. Gândul m-a îmbătrânit, Gândul m-a nenorocit... Fără gând de mă nășteam, Nu plângeam, nu sufeream ... sau n-am gândi, Rău-n veci va izbândi, Și cu gând și fără gând, Ne vom duce toți pe rând. Tot o soartă vom avea, În zadar fugim de ea, Căci de suntem pe pământ, Ne-am născut pentru mormânt. Gând mișel, grozav blestem, Eu de azi nu te mai ... ai urzit Și în veci m-ai amăgit. Voi o clipă trăiesc, Nicidecum nu gândesc mă uit la stele sus Fără lui -i fiu supus. trăiesc fără știu De sunt mort sau de sunt viu, Și prin lume, călător mă duc nepăsător. mă-mbăt de dulci lumini, De mirosul de pe crini, De-al izvorului murmur Și de-al cerului azur. Și atuncea mizantrop, Gând nemernic ... Nici un plânset n-aud Sub al cerurilor cort Pentru orice patimi mort. Și când ceasul va sosi Dintre oameni a dosi,

 

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France

... unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă vreme ca se informeze, fiindcă n-avea critică, nici metodă), om excelent, absurd și plin de geniu ce pauvre grand ecrivain! Dezaprobările le-am raportat pe scurt; inventarul laudelor l-am făcut ... când a citit corespondența lui Flaubert; fiindcă, zice France: ideile lui Flaubert trebuie înnebunească pe orice om de bun-simț. Laujol scrie: reușești în viață e și asta o capodoperă. lupți, speri, iubești, te însori, ai copii, -i numești chiar Totor, întru cât e aceasta, în ochii Atotputernicului mai prost decât însemnezi negru pe alb și te bați nopți întregi cu un adjectiv? Trebuie spun îndată că France găsește aici pe Laujol cam exagerat: dac-am zice ca dânsul, frumusețea, geniul, gândirea n-ar mai fi nimic. Dar, în ... josnic. Iar ideile specifice burgheziei, cu care se lupta artistul romantic, el le rezumă astfel: de la orice actriță au ajuns a cere fie mamă bună; artei i se cere ...

 

Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7

... parte din țările cele mai culte, și Europa, în interesul nostru numai, pentru întregirea ideilor liberale în sânul Constituțiunii noastre, ne-a impus dăm drepturi la evrei. Aceste complimente bine simțite la adresa Europei din partea organului radical, n'ar avea o semnificare atât de importantă, dacă mai la vale nu am citi: ... Datoria noastră este de a aborda, de a trata ... lupte cu cea liberală din țară dela noi. Prin urmare, cei interesați din lăuntru și din afară pentru întregirea ideilor liberale în sânul Constituției noastre, știe că partida liberală nu pregetă de a feri corpul nostru social de cangrena, ce vor -i inoculeze adversarii ideilor liberale (conservatorii), cari, prin sofisticele lor raționamente, vor dovedească că răul consistă în răspândirea nemăsurată a libertăților. Românul are nevoie facă astăzi această denunțare în contra conservatorilor; acest organ al unui partid ce se intitulează partid național nu se rușinează a denunța Europei ... soluțiune propun în cestiunea art. 7 majoritățile roșii sau guvernul lor. La această întrebare se cere un răspuns categoric, și până ce nu-l vor ...

 

Andrei Mureșanu - Cele două căpățâni goale

... aici pe piept la mine Orduri, stele, sunt mărit! Eu mă plimb tot în calește, Aur, scule, am prisos, Vinu-mi în buți mucezește, Ah, -ți spui, n-ai vreun folos!â€� „Eu sunt! Am! Ce nebunie! Am fost, avui, vrei zici, O-ntoarse cel din sclavie; Căci nimic nu văd aici, Nu văd orduri, nice stele, Mărturii rangului tău, Aur, vin și calești grele Au ...

 

Mihai Eminescu - Ghazel

... Mihai Eminescu - Ghazel Ghazel de Mihai Eminescu Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă, devastez frumsețea ta cea dulce, făr- de milă ­ Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță, Tu, al amorului duios demonică prăsilă ... a ta se coace-uscata gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut -ți mușc gurița ta de tremurai febrilă, Și tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii, Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă ... a strâns gurița-ți creață; Tu de pe frunte păru-ți dai, plângi tremurând, copilă, În șolduri boiul ți-l îndoi ș-ai vrea -mi scapi din mână, Precum se-ndoaie, vrând s-o rupi, în degete-o zambilă. Dar sângele tău dulce-acum ca mierea cea de struguri ...

 

Alphonse de Lamartine - Poetul murind

... lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. gem oar'? sau mai bine caut a cânta? cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o ... nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână instructoare Nu poate dea omul ce-nsuflă Dumnezeu. Nici râu-nvață-a curge pe clina sa la vale, Nici acvila -noate în aer p-a sa cale, Nici cum s-adune-albina din flori nectarul său. Arama răsunândă din locuința-i sfântă, Cu ... în cursul nopții o arp-eoliană Și-amestecă cu unda plânsoarea-aeriană, Și singură răsună când suflă un zefir. Uimit stă călătorul, și stă ca devine, S-admire, priceapă cereștile suspine Ce nouă sentimente și cugete inspir. Adesea a mea arpă de lacrimi fu stropită; Plânsoarea însă este o rouă fericită ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind

... lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. gem oar'? sau mai bine caut a cânta? cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o ... nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână instructoare Nu poate dea omul ce-nsuflă Dumnezeu. Nici râu-nvață-a curge pe clina sa la vale, Nici acvila -noate în aer p-a sa cale, Nici cum s-adune-albina din flori nectarul său. Arama răsunândă din locuința-i sfântă, Cu ... în cursul nopții o arp-eoliană Și-amestecă cu unda plânsoarea-aeriană, Și singură răsună când suflă un zefir. Uimit stă călătorul, și stă ca devine, S-admire, priceapă cereștile suspine Ce nouă sentimente și cugete inspir. Adesea a mea arpă de lacrimi fu stropită; Plânsoarea însă este o rouă fericită ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>