Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA SA NU

 Rezultatele 741 - 750 din aproximativ 922 pentru CA SA NU.

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... piramida stă și va sta; iar insecta va muri, însă trăiește. Așa e și cu opera de artă. Ea trebuie să trăiască, să vieze, și, ca toate ființele[,] va avea și ea o durată în timp. Nu am putea, cu toate ascea, să ducem prea departe comparația aceasta, fiindcă ne-am lovi de o deosebire mare care există între ființa propriu zisă ... completă. Cărțile unice din biblioteca Alexandriei, templul minunat de la Efes și altele s-au dus de-a binele fără putință de reîntoarcere, ca și boabele de grâu dintr-un lan dat pradă flăcărilor. * Dar să ne întoarcem la talent. Ce este talentul? De! aceasta este nu prea ușor de spus, dar poate nu de tot imposibil. Mai întâi, nu trebuie să ne grăbim. Apoi, voi cere voie cititorului să amânăm răspunsul la această întrebare pănă după ce vom fi dat un răspuns la o ... din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, ...

 

Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam

... Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit ... slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în stare nu e să le înnumere, cred. Căci după cum biruiește soarele stelele toate, Astfel și el pe ceilalți toți învățați i-a-ntrecut. Viața ... ndemnau a trăi și a muri la un loc. Des de-acolo despre multe lucruri primit-am aicea Multe scrisori despre cari nu pot acuma vorbi. Însăși regina a fost cuprinsă de-o vie-nclinare După acest învățat însuși de cer înzestrat. Ea de dorință ardea ... prietenii scumpi și părintescul cămin. Însă pizmașa Lachesis a rupt urzita sortită, Iar în mâna-i luă Atropos firul tăiat. Iată de ce nu putu Erasmus să-și plinească dorința: Astfel Ursita a vrut, astfel a vrut Dumnezeu. Iată de ce, sfâșiat de chinuri cumplite ...

 

Vasile Alecsandri - Puntea

... Alecsandri - Puntea Puntea de Vasile Alecsandri Șoapta nopții se aude suspinând încetișor; Arborii prin întuneric dau un freamăt sunător, Și deodată Aurora se ivește radioasă, Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă. Dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit, Ea-și ia zborul peste lume de la mândrul răsărit Și-întâlnește-n a sa cale o copilă cosânzeană Ce-i scăldată în năvalnic și-n sân poartă odoleană. [1] S-a oprit copila tristă pe o punte ... zice-o rază pe-a ei frunte strălucind. Tu ești jună, ești menită să trăiești, să mori iubind; Pentru tine-orice durere trebuie ca să se curme... Nouri sunt ce nu fac umbră și dureri ce nu lasă-urme.â€� ↑ Fetele de la țară își fac scăldătoare de năvalnic ( pteris ) și poartă pe ele flori de odoleană ( valeriana ), pentru ca

 

Ion Luca Caragiale - Gogoși

... Gogoşi Gogoși de Ion Luca Caragiale Gogoși I Iată un adevăr, care poate să treacă de pe acum între proverbe: Senatul fără d. Deșliu e ca nunta fără lăutari. O sumă de cocoane fac politică în grădina Episcopiei. Una dintre ele, cocoana Tarsița, este muma unui ofițer de călărași. - Tare trebue ... mâhnită, cocoană Tarsițo, cu bătaia asta ! - Dar pentru ce ?... întreabă cocoana Tarsița. - Pentru flăcăul d-tale... Doamne-ferește de vreo primejdie ! - Ași, n'am habar. Nu știi că băiatul meu este asigurat la Dacia ? Numai mă tem să nu-i răpuie calul, că ține băiatul mult la el. - Apoi atunci, soro, pentru ce nu și-a asigurat și calul ?. Gogoși II Domnul X... este republican în toată puterea cuvântului, dar nu mai puțin și cocoana dumisale împărtășește cu prisos aceste salutare principii. În zilele trecute, după votarea decorației României, domnul X... vorbea cu cocoana politică. - Dragă ... pune, soro, în contrazicere cu principiile mele republicane. Dupe ce am combătut toată vieața decorațiile, ce aș semăna să ies cu decorația în lume ? -Să nu ieși dumneata (zise cocoana). Să mi-o dai s'o port eu din când în când: la șosea, la teatru.... Gogoși III Un nou colaborator

 

Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)

... Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles        Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. Când al meu cuget mistuit        De-o stranie părere A fost un lung, necontenit        Prilej pentru ... raze reci        Pe frunte lumina-m-or. În urma lui un dor nespus        S-alerg o să m-alunge, Deși se nalță tot mai sus        Ca să nu-l pot ajunge. Va rămânea necunoscut,        Va stăpâni departe, Cum stăpânește pe trecut        Întins, eterna moarte. Căci stăpânește tot ce-a fost        Și ... scuturau        Alături liliecii, Și-au prefăcut pe-acest pământ        A noastre vieți în stepe Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt        Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba,        Nebună și infamă: Nici voi să știu cărarea sa

 

Traian Demetrescu - Nunta de argint

... a-n al meu suflet Flori negre de dureri, Podoaba unui suflet Lipsit de mîngîieri! (se întrerupe, cu ochii către portretele voievozilor) Eroi, crescuți ca brazii Din tînărul meu sînge. Priviți la muma voastră, Ce suferă și plînge; Străinul ce-i prădează Și cinste și avere, Azi își serbează nunta ... tău Pămînt! Dacă pe tronu-ți stau cu-așa Plăcere, E pentru că tu-mi ești izvor De-avere! De aceea toți acei ce spun Nu mint, Că nunta mea de astăzi e De-argint! Scena a III-a REGELE – ROMÂNIA (regele intră cu aerul vesel ... tine vin, Ca raza dulce de la soare Pe sînul alb al unui crin, Și-ți cer cu voce arzătoare: În brațe vino-mi, fericită, Ca să-ți șoptesc, că ești iubită! Și încă, iarăși să-ți pot zice Că al tău rege e ferice! (se apropie de ea) ROMÂNIA Nu ... e o tortură, Între mine și-ntre tine E prăpastie de ură! În zadar îmi spui cuvinte Căci durerea mea reală Nici chiar ochiul tău nu minte Și nici inima-ți

 

Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul

... grijă pline, Fiilor de un părinte trai de frați ni se cuvine; S-agiutăm unul pre altul sarcina a o purta, Fiecare om nu poate să rădice partea sa; Dușmani mii ni împresoară sub o mască ipocrită, În o viață amărâtă, însă pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ș-agiutor. De dorință vie arde, sau îngheață deseori ...

 

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

... moșului îi veniră toanele de nemulțumire: — Bine-ți mai seamănă ție fecioru-tău, bre babă, urma între acestea moșu Dumitru. Amândoi fugiți de lucru ca dracul de tămâie. Una doarme pân' amiază, da altul îmblă toată noaptea prin sat, stârnește câinii oamenilor și nu le dă pace fetelor să doarmă. Ia, măi, hal pe capul meu, ce-i spânzuratul ista de băiat. Mai bine, bre babă, murea de mititel ... pune pe foc. Acuși o să răsară soarele, și trebuie să ne apucăm de păpușoi. Las' că te știu eu prea bine. Iaca ștrengarul tău nu vine, nici dimineața nu-l mai satură dracul de zbânțuit. — Ștrengar! De unde te-ai mai luat așa prea cuminte și de treabă? Băiatul îi ca un băiat, cumințel, frumușel, n-are năravuri rele. Ei, negreșit, că cum să nu se veselească, dacă-i flăcău? N-a ședea și el cu tine acasă cu luleaua-n dinți. Poate-a da Dumnezeu ... înșii nu-mi ținea mie parte, cum îți ține ție mă-ta. Da pe tine măcar ocărăște, măcar nu te ocărăște, măcar bate-te, măcar nu ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... plăcințelele; cântecel care, fără îndoială, este, în privința regulilor prozodice, cu mult mai prejos de ingenioasa improvizațiune a vânătorului de curci. Vezi să nu pați și tu ca simigiul, și de unde, cu drept cuvânt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate, pentru toate cercetările serioase, pentru toate ... și lesne de prevăzut, nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, rușinea va rămânea numai pe seama mea, căci este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale, și nu numai vânătorii știu cum că toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de ... pe căi fără de urme? Dinainte-i e spațiul nemărginit; dar valurile de iarbă, când înviate de o spornică verdeață, când ofilite sub pârlitura soarelui, nu-i insuflă îngrijarea nestatornicului ocean. În depărtare, pe linia netedă a orizontelui, se profilează, ca ...

 

George Coșbuc - Podul lui Traian

... vânt; Apa lângă mal murmură. Trec și vremile-nainte, Trec și-aducerile-aminte Cum trec toate pe pământ. Au pierit acele glorii, Și-alte-asemeni nu se nasc Ah, dar iată luptătorii Scutul lor cum îl aruncă, Sapă, cum le-a dat poruncă Meșterul de la Damasc. Grinzile de ... Lespezi peste bârne-ncheagă Viaduct pe bolți enorme Și-uriașele lui forme Parc-ajung până-n zenit. Și din câte-avea ținuturi Roma-n stăpânirea sa, Iuți oșteni ascunși sub scuturi Vin ca apa revărsată, Cum potopul tău odată, Iahve, peste lumi vărsa. Podul își îndoaie fierul Sub atâți legionari, Tubele-nspăimântă cerul! Istre,-acum te bați în ... Să oprești furtuna-n drum? Ori ai tăi sunt cei ce-n gloate Ies din codri-ntunecați? De pe câte râuri toate Vin la moarte ca la nuntă Cu topoare-n mâini, și-nfruntă, Șapte rânduri de-mpărați?... Ah! visez. Eu la ruine Și la Dunăre privesc, Cum tot vine apa ...

 

Ion Luca Caragiale - Identitate...

... stăruiesc eu pe lângă impiegatul nenduplecat, se tot îndeasă-n mine un englez, un roșcovan cu haine cadrilate, tipul desăvârșit al gentlemanului cu stare, care nu mai știe încotro, în ce parte a pământului să fugă ca să scape de spleen — de plictiseala ceței britanice. Mă dau la o parte și-i fac loc la guichet. Gentlemanul scoate din buzunar un ... calea: — Treceți întâi la revizia pașapoartelor! Caut în buzunar... caut în săculețul meu de drum... Nu e... Afurisit pasaport!... iar pasaportul!... Zic: — Domnule, nu-l găsesc; probabil, l-am pierdut pe drum; dar sunt român, domnule!... Și voi să trec; dar el, și mai aspru: — Nu se poate, domnule, fără pasaport! n-auzi? — Dar am hârtii, altele, care probează că sunt român, domnule! cetățean român!... Și iar dau să mă ... el. Și mi-l vizează... Mă sui repede-n tren cu muscalul meu salvator. Ne pupăm... Trenul a plecat... Am intrat în patrie!... Nu! — să mărturisească toți amicii mei anarhiști, fie liberali, fie conservatori — nu! nu sunt pentru răsturnarea societății actuale, mai ales prin mijloace violente... Dar, drept să spun, reintrând, după atâta necaz, cu așa succes, în patrie... am gândit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>