Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 741 - 750 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
... visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt ... îmi încrețește pielea întocmai ca și când ar fi să intru într-o apă cu gheață. Pe urmă mă desfătează prin înfățișarea unor figuri gingașe și plăcute și, în sfârșit, mă face să râd din toată inima, de oarecare întâmplări comice și de oarecare ridicole, care au jucat un rol însemnat în societatea Borsecului din vara trecută. Acea societate era împărțită în trei clase foarte deosebite prin ... cât razele soarelui se mai încălzesc, cu atât fețele bolnavilor se mai înseninează. Zâmbetul se ivește pe buzele lor; șăgile veselitoare zboară în văzduh; cavalerii și damele se formează în grupe, și convorbirile se fac mai interesante. Atunci încep criticile între deosebitele cete; un soi de război spiritual naște pretutindeni, ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog
... când au trăit, un Omèr ș-un Virghil, vecinică i-au acoperit nepomenire. Ș-unde era Ector, cel a Troii naltă sprijană, și Ahil, tăria și zidul grecilor, de nu să ar fi născut cântărețul Omèr? Deci nu pentru că numai Ellada și Roma au putut naște oameni înalți și viteji luminați, ne mirăm cetind viețile slăviților eroi elinești și romani, ci mai vârtos pentru că Ellada și Roma au crescut oameni întru podoaba și măestria voroavei deplin săvârșiți, carii cu supțirimea și gingășia condeiului său, au știut într-atâta frumsăța pe eroii săi, cât noi astezi, necunoscând pe alții asemene, ne uimim de mare-sufleția, naltă-cugetarea ... că acest nume, Leon Dianeu, cuprinde în sine întreg numele mieu, prin strămutarea slovelor sau anagrĂ¡mă . Deacă-ți vei aduce aminte de toți cunoscuții și de unul care odată trecând prin SĂ¡srèghen, unde erai atunci, te-au căutat și au împrumutat o cronică scrisă cu mâna de la tine, îndată vei ști cine sunt. Pentru aceasta și numele tău este strămutat, prin anagramă, căci am avut multe pricini la aceasta, ca să nu știe toți cine este izvoditoriul aceștii poesii și
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... îngaime amara destăinuire, sub vraja adâncă a melodiei, întreaga sală amuțise. Tot mai învăluită, mai joasă, mai înceată, mărturisind duioșii și dezamăgiri, rătăciri și chinuri, remușcări și căințe, cântarea, înecată de dor, se îndepărta, se stingea, suspinând până la capăt, pierdută, o prea târzie și zadarnică chemare. Pantazi își șterse ochii umezi. - Ah! zise Pirgu lui Pașadia, făcându-și privirea galeșă și glasul dulceag, ah! cu valsul ăsta țin să te duc la lăcașul cel din urmă, cât mai curând; cred că n-ai să mă faci ... Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ale țării; la foarte puțini însă dintr-înșii am văzut laolaltă și așa minunat cumpănite atâtea înalte însușiri ca la acest nedreptățit ce, de voie, din viață, se hărăzise singur uitării. Și nu știu un al doilea care să fi stârnit împotrivă-i atâtea oarbe dușmănii. Auzisem că aceasta și-o datora în parte înfățișării. Ce frumos cap avea totuși! Într-însul ațipea ceva neliniștitor, atâta patimă înfrânată, atâta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele
... albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpân peste avari; Încet, adânc răsună cântările de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinele îi sunt, Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochii crunți de sânge, Și încâlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge. De zile trei își spune povestea vieții-ntrege. "Eram un copilandru. Din codri vechi ... a gândurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă, În zid de marmur negru se uită crunt și drept. Fantastic pare-a crește bătrânul alb și blând; În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă Și mii de glasuri slabe înce sub bolta largă Un cânt frumos și ...
... a civilizației unui neam ce se trezește la lumina vieții, iar când acest neam cade din vechea sa civilizație, poezia poporală devine paladium al limbii și al obiceiurilor strămoșești. Pentru noi ea este și o fază și un paladium. De vom deschide pe Virgil și pe Ovid, ne vom găsi, pot zice, acasă la noi. Virgil, istoricul didactic și poetic al vieții agricole, autorul Georgicelor , descrie însăși viața câmpenească a românilor de astăzi. Ovid este izvorul credințelor mitologice ce sunt răspândite între ... mai simplă, mai colorată, mai frumoasă descriere decât aceasta din Balada Badiului ? Pe luciul Dunării, La scursurile Gârlei, La cotitura mării Ion, mări, că mi-și venea... Un caic lung, șinuit, Pe dinăuntru poleit, Cu postav verde-nvelit, Și-n caic ședea lungit Tăietorul frâncilor, Măcelarul turcilor!... etc. Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observator al poporului. De voiește să arate cochetăria femeiască, cântecul zice: Puica trece și zâmbește Și-a mă zări nu voiește... etc. În balada Păunașul codrului , femeia privind lupta pe moarte a doi voinici, care o iubesc ... zi într-un iarmaroc ...
... ochii pierduți în gol. — Știi ce, Mincule? spune Șerbescu. Hai să-l chemăm și pe ăla. Tot suntem numai noi singuri la vremea asta. Și, fără să mai aștepte răspunsul lui Mincu, Șerbescu se-ntoarce către străin: Domnule, domnule, faceți-ne plăcerea și poftiți la masa noastră. Apoi, către Mincu: Mai petrecem. Omul se scoală, își ia grăbit halba, pălăria și paltonul și, fără nici o vorbă, vine de se așază, stingherit oarecum, la masă. Mincu mai bate cu inelul și poruncește: Un rând! Umbra din colț se-nalță, se clatină din nou pe picioare, se oprește o clipă când Șerbescu adaugă: Trei halbe , apoi aduce ... da, știți, în roluri mici... ce vreți... necazurile m-au adus la... la percepție... Și deodată, se înfurie; cei doi prieteni îl privesc încântați. — Și, știți, ca controlor, câștigam mai mult... și eram liber... Fără libertate... Mincu îi dă dreptate și-l ațâță: — Firește: fără libertate, nimic nu e frumos pe lume. Lui Șerbescu îi trece o idee năstrușnică prin cap. Ridică halba, golesc băutura ... acasă... Sunt aproape 9 ceasuri de când îl dăscălesc; artiștii cad de oboseală. În sfârșit, cu mare greutate, îl iau, îl urcă într-o trăsură ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... socotesc să cuvine. [12] Spre-aceasta, datorie-îndoită Mă leagă:-una, căci însăș' din fire Suntem ținuți cu neviclenită Inimă să dăm noi sfătuire Fieșcui și, după cunoștință, Să grăim totdeuna-adeverință, Iar' alta, că cei ce m-au trimis La cest sobor și sfat depreună, Chiar m-au îndatorit și mi-au zis Să dau sfat după știință bună, Spre binele deobște-a tuturor, Iar' nu după pofta-unĂ³r și-altor. Deci dară vrând eu să vă arăt Socotința mea chiar curată, Zic întii cum că nu mă-încumet Nici să laud, nici să defaim ... în forma de-afară A vreunii stăpâniri de țară. Cu-un cuvânt, eu socotesc că toate Formele de domnii cunoscute, Pot fi bune și neasămănate Într-un popor bun și cu vărtute: Și iarăș' pot fi nesăvârșite La noroadele nenărăvite. [15] Dintru cele zise acum urmează Cum că-a unui dătătoriu de lege Mai întia sâlință ... a plăzmui cetățeni întregi, Decât a da multe mândre legi. Acest temeiu puind el poate S-așeze-ori ce chip de stăpânire, Și care din toate lui îi place, Numa s-aibă totdeuna privire La împrejurări, la loc ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... A zice cu dor Un cântec duios Atât de frumos, Munții că răsun, [11] Șoimii se adun, Codrii se trezesc, Frunzele șoptesc, Stelele clipesc Și-n cale s-opresc! Iar ungurii mult Cu drag îl ascult, Și Ianuș îndată, Ca nealtădată, Glasu-și îmblânzește Mihului grăiește, La masă-l poftește. ,,Vin' tu, Mihule, Vin', voinicule, Să benchetuim Și să veselim, S-apoi amândoi Ne-om lupta noi doi". Ei cu toți s-adun, La masă se pun Și benchetuiesc Și se veselesc, Ploștile ciocnesc, Vesel chiuiesc. [12] Dar când au sfârșit De benchetuit, Masă de-ospătat, Vinul de gustat, Ianuș ungurean, Mihul moldovean Deoparte se ... numesc francezii escarmouches d'avant garde . Oștile aveau hărăți sau hărțași care făceau atacul dintâi pentru ca să-l silească pe dușman a-și dezveli puterile. Oamenii însărcinați cu harța erau aleși printre cei mai îndrăzneți și mai iubitori de luptă, de-acolo vine cuvântul hărțăgos pentru ca să exprime un om gata de ceartă. În balada lui Mihnea-vodă și Radul Calomfirescu se vede că harța era și un joc voinicesc în soiul acelor cunoscute sub numele francez de tournoi . Frații Buzești
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... orașul provincial O*** sub direcția unui actor bătrân din capitală, care se numea Burakov — tatăl primadonei Dunea. În timpul acela edificiul teatrului orășenesc arse și repreÂzentațiile se dădeau într-o casă privată, din care cauză trupa de opere italiene plecase din oraș, și teatrul era ocupat în intervale de actori ambulanți de operete, drame și vodeviluri. Rușii sunt pasionați pentru teatru, și măcar că trupa se alcătuia din artiști nedemni ce jucau fără diferență tot felul de roluri dramatice și lirice, totuși teatrul era totdeauna bucșit de public, adunânÂdu-se numai pentru a privi jocul Dunei Burakova, al cărei talent mai înainte ... dar căciula, zgârÂcitule! El o aruncă și, Vaniușka neputând-o prinde, căciula pică într-o oală cu boieli. Vaniușka furios trage o palmă mustăciosului, și între amândoi se începe luptă și sudalme. Suflerul, deprins cu așa scene, își reazemă capul de mână și cu indiferență așteaptă sfârșitul luptei. Păruiala devenea tot mai serioasă. Mustăciosul cu violență da brânci lui Vaniușka, care căzu lovindu-se în masa suflerului. Măsuța ... Eu mi-am uscat pieptul, suflând câte un rol de zece ori... (Directorul îl întrerupe.) Destul, iară te-ai pornit la măcinat? Dă-mi caietul
Alexandru Macedonski - Noaptea de august
... Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus, fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot, Decât c-acea terasă albă și largul cântec de teorbă Erau și zbor nebun de aripi, erau și zbor de-naltă vorbă, Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas și nici Olimp, Și de-a fost ieri, sau cine știe în ce trecut de loc și timp, Se desprindeau din armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și mai măsurau
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... două inimi, căror tată zici că ești, Și, topindu-le în focul tinereții, le ursești Dor cu dor să-și împletească, prinse-n dragoste nebună, Și când se iubesc mai dulce și-și fac visuri împreună, Din senin îți vine-o toană: zvârli țărâna peste una, Iar pe cea stingheră neagra jale pentru totdeauna! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Doamne, iartă-i pe ... nu-i. Iehova, erou din basmul Bibliei iadul cu munci, Îngeri, rai... o-nchipuire!... Astfel cugetam atunci. Dar, când părăsii odaia plină de înghețul morții Și ieșii sub minunata boltă înstelat-a nopții, Luna galeșă-n văzduhuri, de a pururi plutitoare, Revărsa atâta farmec, și-n așa sfântă splendoare S-arăta vederii mele, că mă-nfiorai deodată Și-mi zisei: E cu putință să fim tot dintr-o bucată? Eu clipa de lut, și dânsa veșnicia de lumină! Eu urăsc și plâng, ea trece zâmbitoare și senină... Eu mă târâi prin noroaie, ea plutește-n cer albastru... Câtă depărtare, Doamne, de la vierme pân la astru! Dar cum lunecă prin stele ... pe cărările senine? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, ce mic, și ce netrebnic m-am simțit atunci-naintea Marii străluciri ce-n raze-i inima-mi scălda ...