Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN DREPT
Rezultatele 741 - 750 din aproximativ 962 pentru ÎN DREPT.
Ion Luca Caragiale - O conferință
... madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prietini, și nici un nor n-a venit să întunece... în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar ... grațios cu mănușa — adică: suntem gata să te ascultăm: poftim, nene Iancule, începe! „Doamnele mele — zic eu — iertați-mă daca îndrăznesc, în fața unui auditoriu atât de select, să încerc, în marginile slabelor mele puteri, a răspunde la una din cele mai grele chestiuni, pe care de-a-tâtea secole și-o ... pune spiritul uman, și anume: «Ce este arta?» (Aplauze.) Celebrul discipol al nemuritorului Platone, Aristotele — genialul filozof, născut la Stagyra, astăzi Stavros, în Macedonia, anul 384, mort la Chalcis, în Eubea, la 322 înainte de Cristos; supranumit «prințul filozofilor»; întemeietorul vestitei școli a peripateticienilor; preceptorul, educatorul prodigiosului Alexandru cel Mare; — Aristoteles ... nevoie a spiritului omenesc... care are nevoie, pentru a fi satisfăcut, de o satisfacere tot din partea unui spirit, care și acela... ...
Mihai Eminescu - Atât de fragedă...
... Atât de fragedă... Atât de fragedă... de Mihai Eminescu Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pân-în poale Plutești ca visul de ușor. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc - S-atârnă sufletu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. O, vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zâmbi ... am zărit e a mea vină Și vecinic n-o să mi-o mai iert, Spăși-voi visul de lumină Tinzându-mi dreapta în deșert. Ș-o să-mi răsai ca o icoană A pururi verginei Marii, Pe fruntea ta purtând coroană - Unde te duci? Când o ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca în evii noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul ... împărțibilitatea sa infinitezimală, care nu încetează în veci. În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit! Dac-aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu pân' în ...
... Vasile Alecsandri - Sergentul Sergentul de Vasile Alecsandri Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: „Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă ... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!“ ... ș-a „României Stea“. Românul venea singur pe drumul plin de soare, Când iată că aude fanfare sunătoare Și vede nu departe în fața lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăși privea ades cu drag, Și inima în peptu-i bătea cu foc, deșteaptă, Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i așteaptă. Deodat' el dă cu ochii de sarbedul român Ce ... au dat?“ „Chiar domnitorul nostru ș-al vostru împărat.“ „Dar pentru care fapte?“ „Știu eu? ... Cică drept plată Că am luat eu steagul redutei .. și pe dată Cu el, străpunși de glonțuri, ne-am prăbușit în ...
Ion Luca Caragiale - Procedee electorale
... funcționari, alții rude d'aproape ale cutărui ministru sau ale prefectului. Este neapărat prin urmare a se mai asigura 7 voturi cel puțin. În conformitate dar cu cele notificate prin enciclica de mai sus a pontifului suprem, comitetul electoral înaintează lista cu observațiile cuvenite. Cei 11 sunt ... a comis mai multe abuzuri, și acum după mai multe denunțări, este amenințat a-și pierde postul și a fi dat în judecată. Dacă nepotului i s'ar pune cuțitul la os dela înaltele locuri, unchiul de sigur s'ar înmuia. D. C. A. Rosetti ... este șters cu creion roșu. D-l Y..., nehotărît, nici liberal, nici conservator; are un cumnat, păcătos nu e vorbă, dar cine nu-i păcătos în lume ! a scăpat de cinci luni din temniță, unde și-a făcut osânda pentru delapidare de bani publici; însă este foarte ... Și așa mai încolo. La fiece șir, opinia publică se lasă tot mai tare de partea principiilor liberale, două treimi din listă sunt roșite, și - în sfârșit marea majoritate a națiunii s'a pronunțat cu tărie, prin alegeri libere,
Gheorghe Asachi - La a mea pungă
... cu tine azi se curmă, A domnului tău ascultă zicerea cea de pe urmă. Vine clipa despărțirei, timpul tău nu-l pierde-aice; În darn tu țintești în mine ochiul cel înlacrimat. Du-te-n lume, alt domn cată, decât mine mai ferice, Eu rămân sărac c-atunce când dintăi m-ai fost ... ai putea să dai sâmbrie la merit și ostenele! De-ai simți a ta menire și iertat de ar fi ție Adăpost plăcut în lume de-a avea ca să-ți alegi, Acolo, dorită pungă, să petreci cu bucurie, Unde să poți totdeauna vre un bine ca ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... l-o fi adus, zise Făt-Frumos ieșind de subt pod. Zmeul se repezi la dînsul și-i zise: — Cum vrei să ne batem? În săbii să ne tăiem sau în luptă să ne luptăm? — Ba în luptă, că-i mai dreaptă, zise Făt-Frumos. Apoi după aceea amîndoi voinicii se luară la luptă: zmeul aduse pe Făt-Frumos și îl băgă ... osciorul și vîntul perișorul. — Ba poate i l-o fi adus, zise Făt-Frumos ieșind de subt pod. Atunci zmeul zise: — Cum vrei, în luptă să ne luptăm sau în săbii să ne tăiem? — Ba în luptă, că-i mai dreaptă, răspunse Făt-Frumos. Apoi se luară la luptă și se luptară zi de vară pînă seara; iar cînd ajunse soarele ... făcu flacără galbenă, iar Făt-Frumos se făcu și el flacără roșie și iar se luptară, dar nu putură să se biruiască. Zmeul se uită în sus și, văzînd un corb, îi zise: — Corbule, corbulețule! du-te la zaana și-ți moaie o aripă în seu și una în apă și cu seul să mă stropești pe mine, iar cu apa să stropești pe Făt-Frumos, că ți-l dau împreună cu calul lui
George Coșbuc - Cântecul redutei
... George Coşbuc - Cântecul redutei Cântecul redutei de George Coșbuc Publicată în Albina , 1898, nr. 10 (6 dec.) În redută numai lei; Uite-i, mă, bașibuzucii, Eu de-aici le-aud papucii ! Dar mai mare peste ei Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne? Cică ... Dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme cuie, Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu, Că sări pe băț călare Și-alergând în fuga mare Drept la Vadin s-abătu. Strig-Osman: — "Păsat vă fac ! Încurcați pe-aicea treaba, Și-mi mâncați pilaf degeaba — Vă tai ciorba, vă dezbrac ...
... Gheorghe Asachi - Meditaţie Meditație de Gheorghe Asachi Dacă soarele acufundă în ochean a sa făclie, Pe munte m-așez, la umbra învechitului stejar, Și duioasa a me privală o preumbl pe-astă ... De sunet melanholiii călăuz lui călător, Ș-amorțitul clopot iarăș din zidire acea gotică Sara al său conțert adauge spre uietul muritor. Dar acestor zugrăvele în inima me împietrită Toate haruri și plăcere au încheiet a mele sorți. Privesc lume ce o asamăn cu o umbră rătăcită, Căci a ... agiută mie? Toate pentru mine aice acum făr de haruri sânt. Văi, păraie, stânci și codruri, singuratică câmpie, O ființă vă lipsește și-i pustiu în tot pământ. Sau că soarele să nască, sau s-apuie cătră sară, Urmez cale sa cu ochii fără dor în al mieu piept. Să apuie în sănin soarele, au în nori ca să răsară, De la soarele nimică, nimic de la zile aștept. De-aș pute s-urmez în cursul întru care el rotează, Pretutindene ai mei ochi ar zări pustiu subt cer. Nu doresc nimic din toate cele ce el luminează Și din ...
Andrei Mureșanu - Către martirii români din 1848-1849
... viitorimei modelul de credință, Ce Patria ni-l cere ș-augustul împărat! A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie, Iar dulcea suvenire în inimi de roman! Mihalțul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie, Că nu e laș românul, nu fuge de dușman! Un Iancu, un Buteanu, un Dobra ... la fiece român! Uniți-vă cu Ștefan, principele cel mare Ce-l recunoaște întreaga Europa de erou, Supt care românimea scăpată d-apăsare, Putea cu drept să zică, c-a re-nviat de nou! Sau cu Mihai eroul și cu Ioan Corvinul, Genii românimei d-a căror ... Să taie tot, să arză, cu furie tătară, La prunci, femei, fetițe, să nu dea adăpost. Copile rușinoase, voi plângeti cu durere Pre-amanții, cari în lupte cu glorii au căzut! Dar nu știți, că-a lor inimi juraseră-n tăcere, A fi eroi prin moarte, iar ... Dormiți, dormiți în pace, voinici feciori de munte, Subțiri și-nalți ca bradul, cu brațe de eroi, Dedați din tinerețe a merge tot în frunte, A nu ști de pericul, de moarte și nevoi! Iar voi, plăntuțe crude, ce-acum pășiți în
Ion Luca Caragiale - Karkaleki
... și lumineze norodul, aduse cu mari cheltuieli de la Brașov vreo douăzeci de lăzi cu lumânări de spermanțet — primele lumânări de spermanțet cari veneau în țară. Pentru a face neuitat în istorie acest pas însemnat pe calea progresului — suprimarea mucărilor în așteptarea suprimării arhondologhiei și privileghiilor — vodă dăduse la palat o serată cu nouăle lumânăr. Succes enorm și vodă încântat. A doua zi ... întreabă vodă ostenit. — Nu, să trăiești, măria-ta! răspunde amețit Karkaleki. — Pentru că ești un ticălos! — Ticălos, măria-ta. Iartă-mă! E drept că întemeietorul presei noastre politice merita palmele și ciubucele. Nu fusese destul de clar și de entuziast în darea lui de seamă asupra lumânărilor de spermanțet și nu pomenise nimica despre suprimarea mucărilor. Pentru aceea, a fost după bătaie dat în ... arunce pe scară, și tu, ca un slugoi nemernic, să-i săruți mâna! Mă mir cum n-au murit de rușine cei ce au trăit în așa vremuri. Dar, în fine, a bătut vântul puternic al liberalismului, vântul binefăcător al ideilor democratice, care a curățit atmosfera de miasmele infecte ale slugărniciei ... ...