Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE DRUM

 Rezultatele 741 - 750 din aproximativ 776 pentru FACE DRUM.

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... ferestre; alții doi câte-o ușe... Și răspund spre apus. Ce nopți plăcute de vară! Ce somn unsuros și ce cămăși de noapte lipicioase! Peste drum e o magherniță cu fel de fel de poame și mustărie... și muște... — Dar eu am copii; paturile copiilor... nu știu unde le-aș ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... crude, a tale crude chinuri Îi schimbă poate-n taină prescrisele destinuri? Ai tu vro țintă-n lume ­ amara ta suflare Au face-l-va pe dânsul ­ de nu ferice ­ mare? O, eu nu cer norocul, dar cer să mă înveți Ca viața-mi preț să ... în lume de viață avui parte!! (fulgere) O, fulgeră-mă numai... o, joacă comedie Comediant bătrâne cu glas de vijelie! Nu vezi că nu poți face tu vun mai mare bine Decât pe vecinicie să mă omori pe mine? Au vezi tu că eu tremur, dar vezi ­ mai cred în ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... mă și eu. Greu e suișul, frate!... Dă-mi mâna. DESPOT Ține. LASKI (sărind pe scenă) Greu! Uf!... Caldu-i!... de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă. (Se pune jos la rădăcina bradului.) A fost un timp odată când stânca cea mai naltă Mi ți-o urcam ...

 

George Coșbuc - Străjerul

George Coşbuc - Străjerul Străjerul de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1887, nr. 293 (25 dec./6 ian. 1888) Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer Azi poartă iar cămașă cu tivituri de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

Neagoe Basarab - Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie de Neagoe Basarab Traducere din slavonă în românește c. 1650. ÎNCEPUTUL ÎNVĂȚĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ȚĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂȚAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ Partea întâi. Cuvântul 1 Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut și ne-au scos din-tunĂ©rec la lumină și den neființă în ființă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om pre pământu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpilor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbrăvilor sale și prin acea întinsoare ...

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... dar gura-nchisă-i tace; Cu greu a lui picioare din piatră le desface, Din tronu-i se coboară, cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte, Cu cârja lui cea ... flacăre o dungă, Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. Și în tăcere crudă ei nu știu ce aștept... Cu mâna-ntinsă magul îi face semn să șadă, Arald cu moartea-n suflet, a gândurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui ...

 

Constantin Negruzzi - Memnon

... răpită, Și de ceealaltă acum mă văd isterisâtă, De un așa viclean, șârăt și giucători, Tâlhari, spânzurat și mari înșălători Cum să mă diafendepsăsc? Ce drum oari să calc? Și de-a lui șeretlicuri cum oari voi să scap? Tu îmi pai om cu minte, înțălept procopsit, Cu darurile ...

 

Voltaire - Memnon

... răpită, Și de ceealaltă acum mă văd isterisâtă, De un așa viclean, șârăt și giucători, Tâlhari, spânzurat și mari înșălători Cum să mă diafendepsăsc? Ce drum oari să calc? Și de-a lui șeretlicuri cum oari voi să scap? Tu îmi pai om cu minte, înțălept procopsit, Cu darurile ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>