Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CREDE (CA)

 Rezultatele 741 - 750 din aproximativ 1006 pentru CREDE (CA).

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... sprijinirea importantelor interese constituționale cărora sunt consacrate, se pot cel puțin scuza, dacă nu au avut destulă luare-aminte pentru limba în care scriu. Dar ca tocmai cele două foi literare, Transilvania și Familia, să aibă drept a ni le face, aceasta nu o putem primi. Este, din contra ... circulările ultimului ministru care s-a întîmplat să fie la putere. Față de această direcție a publicului român, noi nu putem crede că adevăratul mobil care l-a îndemnat spre cultura occidentală să fi fost o prețuire inteligentă a acestei culturi. Mobilul propriu ... de a-l urmări de la prima sa arătare în cultura română și de a-l denunța pretutindenea spiritelor mai june, pentru ca acestea să înțeleagă și să primească sarcina de a-l combate și nimici fără nici o cruțare, dacă nu vor să fie înșiși ... arată o limbă care nu s-a vorbit și nu se va vorbi niciodată în poporul român. Acolo întâlnim forme gramaticale și fraze ca cele următoare: "Aburiu și abureru auditu, abĂ©biu, abebimu, abeboru, făcutu, abiu, voliu fire cantatu; do invetiasses aleque, nu abi fire asi superstitiosu, que a ...

 

Constantin D. Aricescu - Un privighetor în colivie

... vie Să-i placă a sale feare, S-adore-a sclavie. IV Lipsit de libertate Și eu la început Am fost ca tine, frate, Mult timp trist și tăcut. V P-o noapte înstelată Cînd luna lumina, Durerea-mi comprimată În cînturi s-exala. VI D-atunci ...

 

Veronica Micle - În dorul meu

... XV (1881), nr.4 1 iul. p.162 În dorul meu de răzbunare Să am un braț de fier Eu aș sdrobi far' de-ndurare Ca trăsnetul din cer. Tot ce în astă lume mică Măreț mi s-a părut Și-n astă viață de nimică Etern eu am ...

 

Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

... carĂ© au eșit floarea cea neveștejită și fântână pecetluită, dintru carĂ© au curs izvorul vieții, Hristos. Pre aceasta au văzut-o Moisi în muntele Sinaei, ca un rug aprins și nu ardea. Pre aceasta au văzut-o Aaron, ca un toiag înflorit și plin de roadă. Pre aceasta au văzut-o Iacov, ca o scară întărită, din pământ până în ceriu și îngerii lui Dumnezeu să suiia și să pogorâia pre dânsa. Pre aceasta o au văzut-o ... o ușă încuiată, prin carĂ© nimenea n-au trecut. Pre aceasta o au văzutu-o Ghedeon, ca o lână, Avvacum ca o dumbravă umbroasă, Daniil ca un munte și Solomon ca un pat. Aceasta astăzi să mută de pre pământ la ceriu; lasă întristăciunea și să duce la bucurie, lasă cĂ©le de jos și priimĂ ... zicând una cătră alta: cine iaste aceasta ce să sue din pustiiu, adecă de pre pământ, la ceriu? Cine iaste aceasta carĂ© să ivĂ©ște ca zorile, frumoasă ca luna și aleasă, ca soarile? Cine iaste aceasta ce să sue de pre pământ în ceriu, albită, înflorită, întru carĂ© hulă nu iaste? Rădicaț porțile voastre, zic cĂ©tele ... ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... Nici noi să nu mai spunem Că el s-arată astfel cu toții blând și dulce, Căci nu este în stare să poată face rău. Ca să stricăm hârtie ca dânsul mulți aflăm; Se pot ușor cunoaște deși n-au semn în frunte. Iar dacă pentru tine nu sunt nici aste versuri, Apucă-te de ... tămâiere, Sau de găsesc schimbare în caracter, să tac Și să-mi câștig prin asta rușine și dispreț; Căci oamenii mai lesne vederea lor vor crede, Decât a unor versuri făloasa buiguire: Nu judecă virtutea după lingușituri. Poți rupe-acele versuri, va zice cineva, Și altele compuse, prefă-le ... iute, mai ușor, Eu însumi întru sine că sunt poet mă simt, Și nu fac cititorii atât de mult să caște. Grăbesc voios și ager ca un viteaz la luptă, Sau ca un popă care când mortul și-a-ngropat, Aleargă să nu scape ospățul pregătit. Cântările-amoroase sunt numai pentru-aceia, Ce au o ... mi face căci sunt subt apărarea A unei patrii mume ce este foarte dreaptă. Iar cei ce mintea, duhul de sus au priimit Ca ...

 

Alexandru Vlahuță - Dormi în pace

... a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscat-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie. Uneori te țin departe și mă-ntreb de ce nu-mi scrii... Dornic căutând în cale-ți, parcă tot aștept ... surâs încremenise. Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morții gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Își da duhul, liniștită, ca un Mesia pe cruce, Am simțit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân și drojdia credinței ce-o purtam ființei tale. Și mi ...

 

Gheorghe Asachi - Umelită alăută

... a mă înșăla. Îndulcita ei rostire Pune inima me-n giug; Până și a ei zâmbire Plin-au fost de vicleșug. Ea ca Vănără îi frumoasă, Dar aș vre, ah, mie amar, Ca să fie mai duioasă, Sau să n-aibă atâta har. Alăută umelită, Vino, mângâie al meu sin, Du la Silvia oțărâtă Înfocatul meu suspin! Tânguindu ...

 

George Coșbuc - Dușmancele

... și cum, Să-și strângă nora de pe drum. Să-și ieie noră pe-o satană? Că e săracă și golană; De ce nu vine ca să-i dau    Pomană? Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! Auzi tu, mamă, câte-mi spune? Și ... nici rău de tot. Mă prind cu ea? Cel sfânt s-o bată! Dar cum mă prind? Ea e bogată, Ce haine mi-am făcut ca ea    Vrodată? La joc mă poți oricând vedea Cu fetele de sama mea! Ori am vorbit cu dânsa glume? O fac de râs și-i ... Eu nu pot ușa să i-o-ncui, De stă prea mult, eu cum să-i spui? Sunt eu la urmă vinovată, Că Leana umblă ca turbată Să-l vadă-n casa lor intrând    O dată? Și dacă lui nu-i dă prin gând, Ea blastemă de nu-și dă rând ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

... moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine! PRISTANDA: Curat ca un câine! TIPĂTESCU: Începuseși să-mi spui istoria de aseară. (șade) PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după-masă, precum ... cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea? zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă pui s-ascult: auzeam și vedeam cum v-auz și m-auziți, coane Fănică, știți, ca la teatru. TIPĂTESCU (interesându-se): Ei, ce? PRISTANDA: Jucaseră stos[1]. TIPĂTESCU: Cine era? PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, Popescu, popa Pripici... TIPĂTESCU: Și ... cu noi cine cu gândul nu gândiți, unul pe care contează bampirul — și acolo, pardon, tot bampir vă zicea — pe care contează bampirul ca pe Dumnezeu... și când l-om avea pe ala, i-avem pe toți... Ia ascultați scrisoarea asta"... și scoate o scrisorică din portofel... „Ia ... ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann

... Văzui arzând în vulvori Bogați neîndurători Care tot s-au veselit Și săraci n-au miluit!... etc. După această descriere a iadului, vine ca un contrast veselitortabloul raiului: Văzui raiul cel frumos, Ca soarele luminos, Și mese întinse de rând, Pe ele făclii arzând; Iar împrejur drepții stau Și bucurie gustau. Văzui sfinți prea luminoși, Apostoli și cuvioși ... vânt. . . . . . . . . . . . . . Prin pomi, prin rămurele Stând fel de păsărele Cu bucurie mare Răsun' dulce cântare Cu toate melodind. . . . . . . . . . . . . . În cântarea IV: Viața omului: Omul este ca iarba, Zilele ca o floare Ca timpul trecătoare... Așa va înflori!... Când e în tinerețe. Se află-n primăvară... etc. Când e în bărbăție În toamnă se ivește... etc. Când e ... Atunci intră în iarnă, Când nori încep să cearnă Și se-nălbește tot. Ca floarea cea uscată, Și-n seamă nebăgată. Se pierde sub zăpadă Ca și când n-a mai fost... Astfel dar este omul De orice stare-n lume, Aibă orișice nume, Astfel e trecător. Cât să ... Dragostea: Ca dragostea mai scump nume Nu e pe acest pământ. Ea-i împărăteasă-n lume, Ei toate supuse sânt. Dragostea în orice casă Stă ...

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... primească otrava chiar din mâna atenienilor, pe un Aristid supus ostracismului numai pentru că era numit cel Drept, pe un Caton dându-și singur moartea, ca să nu-și vadă patria în robie. Îi cu neputință ca cineva, insuflat de asemene pilde, să nu-și îmbărbăteze caracterul, să nu dorească de a imita pe acești străluciți bărbați, făcând abnegație de ... a vă arăta pilde despre aceasta; ele sunt nenumărate. Ce interes mare trebuie să aibă istoria națională pentru noi, îmi place a crede că și d-voastră o înțelegeți ca și mine. Ea ne arată întâmplările, faptele strămoșilor noștri, care prin moștenire sunt și ale noastre, inima mi se bate când aud rostind numele lui ... par mai plăcute, mai frumoase decât locurile cele mai clasice. Suceava și Târgoviștea sunt pentru mine mai mult decât Sparta și Atena; Baia, un sat ca toate satele pentru străin, pentru român are mai mult preț decât Corintul, pentru că în Baia avanul rigă a Ungariei, Matei Corvinul, viteazul ... Aaron. "Începutul ce ai este necunoscut, numele ce porți nu este al tău, nici pământul pe care locuiești; soarta ta așa a fost

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>